Epopeea Armatei Române în bătălia de la Mărăşeşti
La mijlocul lunii iulie 1917, ofensiva proiectată a Armatei 1 române, în cooperare cu forţele ruseşti, a fost suspendată, concomitent cu oprirea înaintării victorioase a Armatei 2 române în zona Mărăşti.
Decizia a fost luată unilateral de către Guvernul provizoriu al Rusiei în urma înfrângerilor grele suferite de trupele ruseşti pe frontul din Galiţia orientală şi Bucovina.
Ruperea apărării Armatei 1 austro-ungare la Mărăşti şi pătrunderea adâncă a trupelor române în dispozitivul advers, la joncţiunea dintre această armată şi Armata 9 germană, ameninţând cu întoarcerea întregului dispozitiv inamic, a produs o regrupare a forţelor acestuia cu scopul de a bara ofensiva română. Gruparea duşmană care urma să acţioneze dinspre sud împotriva trupelor române şi ruse de pe frontul din Moldova a fost nevoită să-şi schimbe direcţia loviturii principale.
Ca o consecinţă imediată a victoriei române de la Mărăşti, inamicul a fost silit să decidă mutarea loviturii principale proiectate de la Fundeni-Nămoloasa, în zona Focşani, pe direcţia principală Adjud, în jurul datei de 24 iulie / 6 august 1917.
Noul plan de campanie al Puterilor Centrale pe frontul român dezvăluie importanţa deosebită care se dădea încheierii cu succes a operaţiunilor în acest sector al teatrului de acţiuni militare răsăritean, îngenuncherii definitive a rezistenţei armatei şi Poporului Român.
Evoluţia militară de ansamblu pe frontul de est a determinat modificări importante şi în planul de operaţii al comandamentelor forţelor române şi ruse ce operau pe frontul din Moldova şi, implicit, regrupări de efective.
În ceea ce priveşte planul de campanie al forţelor române şi ruse, în acesta s-a prevăzut trecerea la apărare pe întregul front din sudul Moldovei şi Carpaţii de Curbură, concomitent cu stabilirea unor măsuri menite să asigure spatele dispozitivului împotriva unei ofensive de proporţii declanşată de Puterile Centrale din sudul Bucovinei.
În faţa trupelor române şi ruse se aflau forţe importante din Armata 9 germană, comandată de generalul Johannes von Eben, subordonată Grupului de armate Mackensen. Armata 9 germană avea un front de aproximativ 60 km care se întindea între localităţile Suraia (10 km mai jos de vărsarea Putnei în Siret) şi Ireşti.
În dimineaţa zilei de 24 iulie / 6 august 1917, Armata 1 română (comandant: general de divizie Constantin Cristescu), care ocupase un front de circa 40 km pe malul stâng al Siretului, de la Movileni până în zona Nămoloasa, se găsea în marş de-a lungul acestui râu pentru a înlocui trupele Armatei 4 ruse (comandant: generalul de corp de armată Aleksandr Iosifovici Ragoza), dispuse în apărare pe malul de nord al Putnei, satul Ireşti şi râul Siret.
În total, în a doua jumătate a lunii iulie Armata 1 română avea în compunere: 78 batalioane, 58 escadroane (22 pedestre), 114 baterii (din care 36 de artilerie grea, 7 de 53 mm, 4 mortiere de tranşee), 8 batalioane de pionieri şi 52 de avioane, cu un total de aproximativ 170.000 de oameni.
Tun de calibru 75 mm, aflat în dotarea Armatei Române,
într-o poziţie adăpostită de pe frontul de la Mărăşeşti
Starea de spirit a trupelor române în ajunul marii bătălii, după cum reiese şi din rapoartele Misiuni militare franceze, era excelentă: „Succesele Armatei 2 - sublinia generalul Henri Berthelot - au ridicat moralul şi au arătat […] că germanul putea fi învins. Ele îşi apără propriul teritoriu şi nu ne putem îndoi că se vor bate foarte bine”.
