Image may be NSFW.
Clik here to view.
Clik here to view.
La 1 noiembrie 1865 se năştea, la Covasna, unul din cei zece copii ai familiei Matei şi Paraschiva Teacă. Era cel ce avea să devină primul Episcop al Armatei Române, Justinian Teculescu.
Peste 130 de ani, la început de noiembrie 1995, în Voineştii Covasnei avea loc prima ediţie a „Zilelor Justinian Teculescu”, organizată de o mână de oameni inimoşi, care doreau omagierea ilustrului covăsnean. De atunci, numele Asociaţiei Cultural-Creştine „Justinian Teculescu” a devenit tot mai cunoscut în zona noastră.
L-am rugat pe domnul Dorel Lungu, al doilea preşedinte al Asociaţiei, să povestească cititorilor „Condeiului ardelean” despre începuturile acesteia, despre eforturile de păstrare a identităţii româneşti prin întărirea coeziunii spirituale, morale şi religioase a obştii, despre cum s-a construit în timp o istorie de 20 de ani. Şi despre implicarea dumnealui în viaţa comunităţii româneşti din Voineşti, începând cu ianuarie 1990. „Primele zile ale acestei perioade au fost foarte tensionate, motiv pentru care era nevoie de acţiuni de conciliere între comunitatea românească şi cea maghiară, în special în domeniul învăţământului şi culturii. În ceea ce priveşte învăţământul, caz concret: în februarie 1990, o întâlnire la Şcoala din Voineşti, unde, pe lângă cadrele didactice, au participat în jur de 20 de persoane din rândul locuitorilor; la propunerea de eliminare a cadrelor didactice şi a copiilor de naţionalitate maghiară din şcoală, am luat atitudine împotriva acestei idei, susţinut fiind şi de profesorii prezenţi, spunându-le că rolul nostru este să ne educăm copiii ca atunci când trec pragul casei, al şcolii, să meargă cu gânduri de prietenie. Şi noi am făcut şcoala la Voineşti şi dintotdeauna fusese o atmosferă de prietenie între copiii români şi maghiari.
Un alt moment tensionat a fost atunci când Statuia Ostaşului Român a fost împroşcată cu vopsea. La bază se aflau lumânări aprinse, care au produs flăcări, înnegrind astfel statuia. Chiar cu o seară înainte ne adunasem sub egida Vetrei Româneşti, prilej cu care au fost stabilite acţiuni concrete legate de comunitatea românească, inclusiv de obiectivul Monumentul Ostaşului Român.
După aceste incidente pe plan local, prin funcţia de director la Hotel UNCAP, din iulie 1990, am reuşit să joc un rol important în viaţa publică a oraşului Covasna, implicându-mă activ în acţiunile comunităţii, în domeniul economic, al învăţământului, social şi cultural, al siguranţei cetăţenilor oraşului. La înfiinţarea Detaşamentului de Jandarmi, am dat ajutor la asigurarea mesei, prin convenţia încheiată între Brigada de Jandarmi din Braşov şi Hotel UNCAP.
O altă acţiune care trebuia să prindă viaţă a fost organizarea Nedeii Mocăneşti, anual, în prima duminică din august. Până în 1996, Nedeia a fost organizată de un grup de oameni precum Dumitru Furtună, Ioan Luca, Vasile Hulpoi, Traian Olteanu, Ovidiu Costea, Staicu Olteanu, Nicolae Poteică, Virgil Braşoveanu, Nicolae Enea (Bobo), Nicolae Sorescu, Dorel Sorescu, Sorin Popica, Marius Popica, părintele Ioan Ovidiu Măciucă, Tatiana Oprea, Elena Hulpoi, Liliana Lungu, Georgeta şi Ioan Cosneanu, Mihai Călin Lungu, Viorel Zaha, Dumitru Şerban, Nicolae Vlaicu, Monica Furtună, Paraschiva Şerban şi subsemnatul.
După 1996, după ce am fost ales consilier local, am cerut Consiliului Local, Primăriei şi Casei de Cultură să se implice direct în organizarea Nedeii Mocăneşti, pentru că la aceasta participau şi români şi maghiari, toată suflarea oraşului. Propunerea a fost acceptată, iar Papp Elek şi Orban Sandor, de la Casa de Cultură, au fost de mare ajutor în organizare. Nedeia Mocănească a avut mare succes ani la rând şi pentru că am avut mereu prezente personalităţi ale cântecului românesc: Drăgan Munteanu, Veta Biriş, Nicolae Furdui Iancu, Nicolae Sabău, Ioan Bocşa, Mariana Deac şi alţii.
Prin anii ’91-’93, în rândul comunităţii din Voineşti s-a pus în discuţie construirea unei noi biserici, dorinţă a părinţilor şi strămoşilor noştri, iar în momentul numirii ca preot paroh a părintelui Ioan Ovidiu Măciucă, a început acţiunea de strângere de materiale, cu gândul începerii construcţiei. Biserica veche, cu hramul Sfântul Nicolae, devenise neîncăpătoare, la numărul credincioşilor existenţi adăugându-se şi turiştii veniţi în staţiune.
