Ardealul, „templul sfânt” al românilor umiliţi de străini până acum o sută de ani, îndreaptă către Ţara-mamă avertismentul că românii din regiunile blestemate prin prezenţa ungurilor acolo, nu se simt liberi sub administrarea acestor câtorva rămăşiţe ungureşti, al căror tupeu s-a amplificat în ultimii zece ani, timp în care preşedintele nostru cu sânge neromân a hăhăit în mijlocul lor, fără să-i pese de consecinţe. De atunci, ungurii şi-au intensificat mârâitul sălbatic împotriva românilor, simţind că pe preşedintele sec de sânge românesc pot să-l învârtă pe deget după bunul plac. Astăzi, ungurii continuă să cânte imnul ungar în România, să batjocorească simbolurile Ţării, să interzică românilor să-şi arboreze Drapelul Naţional, săvârşind toate acestea ostentativ, jalnic de înrăiţi, afişând o aliură de stăpâni, chiar dacă beţia lor cu otravă anti-românească îi coboară tot mai mult în balta dispreţului european şi internaţional. Dar nimic din acuzaţiile Europei la adresa lor nu încălzeşte sufletele românilor chinuiţi şi umiliţi în judeţele Covasna şi Harghita şi, mai nou, şi în Satu-Mare, unde ungurii continuă nederanjaţi să dispună de nefirescul drept de a exercita funcţii de conducere în administraţie, fără niciun fel de intervenţie a conducerii statale spre a schimba în favoarea românilor deţinerea autorităţii locale.
Nu trebuie să aşteptăm decizia Europei pentru a rezolva problema românilor din Ardeal, avem nevoie de un preşedinte român care să sufere alături de ardeleni şi, menţinând tratamentul de omenie faţă de minorităţi, să instituie dreptatea ca întreaga administraţie transilvăneană să fie exercitată de români. Să se scoată toate însemnele toponimice ungureşti, pe sediile administrative să se arboreze numai Drapelul României, să se impună practicarea limbii române până în cel mai mic magazin al acestor aşezări. Este înjositor pentru toată floarea cea vestită a oamenilor cultivaţi din actuala politică românească să fie depăşiţi de Ceauşescu, preşedintele cu patru clase primare care a reuşit să demonstreze că aici românii sunt stăpâni, chiar după impunerea regiunii autonome maghiare de către ruşi, pe care a desfiinţat-o cu autoritate de preşedinte român. Acum, în această problemă, sunt puteri care judecă cu dreptate şi nu ne impun să acceptăm împuterniciri ungureşti pe teritoriul Ţării. Unde sunt intervenţiile conducerii statului pentru a stinge umilirea fraţilor români ardeleni?
În urma îngăduinţei românilor în faţa agresiunii maghiarilor, s-a ajuns la un amar stadiu, încât întreg Ardealul geme de durere asistând la retrocedările averilor deja plătite după căderea puterii austro-ungare. Acum nu mai putem vorbi despre o Românie Mare, atâta vreme cât ea se micşorează prin imensele retrocedări, necontrolate de nimeni. Sunt cedate conace şi castele nemeşeşti înconjurate de mari suprafeţe de pământ. Despre soarta locuitorilor din satul Nadeş, de lângă Arad, retrocedat în întregime, nu se mai ştie nimic. La Oradea, s-a scos o statuie a lui Mihai Viteazul din centrul oraşului spre a se construi o catedrală romano-catolică, dar s-au cedat şi cele mai importante clădiri de patrimoniu, chiar dacă se ştia că nu există moştenitori. În marea suferinţă a umilinţei din partea ungurilor trăiesc şi românii din Satu-Mare, unde hunii şi-au permis să impună trasarea unui hotar, împărţind oraşul în două, parte pentru români, parte pentru maghiari, unde românii nu pot să se manifeste patriotic. De neadmis, aflăm de pe internet că la Carei nu s-a permis arborarea Drapelului Ţării de Ziua Naţională. Un spectacol în sala Casei de Cultură s-a desfăşurat fără niciun Drapel al României, decorul scenic fiind în totalitate negru, acţiune săvârşită de unguri. Singurele drapele româneşti au fost cele purtate de interpreţii spectacolului, organizat de membri ai Asociaţiunii ASTRA Carei.
