Autor:
Un lucru, confirmând, de fapt, un adevăr incontestabil, este cât se poate de clar şi uşor de constatat. Pe măsură ce ne apropiem de cei o sută de ani de la Unirea de la 1 Decembrie 1918 şi făurirea României Mari, tot mai dese, mai furibunde devin atacurile iredentiştilor, extremiştilor, autonomiştilor şi neorevizioniştilor unguri.
Cea mai recentă dovadă o constituie cele petrecute la 10 martie a.c., la Târgu-Mureş. An de an, între 10 şi 15 martie, în organizarea CNS (Consiliul Naţional Secuiesc), aici se petrec întâmplări halucinante şi, din păcate, nimeni nu vede! Guvernanţii noştri, care ar trebui să ia şi măsurile care se impun în astfel de situaţii, şi mai-marii locali s-au dedat la năravul struţului care-şi vâră, în faţa realităţii, capul în nisip, făcându-se că ei nu văd, că nu ştiu că nişte nemernici, lăsaţi să ne intre în casă, ne înjură, ne jignesc, ne umilesc, fără a lua nicio măsură. Fără nici cea mai mică reacţie!
Rând pe rând, uitând că nu mor caii când vor câinii, şi-au dat, spectaculos, în petic, la Monumentul Secuilor Martiri, uitând, dar, mai ales după aceea, în drum spre Prefectură, că pe cei trei secui nu românii, ci austriecii i-au executat acolo, la 10 martie 1854, după învolburările din Transilvania, de la 1848-1849. Din nou şi-au arătat colţii în noul context, în care au pus în scenă noua obrăznicie, în faţa căreia mai-marii clipei nu au ochi să vadă, n-au urechi să audă aceste, din păcate, „evenimente planificate”.
Tentaţi mereu să încerce marea cu degetul, la 10 martie a.c., bântuiţi de năravul cucului, ei probabil au vrut să dovedească, din nou, că doresc vreo alunecare în conflict! Numai să bage ei bine de seamă şi la cap că, azi, cu totul alta este situaţia, decât cea din 20 martie 1990, când au încercat să-şi impună acel scenariu!
Ei afirmă că, la 10 martie a.c., la Târgu-Mureş au organizat „un miting comemorativ”, paşnic. Oare chiar aşa să fie? Ce clamau pe timpul marşului de protest, spre Prefectură? Ce doreau ei sub acele ovaţii prelungi? Autonomie teritorială, pe criterii etnice, oful, coşmarul care nu le dau pace şi somn liniştit. Care au fost „ţintele” preotului Otvos Jozsef, care le-a dat „binecuvântarea”, ale lui Kilyen Laszlo, care a dat citire programului manifestării, ale lui Szucs Peter, visând autodeterminări etnice, ale lui Szabolcs Attila, un primar din Ungaria, venit să dea lecţii românilor, adept al variantei autonomiste a Tirolului de Sud, ale lui Aitor Esteban Bravo, bascul rătăcit pe aici, venit să impună ce nu reuşeşte în ţara lui - Spania, ale lui Dauwen Gunther, Wouter Patho, Sorban Attila, ale celor veniţi din Ţara Bascilor, Catalonia, din Ungaria, din Anglia. Ce se desprinde din petiţia, citită de Ferencz Csaba, vicepreşedinte CNS, înaintată Prefecturii Mureş, Guvernului, Preşedinţiei, Parlamentului României şi Uniunii Europene? Peste tot, când este vorba despre minoritatea maghiară, este vorba numai despre subminare, hărţuire, restricţionări, persecuţii ale maghiarilor, limitarea folosirii limbii materne, a simbolurilor celor dorind autodeterminare, deci autonomie teritorială, şi „egalitate deplină”! Plus „patria istorică!”. Te cruceşti! Ce drepturi nu au? Bineînţeles, acolo, unde se întâlneşte tusea şi junghiul, nu se putea fără Tokes Laszlo, să nu-şi vâre nasul cel care, mai an, cerea pentru Transilvania protectoratul Ungariei. De data asta, Iuda în sutană cerea: „autodeterminare, libertate, reforme (a se înţelege privilegii! - n.n.) la Liceul Romano-Catolic şi la UMF!”. Pe rând, autonomiştii şi-au dat poalele peste cap, care de care cu mai multă înverşunare, cerând aberante pretenţii şi pseudo-drepturi! Secuii egali pot fi cu românii, asta dau ei de înţeles, doar cu autonomie teritorială, cu Ţinut Secuiesc, „regiune administrativ-teritorială de sine stătătoare”.