Prima problemă întâmpinată a fost legată de amplasamentul noii biserici. Ne-am deplasat, împreună cu părintele Ioan Ovidiu Măciucă, Ioan Luca şi Ioan Chelbezan de la Primărie, la Bucureşti, la Preşedinţia României, la consilierul pe probleme de culte, Victor Opaschi, pe care îl cunoşteam din anul 1987. Când am vorbit de locurile posibile, două grădini, arhitectul Cristian Moisescu, prezent şi el la întâlnirea cu secretarul de stat, ne-a întrebat: „Vreţi să construiţi o biserică nouă şi să o ascundeţi într-o grădină???”. Ne-a sugerat să căutăm altă variantă. Şi atunci noi am scos schiţa amplasamentului Statuii Ostaşului Român. A măsurat cu rigla şi a concluzionat: „Mergeţi acasă, chemaţi arhitectul şi convocaţi consiliul parohial, pentru că noua biserică se încadrează pe acest amplasament, cu condiţia mutării statuii Ostaşului Român mai în faţă”.
După stabilirea locului construcţiei, am început demersurile pentru concesionarea terenului din Piaţa Eroilor şi obţinerea avizelor necesare pentru mutarea monumentului, obiective ce au fost rezolvate. Primul, cu sprijinul Consiliului Local, al Primăriei oraşului Covasna, avizele fiind primite cu sprijinul direct al generalului Mircea Zice de la Ministerul Apărării Naţionale.
În perioada ’93-’95 am tot încercat să concesionăm terenul, dar, cum nu exista încă autorizaţia de construire a bisericii, a fost mai dificil. Actul de concesiune s-a rezolvat cu sprijinul Consiliului Judeţean, al preşedintelui Orban Arpad, al domnului Ioan Solomon, secretar general al Prefecturii, şi al lui Ioan Ursache, directorul Direcţiei de Urbanism de la CJ. Primarul oraşului Covasna, Malnasi Levente, a fost convocat la Consiliul Judeţean, eram şi eu prezent, şi s-a parafat scoaterea terenului din domeniul public şi trecerea lui în domeniu privat, moment în care s-au încheiat trei ani de tergiversări, de „răfuieli” între comitetul de iniţiativă ce se ocupa de construirea noii biserici şi Primăria oraşului, care a fost nevoită să elibereze actul de concesiune în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie. În tot acest timp, lucrările începuseră - biserica se construia, zidurile ei încercuiau Monumentul Ostaşului Român, care se afla încă pe vechiul loc.
În toţi aceşti ani, din care n-au lipsit momentele tensionate, am participat la multe acţiuni organizate la nivel judeţean, contribuind direct la organizarea şi înfiinţarea unor obiective, cum a fost, de pildă, amenajarea Muzeului Spiritualităţii Româneşti.
În prima parte a anului 1995, la Muzeul Spiritualităţii Româneşti, la o discuţie cu Ioan Lăcătuşu şi Ioan Solomon despre întărirea şi unitatea comunităţii româneşti din Covasna, Zăbala şi Zagon, s-a subliniat importanţa înfiinţării unei asociaţii. Am găsit în arhivele de la Sfântu-Gheorghe documente despre Justinian Teculescu, născut în Covasna cu 130 de ani în urmă, în luna noiembrie, al cărui nume ne doream să-l poarte noua asociaţie. Consider că atunci a pornit totul. Am stabilit o strategie, pe etape.
În primă fază, am organizat un spaţiu în Voineşti, în Complexul „Valea Zânelor”, ca sală culturală, cu scenă, scaune pentru 200 de persoane. Apoi, în data de 28 septembrie 1995, „Comitetul de iniţiativă privind înfiinţarea Fundaţiei Justinian Teculescu” s-a întâlnit pentru a pune la cale acţiunea de aniversare a 130 de ani de la naşterea Episcopului Justinian Teculescu, ce avea să aibă loc la începutul lunii noiembrie. Am şi acum procesul verbal unde s-au consemnat activităţile stabilite şi responsabilităţile pentru ziua de 5 noiembrie. După un moment artistic, cei prezenţi la întâlnire au încheiat ziua cu o agapă la Hotel Dacia.
În prima săptămână din noiembrie, s-au organizat activităţi în comun cu Şcoala „Avram Iancu”, cu Liceul „Korosi Csoma Sandor”. Acţiunea din duminica zilei de 5 noiembrie a fost marcată de aniversarea naşterii ilustrului covăsnean, primul Episcop al Armatei Române. Aceasta a debutat la ora nouă a dimineţii, prin primirea Preasfinţitului Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei (acum Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului - n.r.), moment în care au fost auzite pentru prima dată bătăile clopotelor noii biserici ce se construia, clopote donate de familia Olteanu, Traian şi Maria cu cei doi fii, Traian şi Decebal. Apoi, toţi cei prezenţi s-au deplasat la Biserica „Sfântul Nicolae”, în curtea căreia se află mormântul Episcopului Justinian Teculescu, la care s-a desfăşurat o slujbă de pomenire şi s-au prezentat cele cinci mari obiective ale Fundaţiei „Justinian Teculescu”: înfiinţarea Fundaţiei, atribuirea denumirii de „Teculescu- Korosi” liceului din Covasna, ridicarea unui bust al lui Justinian Teculescu, redenumirea unei străzi din Voineşti cu numele acestuia, înfiinţarea unui club pentru activităţi culturale. După ce s-a vizitat casa natală a Episcopului, acţiunea s-a încheiat în faţa bisericii aflate în construcţie, unde a fost amenajat un cort mare, de armată, prin grija colonelului Dumitru Lungu, şef Serviciu Comunicaţii şi Informaţii al MApN. Aici, toţi cei prezenţi au fost ospătaţi, totul fiind pregătit de personalul Hotelului Dacia, cu sprijinul carmangeriilor Traicov, La Nicu şi Ardealul şi al prietenilor din Focşani ai domnului Traian Olteanu.
