Quantcast
Channel: Condeiul Ardelean
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150

15 ianuarie 2018 - 168 de ani de la nașterea Poetului Național Mihai Eminescu, Luceafărul și cel mai mare Geniu al Românilor

$
0
0

La arme!
de Mihai Eminescu

Auzi departe strigă slabii
Şi asupriţii către noi,
E glasul blândei Basarabii
Ajunsă-n ziua de apoi.
Şi sora noastră cea mezină
Gemând sub cnutul de calmuc
Legată-n lanţuri a ei mână,
De ştreang târând-o ei o duc.
Murit-au... poate numai doarme
Ş-aşteaptă moartea de la câni
La arme,
La arme, dar români!
Pierit-au oare toţi vultanii
Şi şoimii munţilor Carpaţi,
Voi, fii ai vechei Transilvanii
Sunteţi cu totul enervaţi
Şi suferiţi în înjosire
De la Braşov pân-la Abrud,
Ca să vă ţie în robire
Fino-târtanul orb şi crud.
Şi nimeni lanţul n-o să farme,
N-aveţi inime, n-aveţi mâni?
La arme, la arme,
La arme, fraţi români!
Maghiar, tătar cu cap de câne
De noi şi azi îţi baţi tu joc...
Sub pumnul nostru vii tu mâne
Strămutăm fălcile din loc,
Şi limba ta muiată-n ură
Ţi-om smulge-o, câne tu, din gât,
Ţi-om băga pumnul nostru-n gură
Căci, câne, te iubim atât.
Şi braţul nostru-o să vă farme
Şi robi veţi fi, măriţi stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, fraţi români!
Iar tu, iubită Bucovină
Diamant din steaua lui Ştefan
Ajuns-ai roabă şi cadână
Pe mâni murdare de jidan,
Ruşinea ta nu are samăn
Pământul sfânt e pângărit...
Mişel, şi idiot, şi famăn,
Ce ai mai sta la suferit,
De-acuma trâmbiţi de alarme,
Nălţaţi stindardul sfânt în mâni
La arme,
La arme, dar români!
Pierduţi sunteţi pe Criş şi Mureş,
E moarte, e leşin, e somn?
Au Dragoş nu-i din Maramureş,
Au n-a fost la Moldova Domn?
N-ai frânt a duşmanilor nouri,
N-ai frânt pe leşi şi pe tătari,
Au Dragoş, vânător de bouri,
N-ai să vânezi şi pe maghiari?
Ruşine pentru cel ce doarme,
Sculaţi ca să nu muriţi mâni
La arme,
La arme, dar români!
Din laur nemuritorii ramuri
O, ţară pune-n frunte azi
Şi-n tricolorul mândrei flamuri
Să-nfăşuri pieptul tău viteaz.
Şi smulge spada ta din teacă
Şi-ţi cheamă toţi vitejii tăi.
Şi la război ea demnă pleacă
Cu pui de şoimi şi fii de zmei
În rânduri, rânduri ea să farme
Calmuci, tătari, duşmani, stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, fraţii mei români!

Doina
de Mihai Eminescu

De la Nistru pân' la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s'a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân' la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân' în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se 'ndeamnă,
Nici îi este toamna, toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu 'n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s'aşează pe la noi;
Toate cântecele pier,
Sboară paserile toate
De neagră străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi desbracă ţara sinul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleacă
Şi isvoarele îi seacă -
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!

Ştefane Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' Arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija Sfinţilor
În seama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua 'ntreagă, noaptea 'ntreagă,
Doar s'a 'ndura Dumnezeu,
Ca să 'ţi mântui neamul tău!
Tu te 'nalţă din mormânt,
Să te aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn odată,
Ai s'aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri 'n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară -
Îndragi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!

Categorie:


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48