Asociaţia „Ţara Iancului - Iubirea Mea” din municipiul Deva, judeţul Hunedoara, a participat la Serbările Naţionale de la Ţebea, şi în acest an, împreună cu reprezentanţii din Clubul său de elevi-voluntari „Crăişorii”, care au venit, ca şi alţi mii de oameni din toate colţurile Ţării, să omagieze pe Avram Iancu, pe tribunii, ostaşii săi şi lupta lor dreaptă pentru libertate, drepturi şi dreptate.
Micuţii elevi-crăişori s-au trezit „cu noaptea în cap”, în locuinţele lor de pe văile Crişului Alb şi Arieşului, pentru a fi îmbrăcaţi, în straiele moţeşti, ca într-un ritual, de către părinţii lor, urmaşi demni ai Crăişorului şi tribunilor săi, spre a participa la Serbările Naţionale de la Ţebea, desfăşurate duminică, 11 septembrie 2016. Alături de conducerea Asociaţiei noastre, au fost însoţiţi de îndrumătorii prof. Corina Tulea, prof. Nicoleta Brînda şi prof. Teodor Păiuşan (formaţia „Ioan Buteanu” din comuna Gurahonţ, judeţul Arad); prof. Aurica Mucea şi prof. Alexandra Elena Stan (formaţia „Cloşca - 1784” din comuna Gîrda de Sus, judeţul Alba); prof. Viorica Potinteu şi prof. Violeta Georgeta Parca (formaţia „Căpitan Ursu - 1784” din comuna Vadu-Moţilor, judeţul Alba). În aşteptarea momentului depunerii coroanelor de flori, „crăişorii” veniţi mai devreme au intrat împreună cu îndrumătorii lor în Biserica cu Tricolor din Pantheonul Naţional Ţebea (120 de ani de la sfinţire, în 1896), unde se oficia Sfânta Liturghie; printre aceştia, şi profesoara Corina Tulea, de la Liceul „Ioan Buteanu” din Gurahonţ, care i-a încântat pe cei prezenţi în sfântul locaş, cu vocea-i minunată, cu câteva pricesne deosebite. Până la depunerea coroanelor, conform programului, ceremonialul public s-a desfăşurat printr-o slujbă religioasă de pomenire oficiată în faţa mormântului lui Avram Iancu de către soborul de preoţi condus de Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei. Apoi au urmat scurte alocuţiuni de evocare istorică şi mesaje din partea autorităţilor şi, desigur, defilarea Gărzii de Onoare.
În timpul ceremonialului împărtăşeam câteva gânduri, impresii şi reflecţii cu unii colaboratori şi participanţi în legătură cu evenimentele de pe vremea lui Avram Iancu şi cele din zilele noastre:
- Avram Iancu se stingea din viaţă la 48 de ani, la 10 septembrie 1872, acum 144 de ani. Avea să devină icoană şi simbol al luptei pentru libertate, drepturi şi dreptate în sufletele şi casele moţilor şi a tuturor prietenilor lor. Atunci şi-acum! Tânăr fiind, la numai 24 de ani, condusese Războiul de autoapărare al românilor din Transilvania contra acelora care - din revoluţionari, la 15 martie 1848, în Ungaria, neglijând doleanţele românilor exprimate în cele trei mari Adunări Naţionale de la Blaj - aveau să se transforme în invadatori şi cotropitori tirani ai Principatului autonom transilvan, distrugând peste 200 de sate şi omorând peste 40.000 de români, de la prunc în pântecele mamei până la străbunic.