În aceeaşi seară, zona împădurită a Covasnei a fost distrusă de o ploaie rece, un vânt puternic, o vijelie care a pus la pământ peste 2.000 de hectare de pădure. În această situaţie s-a aflat şi vârful Copoţ, cel care, cu 110 ani în urmă, mai trecuse printr-un dezastru asemănător, după cum mi-a povestit tatăl meu, Ioan Lungu. Atunci a fost reîmpădurit, iar în anumite zone, mai abrupte, plantarea puieţilor de molid s-a făcut în ghivece de pământ. Cred că atunci şi-a primit denumirea de Copoţ.
Pentru că viaţa merge înainte, preocuparea noastră de construire a noii biserici a continuat. Lucrările necesitau preocupare şi fonduri financiare. Un rol important l-a avut, în permanenţă, echipa de constructori din Întorsura-Buzăului. De asemenea, părintele Ioan Ovidiu Măciucă şi Dumitru Sandulea. Sau epitropul Gheorghe Cojan, care, în fiecare dimineaţă, la ora 6, era prezent în curte, se aşeza la o masă în care bătea cu beţigaşul, ca semn că a venit. Soţia mea, Maria Lungu, îmi zicea, glumind, că „a venit nenea Cojan cu sarcini concrete”. De la începerea lucrărilor şi până în 2002, când s-au finalizat, comunitatea din Voineşti a avut un rol extrem de important, prin donaţiile făcute. Multe firme au sponsorizat construcţia bisericii: Traicov, La Nicu, Ardealul, IFET Târgu-Secuiesc, Bolocim, Conitrans, Fortuna, Hotel Dacia, Hotel Montana, SCT Covasna, Sorel SRL, Miniservice, Unic Star, Adiral, Transimex, Zoocop, Arbex, Gos Trans Com, Romtelecom, Cip Com, Sanitel etc..
În primăvara anului 1996, ing. Vasile Hulpoi, şef district la Ocolul Silvic Covasna, ne-a spus că, în zona din munte numită „La cetate”, după topirea zăpezii, la rădăcinile molizilor răsturnaţi de vijelia din toamna de dinainte, se găseau cioburi şi fragmente de ceramică. Am fost acolo, împreună cu ing. Vasile Hulpoi, pentru a mă convinge, apoi le-am adus la cunoştinţă celor de la Sfântu-Gheorghe, Ioan Lăcătuşu şi Gheorghe Munteanu, director al Romsilva Covasna, rugându-l pe acesta din urmă să dea dispoziţie ca în acea zonă să nu se intre cu utilaje pentru scoaterea masei lemnoase doborâte, pentru a nu se distruge urmele. Îi suntem datori şi acum domnului Munteanu că ne-a ascultat rugămintea.
A urmat venirea la Covasna a doamnei Viorica Crişan, arheolog la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, care, la discuţia purtată chiar la Hotel Dacia, m-a convins că trebuie să o sprijinim în acţiunea de protejare şi cercetare a zonei Cetăţii Dacice. Deoarece părea aproape imposibilă curăţarea manuală a zonei de arborii căzuţi, am luat legătura cu Comandamentul de la Centrul de Transmisiuni Bucureşti, cu col. Marian Răducu şi col. Dumitru Lungu, solicitându-le sprijin. Prin aprobarea dată de gen. Nicolae Popescu, comandantul Comandamentului Transmisiuni, ni s-au pus la dispoziţie 30 de soldaţi de la UM 01048 din Sfântu-Gheorghe, cu condiţia să le asigurăm cazare şi masă, angajament pe care mi l-am asumat. Astfel, s-a ridicat o cabană în apropierea ruinelor, în vârful muntelui, construcţie realizată de Romsilva prin Ocoalele Silvice Covasna şi Comandău, cu contribuţia firmelor din Covasna ce aveau ca domeniu de activitate prelucrarea lemnului (Fortuna Forest, Conitrans, Bolocim, Sorel srl), pentru cazarea soldaţilor, iar masa lor şi a cercetătorilor de la muzeu a fost asigurată de către firmele Traicov, Carmangeria La Nicu, Ardealul, mâncarea fiind pregătită la Hotel Dacia şi transportată zilnic până sus.