Şi mai e ceva de luat în seamă. Pentru 10 martie, ei aveau aprobare să se deplaseze doar pe trotuare până în Piaţa Victoriei. Numai că ei, intenţionat, au transformat totul într-un marş neautorizat, pe străzile Târgu-Mureşului, blocând, astfel, sensul de circulaţie, clamând lozinci autonomiste: „Să piară Trianonul!”, „Autonomie!”, „Ţinutul Secuiesc nu este România!”. Cu tot dinadinsul, ei vor ca românii de aici să mai trăiască, o dată, senzaţia unor dureri de dinainte de 1940, de Dictatul de la Viena?!
În ultima vreme, după cum se vede, duşmanii noştri, ai Neamului Românesc, trec la alte scenarii, la o revigorare a obrăzniciei minoritare maghiare, din ce în ce mai vizibilă, mai agresivă, încurajată, de fapt, prin pasivitatea lor, de actualii guvernanţi şi de potentaţii clipei. Aşa sunt posibile, din 1990 încoace, acele obrăznicii minoritare, acele dări în petic, uitându-se, regretabil, cum a început, cum s-a derulat şi s-a sfârşit acel sângeros 20 martie 1990, de aici, de la Târgu-Mureş, sub scenariul acela străin, fabricat şi prin cotloanele budapestane.
E nevoie de o întoarcere în timp, în memorie, pentru a vedea unde s-a ajuns azi! Să ne amintim cum au început aceste atacuri postdecembriste, prin aşa-zisele „forumuri cetăţeneşti” de la Valea lui Mihai, Săvădisla, Miercurea-Nirajului, Balvanyos, Târgu-Mureş, Miercurea-Ciuc, Cluj-Napoca, Cernat, pe vremea acelui „avocat al diavolului”, austriaca de origine ungară, Eva Maria Barki, care nu s-a ostoit până ce n-a fost declarată persona non-grata! Şi mă întreb: cum se face că nenorociţii aceia, veniţi la Târgu-Mureş, la 10 martie, să ne înjure pe noi, românii, pe pământul nostru, să maculeze Ţara, Constituţia şi legile ei, să nu fie declaraţi persona non-grata, să nu mai aibă dreptul să mai calce altădată pe pământul sfânt al Transilvaniei, pentru totdeauna românească?! Oare de ce atâta acceptare a umilinţei? De ce atâta laşitate? De ce tacita, vinovata complicitate şi trădare?
Să ne mai amintim, apoi, şi de „Tablele lui Fodor Imre” de la Târgu-Mureş, primarul acela „cu păsărici”, un început al bătăii de joc şi al obrăzniciei, în faţa căreia guvernanţii de atunci, precum toţi din 1990 încoace, au închis ochii! Aici a avut (şi are) mereu loc câte o sămânţă de scandal interetnic, când inşi duşi cu pluta turnau benzină pe focul mocnit de la Târgu-Mureş, cu acel gând ascuns la un alt 20 martie!
Să ne mai amintim de ura viscerală, de pe atunci, a primarului Szasz Jeno, din Odorhei, luat, şi el, părinteşte, la sânul lui Orban Viktor, premierul Ungariei! Aproape că nu era zi să nu vitupereze, în inimă de Ţară, împotriva României şi a românilor! Iar guvernanţii români se făceau că nu văd, că nu aud nimic!
Tot cam pe atunci, deşi în domeniu existau legi clare, de neinterpretat, erau schimbate, prin judeţele Harghita şi Covasna, străzile cu denumiri care-i deranjau pe extremişti şi iredentişti: „1 Decembrie 1918”, „Horea, Cloşca şi Crişan”, „Mihai Viteazul”. Pentru ei 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, este „zi de doliu”. S-au molipsit foarte repede, în a lor manifestare intolerantă, şi Antal Arpad, primarul de la Sfântu-Gheorghe, primarii din Miercurea-Ciuc, Sângeorgiu de Pădure, Sovata, Miercurea-Nirajului, iubind steagul în culorile roşu-alb-verde, nu ale Tricolorului românesc, în Ţară românească, prin manifestări făţişe privind autonomia teritorială, pe criterii etnice, a aşa-zisului Ţinut Secuiesc. Iar guvernanţii români au dovedit, regretabil, că au orbul găinilor! Să te mai miri, oare, că, sub guvernarea fostului premier Adrian Năstase, la Arad a fost reamplasată statuia Ungariei Mari, simbol, pe teritoriu românesc, al intoleranţei şi al urii milenare?!