Începând cu noaptea de 23 iulie / 5 august spre 24 iulie / 6 august, artileria germană şi-a îndreptat tirul asupra poziţiilor ruse din lunca Siretului, executând un bombardament puternic, inclusiv cu gaze toxice, care a ţinut opt ore. De la orele 4.30 au fost lovite violent şi marile unităţi ruse de malul stâng al Putnei, în special din zona Pădurea Neagră, producând distrugeri importante în fortificaţiile organizate ca şi pierderi în oameni şi materiale. La 24 iulie / 6 august, orele 7.30, cele trei divizii din linia întâi ale Corpului 1 german au declanşat ofensiva în fâşia pe care o ocupa Divizia 34 infanterie rusă (pe Putna, de la Bilieşti până la şoseaua Focşani - Mărăşeşti), inamicul făcând efortul principal pe direcţia Răduleşti - Străjescu - Doaga.
Bătălia de la Mărăşeşti, potrivit caracteristicilor acţiunilor întreprinse de cele două tabere combatante şi a mijloacelor întrebuinţate, poate fi structurată pe trei etape.
PRIMA ETAPĂ
Prima etapă însumează luptele duse în comun de Armata 4 rusă şi Armata 1 română, în care principalele acţiuni au constat în introducerea succesivă în operaţie a forţelor române şi în rezistenţa tenace a acestora, fapt ce a obligat inamicul să-şi mute treptat efortul spre nord-vest.
Toate încercările trupelor germane de a pune stăpânire din mişcare pe trecerile peste Siret, din dreptul localităţilor Ciuşlea şi Movileni, au eşuat.
În timpul acţiunilor de luptă comandamentul român a folosit din plin avantajele deţinerii malului estic al râului Siret, mult mai înalt, reuşind astfel să interzică trecerile trupelor germane prin folosirea cu eficienţă a focului executat cu artileria de câmp, şi mai ales cu cea grea.
După oprirea tirului artileriei, valuri ale infanteriei germane s-au avântat la atac pe valea Putna Seacă. Înaintarea inamică a fost oprită la ora 9.30 de către un tir de baraj executat cu precizie de artileria română şi rusă, combinat cu un reuşit foc de infanterie.
Pentru a frânge rezistenţa trupelor române, inamicul a introdus în acţiune trupe din rezervă. Pe câmpul de luptă era o căldură înăbuşitoare. „Razele soarelui de august dogoresc pe luptători. Şiroaie de sudoare brăzdează feţele înnegrite. Gazele lacrimogene orbesc vederea şi îneacă respiraţia.” Făcând faţă cu deplin succes şi căldurii şi focului inamic, militarii Regimentului 32 infanterie „Mircea” şi cei ai unor subunităţi din Regimentul 7 infanterie „Prahova” au reuşit să oprească iarăşi puhoiul german, plătind un greu tribut de sânge; au căzut vitejeşte numeroşi ofiţeri şi sute de soldaţi, printre care: căpitanii Ioan Andreescu şi Dumitru Lăceanu, locotenenţii Gheorghe Hogoş şi Octavian Cocorăscu, sublocotenenţii Constantin Dobrescu, Nicolae Bedreag, Pompiliu Măndiţă, Gheorghe Nicolae ş.a.. Mai târziu, rănit grav se va stinge din viaţă chiar comandantul Regimentului 32 infanterie „Mircea”, locotenent-colonelul Vasile Stamate.
La sfârşitul celei de-a doua zile a ofensivei Puterilor Centrale de pe frontul român, situaţia de ansamblu rămăsese favorabilă forţelor aliate româno-ruse. Deşi cu efectivele diminuate, acestea se menţinuseră pe poziţii, cauzând pierderi serioase atacatorilor.
Rezistenţa deosebită a românilor a determinat o nouă modificare a direcţiei de ofensivă inamice, feldmareşalul Mackensen mutând efortul principal mai la vest de calea ferată, pe direcţia Pătrăşcani, şi introducând în luptă şi Divizia 115 infanterie germană (din rezerva generală) la stânga Diviziei 89 infanterie germană.
Concomitent cu desfăşurarea acţiunilor la care ne-am referit, Grupul Gerok a dezlănţuit o puternică ofensivă în sectorul Oituz, atacând frontul de 7 km apărat de diviziile 6 şi 7 infanterie române, cu intenţia de a ocupa localităţile Târgu-Ocna şi Oneşti pe valea Trotuşului şi apoi de a ajunge la Adjud. Acţiunile ofensive iniţiate de inamic pe direcţiile Pătrăşcani şi respectiv Oituz, aveau ca scop să asigure încercuirea Armatei 2 române.