A urmat etapa în care era nevoie de fonduri pentru a începe cercetarea, prin decopertarea muntelui în vederea scoaterii la suprafaţă a urmelor cetăţii. Sprijinul în acest sens a venit de la domnul Petre Străchinaru, deputat şi membru în Comisia de Cultură din Parlamentul României. Prin depunerea documentaţiei de către Muzeul Carpaţilor Răsăriteni, s-au aprobat fonduri anuale alocate cercetărilor de la Cetatea Dacică din Covasna, cercetări care continuă şi în prezent.
Ne-am concentrat pe continuarea acţiunilor stabilite la începutul lui noiembrie 1995, la aniversarea a 130 de ani de la naşterea personalităţii covăsnene - Episcopul Justinian Teculescu. Astfel, la 2 aprilie 1997, s-a organizat la Covasna manifestarea „Rolul organizaţiilor culturale nonguvernamentale în promovarea culturii româneşti în sud-estul Transilvaniei”, cu participare naţională. Unul din principiile stabilite aici a fost să fim mai pragmatici, să trecem peste orgolii, să fim mai solidari şi să găsim şi limbajul potrivit. Una din problemele puse serios în discuţie a fost înfiinţarea Fundaţiei Justinian Teculescu, căci ceva început nu trebuia abandonat. Aceasta a primit personalitate juridică sub denumirea de „Asociaţia Cultural-Creştină Justinian Teculescu”.
De asemenea, paralel cu activităţile culturale şi construirea bisericii, se impunea ridicarea bustului lui Justinian Teculescu - primele discuţii avuseseră loc deja cu sculptorul Tudor Zamfirescu, de la Studioul de Arte Plastice al Armatei, însă nu se concretizaseră, deoarece suma solicitată pentru construirea bustului ne depăşea posibilităţile de atunci, fiindcă biserica aflată în construcţie înghiţea fonduri. La cererile de sprijin financiar din partea Armatei nu am primit aviz pozitiv, cererile de sponsorizare adresate către ASIROM şi Fundaţia Europeană Drăgan au rămas fără răspuns.
Am reluat discuţiile cu sculptorul Zamfirescu şi am făcut o înţelegere pentru „negativul” bustului, materializată prin plata manoperei cu produse din lemn - cherestea din răşinoase şi stâlpi de gard, sponsorizate de Dorel şi Nicolae Oprea Sorescu, Virgil Braşoveanu, Nicolae Enea (Bobo), Din Munteanu, Dan Costea, Ioan Condrea, astfel artistul s-a apucat de lucrare. După ce am primit negativul, a urmat etapa cea mai grea: turnarea lui în bronz. Am fost nevoit să caut o firmă care să aibă turnătorie. Am încheiat înţelegerea cu IMASA Sfântu-Gheorghe, cu condiţia să avem 350 kg de bronz şi celelalte materiale necesare pentru turnare, pe care le-am primit donaţie de la Remat Sfântu-Gheorghe, prin bunăvoinţa domnilor Mocanu şi Leontin Cristoloveanu, faţă de care vom avea numai cuvinte de mulţumire, Dumnezeu să-i odihnească în pace! Cât timp a durat faza de turnare a bustului, aproape două săptămâni, aceasta a fost supravegheată de Ioan Luca, prezent zilnic la IMASA, la Sfântu-Gheorghe.
Un alt pas important l-a reprezentat stabilirea amplasamentului bustului. Pot să afirm, în modul cel mai sincer, că, alături de echipa de consilieri locali români (Dumitru Furtună, Ioan Mugur Topolniţchi, Vasile Secelean, Gheorghe David, Dumitru Ciangă), am reuşit să găsim înţelegere la primarul oraşului, Zsuffa Levente, şi consilierii UDMR, pentru ca amplasamentul bustului să fie aprobat acolo unde este şi azi, în Piaţa Eroilor. Primarul s-a angajat, în semn de respect pentru comunitatea românească din Voineşti, să rezolve amenajarea spaţiului cu postament în formă de gard zidit, cât şi postamentul bustului. Lucrările au fost realizate de către firma de construcţii a lui Biro Andrei până la data sfinţirii bustului lui Justinian Teculescu din 16 iunie 2002. Acesta a fost sfinţit în aceeaşi zi cu Biserica nouă cu hramul „Înălţarea Domnului”, de către PS Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei.
În perioada de care am vorbit, 1990-2002, până la înfiinţarea Asociaţiei şi ulterior, derularea acţiunilor, stabilirea obiectivelor, mobilizarea factorilor de decizie, toate acestea au impus din partea celor implicaţi seriozitate în întocmirea şi păstrarea documentelor. Un rol important l-a avut implicarea Hotelului Dacia, unde îmi desfăşuram atunci activitatea. Mă bucur că am ocazia de a-i putea mulţumi acum doamnei Paraschiva Şerban, secretară, care a gestionat exemplar toate documentele, de la început până în 2008. Acum, când se împlinesc 20 de ani de activitate a Asociaţiei Cultural-Creştine „Justinian Teculescu”, putem prezenta toate etapele prin care a trecut, documente, fotografii, urme ale vieţii acestei Asociaţii şi prezenţei ei în viaţa comunităţii româneşti din Covasna!”
