Cuvânt Pastoral la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos
Prin Harul lui Dumnezeu † Andrei, Episcopul Covasnei si Harghitei
Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicilor Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare,
Stimate autorităţi,
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,
„Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce, Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.”
(Condacul Praznicului)
Repetând cuvântul „astăzi”, Sfânta Maică Biserică încearcă să ne introducă în duhul acestei mari sărbători a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Toate prepoziţiile sunt la timpul prezent, toate au loc astăzi, toate se petrec în prezent.
Bethleemul se află la o distanţă de 9 km de Ierusalim, a cărei traducere este Casa Pâinii, iar evenimentul nu este o veche poveste. Evenimentul Dumnezeieştii întrupări este un fapt care s-a petrecut în istorie, dar bucuria şi binecuvântarea Lui îmbrăţişează întreaga istorie, toate epocile şi întreg neamul omenesc.
Străbatem zile cu adevărat grele. Ceea ce ne lipseşte nu este isteţimea, nici puterea, nici banul sau aşa-zisele valori. Sărăcia noastră este duhovnicească. Ceea ce ne lipseşte este Persoana Hristos.
Întreaga istorie până la Hristos este pecetluită de aşteptarea lui. După cum scrie la Cartea Facerii: „… Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, Căruia i se vor supune popoarele”.
În perioada de după Hristos aşteptarea sosirii Domnului s-a transformat în aşteptarea întâlnirii şi împărtăşirii cu El. Acesta este sensul Praznicului Crăciunului. La acest Praznic observăm bucuria Tatălui când s-a văzut împlinit în Fiul. Dumnezeu Omul se face Prunc, vine în braţele noastre. Cum s-ar fi petrecut lucrurile dacă Maica Preacurată şi bătrânul Iosif ar fi bătut la uşa mea:
„La ai săi, El a venit
Şi ei nu L-au primit”.
Îl primesc eu pe Hristos în Bethleemul sufletului meu? Hristos Domnul a venit în lume să sfinţească umanitatea, iar Fecioara Maria i-a oferit trupul ei curat, a devenit Născătoare de Dumnezeu. Din nou ne proşternem în faţa ieslei din Bethleem, fiind călăuziţi de îngeri: „Nu vă temeţi. Căci iată vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul”.
Şi ce găsim acolo? „Un Prunc înfăşat culcat în iesle”.
Este Pruncul Preanevinovat prevestit de Proorocul Isaia: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire este pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui, Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al Păcii, Părinte al veacului ce va să fie”.
În sufletele noastre, ca şi în sufletele păstorilor ce se închinau Pruncului, răsună lauda îngerilor: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Pruncul preanevinovat vine într-o lume, în Anul Centenar, dezbinată şi plină de ură, ca să aducă înfrăţirea şi bună-nvoirea. Nu zadarnic ne îndeamnă colindul:
„Acum te las, fii sănătos,
Şi vesel de Crăciun
Dar nu uita când eşti voios,
Creştine să fi bun”.
Relatând ce s-a întâmplat atunci, Colindele noastre Îl văd pe Pruncul Iisus: „Mititel, înfăşeţel, în scutec de bumbăcel”, sau
„Şi-a născut un Prunc Frumos
Şi-L numi Iisus Hristos
L-a născut în iesle jos,
Să ne fie de folos
L-a născut pe fân uscat,
Să ne scape de păcat”.
Contemplând şi noi Taina Întrupării Pruncului Nevinovat, îi zicem: „Cel ce din veci Te-ai născut din Tatăl şi la plinirea vremii Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt şi Te-ai născut cu trup din Sfânta Fecioară Maria ca să ne mântuieşti din robia păcatului, pace lumii Tale dăruieşte şi ne izbăveşte pe noi de toate ispitele şi necazurile, ca să cântăm Ţie cu uşurinţă aşa: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, miluieşte-ne”.
Trăim realitatea unor vremuri, în care şi la noi în Ţară, ca peste tot în lume, Crăciunul se arată foarte devreme, scăldat într-o risipă de lumini şi culori aşezate pe stâlpi, copaci, balcoane, prin grădini, pe acoperişul clădirilor. Bucuria este a copiilor, Moş Crăciun, pe cât de bătrân atât este de darnic şi din desagă făgăduieşte şi bucură cu daruri.
În nicio altă sărbătoare tradiţia nu este atât de strânsă, ba chiar îngemănată cu istoricul ei religios. Colinda îl vesteşte pe Dumnezeu Pruncul. În tradiţia românească, copiii sunt cei mai autentici ambasadori ai veşnicului Bethleem, purtătorii adevăratei tradiţii a colindelor, care oferă o tainică înţelegere a acestui Mare Praznic al Naşterii Domnului. Moşii şi strămoşii noştri aveau o mai dreaptă înţelegere a acestui praznic decât avem noi astăzi. Copleşiţi de atâta simţ al istoriei, observăm pe un Iisus al ei, care s-a născut cu aproape două mii de ani în urmă, o dată pentru totdeauna, a cărui întrupare o sărbătorim printr-o amintire liturgică şi printr-un ospăţ la care El nu a fost poftit. Imnografii din Bizanţ ştiau mai mult decât pricepem noi din cântările lor, că Naşterea Domnului anuală, este mai mult decât o comemorare, mai mult decât o masă festivă. Ea nu este numai amintirea evenimentului, ci evenimentul însuşii, real ca cel din Bethleem. Taina euharistică presupune prezenţa pâinii ce se preface în Trup şi vinul în Sânge, nu în zadar Proscomidiarul are chipul Peşterii. Aşezate în Sfintele Vase, ele sunt purtate în procesiune şi aşezate pe Sfânta Masă ca un Trup în devenire.
