Trece Iancu, drept, ca un gorun,
Peste câmpul galben de mătasă,
Suie-n munţi, în codri ce îi spun
Că-i binevenit în orice casă.
Arde Iancu-n sufletul de moţi
Precum o făclie ne-ntinată,
Îşi aşează vorbele pe frunţi,
Temelie sfântă pentru vatră.
Cântă Iancu, fluieru-i îndemn
Să slujim cu drag această limbă,
Să-l purtăm pe drumu-ne însemn
De e nor, seninul când se schimbă.
Trece Iancu, ca o sărbătoare,
Binecuvântat de flori de tei,
Nu simţiţi cum sufletu-i de floare
L-a lăsat şi pruncilor, acei.
Ce-i sărută chipul dinspre luncă,
Ori din ramă înspre noi să iasă,
Trece Iancu drept ca o columnă,
Îi vedeţi făptura luminoasă?
Stă de veghe Iancu la hotar
Să întoarcă spatele la tină,
Arde-n Apuseni ca un altar,
La care românii mei se-nchină.
Trece Iancu, ca o stea curată
Şi ne-ndeamnă luminând o hartă,
Ca vrăjmaşii ce ne stau la poartă,
Să nu ne-ngenunche niciodată.