În aceste condiţii, generalul de divizie Constantin Cristescu, comandantul Armatei 1 române, aflat în imediata apropiere a liniei frontului, la Tecuci, de comun acord cu generalul Aleksandr Ragoza, a hotărât să execute o contraofensivă energică în ziua de 27 iulie / 9 august, pentru a lichida pătrunderea realizată de inamic în zona Doaga-Străjescu. Bătălia de la Mărăşeşti se contura astfel la adevăratele ei proporţii. Diviziile erau angajate una după alta în luptă, ciocnirile se derulau la intensitate maximă, situaţiile schimbându-se cu repeziciune.
În crâncenele lupte din 27 iulie / 9 august, comandanţii unităţilor şi subunităţilor care au contraatacat cu energie s-au aflat la loc de cinste în primele rânduri, însufleţindu-şi oştenii. Astfel, companiile locotenenţilor Panaitescu şi Purice, puse sub ordinele căpitanului Ştefan Ştefănescu din Regimentul 34 infanterie „Constanţa”, întărite cu piese de mitralieră, „au atacat cu atâta avânt - se arată în Jurnalul de operaţii al Diviziei 9 infanterie - încât au antrenat şi trupele ruse ce se retrăgeau, depăşind linia inamică şi intrând chiar în prima poziţie inamică de unde au şi luat 62 prizonieri, cu un ofiţer”.
În cronica încleştărilor de la Mărăşeşti, ziua de 28 iulie / 10 august a fost o zi sângeroasă. Comandamentele român şi rus hotărâseră ca în după-amiaza acelei zile să execute o contralovitură pe tot frontul diviziilor 5 şi 9 române, aceasta fiind combinată cu o lovitură dată de cele două divizii ruse (13 şi 17 infanterie) pe flancul vestic al intrândului realizat de inamic de-a lungul căii ferate şi şoselei Mărăşeşti - Focşani.
Contraofensiva română s-a desfăşurat cu un avânt deosebit, reuşind să dezorganizeze parţial sistemul de foc al celor patru divizii germane şi să înainteze circa 1-2 km la flancuri.
Apărarea Mărăşeştilor cu orice preţ devenise la acele momente o chestiune de viaţă şi de moarte pentru trupele române. Valuri după valuri s-a aruncat infanteria Corpului 1 rezervă german asupra poziţiilor româneşti din acea zonă. Rezistenţa dârză a românilor a fost împletită cu contraatacuri scurte şi eficiente şi chiar cu lupta la baionetă. Prin dârzenia lor, bravii luptători ai Regimentului 40 infanterie „Călugăreni” au reuşit să ţină pe loc şi să întârzie timp îndelungat înaintarea inamicului. Militarii Regimentului 40 infanterie au scris o pagină nepieritoare în istorie, fiind pildă vrednică de urmat de generaţiile viitoare, pentru spiritul de sacrificiu complet de care au dat dovadă, reuşind ca printr-un eroism legendar să apere Gara Mărăşeşti.
În sprijinul luptătorilor din Regimentul 40 infanterie „Călugăreni” au sosit imediat subunităţile Regimentului 35 infanterie „Matei Basarab”. Acestea au ocupat poziţii la nord de calea ferată Mărăşeşti - Tecuci, pe aliniamentul pădurea Călini - Fabrica de zahăr. Pentru a bara drumul inamicului spre Gara Mărăşeşti a fost trimis în zona încleştării şi Regimentul 9 vânători.
În acest moment al evoluţiei bătăliei de la Mărăşeşti s-a produs o scurtă criză în relaţiile interaliate de comandament şi îndeosebi în cadrul cooperării militare româno-ruse. Comandantul Armatei 1 române s-a opus categoric retragerii ordonate de generalul Aleksandr Ragoza, întrucât în acest fel se crea un pericol grav pentru ansamblul apărării aliate din zonă. Pentru a se evita amplificarea conflictului dintre cei doi generali şi a se asigura o cooperare mai eficientă între cele două armate aliate, Înaltul comandament al frontului român, în acord cu Marele Cartier General român, a decis înlocuirea generalului Constantin Cristescu cu generalul Eremia Grigorescu, comandantul Corpului 6 armată.
Preluând comanda în dimineaţa zilei de 30 iulie / 12 august 1917, generalul Eremia Grigorescu a dat următorul ordin de zi, adresându-se întregii sale armate: „Ostaşi ai Armatei 1 […] Nu uitaţi că inamicul e obosit; căci aţi ştiut prin vitejia voastră să opriţi fiara flămândă, făcând-o să simtă adânc că «nu se poate trece» peste pământul sfânt al Ţării noastre. Nu uitaţi […] că trebuie să vă înarmaţi cu vitejească răbdare spre a birui, aşa cum au fost armaţi strămoşii noştri, care ne-au lăsat pământul scump, ce trebuie să-l apărăm cu orice preţ”.