Cuviosul Roman Melodul cântă: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte”, el credea în acel „astăzi” ca într-un moment în care întruparea se repetă pentru noi, la modul tainic, dar nu mai puţin real.
Când, însă, vorbeau cei vechi ai noştri, cu multă nostalgie mă gândeam la vechile noastre colinde de Crăciun, una din moştenirile cele mai preţioase pentru înţelegerea noastră de oameni ai locului şi Neamului Românesc.
Colindele sunt bătâne, născute cu neamul omenesc, dar în acelaşi timp foarte tinere, ele vestesc Naşterea Domnului. Ele au menirea să ne facă fericiţi şi împreună să ne înălţăm duhovniceşte ca să ne ridicăm mintea la Cel care a venit pe pământ pentru mântuirea noastră,
„Să se nască,
Şi să crească
Să ne mântuiască”.
Colindele se cântă în Postul Crăciunului şi în zilele de sărbătoare ale Naşterii Domnului împletindu-se cu cântecele de stea, cu tradiţiile creştine de Anul Nou şi de Bobotează.
Ele păstrează legătura vie dintre cult şi cultură în limba vechilor cazanii, tradiţie creştină din secolul IV în România. Ele se cântă pe muzică apropiată de cea a doinelor şi baladelor româneşti. Conţinutul lor teologic, versificat cu simplitatea şi mlădirea artistică a omului curat la suflet şi iubitor de Dumnezeu îşi are izvorul în Sfânta Liturghie şi în învăţătura Bisericii despre taina mântuirii noastre în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ele sunt exprimate în cuvinte simple, uşor de înţeles şi de memorat de către credincioşi. Pruncul Iisus şi Maica Preacurată şi preanevinovată, Fecioara Maria, stau în centrul tuturor colindelor autentice. Îngerii, Păstorii şi Magii, natura înconjurătoare şi întreg cosmosul îşi află sensul existenţei prin participarea la minunea Naşterii Mântuitorului în ieslea din Bethleemul Iudeii.
În colinde se arată familiaritatea oamenilor cu Dumnezeu-Copilul Cel ce este „Mititel, înfăşeţel, în scutec de bumbăcel”. În colinde se arată taina lui Dumnezeu, care este cântată, El coboară din ceruri şi vine pe pământ. Se naşte din Fecioară într-o peşteră săracă, pentru că Dumnezeu doreşte să sfinţească şi să mântuiască lumea din interior, cu acordul libertăţii ei. Colindele reprezintă legătura vie a credinţei Bisericii şi a iubirii ei faţă de Hristos Domnul, ca răspuns al oamenilor la iubirea smerită şi milostivă a lui Dumnezeu cel Veşnic, care S-a făcut om pe pământ, pentru a dărui oamenilor viaţă veşnică.
Colindele se cântă în cor, împreună, în stare de comuniune, pentru că persoanele care le cântă, copii, tinerii sau vârstnicii, reprezintă cetele de îngeri, care au cântat la Naşterea Fiului lui Dumnezeu în Bethleem.
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.”
Colindele sunt parte esenţială a folclorului religios, ele sunt cea mai armonioasă îmbinare între cultul bisericesc şi cultura populară. Ele sunt îndemn de bunătate, facere de bine, ospitalitate, cinste şi omenie, eroism şi dragoste de Ţară şi armonie socială.
Într-un colind din secolul al XX-lea este exprimată şi iubirea jertfelnică a soldaţilor români care au murit pentru realizarea Unităţii Naţionale:
„Busuioc, mărgăritar
C-au murit pentru Ardeal,
Pe plaiul munţilor
În desimea brazilor,
În mijlocul florilor
Apărând un tricolor!”.
Cântarea Colindelor trebuie să ne apropie mai mult de izvoarele credinţei noastre ortodoxe, să ne întărească în unitatea de credinţă şi de neam.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Sfintele Sărbători sunt zugrăvite aşa cum am văzut în universul colindelor noastre, ele ne aduc aminte că cel puţin două săptămâni din an putem fi mai buni la inimă, mai frumoşi în gândire şi mai curaţi la suflet. Din păcate, există printre noi creştini care sărbătoresc un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă şi un Sfânt Ioan fără cel mai mare om născut din femeie şi un An Nou fără Sfântul Vasile, un Revelion continuu, fără sfârşit, condimentat cu vicii şi narcotice. Gestul viciat devine mentalitate, iar mentalitatea deviantă răstoarnă valorile, consfinţind anormalitatea drept normalitate, într-o libertate rău folosită. Astăzi suntem într-o căutare de soluţii împotriva crizei şi a sărăciei, dar nu vom face nimic fără remediile spirituale împotriva acestei crize lente şi bine studiate care distruge conştiinţa tinerilor. În zadar ne vom strădui să curăţăm pământul apărat cu sânge de strămoşi, de gunoaiele vrăjmaşe, dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte.
Vă rog părinţilor, ocrotiţi-vă şi educaţi-vă copiii în duh creştin. Este vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Voi părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşte-ţi întru învăţătura şi certarea Domnului”.
Rugându-L pe Pruncul Mântuitor să ne ajute să ne creştem copiii după modelul Lui şi să fim nevinovaţi ca pruncii, ca să putem să moştenim „Raiul cel închis ce azi S-a deschis”, dorim ca praznicle Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei să le petrecem cu bucuria pe care pruncii o au la sărbători.
Al vostru de tot binele doritor şi către Domnul rugător, cu sfântă preţuire şi binecuvântare,
†Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei
(Data în Reşedinţa Episcopală din Miercurea-Ciuc, astăzi, 25 Decembrie 2018, de ziua Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos)