Autor:
Ca să extermini un popor ai nevoie să-l prăbuşeşti sub o povară imensă de vinovăţie pe care să nu o poată explica, depăşi sau rezolva şi care să justifice orice măsură împotriva acelei naţiuni. Iată cum se aplică ele în România. În primul rând, trebuie să-i faci pe români să se simtă vinovaţi pentru că sunt săraci. Săracii sunt responsabili pentru că nu sunt bogaţi şi „descurcăreţi”, în schimb, hoţii au meritul de a fi ştiut să fure. Aşadar, sărăcia şi decăderea României e din vina românilor. Politicile europene au aceeaşi menire, de a da vina pe populaţie pentru ruina Ţării, nu pe politicienii care, cu complicitatea Europei, au deţinut pârghiile României şi au furat cot la cot cu multinaţionalele în beneficiu propriu, dar şi pentru profitul nemăsurat al băncilor şi companiilor străine!
Apoi, etapa a doua, românii sunt vinovaţi pentru că sunt bolnavi. Acesta este sensul legii iniţiate recent de PNL, dar semnată şi de alţi parlamentari de la PSD, MP şi UDMR. Dacă eşti bolnav, este pentru că nu te-ai descurcat să te ţii sănătos, iar statul nu are nicio obligaţie faţă de tine, deşi tu i-ai plătit contribuţii consistente. Aşa că, dacă te-ai îmbolnăvit, n-ai decât să te descurci. Românii sunt bolnavi pentru că nu au grijă de ei înşişi şi nu sunt civilizaţi, asta e filosofia oficială care, cu bunăvoinţa PNL, va deveni şi lege de pedepsire a celor nevoiaşi care fireşte că nu au grijă de ei înşişi pentru că abia supravieţuiesc! Doar sistemul de sănătate e mai bun decât merităm şi dacă vrem o ţară ca afară trebuie să muncim ca afară, cum spune ministrul Sănătăţii.
Ţara întreagă e pe butuci din cauza românilor, vinovăţia e colectivă şi generală, a treia etapă. Românii sunt vinovaţi că nu au autostrăzi, nu firmele româneşti sau străine care fură banii şi nu politicienii care gestionează aceste furturi. Românii sunt vinovaţi că oraşele sunt ruinate, ca şi cum nu ar plăti impozite şi taxe pentru ca administraţia să aibă grijă de felul cum arată localităţile. Cei inundaţi sunt vinovaţi că a venit apa peste ei. Înzăpeziţii sunt direct responsabili pentru că a nins. Salariile sunt mici în România pentru că nu muncim, în schimb taxele şi preţurile sunt ca afară pentru că cei care ne iau taxe şi impozite şi care ne iau suprapreţ pe orice, ştiu să „muncească” profesionist, adică să ne jefuiască la maximum!
Vinovăţia nu se opreşte aici. Victimele violurilor sunt vinovate pentru că i-au „provocat” pe violatori, cei furaţi sunt vinovaţi pentru că i-au atras pe hoţi sau pentru că nu s-au păzit, cei călcaţi de maşinile cocalarilor pe verde şi pe trecerea de pietoni sunt vinovaţi pentru că nu au fost atenţi pe stradă. În general, în rapoartele poliţiei, victimele sunt vinovate, iar infractorii sunt de neatins, de multe ori pentru că aceştia din urmă sunt prieteni cu poliţiştii sau cu judecătorii sau cu politicienii sau cu toată lumea care contează. Aşa încât chiar dacă păţeşti ceva, e mai bine să taci şi să nu faci plângere la poliţie pentru că tot tu eşti vinovat. Cine sună la 112 să reclame o infracţiune e amendat, la fel cine reclamă defrişările ilegale sau cine protestează împotriva abuzurilor din România. Aţi văzut doar că jandarmul fuma liniştit în timp ce prietenul lui de la masă, un interlop violent, o snopea în bătaie pe salvamontista din Hunedoara!
Orice vinovăţie posibilă care să justifice un nou val de taxe sau un nivel de trai şi mai scăzut, va fi găsită şi pusă imediat pe spatele populaţiei. Aşa se conduce un popor spre exterminare. Există, totuşi, şi o vinovăţie reală în tot acest proces: faptul că stăm şi acceptăm să fim bătaia lor de joc…