ETAPA A DOUA
Analizându-se situaţia de ansamblu a forţelor dispuse pe frontul de la Mărăşeşti, la intervenţia generalului Constantin Prezan, Înaltul comandament al frontului român a decis, în acord cu partenerul rus, numirea generalului Eremia Grigorescu în fruntea trupelor româno-ruse de la Mărăşeşti. Ca şef al statului-major a fost numit colonelul Nicolae Samsonovici. Pentru a îndrepta situaţia, comandantul Armatei 1 române a ordonat deplasarea grabnică a Diviziei 10 infanterie române în spatele Diviziei 14 infanterie ruse, ca şi dispunerea Diviziei 14 infanterie române pe dreapta Siretului, pentru a fi regrupată în spatele Diviziei 5 infanterie, greu încercată.
Rezistenţa înverşunată a trupelor române pe tot frontul apărat de ele a determinat comandamentul Armatei 9 germane să mute definitiv centrul de greutate al ofensivei la aripa stângă, pentru a lega acţiunile sale de cele ale Grupului Gerok, pus în dificultate de contraatacurile Armatei 2 române, şi a înainta spre nord în direcţia Adjud.
Dezvoltarea bătăliei atinsese acum unul din punctele sale de amplitudine maximă. Presiunea constantă a forţelor Corpului 18 rezervă german, care silise trupele ruse să bată în retragere, profila neîndoielnic străpungerea periculoasă a frontului aliat româno-rus. Prin breşa ce încerca să o realizeze, inamicul se putea revărsa în spatele liniilor aliate, periclitând grav stabilitatea apărării şi silind marile sale unităţi române şi ruse la o retragere generală. În cazul cel mai dramatic, pana realizată în dispozitivul româno-rus se putea dezvolta într-o vastă operaţie de încercuire a armatelor aliate şi iniţierea nimicirii lor pe părţi.
În acest moment extrem de grav, s-a manifestat însă iniţiativa şi priceperea comandamentului român, care conjugate cu eroismul ostaşilor noştri au permis salvarea situaţiei.
Raportând Marelui Cartier General român situaţia, generalul Eremia Grigorescu evidenţia eforturile uriaşe cerute trupelor proprii datorită extinderii frontului apărat ca urmare a retragerii corpurilor 7 şi 8 ruse, precum şi hotărârea sa de a rezista printr-o apărare energică şi activă.
Luptele de apărare de la Mărăşeşti, desfăşurate în zilele de 1-3 / 14-16 august, s-au caracterizat prin încetinirea treptată a ritmului ofensivei germane, prin introducerea succesivă în operaţie a diviziilor Armatei 1 române şi oprirea inamicului pe aliniamentul general valea Siretului, în dreptul localităţii Bilieşti, Pădurea Neagră (inclusiv), est Ciuşlea, est Străjescu, pădurea Prisaca (inclusiv), exclusiv Băltăreţu, nord Tişiţa, exclusiv pădurea Răzoare, inclusiv Străoane, exclusiv Muncelu, inclusiv Şerbeşti.
Apogeul desfăşurării bătăliei de la Mărăşeşti a fost atins în ziua de 6/19 august. Încă de la primele ore ale dimineţii, inamicul a dezlănţuit o formidabilă pregătire de artilerie, însoţită de trageri cu proiectile cu gaze asfixiante îndreptate cu precădere asupra poziţiilor diviziilor 10, 13 şi 9 infanterie române. De la ora 8.15, inamicul a atacat în mai multe valuri cu unităţile din centrul Corpului 1 rezervă german, de la sud spre nord, paralel cu calea ferată Focşani - Mărăşeşti, reuşind în sectorul Diviziei 9 infanterie române să ocupe, către ora 10.30, Fabrica de parchete din colţul de sud-vest al Mărăşeştilor, în scopul de a atrage rezervele româneşti aici. Inamicul a forţat apoi, pe rând, regimentele 9 vânători şi 40 infanterie să se retragă pe aliniamentul marginea de sud-est şi sud a localităţii Mărăşeşti, unde, însă, militarii români au rezistat cu îndârjire. Regimentul 9 vânători nu a mai cedat o palmă de pământ, luptând cu eroism printre numeroasele dărâmături.