Peste 130 de ani, la început de noiembrie 1995, în Voineştii Covasnei avea loc prima ediţie a „Zilelor Justinian Teculescu”, organizată de o mână de oameni inimoşi, care doreau omagierea ilustrului covăsnean. De atunci, numele Asociaţiei Cultural-Creştine „Justinian Teculescu” a devenit tot mai cunoscut în zona noastră.
L-am rugat pe domnul Dorel Lungu, al doilea preşedinte al Asociaţiei, să povestească cititorilor „Condeiului ardelean” despre începuturile acesteia, despre eforturile de păstrare a identităţii româneşti prin întărirea coeziunii spirituale, morale şi religioase a obştii, despre cum s-a construit în timp o istorie de 20 de ani. Şi despre implicarea dumnealui în viaţa comunităţii româneşti din Voineşti, începând cu ianuarie 1990. „Primele zile ale acestei perioade au fost foarte tensionate, motiv pentru care era nevoie de acţiuni de conciliere între comunitatea românească şi cea maghiară, în special în domeniul învăţământului şi culturii. În ceea ce priveşte învăţământul, caz concret: în februarie 1990, o întâlnire la Şcoala din Voineşti, unde, pe lângă cadrele didactice, au participat în jur de 20 de persoane din rândul locuitorilor; la propunerea de eliminare a cadrelor didactice şi a copiilor de naţionalitate maghiară din şcoală, am luat atitudine împotriva acestei idei, susţinut fiind şi de profesorii prezenţi, spunându-le că rolul nostru este să ne educăm copiii ca atunci când trec pragul casei, al şcolii, să meargă cu gânduri de prietenie. Şi noi am făcut şcoala la Voineşti şi dintotdeauna fusese o atmosferă de prietenie între copiii români şi maghiari.
Un alt moment tensionat a fost atunci când Statuia Ostaşului Român a fost împroşcată cu vopsea. La bază se aflau lumânări aprinse, care au produs flăcări, înnegrind astfel statuia. Chiar cu o seară înainte ne adunasem sub egida Vetrei Româneşti, prilej cu care au fost stabilite acţiuni concrete legate de comunitatea românească, inclusiv de obiectivul Monumentul Ostaşului Român.
După aceste incidente pe plan local, prin funcţia de director la Hotel UNCAP, din iulie 1990, am reuşit să joc un rol important în viaţa publică a oraşului Covasna, implicându-mă activ în acţiunile comunităţii, în domeniul economic, al învăţământului, social şi cultural, al siguranţei cetăţenilor oraşului. La înfiinţarea Detaşamentului de Jandarmi, am dat ajutor la asigurarea mesei, prin convenţia încheiată între Brigada de Jandarmi din Braşov şi Hotel UNCAP.
O altă acţiune care trebuia să prindă viaţă a fost organizarea Nedeii Mocăneşti, anual, în prima duminică din august. Până în 1996, Nedeia a fost organizată de un grup de oameni precum Dumitru Furtună, Ioan Luca, Vasile Hulpoi, Traian Olteanu, Ovidiu Costea, Staicu Olteanu, Nicolae Poteică, Virgil Braşoveanu, Nicolae Enea (Bobo), Nicolae Sorescu, Dorel Sorescu, Sorin Popica, Marius Popica, părintele Ioan Ovidiu Măciucă, Tatiana Oprea, Elena Hulpoi, Liliana Lungu, Georgeta şi Ioan Cosneanu, Mihai Călin Lungu, Viorel Zaha, Dumitru Şerban, Nicolae Vlaicu, Monica Furtună, Paraschiva Şerban şi subsemnatul.
După 1996, după ce am fost ales consilier local, am cerut Consiliului Local, Primăriei şi Casei de Cultură să se implice direct în organizarea Nedeii Mocăneşti, pentru că la aceasta participau şi români şi maghiari, toată suflarea oraşului. Propunerea a fost acceptată, iar Papp Elek şi Orban Sandor, de la Casa de Cultură, au fost de mare ajutor în organizare. Nedeia Mocănească a avut mare succes ani la rând şi pentru că am avut mereu prezente personalităţi ale cântecului românesc: Drăgan Munteanu, Veta Biriş, Nicolae Furdui Iancu, Nicolae Sabău, Ioan Bocşa, Mariana Deac şi alţii.
Prin anii ’91-’93, în rândul comunităţii din Voineşti s-a pus în discuţie construirea unei noi biserici, dorinţă a părinţilor şi strămoşilor noştri, iar în momentul numirii ca preot paroh a părintelui Ioan Ovidiu Măciucă, a început acţiunea de strângere de materiale, cu gândul începerii construcţiei. Biserica veche, cu hramul Sfântul Nicolae, devenise neîncăpătoare, la numărul credincioşilor existenţi adăugându-se şi turiştii veniţi în staţiune.
