La sfârşitul lunii iulie, de 26 de ani încoace, la Băile-Tuşnad, judeţul Harghita, la aşa-zisa Universitate de Vară Tusvanyos se clocesc ouăle înveninate ale iredentismului şi ale revanşardismului unguresc, ale românofobiei, se imaginează scenarii pentru constituirea de enclave, de autonomii în Transilvania şi se cer noi şi noi privilegii pentru minoritatea maghiară. Un „oaspete” mereu prezent la ultimele ediţii este actualul premier ungar, Orban Viktor (foto), poreclit în ţara lui „Viktator”, pentru politica internă dură, la limita valorilor democratice (sau dincolo de aceasta), ceea ce i-a adus în mai multe rânduri critici aspre din partea Uniunii Europene. Pe plan extern, premierul maghiar se pricepe de minune să joace „la două capete”, având o atitudine extrem de „prietenoasă” faţă de Rusia şi de Vladimir Putin, şi trezind, astfel, neîncrederea NATO în fidelitatea Ungariei faţă de alianţă. Această orientare nu este întâmplătoare: Orban Viktor continuă cu asiduitate o politică aproape seculară a clasei politice maghiare, cea de refacere a medievalei Ungarii mari, iar pentru atingerea acestui deziderat orice mijloace, orice alianţe sunt binevenite.
Postările sale pe internet cu menţiunea „ÎN TRANSILVANIA, ACASĂ!” şi imaginile cu simbolurile Ungariei mari şi ale aşa-zisului „ţinut secuiesc”, de la sfârşitul lunii trecute, sunt considerate drept mesaje iredentiste, iar Ministerul Afacerilor Externe le-a calificat „complet neacceptabile”.
În discursul de la încheierea ediţiei de anul acesta a Universităţii de Vară de la Băile-Tuşnad, între altele, el s-a plâns de faptul că, după anul 2012, politicienii români ar jigni constant Ungara: „Până în 2012 şi chiar în 2012, eu cred că relaţia dintre România şi Ungaria s-a bazat pe nişte principii foarte bune, pragmatice şi de încredere. Din păcate, în 2012 s-a schimbat situaţia. Eu nu îmi aduc aminte ca politicienii [români - n.n.] să fi jignit Ungaria de atâtea ori vreodată în istorie de câte ori s-a întâmplat după 2012. (…) Aveţi un nou preşedinte, am înţeles acest lucru, şi că se întâmplă tot felul de lucruri [sic!], că se transformă peisajul politic în România, cu tunete şi fulgere. Am înţeles acest lucru, dar sperăm că, după aceste schimbări politice, după rearanjarea peisajului politic din România, n-o să mai fie încărcată relaţia dintre Ungaria şi România cu acele lucruri care au încărcat-o după 2012”. Neavând acces la textul original, nu ne rămâne, pentru început, decât să remarcăm „eleganţa” traducerii, cu un limbaj greoi şi plin de repetiţii supărătoare. În plus, accentul pus pe anul 2012 pare a fi cu bătaie mai lungă, un atac voalat la adresa omologului său român, Victor Ponta. Mai mult, însă, reacţiile destul de anemice, uneori tardive, ale clasei politice româneşti la ingerinţele ungureşti în problemele interne ale Statului Român sunt catalogate drept „jigniri”. Iar aceste ingerinţe nu au fost puţine în ultimii ani şi ele ar fi dus la nişte măsuri energice, dacă România n-ar avea politicieni de paie, inclusiv cât priveşte politica externă. Între politicienii unguri care nu pot să doarmă de grija maghiarilor transilvăneni şi a „secuilor”, a drepturilor acestora şi a federalizării României se înscrie, la loc de necinste, însuşi domnul Orban Viktor. Spre a dovedi această afirmaţie, îi vom da, în continuare, cuvântul. Am ales doar câteva fraze ale sale, din care însă reiese clar că iredentismul este dominanta gândirii sale politice în raport cu ţările vecine şi, în primul rând, cu România.
1. La 15 martie 2011, în mesajul transmis participanţilor la manifestările organizate de Partidul Civic Maghiar (PCM), la Târgu-Mureş, cu ocazia sărbătoririi Revoluţiei de la 1848, evocându-l pe poetul sârbo-slovac Alexander Petrovici, devenit Petofi Sandor în urma maghiarizării, susţinător cu pana a politicii lui Kossuth Lajos cât priveşte asimilarea naţionalităţilor, Orban Viktor spunea: „Petofi, când a venit în Ardeal, a ştiut foarte bine că forţa maghiarilor de atunci o constituie Ardealul, că ardelenii sunt coloana vertebrală a ungurilor. Petofi a scris că fiecare picătură de sânge a eroilor maghiari valorează aur. De fapt, Ardealul a fost luat de la noi de ţările şi puterile care au avut un scop bine definit, de a aţâţa naţiunile şi de a desena nişte graniţe la care ei să fie în continuare puternici şi dirijori. Acum această luptă se duce prin pace, prin calm şi înţelegere, ca să predăm ştafeta generaţiilor viitoare”.
