Quantcast
Channel: Condeiul Ardelean
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150

Românii, din nou în spate la „Zilele Sfântu-Gheorghe”

$
0
0

Se apropie „Zilele Sfântu-Gheorghe” şi începe tradiţionala, de acum, luptă pentru a se demonstra „cine face legea” pe aici.
Deşi „Zilele Sfântu-Gheorghe”, zilele oraşului nostru, sunt produsul Fundaţiei „Mihai Viteazul” - puţini ştiu acest lucru, iar dacă-l ştiu, spre ruşinea lor, nu-l recunosc! -, noi, românii din municipiul reşedinţă al judeţului Covasna, am ajuns cu timpul aproape spectatori la acest eveniment ce se desfăşoară fără întrerupere din anul 1991, aflat, deci, la ediţia a XXVII-a. Am rămas, în schimb, contribuabili statornici, pentru că şi din banii noştri se finanţează activităţile organizate.
Fiind zilele oraşului nostru, nu înţelegem de ce nu se instituie un colectiv de organizare format din reprezentanţi ai ambelor comunităţi, pentru ca activităţile prevăzute să fie organizate de comun acord. Totul se face, an de an, în mare tăcere, şi, la un moment dat, ne trezim cu un program tipărit unde existăm şi noi pe ici, pe colo.
Cu totul întâmplător am auzit, spre exemplu, că anul acesta scena din faţa Magazinului Universal „Şugaş” nu va mai exista, întrucât, vezi Doamne!, strică estetica centrului urbei (?!). Aceasta era scena pe care evoluau majoritatea formaţiilor artistice româneşti, care, probabil, deranjau urechile „sensibile” ale unora.
Şi atunci, o „eminenţă cenuşie” a luat hotărârea generală (să sperăm, nu şi definitivă) de a muta această scenă - unde credeţi?! - în curtea Liceului de Arte, adică undeva cât mai în spate, pentru a nu deranja pe nimeni.
Eu aş propune un sondaj de opinie, ca să vedem câţi dintre cetăţenii urbei ştiu unde se află Liceul de Arte, ca să nu mai vorbim de locuitorii judeţului sau a celor veniţi din judeţele apropiate. Omul vine la zilele oraşului, vizitează zona centrală, şi pleacă. Cine va merge, oare, în curtea Liceului de Arte, ca să vadă rulând formaţiile artistice populare româneşti?!
Noi am mai avut parte de un asemenea tratament cu câţiva ani în urmă, când am evoluat cocoţaţi, undeva pe dealul din spatele Muzeului Secuiesc. Acum, problema este cam aceeaşi: să fim mutaţi undeva cât mai în spate, să nu avem audienţă. Cineva spunea, mai în glumă, mai în serios, că e bine că nu ne-au expediat în piaţeta de la benzinăria de la „Trei Trandafiri”! Adică niţel şi mai încolo, spre margine! (Mă gândeam dacă să scriu asta, sau nu, că poate le dăm idei.)
Să sperăm că vom fi auziţi de cine trebuie şi ni se va reda locul cu care lumea este deja obişnuită, cel din centrul oraşului, din faţa Magazinului „Şugaş”. Altfel, propunem ca taxele locale să fie plătite proporţional cu locul care ni se repartizează pe scenă la zilele oraşului, adică undeva în spate!
Ne-am săturat ca în fiecare an să fim nevoiţi să reluăm aceleaşi discuţii. Ne-am săturat să fim împinşi tot timpul mai în spate, firmele româneşti care expun la tarabe să fie inexistente, iar delegaţiile invitate să participe la eveniment să vină mereu şi mereu numai din Ungaria! Ca să nu mai vorbim despre superba confruntare anuală PRO URBE, devenită, din 2014, PRO UDMR, aflată în plină derulare în momentul de faţă şi asupra căreia vom reveni în viitorul apropiat.
Până atunci, aşteptăm şi opiniile celor în drept pe această temă, cu atât mai mult cu cât trăim nu evenimentele unui an obişnuit, ci ale unui an de excepţie, ANUL CENTENAR!

Categorie:


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150