Prima problemă întâmpinată a fost legată de amplasamentul noii biserici. Ne-am deplasat, împreună cu părintele Ioan Ovidiu Măciucă, Ioan Luca şi Ioan Chelbezan de la Primărie, la Bucureşti, la Preşedinţia României, la consilierul pe probleme de culte, Victor Opaschi, pe care îl cunoşteam din anul 1987. Când am vorbit de locurile posibile, două grădini, arhitectul Cristian Moisescu, prezent şi el la întâlnirea cu secretarul de stat, ne-a întrebat: „Vreţi să construiţi o biserică nouă şi să o ascundeţi într-o grădină???”. Ne-a sugerat să căutăm altă variantă. Şi atunci noi am scos schiţa amplasamentului Statuii Ostaşului Român. A măsurat cu rigla şi a concluzionat: „Mergeţi acasă, chemaţi arhitectul şi convocaţi consiliul parohial, pentru că noua biserică se încadrează pe acest amplasament, cu condiţia mutării statuii Ostaşului Român mai în faţă”.
După stabilirea locului construcţiei, am început demersurile pentru concesionarea terenului din Piaţa Eroilor şi obţinerea avizelor necesare pentru mutarea monumentului, obiective ce au fost rezolvate. Primul, cu sprijinul Consiliului Local, al Primăriei oraşului Covasna, avizele fiind primite cu sprijinul direct al generalului Mircea Zice de la Ministerul Apărării Naţionale.
În perioada ’93-’95 am tot încercat să concesionăm terenul, dar, cum nu exista încă autorizaţia de construire a bisericii, a fost mai dificil. Actul de concesiune s-a rezolvat cu sprijinul Consiliului Judeţean, al preşedintelui Orban Arpad, al domnului Ioan Solomon, secretar general al Prefecturii, şi al lui Ioan Ursache, directorul Direcţiei de Urbanism de la CJ. Primarul oraşului Covasna, Malnasi Levente, a fost convocat la Consiliul Judeţean, eram şi eu prezent, şi s-a parafat scoaterea terenului din domeniul public şi trecerea lui în domeniu privat, moment în care s-au încheiat trei ani de tergiversări, de „răfuieli” între comitetul de iniţiativă ce se ocupa de construirea noii biserici şi Primăria oraşului, care a fost nevoită să elibereze actul de concesiune în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie. În tot acest timp, lucrările începuseră - biserica se construia, zidurile ei încercuiau Monumentul Ostaşului Român, care se afla încă pe vechiul loc.
În toţi aceşti ani, din care n-au lipsit momentele tensionate, am participat la multe acţiuni organizate la nivel judeţean, contribuind direct la organizarea şi înfiinţarea unor obiective, cum a fost, de pildă, amenajarea Muzeului Spiritualităţii Româneşti.
În prima parte a anului 1995, la Muzeul Spiritualităţii Româneşti, la o discuţie cu Ioan Lăcătuşu şi Ioan Solomon despre întărirea şi unitatea comunităţii româneşti din Covasna, Zăbala şi Zagon, s-a subliniat importanţa înfiinţării unei asociaţii. Am găsit în arhivele de la Sfântu-Gheorghe documente despre Justinian Teculescu, născut în Covasna cu 130 de ani în urmă, în luna noiembrie, al cărui nume ne doream să-l poarte noua asociaţie. Consider că atunci a pornit totul. Am stabilit o strategie, pe etape.
În primă fază, am organizat un spaţiu în Voineşti, în Complexul „Valea Zânelor”, ca sală culturală, cu scenă, scaune pentru 200 de persoane. Apoi, în data de 28 septembrie 1995, „Comitetul de iniţiativă privind înfiinţarea Fundaţiei Justinian Teculescu” s-a întâlnit pentru a pune la cale acţiunea de aniversare a 130 de ani de la naşterea Episcopului Justinian Teculescu, ce avea să aibă loc la începutul lunii noiembrie. Am şi acum procesul verbal unde s-au consemnat activităţile stabilite şi responsabilităţile pentru ziua de 5 noiembrie. După un moment artistic, cei prezenţi la întâlnire au încheiat ziua cu o agapă la Hotel Dacia.
În prima săptămână din noiembrie, s-au organizat activităţi în comun cu Şcoala „Avram Iancu”, cu Liceul „Korosi Csoma Sandor”. Acţiunea din duminica zilei de 5 noiembrie a fost marcată de aniversarea naşterii ilustrului covăsnean, primul Episcop al Armatei Române. Aceasta a debutat la ora nouă a dimineţii, prin primirea Preasfinţitului Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei (acum Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului - n.r.), moment în care au fost auzite pentru prima dată bătăile clopotelor noii biserici ce se construia, clopote donate de familia Olteanu, Traian şi Maria cu cei doi fii, Traian şi Decebal. Apoi, toţi cei prezenţi s-au deplasat la Biserica „Sfântul Nicolae”, în curtea căreia se află mormântul Episcopului Justinian Teculescu, la care s-a desfăşurat o slujbă de pomenire şi s-au prezentat cele cinci mari obiective ale Fundaţiei „Justinian Teculescu”: înfiinţarea Fundaţiei, atribuirea denumirii de „Teculescu- Korosi” liceului din Covasna, ridicarea unui bust al lui Justinian Teculescu, redenumirea unei străzi din Voineşti cu numele acestuia, înfiinţarea unui club pentru activităţi culturale. După ce s-a vizitat casa natală a Episcopului, acţiunea s-a încheiat în faţa bisericii aflate în construcţie, unde a fost amenajat un cort mare, de armată, prin grija colonelului Dumitru Lungu, şef Serviciu Comunicaţii şi Informaţii al MApN. Aici, toţi cei prezenţi au fost ospătaţi, totul fiind pregătit de personalul Hotelului Dacia, cu sprijinul carmangeriilor Traicov, La Nicu şi Ardealul şi al prietenilor din Focşani ai domnului Traian Olteanu.