Ostaşi din Regimentul 35 infanterie, în prima linie pe frontul de la Mărăşeşti
Atmosfera încinsă a luptei răzbate din descrierea unuia dintre participanţi: „Câmpul de luptă sărea în aer sub formă de pâlnii de praf, fum şi sfărâmături de obuze şi cât priveai cu ochii se aşternea o ceaţă deasă de fum şi praf, care nu se mai ridica şi din care se vedeau izbucnind flăcări năprasnice. Amestecul formidabil al bubuitului tunurilor cu trăsnetul exploziei obuzelor, cu clămpănitul mitralierelor, cu pocnetul fără sfârşit al puştilor şi cu explozia grenadelor, cutremura pământul scuturându-l adânc, iar în negura de infern care învăluia câmpul de luptă nu se mai auzea om cu om. Nu mai era război, era măcel şi groază cum nu se mai văzuse”.
Analizând şi apreciind la adevărata valoare situaţia creată, urmările ei pe plan strategic, comandantul Armatei 1 române a intervenit şi a luat măsuri eficiente pentru susţinerea rezistenţei şi executarea unei riposte ofensive decisive. Aceste măsuri se grefau armonios pe fondul general de desfăşurare a luptelor caracterizat de eroismul şi puterea de dăruire a trupelor române. Nenumărate sunt exemplele ce atestă pregnant curajul, iniţiativa şi spiritul de jertfă al luptătorilor noştri, care printr-o vitejie exemplară vor reuşi să bareze atacurile inamicului şi apoi să întreprindă ei acţiuni viguroase, pricinuindu-i adversarului grele pierderi în efective şi materiale de luptă.
Rezistenţa dârză a Diviziei 9 infanterie a împiedicat inamicul, în pofida eforturilor sale repetate, să cucerească localitatea şi gara Mărăşeşti. Focul mitralierelor instalate în clădirile gării şi în împrejurimile acestora, concentrarea eficientă a focului de artilerie şi, mai ales, hotărârea ostaşilor de a nu lăsa inamicul să pătrundă în localitate au constituit un baraj de netrecut în calea atacatorilor.
Un rol important l-a jucat în cursul luptelor din acea zi, ca şi pe tot parcursul amplei bătălii de la Mărăşeşti, Grupul 2 aeronautic român, care a executat recunoaşteri îndrăzneţe în spatele liniilor inamice. Personalul grupului a dovedit un înalt spirit de sacrificiu în timpul zborurilor efectuate în sprijinul infanteriei. Referindu-se la modul de comportare al aviatorilor români pe timpul bătăliei de la Mărăşeşti, într-un ordin de zi, generalul Eremia Grigorescu sublinia, printre altele: „V-am văzut zburând la înălţime foarte mică deasupra liniilor vrăjmaşe, pentru a aduce ştiri precise în mijlocul întunericului cauzat de bombardamentul de artilerie, atunci când în vuietul asurzitoriu vă vedeam decât pe voi şi nu primeam decât de la voi ştiri că năvălitorii au fost stăviliţi, că valurile duşmane s-au sfărâmat şi dau înapoi, în timp ce 3 avioane inamice sunt proba bărbăţiei aviatorilor de luptă”.
ETAPA A TREIA
În intervalul acestei etape, încleştările de la Mărăşeşti s-au redus în intensitate. Inamicul a mai încercat o ultimă zvâcnire ofensivă, rapid anihilată de trupele noastre. Comandamentul român, pe de altă parte, a iniţiat, la rândul său, o amplă contralovitură destinată să respingă forţele adverse şi să le priveze de zonele favorabile iniţierii în viitor a noi acţiuni ofensive.
După o pauză de 8 zile, renunţând la tentativa de a ocupa Mărăşeştii, comandamentul Armatei 9 germane a hotărât reluarea acţiunilor pentru îmbunătăţirea poziţiilor.
