Descoperit şi-n plecăciune mă rog la bunul Dumnezeu,
Vă ierte de-aţi făcut păcate şi dacă sufletul vi-i greu,
Pe voi, eroii Ţării mele, ce-mi însfinţiţi străbuna glie.
Şi-n raiul ne-ncăput vă pună să veşniciţi cât lumea fie,
Că voi sunteţi cei stâlpi de ţară ce-mi ţineţi neamul nemurit,
Izvorul nesecat de fapte ce ne ridică-n preaslăvit
Şi-apoi ne urcă-n fala lumii ca mândrii ne-nfricaţi eroi
Când soarta Ţării-n cumpănire, stă-n bunul Dumnezeu, şi-n noi.
Atunci, în clipa hotărâtă, curaju-i dragostea de Ţară
Ce vine din adânc de suflet să ardă totu-n foc şi pară,
Ne dă putere cea ţărână cu neamul nostru semănată,
Cu moşii şi strămoşii noştri, ce-s toţi aicea, laolaltă.
Sunteţi măriri şi-n neuitare, că voi mereu aţi stat cu Ţara,
Simţitu-i-aţi adâncul vaiet, şi-n ruga blândă spusă seara
Mereu cerut-aţi la Măritul, vă dea putere de luptat,
Ca neamul ăsta prea jertfelnic, să nu mai aibă de-ndurat.
Pe calea vieţii curgătoare v-am pus troiţe de-nchinat,
Icoane în altarul Ţării şi candelă de lăcrimat,
Să veşniciţi în înălţare şi-n îngerescul nostru zbor,
Vă facem astăzi pomenire şi vă cinstim, cu-n sfânt onor.
Şi-o lacrimă cât bob de rouă vă las pe soclul ros de vânt,
Şi-un muc de sfântă lumânare la nerostitul nost cuvânt,
Că voi aţi fost de sorţi aleşii din ceia mulţi şi pătimiţi,
Să fiţi eroii Ţării mele, urcaţi la ceruri şi-nsfinţiţi.