În aceeaşi seară, zona împădurită a Covasnei a fost distrusă de o ploaie rece, un vânt puternic, o vijelie care a pus la pământ peste 2.000 de hectare de pădure. În această situaţie s-a aflat şi vârful Copoţ, cel care, cu 110 ani în urmă, mai trecuse printr-un dezastru asemănător, după cum mi-a povestit tatăl meu, Ioan Lungu. Atunci a fost reîmpădurit, iar în anumite zone, mai abrupte, plantarea puieţilor de molid s-a făcut în ghivece de pământ. Cred că atunci şi-a primit denumirea de Copoţ.
Pentru că viaţa merge înainte, preocuparea noastră de construire a noii biserici a continuat. Lucrările necesitau preocupare şi fonduri financiare. Un rol important l-a avut, în permanenţă, echipa de constructori din Întorsura-Buzăului. De asemenea, părintele Ioan Ovidiu Măciucă şi Dumitru Sandulea. Sau epitropul Gheorghe Cojan, care, în fiecare dimineaţă, la ora 6, era prezent în curte, se aşeza la o masă în care bătea cu beţigaşul, ca semn că a venit. Soţia mea, Maria Lungu, îmi zicea, glumind, că „a venit nenea Cojan cu sarcini concrete”. De la începerea lucrărilor şi până în 2002, când s-au finalizat, comunitatea din Voineşti a avut un rol extrem de important, prin donaţiile făcute. Multe firme au sponsorizat construcţia bisericii: Traicov, La Nicu, Ardealul, IFET Târgu-Secuiesc, Bolocim, Conitrans, Fortuna, Hotel Dacia, Hotel Montana, SCT Covasna, Sorel SRL, Miniservice, Unic Star, Adiral, Transimex, Zoocop, Arbex, Gos Trans Com, Romtelecom, Cip Com, Sanitel etc..
În primăvara anului 1996, ing. Vasile Hulpoi, şef district la Ocolul Silvic Covasna, ne-a spus că, în zona din munte numită „La cetate”, după topirea zăpezii, la rădăcinile molizilor răsturnaţi de vijelia din toamna de dinainte, se găseau cioburi şi fragmente de ceramică. Am fost acolo, împreună cu ing. Vasile Hulpoi, pentru a mă convinge, apoi le-am adus la cunoştinţă celor de la Sfântu-Gheorghe, Ioan Lăcătuşu şi Gheorghe Munteanu, director al Romsilva Covasna, rugându-l pe acesta din urmă să dea dispoziţie ca în acea zonă să nu se intre cu utilaje pentru scoaterea masei lemnoase doborâte, pentru a nu se distruge urmele. Îi suntem datori şi acum domnului Munteanu că ne-a ascultat rugămintea.
A urmat venirea la Covasna a doamnei Viorica Crişan, arheolog la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, care, la discuţia purtată chiar la Hotel Dacia, m-a convins că trebuie să o sprijinim în acţiunea de protejare şi cercetare a zonei Cetăţii Dacice. Deoarece părea aproape imposibilă curăţarea manuală a zonei de arborii căzuţi, am luat legătura cu Comandamentul de la Centrul de Transmisiuni Bucureşti, cu col. Marian Răducu şi col. Dumitru Lungu, solicitându-le sprijin. Prin aprobarea dată de gen. Nicolae Popescu, comandantul Comandamentului Transmisiuni, ni s-au pus la dispoziţie 30 de soldaţi de la UM 01048 din Sfântu-Gheorghe, cu condiţia să le asigurăm cazare şi masă, angajament pe care mi l-am asumat. Astfel, s-a ridicat o cabană în apropierea ruinelor, în vârful muntelui, construcţie realizată de Romsilva prin Ocoalele Silvice Covasna şi Comandău, cu contribuţia firmelor din Covasna ce aveau ca domeniu de activitate prelucrarea lemnului (Fortuna Forest, Conitrans, Bolocim, Sorel srl), pentru cazarea soldaţilor, iar masa lor şi a cercetătorilor de la muzeu a fost asigurată de către firmele Traicov, Carmangeria La Nicu, Ardealul, mâncarea fiind pregătită la Hotel Dacia şi transportată zilnic până sus.