În dimineaţa zilei stabilite, după o pregătire de 4 ore şi 30 minute, Corpul 18 rezervă german a trecut la ofensivă cu lovitura principală pe direcţia localităţii Muncelu (joncţiunea dintre diviziile 124 şi 14 infanterie ruse), concentrând efortul Corpului alpin pe un front de 1.500 m. Regimentele ruseşti n-au putut face faţă atacului şi au cedat Muncelu, astfel că la orele 12.45 inamicul ieşise cu forţele principale ale Corpului alpin şi Divizia 217 infanterie germană pe un aliniament situat pe înălţimile de la nord de localitate. Ofensiva inamicului a fost oprită în urma unor contraatacuri executate cu două regimente, de la flancul stâng al Armatei 2 române (18 infanterie şi 2 vânători din Divizia 3 infanterie), pe aliniamentul valea Şuşiţei (în dreptul localităţii Muncelu), marginea de vest a localităţii Fitioneşti.
În ziua de 21 august / 3 septembrie, după o pregătire de artilerie desfăşurată între orele 6.30-8.00, unităţile Diviziei 13 infanterie au pornit la atac, având ca obiective cucerirea poziţiilor inamice din satul Muncelu şi împrejurimi şi de pe dealul Secului. Dificultatea acţiunii, în afara terenului greu, a sporit şi datorită faptului că din acea zi generalul Johannes von Eben, comandantul Armatei 9 germane, dăduse ordin ca orice activitate ofensivă să înceteze, fapt care a permis inamicului să-şi concentreze rezerve în zona de atac a grupului de divizii române.
Cu puţin timp înaintea încetării atacului, printre cei căzuţi eroic în fâşia Diviziei 11 române, s-a numărat şi sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu”. În ordinul de zi din 24 august / 6 septembrie, prin care era citată pe Regimentul 43/59 infanterie „ca pildă tuturor ostaşilor”, se consemna: „În timpul ciocnirii de ieri noapte, pe dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său, lovită în inima-i generoasă de două gloanţe de mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu din compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai strălucitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt «eroina de la Jiu» şi-a dat jertfa supremă […] numai din dragostea de a apăra pământul Ţării noastre, cotropit de duşmani […]. Aceea care în vitejia-i comunicativă a murit în clipa în care se descoperea spre a-şi îndemna ostaşii cu vorbele: «Înainte băieţi! Nu vă lăsaţi! Sunteţi cu mine!» are drept din clipa aceasta la cinstirea veşnică a tuturor românilor”.
Aşadar, la sfârşitul celei de-a treia etape a operaţiei de la Mărăşeşti, comandamentul german a fost obligat să renunţe la ofensivă, trecând la apărare. Lărgimea fâşiei de apărare a Armatei 9 germane avea acum o dezvoltare de front de 72 km.
La sfârşitul marii bătălii, comandantul Armatei 1 române, generalul Eremia Grigorescu, a dat un înflăcărat ordin de zi prin care elogia eroismul şi vitejia ostaşilor români, arătând: „Prin rezistenţa îndârjită ce aţi opus cu piepturile voastre la Mărăşeşti şi Muncelu […] aţi făcut să se întunece visurile de cucerire uşoară a părţii ce ne-a mai rămas din scumpa noastră Ţară […]. Aţi făcut să reînvie în mintea tuturor amintirea glorioasă a faptelor străbunilor noştri […]. Fiţi gata să arătaţi liftelor sălbatice […] că românul nu are de dat din pământul scump al Ţării decât locul de mormânt […]. Din sângele vostru se va ridica, curat şi măreţ, o Ţară românească a tuturor românilor”.
Bătălia de la Mărăşeşti reprezintă cea mai importantă acţiune dusă de forţele române în timpul campaniei din anul 1917 şi ea a marcat prima înfrângere de amploare suferită de Armata 9 germană pe frontul din România. Comandamentul german nu a reuşit să-şi atingă obiectivele strategice propuse, ceea ce echivalează cu un eşec al întregii operaţii ofensive desfăşurate de inamic. Trupele române şi-au îndeplinit misiunea încredinţată, zăgăzuind încercarea forţelor Puterilor Centrale de a pătrunde la est de râul Siret şi spre Podişul Central moldovenesc, în vederea întoarcerii dispozitivului armatelor române şi ruse.
Unul din rezultatele incontestabile ale operaţiei de apărare de la Mărăşeşti a constat în faptul că prin oprirea ofensivei Grupului de armate a feldmareşalului August von Mackensen, comandamentul advers a fost nevoit să renunţe la orice încercări de a smulge iniţiativa strategică pe frontul din sudul Moldovei, fiind silit definitiv să treacă la apărare.
