Autor:

Ca în fiecare an de după ’90, în municipiul Târgu-Mureş, la Troiţa Eroilor Martiri din Piaţa Victoriei, pe data de 21 decembrie are loc un ceremonial militar şi religios de comemorare a eroilor căzuţi la Revoluţia din Decembrie 1989. La eveniment, oficialităţile judeţene şi locale au fost reprezentate de prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, subprefectul Nagy Zsigmond, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Szabo Arpad, viceprimarii municipiului Târgu-Mureş, Claudiu Maior şi Peti Andras, cadre militare reprezentând instituţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne, membri ai Asociaţiei revoluţionarilor şi a altor organizaţii nonguvernamentale, cât şi un număr restrâns de cetăţeni.
Evenimentul a debutat prin intonarea Imnului de Stat al României, după care, un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire a Eroilor Martiri, în rit ortodox, urmat de cel greco-catolic, romano-catolic şi reformat. În numele revoluţionarilor, a luat cuvântul reprezentantul lor, Hamar Alpar-Benjamin, care, în discursul său, a prezentat un succint rezumat al evenimentelor petrecute în urmă cu 26 de ani, arătând şi faptul că speranţele celor ce se aşteptau la o viaţă mai bună, descătuşată de ororile comunismului, s-au spulberat nesperat de uşor, întrucât puterea în stat în România a fost preluată de foştii comunişti, care şi-au schimbat doar „ambalajul”, ajungându-se ca acum destinele Ţării să fie preluate, practic, de copiii acestora.
Ceremonialul s-a încheiat cu depuneri de coroane la Troiţa Eroilor Martiri din Târgu-Mureş.