158 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE, MOLDOVA ŞI ŢARA ROMÂNEASCĂ
Cu nemărginită bucurie celebrăm astăzi 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românească, începutul împlinirii celui mai preţios ideal românesc - reîntregirea într-o singură Patrie a Naţiunii Române.
Trăind separat de-a lungul sutelor de ani, Poporul Român şi-a dus crucea prin istorie, Unirea Principatelor Române reprezentând momentul de început al procesului de reunificare al Naţiunii Române, înfăptuită pe deplin prin Marea Unire de la 1918.
Cunoscut ca şi Mica Unire, actul de la 1859 nu este nici pe departe unul neînsemnat sau de mai puţină importanţă, ci dimpotrivă este unul dintre momentele memorabile ale istoriei noastre, care a făcut posibilă îndeplinirea năzuinţei seculare a tuturor românilor.
Cursul istorie ar fi fost altul fără Unirea Principatelor Române, care pe lângă realizarea unităţii statale a însemnat şi momentul declanşării unui proces de modernizare fără precedent, proces ce a constituit baza pentru dobândirea ulterioară a independenţei şi înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Cu siguranţă Unirea de la 1859 nu ar fi însemnat nimic fără 1 Decembrie 1918, pentru că o Românie în trei sau o Românie în două, ar fi însemnat aproape acelaşi lucru, iar înfăptuitorii Unirii Principatelor Române ştiau prea bine asta, fiind cu toţii trecuţi prin focul revoluţionar paşoptist, dominat de idealul naţional în toate provinciile române.
Însă aceştia au ştiut, de asemenea, că fără constituirea unui Stat Român puternic, independent, care să conteze în plan internaţional, România aşa cum o cunoaştem noi nu ar fi putut exista. Vizionari şi patrioţi desăvârşiţi, unioniştii de la 1859 au reprezentat poate cea mai preţioasă generaţie de politicieni şi oameni de stat pe care poporul nostru i-a avut vreodată, a căror iscusinţă politică şi dragoste de Ţară au impus voinţa neamului în faţa puterilor vremii. Acestora la aducem omagiul nostru şi vom depune în memoria lor câte o coroană de flori, rugându-ne pentru liniştea lor în Împărăţia Cerurilor şi mulţumindu-le, totodată, pentru Ţară.
Dintre aceştia, figura Domnului Alexandru Ioan Cuza se desprinde ca fiind cea mai reprezentativă, reformele sale fundamentale modernizând toate aspectele vieţii românilor. Modernizarea începută de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu trebuie să ia sfârşit; modernizarea României a continuat în perioada regalităţii, chiar şi a epocii comuniste, fie că ne place sau nu, şi trebuie să continue şi să se intensifice astăzi mai mult ca oricând.
Modernizarea însă nu presupune renunţarea la valorile tradiţionale şi conştiinţa naţională, nu presupune abandonarea istoriei şi a strămoşilor noştri, ci dimpotrivă, întoarcerea către toate acestea reprezintă o datorie sfântă, altfel necunoaşterea şi indiferenţa vor stăpâni şi vor educa în slujba altor interese un popor dezorientat.
Însă, atâta vreme cât ne vom aduce aminte de cuvintele lui Cuza - REGĂSITE ÎN PROCLAMAŢIA DIN 11 DECEMBRIE 1861 PRIN CARE FĂCEA CUNOSCUT NAŢIUNII CĂ UNIREA A FOST ÎNDEPLINITĂ - vom ştii, cu siguranţă, ce avem de făcut:
„Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu Ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 şi 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru va da astăzi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!”.
SĂ TRĂIASCĂ ROMÂNIA!