Silind comandamentul suprem al Puterilor Centrale, în urma insucceselor de pe frontul românesc, să renunţe la ofensiva spre sudul Ucrainei şi slăbind forţa combativă angajată de inamic pe frontul de răsărit, România a adus o contribuţie esenţială la obţinerea victoriei finale. Pe bună dreptate se aprecia, la vremea respectivă, că înfrângerile suferite de Puterile Centrale pe frontul român, în vara anului 1917, constituie „lovitura cea mai importantă pe care au primit-o germanii în estul Europei”.
Operaţia de apărare executată de Armata 1 română în zona Mărăşeşti s-a înscris printre marile bătălii ale Primului Război Mondial. Prin amploarea ei, prin extrema tensiune cu care s-au desfăşurat confruntările directe dintre forţele adverse, dar mai ales prin implicaţiile în plan politic şi strategic, dramatica înfruntare din Poarta Focşanilor s-a ridicat la nivelul marilor operaţii ale primei conflagraţii mondiale. Ea a sancţionat eşecul întregului plan de campanie al Puterilor Centrale pentru frontul român, plan ofensiv minuţios pregătit tocmai datorită scopurilor sale deosebit de ambiţioase. Spre deosebire de celelalte teatre de acţiuni militare de pe continent, unde operaţiile ofensive ale centralilor îşi propuneau zdruncinarea sistemului defensiv al adversarului şi apropierea victoriei prin provocarea de pierderi însemnate forţelor Antantei, frontul de pe Carpaţi şi Siret a fost poate singurul în care s-a vizat o victorie decisivă, respectiv zdrobirea completă a Armatei Române, scoaterea din război a Ţării noastre şi ocuparea totală a teritoriului românesc.
Decorarea Drapelului Regimentului 39 infanterie,
unitate distinsă în timpul bătăliei de la Mărăşeşti
Victoria de la Mărăşeşti, deşi în parametri clasici ai artei militare a finalizat o acţiune de nivel operativ, s-a situat, prin rezultatele şi consecinţele ei de ordin strategic, printre marile bătălii din istoria neamului nostru. Zdrobirea ofensivei germane la vest de Siret a însemnat, în primul rând, păstrarea intactă a teritoriului liber din Moldova, acolo unde continua să-şi exercite suveranitatea Statul Român, cu organele sale politice şi militare, teritoriu naţional de unde comandamentul suprem conducea întregul efort militar al Ţării.
În plan operativ şi tactic, rezultatele cu care a luat sfârşit bătălia de la Mărăşeşti îndreptăţesc concluzia, unanim acceptată şi atunci ca şi în anii ce s-au scurs, că Armata 1 română şi-a adjudecat o meritată victorie prin care a fost menţinută ferm apărarea pe Carpaţii de Curbură şi Siretul inferior, precum şi importanta comunicaţie ce leagă cele două provincii istorice româneşti - Muntenia şi Moldova.
Bătălia de la Mărăşeşti a ilustrat, în acelaşi timp, capacitatea forţelor române de a se adapta rapid unor situaţii complexe, de a executa deplasări oportune şi a intra direct în luptă, de a realiza regrupări de forţe şi modificări ad-hoc de dispozitive, în funcţie de situaţia des schimbătoare a câmpului de luptă.
În anul 1920, oraşul Mărăşeşti a fost decorat cu „Crucea de război” de către preşedintele de atunci al Franţei. Cu acest prilej, mareşalul Joseph Joffre, învingătorul de la Marna, venit în Ţara noastră în fruntea delegaţiei franceze, aprecia oraşul Mărăşeşti cu cuvintele: „Nobilă localitate, martoră a zilelor de grea cumpănă şi a luptelor glorioase din 1917, când Armata Română, luptând împotriva trupelor germane, superioare ca număr, printr-o rezistenţă îndârjită, a oprit o ofensivă care, după speranţa inamicului, trebuia să fie hotărâtoare şi a silit pe duşman să renunţe la luptă, după pierderi grele”.
În semn de înaltă cinstire a celor ce s-au jertfit pentru a asigura libertatea şi independenţa Patriei, punând piatră de temelie la edificiul României întregite în anul 1918, poporul nostru a ridicat pe locul marii bătălii, pe drumul ce leagă Focşaniul de Adjud, o monumentală construcţie - Mausoleul Eroilor din Primul Război Mondial.
(va urma)
col. (rtr) Ioachim Grigorescu,
preşedintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere „General Grigore Bălan” - Filiala Covasna
mr. (r) Robert Tiberiu Rusznak,
prim-vicepreşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria” - Filiala Covasna