2. Nu o dată, Orban Viktor şi-a arătat preţuirea pentru Tokes Laszlo. Personaj controversat al loviturii de stat din decembrie 1989, el a devenit cu timpul unul dintre cei mai virulenţi defăimători ai României pe plan internaţional, inclusiv în calitate de europarlentar. Nu de mult, Tokes Laszlo i-a cerut premierului ungar instituirea unui protectorat al Ungariei asupra Transilvaniei, după modelul celui austriac în Tirolul de Sud. Iată ce scria Orban Viktor, la mijlocul lunii decembrie 2014: „Cu un sfert de secol mai târziu, însă, această lumină care a strălucit atunci în întunericul dictaturii abia dacă mai este vizibilă pe alocuri. După 25 de ani de la evenimentele din decembrie, la Est de noi, mulţi nu sunt dispuşi să accepte faptul că Revoluţia a pornit de la o parohie reformată, dintr-o comunitate maghiară, pentru a aduce libertatea maghiarilor, românilor, secuilor şi saşilor, deopotrivă”.
3. Un măr al discordiei l-a reprezentat situaţia de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş; tensiunile au fost generate de pretenţia unor profesori şi studenţi de creare a unei linii de studii în limba maghiară. La ediţia de acum patru ani, cea din 2011, a amintitei universităţi de vară, Orban Viktor îşi dădea cu părerea în felul următor (şi trebuie să-i apreciem sinceritatea): „(…) instruirea medicilor în limba maghiară are o importanță strategică. (…) Guvernul Ungariei va face tot posibilul să sprijine cadrele medicale, rezidenţii şi studenţii de la Universitatea din Târgu-Mureş. Nu vom putea acţiona până când nu ne spuneţi de ce fel de sprijin aveţi nevoie”.
4. Lui Orban Viktor nu par a-i rămâne străine nici problemele bisericeşti, pe care le interpretează într-un mod suprarealist, care pare a-i fi caracteristic. Iată ce declara dumnealui la o slujbă a Bisericii Reformate Calviniste de la Budapesta, în iunie a.c.: „În Transilvania, autorităţile au început o campanie împotriva calviniştilor maghiari care aduce aminte de cele mai negre vremuri ale comunismului. (…) Ne-a fost dată sarcina să căutăm calea care duce la supravieţuirea şi rezistenţa maghiarilor în Bazinul Carpatic. Iar calviniştii maghiari ştiu această cale. Istoria lor este martora acestui lucru”.
5. La o lună după instalarea sa ca prim-ministru al Ungariei, în mai 2014, furios că Ucraina refuza dubla cetăţenie pentru etnicii maghiari şi, în ciuda faptului că Uniunea Europeană recunoaşte doar drepturi individuale, nu şi colective, Orban Viktor declara: „Noi privim problema maghiară ca pe o problemă europeană. Maghiarii din Bazinul Carpatic au dreptul la dubla cetăţenie, la drepturi comunitare şi, de asemenea, la autonomie”.
6. La un moment dat, lui Orban Viktor i se parea normal ca, în perspectivă, deciziile privind regionalizarea României să se facă cu... monitorizarea şi binecuvântarea Budapestei! Iată ce cuvânta dumnealui la aceeaşi Universitate de la Tusvanyos, tot în iulie 2011: „În privinţa reorganizării României, nu a venit momentul în care guvernul de la Budapesta să se manifeste. Poate va veni şi acel moment. Deocamdată trebuie să spun că comunitatea maghiară trebuie să adopte o poziţie comună şi să comunice asta guvernului de la Bucureşti. După ce va fi o poziţie comună care ne va fi comunicată, şi noi vom decide dacă trebuie să intervenim”.
Deşi am putea continua, ne oprim aici cu citatele din gândirea politică, de istoric, de pedagog, de sociolog, de specialist în treburile bisericeşti etc. a lui Orban Viktor. Ele dovedesc un spirit agresiv, o atitudine ostilă faţă de români şi faţă de Statul Român, care ar oprima - chipurile - comunitatea maghiară. Preferinţa acestuia pentru sintagma geografică „Bazinul Carpatic” are ca substrat tocmai o negare nedeclarată a actualelor frontiere, pentru că, ne lasă dumnealui să înţelegem, acest Bazin Carpatic este unguresc, partea smulsă Ungariei prin Tratatele de Pace din 1920 şi 1947. Nevenind în Ardeal pentru a transmite mesaje de bună înţelegere, nici acum, nici altădată, manifestând o fudulie nemeşească care ne este bine cunoscută, formularea domniei sale „În Transilvania, acasă!” e un neadevăr, dacă voia să însemne „În Transilvania mă simt ca acasă”. Ea rămâne însă intenţionat echivocă, putând însemna şi „În Transilvania sunt acasă” (adică pe acest teritoriu revendicat de statul ungar), iar atunci implicaţiile politico-diplomatice ar putea fi majore (din nou, dacă în Guvern şi în Parlament n-am avea atâtea marionete!). Ceea ce este sigur, însă, pentru români şi pentru locuitorii minoritari (alţii decât cei maghiari), prezenţa şi cuvântările sale tendenţioase sunt ofensatoare şi aceştia n-au de ce să-i întindă în faţă covorul roşu şi nici să-l primească cu pâine şi sare.
Surse: www.newster.ro (25 iulie 2015); www.replicaonline.ro (25.07.2015); www.ziare.eclub.ro (26 iulie 2015); www.voceatransilvaniei.ro (15 decembrie 2014); www.hotnews.ro (15 martie 2011); www.mediapedia.ro (24 iulie 2011); www.stiripesurse.ro (15 decembrie 2014); www.dantanasa.ro (24 iunie 2015)