Cu ocazia sărbătorii Zilei Naţionale, ne-am aflat în pericolul unei noi catastrofe de pierdere de vieţi omeneşti, de data aceasta, în meleagul de iad, Covasna şi Harghita, unde Satana maghiară instruieşte, incită şi îmbibă cu ură progenituri crescute şi educate pentru a ucide, dovadă că, pe parcursul vieţii de un mileniu în Europa, n-au ieşit din barbarism. Bucuria salvării românilor o datorăm celor care au vegheat şi au descoperit, au intervenit cu oportunitate, deferind justiţiei pe aceste vlăstare ale discordiei.
Dar, surprinzător, am urmărit cu stupoare, revoltă şi dizgraţie, în ziua de 2 decembrie, într-o cloacă româno-maghiară a TV Cluj, o dezbatere între un moderator (român, sau nu), un ziarist prea plin de el, Dan Horea, şi un Levente, lucrător la ziarul Kronika. Marea stupoare s-a scurs urmare intervenţiilor debordantului ziarist Dan Horea, care îşi folosea harul vorbirii spre a diminua gravitatea actului de terorism, pe care urmaşul honvezilor ucigaşi nu l-a mai săvârşit. Pe corpolentul ziarist l-am cântărit din ochi spre a mă lămuri dacă nu-i plecat cu sorcova, fiind beat sau suferind de vreun dereglaj. Nu, omul era treaz şi foarte conştient de ceea ce vorbea, ba parcă-l vedeam pupându-se în oglindă, de drag ce îşi era, şi chiar doritor de a se încleşta într-o îmbrăţişare cu Levente. Ceea ce spunea Levente hunul că n-au fost decât câteva artificii din care nu se putea construi o bombă, că tânărul Attila nu trebuie să fie acuzat de tentativă de omor, era opinia unui bătrân dascăl al şcolii de criminali. Dizgraţios şi cinic a fost şi moderatorul faţă de reprezentantul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, pe care îl soma să-şi scurteze intervenţia, deşi ungurii contactaţi anterior au vorbit cât au vrut. În restul Transilvaniei, vorbeşte lumea că ungurii la Cluj vor găsi cea mai mare susţinere şi mi-a fost de ajuns să asist la o asemenea „dezbatere” ca să înţeleg că nu e vorbă-n vânt.
Din presa maghiară, din care în ziarul „Condeiul ardelean” sunt publicate traduceri, aflăm că fiara anilor Dictatului îşi afişează din nou pofta, profilând ideea că, în privinţa autonomiei, nimic nu se poate face „fără sânge”, poftă care hrăneşte diurn aceste sălbăticiuni. În ceea ce-l priveşte pe teroristul preparator de moarte colectivă, e bine să le fie recunoscător celor care l-au descoperit şi să fie mulţumit cu vreo zece ani de închisoare pentru tentativă, decât să fi fost subiectul linşajului public pentru uciderea în massă.
Îndepărtăm din închipuirea noastră orice prezumtivă imagine a României în situaţia unei ruperi a Ardealului din trupul Ţării. Credem că nu vom mai cădea în neputinţa regimului regal din anii ’40, când s-a permis invazia morţii asupra românilor din judeţele de nord. Credem că, dacă se vor ivi astfel de situaţii de răscruce, va hotărî poporul care şi-a consolidat, în cei o sută de ani, puterea de stăpân al Ardealului şi că nu va mai ceda ,,nicio palmă de pământ”, pentru că ,,La vrăjmaşi nu dă românul decât locul de mormânt” (Alexandru Davila, Vlaicu Vodă).
Aparut in :