Oare poate fi uitat, apoi, acel blestemat protocol al ruşinii, semnat de PSD şi UDMR, la Slănic-Moldova? Dar sărbătorirea, de către udemerişti, de cetăţeni unguri, veniţi din ţara vecină, de participanţi minoritari maghiari de pe la noi, a zilei de 15 martie pe pământ românesc, nu pe cel unguresc, cum ar fi firesc, sub drapel secuiesc şi unguresc, în imnul Ungariei? Era pe timpul în care obraznicul primar din Miercurea-Ciuc, Robert Raduly, îl soma pe Mircea Duşa, prefectul de atunci al Harghitei, să înveţe limba maghiară, altfel va fi mare bai! Iar Antal Arpad, primarul din Sfântu-Gheorghe, îi ameninţa, şi el, pe români că, dacă nu va fi acceptată autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, românii din cele două judeţe - Harghita şi Covasna - vor avea soarta sârbilor din Kosovo, provincia albaneză care şi-a declarat, unilateral, independenţa, prin ruperea de Serbia a unui teritoriu care este leagănul, la Kosovo Polje, a statului sârb!
Ei, aceşti incurabili obraznici, de data aceasta, vreo 1.300-1.400 (850 veniţi cu 13 autocare, de prin alte localităţi din alte judeţe), de vreo patru ori mai puţini ca în anii precedenţi, care, din nou, şi-au dat în petic, la 10 martie, la Târgu-Mureş, vor ca România să renunţe la articolul 1 din Constituţie, să nu mai fie „stat naţional, unitar”, ci stat multietnic, pentru a fi mai uşor grăbită federalizarea şi ruperea ei, deoarece, zic ei, în zilele noastre „suveranitatea” ar fi un moft, doar un cuvânt, un termen… anacronic! Iar noua strategie trebuie să înceapă cu coborârea sub 20% (la 10%) a acelui „prag” pentru denumiri de localităţi, chiar cu diminuarea, pentru ei, a pragului electoral la alegerile parlamentare, iar autonomia teritorială înfăptuită, la dorinţa lor, cât mai grabnic. Noi privilegii vor ei, nu drepturi, deoarece ei, cei care se vor mai egali ca alţii, le au cu prisosinţă! Totul, sub comportamentul agresiv-extremist al lui Orban Viktor, premierul Ungariei, mare doritor, conform unui slogan de inspiraţie nazistă, al unui „spaţiu vital”. „Transilvania - spunea el - este parte a spaţiului vital al Ungariei în Bazinul Carpatic!” Parcă sunt decupate, aceste cuvinte, din cartea „Mein Kamph” a lui Adolf Hitler.
Iar guvernanţii români, cărora de Transilvania nu le prea pasă, din nou tac mâlc, precum peştele în apă. Nici cea mai mică reacţie! Este semănată, pe aici, vrajba şi îngrijorarea, neprietenii uitând, prea uşor, că acela care seamănă vânt va culege furtună! Să te mai întrebi, oare, cum au fost posibile toate aceste postdecembriste obrăznicii minoritare?!
Mult rău au mai făcut, din 1990 încoace, guvernanţii români, de dragul păstrării puterii şi al rămânerii la guvernare, prin încălcarea, făţişă, a Constituţiei, a legilor Statului Român, prin sfidarea, grosolană, a unor principii democratice, favorizând, astfel, instaurarea ameninţătoare, încetul cu încetul, a tendinţelor ungureşti în Transilvania!
Şi când te gândeşti că noua, grosolana obrăznicie de la Târgu-Mureş, a iredentiştilor, extremiştilor, autonomiştilor şi neorevizioniştilor, manifestările antiromâneşti, de aici, se petreceau doar la câteva zile după înscăunarea lui Borbely Laszlo, unul din liderii UDMR, fost ministru, drept consilier (cum o făcea, şi Victor Ponta, în cazul lui Frunda Gyorgy!) al premierului Sorin Grindeanu! Oare la ce să te mai aştepţi?