A urmat etapa în care era nevoie de fonduri pentru a începe cercetarea, prin decopertarea muntelui în vederea scoaterii la suprafaţă a urmelor cetăţii. Sprijinul în acest sens a venit de la domnul Petre Străchinaru, deputat şi membru în Comisia de Cultură din Parlamentul României. Prin depunerea documentaţiei de către Muzeul Carpaţilor Răsăriteni, s-au aprobat fonduri anuale alocate cercetărilor de la Cetatea Dacică din Covasna, cercetări care continuă şi în prezent.
Ne-am concentrat pe continuarea acţiunilor stabilite la începutul lui noiembrie 1995, la aniversarea a 130 de ani de la naşterea personalităţii covăsnene - Episcopul Justinian Teculescu. Astfel, la 2 aprilie 1997, s-a organizat la Covasna manifestarea „Rolul organizaţiilor culturale nonguvernamentale în promovarea culturii româneşti în sud-estul Transilvaniei”, cu participare naţională. Unul din principiile stabilite aici a fost să fim mai pragmatici, să trecem peste orgolii, să fim mai solidari şi să găsim şi limbajul potrivit. Una din problemele puse serios în discuţie a fost înfiinţarea Fundaţiei Justinian Teculescu, căci ceva început nu trebuia abandonat. Aceasta a primit personalitate juridică sub denumirea de „Asociaţia Cultural-Creştină Justinian Teculescu”.
De asemenea, paralel cu activităţile culturale şi construirea bisericii, se impunea ridicarea bustului lui Justinian Teculescu - primele discuţii avuseseră loc deja cu sculptorul Tudor Zamfirescu, de la Studioul de Arte Plastice al Armatei, însă nu se concretizaseră, deoarece suma solicitată pentru construirea bustului ne depăşea posibilităţile de atunci, fiindcă biserica aflată în construcţie înghiţea fonduri. La cererile de sprijin financiar din partea Armatei nu am primit aviz pozitiv, cererile de sponsorizare adresate către ASIROM şi Fundaţia Europeană Drăgan au rămas fără răspuns.
Am reluat discuţiile cu sculptorul Zamfirescu şi am făcut o înţelegere pentru „negativul” bustului, materializată prin plata manoperei cu produse din lemn - cherestea din răşinoase şi stâlpi de gard, sponsorizate de Dorel şi Nicolae Oprea Sorescu, Virgil Braşoveanu, Nicolae Enea (Bobo), Din Munteanu, Dan Costea, Ioan Condrea, astfel artistul s-a apucat de lucrare. După ce am primit negativul, a urmat etapa cea mai grea: turnarea lui în bronz. Am fost nevoit să caut o firmă care să aibă turnătorie. Am încheiat înţelegerea cu IMASA Sfântu-Gheorghe, cu condiţia să avem 350 kg de bronz şi celelalte materiale necesare pentru turnare, pe care le-am primit donaţie de la Remat Sfântu-Gheorghe, prin bunăvoinţa domnilor Mocanu şi Leontin Cristoloveanu, faţă de care vom avea numai cuvinte de mulţumire, Dumnezeu să-i odihnească în pace! Cât timp a durat faza de turnare a bustului, aproape două săptămâni, aceasta a fost supravegheată de Ioan Luca, prezent zilnic la IMASA, la Sfântu-Gheorghe.
Un alt pas important l-a reprezentat stabilirea amplasamentului bustului. Pot să afirm, în modul cel mai sincer, că, alături de echipa de consilieri locali români (Dumitru Furtună, Ioan Mugur Topolniţchi, Vasile Secelean, Gheorghe David, Dumitru Ciangă), am reuşit să găsim înţelegere la primarul oraşului, Zsuffa Levente, şi consilierii UDMR, pentru ca amplasamentul bustului să fie aprobat acolo unde este şi azi, în Piaţa Eroilor. Primarul s-a angajat, în semn de respect pentru comunitatea românească din Voineşti, să rezolve amenajarea spaţiului cu postament în formă de gard zidit, cât şi postamentul bustului. Lucrările au fost realizate de către firma de construcţii a lui Biro Andrei până la data sfinţirii bustului lui Justinian Teculescu din 16 iunie 2002. Acesta a fost sfinţit în aceeaşi zi cu Biserica nouă cu hramul „Înălţarea Domnului”, de către PS Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei.
În perioada de care am vorbit, 1990-2002, până la înfiinţarea Asociaţiei şi ulterior, derularea acţiunilor, stabilirea obiectivelor, mobilizarea factorilor de decizie, toate acestea au impus din partea celor implicaţi seriozitate în întocmirea şi păstrarea documentelor. Un rol important l-a avut implicarea Hotelului Dacia, unde îmi desfăşuram atunci activitatea. Mă bucur că am ocazia de a-i putea mulţumi acum doamnei Paraschiva Şerban, secretară, care a gestionat exemplar toate documentele, de la început până în 2008. Acum, când se împlinesc 20 de ani de activitate a Asociaţiei Cultural-Creştine „Justinian Teculescu”, putem prezenta toate etapele prin care a trecut, documente, fotografii, urme ale vieţii acestei Asociaţii şi prezenţei ei în viaţa comunităţii româneşti din Covasna!”
Categorie:
Aparut in :