- La înmormântarea de acum 144 de ani, din 13 septembrie 1872, au participat mii de oameni într-un cortegiu funerar al cărui început era la Ţebea şi se termina, după doi kilometri, la Baia de Criş, capitala de atunci a judeţului (comitatului) Zarand, atestată documentar în anul 1390, pe vremea când Bucureştii nici nu existau în documente, judeţ care ar fi corect să se reînfiinţeze. În fruntea cortegiului erau 36 de preoţi ortodocşi şi greco-catolici, nefinanţaţi de vreun guvern. Acum, la Ţebea, erau mai puţini, mult mai puţini preoţi şi niciunul care să-şi fi periclitat averea, serviciul şi viaţa, precum atunci, în 1848-1849, tribunii Simion Groza, Simion Balint şi atâţia alţii pentru binele românilor moţi. Nu, preoţii noştri de azi sunt neutri - nu-i găsim în fruntea maselor ca la 1848-1849 sau în 1918, nici în Camera Deputaţilor sau în Senat, nici în Guvern sau în conducerea Ţării, precum erau odinioară Andrei Şaguna, Miron Cristea, Roman Ciorogaru şi atâţia alţii proveniţi din popor pentru popor. (Au avut grijă şi politicienii ca în Constituţia actuală să nu le mai ofere în Parlament un loc de drept, precum se întâmpla până acum şapte decenii.) Sunt neutri, deşi ne aflăm în plin război - uneori ascuns, alteori pe faţă - contra românilor şi Bisericii Ortodoxe deopotrivă. Sunt valabile oare şi în acest caz vorbele marelui Titulescu, rostite la 3 mai 1915, într-un alt moment crucial al României şi Naţiunii: „Neutralitatea a devenit azi pânza de păianjen, pe care cel mai inocent zefir o poate rupe în bucăţi…! Neutralitatea şi-a avut rostul, dar şi-a trăit traiul.”?
- Au fost şi anul acesta la Ţebea mulţi politicieni, şi de la nivel local şi de la nivel central, de la majoritatea partidelor politice. Aceiaşi politicieni care la guvernare sau în opoziţie nu au reuşit nici să repună în funcţie linia ferată Deva - Brad sau măcar să oprească distrugerea ei; nici să pornească mineritul pe scară mare şi mică (vezi D. 48/1980); nici să recunoască existenţa grupurilor etnice româneşti (moţi, pădureni, momârlani, oşeni, maramureşeni etc.), motiv pentru care în Camera Deputaţilor nu există reprezentate decât 18 grupuri etnice neromâneşti şi, desigur, niciunul românesc. Cum să prospere aceste grupuri etnice fără o recunoaştere şi susţinere? Unde este demnitatea lor recunoscută, inclusiv a moţilor? Pe de altă parte, definiţia de „minoritate naţională” nu este definitivată, generând şi azi mari confuzii şi nedreptăţi. Nu au reuşit să întreprindă nimic politicienii şi conducătorii noştri nici pentru repararea mormântului lui Avram Iancu şi a gardului de piatră de la Pantheon; nu a reuşit să se ocupe nimeni, absolut nimeni, de Eroii Neamului Daco-Românesc Multimilenar, Oficiul Naţional „Cultul Eroilor”(ONCE) ocupându-se prin statutul său doar de eroii de după 1 Decembrie 1918 şi nicidecum de cei dinainte, cum ar fi atâţia: Sofronie, Horea, Cloşca, Crişan, Avram Iancu, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu ş.a.. Nimeni nu mai vorbeşte de construirea unui Mausoleu la Ţebea şi de un monument al lui Avram Iancu la Deva, acolo unde, în august 1849, Avram Iancu, însoţit de câţiva prefecţi, a participat la capitularea a 8.000 de unguri invadatori împreună cu 350 de ofiţeri, 12 steaguri şi 42 de tunuri. Politicienii, în toţi aceşti ani, au uitat ca în Legile de restituire a proprietăţilor să fie cuprinsă şi restituirea minelor şi instalaţiilor (şteampurile) moţilor, naţionalizate (furate) la 11 iunie 1948. Au uitat legiuitorii să stipuleze prin legi şi cele două porunci plebiscitare, votate de popor încă la 1848 şi 1918, privind împroprietărirea cu pământ („i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia sa”) şi respectiv, acces proporţional la putere („fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea Ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”).
Când oare se va mai auzi în Parlamentul României o voce ca a Episcopului Ortodox de Oradea, patriotul Roman Ciorogaru, şi când se va aplica ceea ce atunci, în 1924, acesta afirma răspicat: „Ideea naţională trebuie să străbată ca o suflare Dumnezeiască toate instituţiile noastre”? Când se va împlini ceea ce IPS Mitropolitul Primat Dr. Elie Miron Cristea, ulterior primul Patriarh al României, apoi regent şi prim-ministru, rostea la Ţebea, acum 92 de ani: „Dintre toate ţinuturile şi dintre «toţi codrii verzi de brad şi câmpurile de mătase ale pitorescului Ardeal», Munţii Apuseni merită în cea mai largă măsură întreaga luare aminte a Poporului Român şi a cercurilor lui conducătoare”.