Pagini regăsite
Cei care cred că încheierea conflictelor militare din Marele Război (1914-1918) cu victoria Antantei a însemnat şi sfârşitul acestei pagini triste din istoria Europei, greşesc profund. A urmat un al doilea război, politic, diplomatic şi mediatic, căruia nu-i vor pune capăt decât tratativele de pace de la Paris şi semnarea acestora de părţile beligerante pe parcursul anului 1920, mai cu seamă.
Situaţia României a fost şi mai ingrată, ea trebuind să se confrunte cu provocările bolşevice în Basarabia şi cu cele revanşardiste la graniţa de vest. Proclamaţiile de unire, care au culminat cu Marea Adunare de la Alba-Iulia, au incitat şi mai mult iredentismul maghiar, care a încercat să sape la bazele statalităţii unitare româneşti.
Însă, chiar din anul 1919, o propagandă partizană maghiară, zgomotoasă, a încercat să influenţeze tratativele de pace. Oamenii politici de mare valoare, dovezile geografico-istorice, confesionale şi lingvistice prezentate de lingvişti au dus la o corectă trasare a graniţei de vest, prin Tratatul de la Trianon.
Maşina de dezinformare maghiară peste hotare era redutabilă, rod al unei experienţe de decenii în domeniu şi al unor sume imense alocate cu acest scop. Despre ea am vorbit într-un articol publicat anterior în bilunarul de atitudine şi cultură „Condeiul ardelean”, intitulat Cei ce nu dorm…
A existat, însă, şi o propagandă „de uz intern”, care urmărea să provoace teama şi ura împotriva „ocupantului valah”, în Ardeal şi, mai ales, în Ungaria adusă la limitele sale fireşti sub aspect teritorial. Articole cu acuzaţii grave şi ţinând de domeniul patologicului urmăreau crearea unui curent de opinie profund şi furibund antiromânesc.
Şi încă un aspect: în vremea Primului Război Mondial se mai putea vorbi de onoare militară, de cavalerism. Un soi de romantism sui generis se mai păstra, iar acuzele privind nişte barbarii inventate ale trupelor româneşti tocmai distrugerea acestei imagini le urmăreau.
Articolul pe care îl transcriem (cu toate stângăciile de exprimare, datorate faptului ca e o traducere din limba maghiară, iar autorul n-a făcut, probabil, şcoala în limba română) este doar unul din cele cu caracter tendenţios din epocă. A apărut în săptămânalul „Românul” din Arad, Anul VIII, Sâmbătă, 19 Ianuarie (1 Fevruarie) 1919, Nr. 15, p. 3.
*
„Ziarul Az Est şi pe urma lui şi celelalte ziare maghiare, umple coloanele cu cele mai fantastice ştiri despre pretinsele atrocităţi ale Românilor. Scrie adevărate grozăvii numai ca să-i agite pe Maghiari în contra noastră.
Ne-am obişnuit cu multe în cursul deceniilor din urmă şi mai ales în cursul răsboiului; am avut parte de gingăşiile politicei maghiare şi de cuvintele de dragoste frăţească a ziarelor maghiare, cari nu ne mai slăbiau din epitetele de Vlahi sălbatici şi alte multe. Am fost obişnuiţi să spună despre noi toate lucrurile rele şi vorbele de ocară. N’am fi crezut însă, ca ziarele maghiare să se coboare la totala lipsă de simţ bun, încât să se năpustească asupra unei armate regulate cu învinuiri de atrocităţi, cum face mai nou ziarul Az Est.
Peste câteva zile va urma desminţirea, cum astăzi în fabrica de minciuni a ziarelor maghiare e la ordinea zilei. Dar ce se întâmplă cu ura afurisită care se seamănă în Maghiari împotriva a tot ce-i românesc? Aceasta nu trece, ci îşi sapă alvie tot mai adâncă în mintea şi în inima oamenilor. Şi aceasta este ţinta ziarelor maghiare, aceasta este, poate, cea din urmă armă de apărare.
Ca document nepieritor al vremii dăm în întregime ştirea următoare din Az Est, nr. 26. Sub titlul: Românii îi sărează pe răniţii maghiari - scrie următoarele:
„Despre atrocităţile săvârşite de trupele române de ocupaţie faţă de Maghiari şi până aci am primit multe ştiri. Din deţinere, înfometare, bătaie au parte consângenii noştri maghiari de jos. Dar întrece orice închipuire omenească şi aruncă lumina cea mai ruşinoasă asupra culturii trupelor de ocupaţie, aceea că trebuie sa relatăm de data aceasta.
Direcţia căilor ferate maghiare Oradea-mare - Cluj pe funcţionarii de la căile ferate îi rănesc şi le sărează rănile.
Avizat telegrafic, deşi părea de necrezut - scrie Az Est - a fost trimisă îndată direcţiei căilor ferate din Arad, ca să înceapă fără amânare, cercetare amănunţită, ca să se constate ce s'a întâmplat pe linia numită.
Cercetarea direcţiunii a constatat lucruri îngrozitoare. S-a constatat, că între Ciucea şi Poeni unei sentinele i-au tăiat braţul şi piciorul, ranele le-au sărat lăsându-l ceasuri întregi să se sbată în chinurile cele mai mari. Pe altul l-au spânzurat cu capul în jos în closet, până când s-a înecat. La altă gară au omorât cu patul pustei pe un impiegat. În Brăţea au tăiat carnea unui funcţionar, au sărat rana, apoi au cusut-o, privind ceasuri întregi chinurile grozave ale omului nenorocit.
Dela gările din Valea Jiului se raportează, că acolo - pe lângă bătaie - e la ordinea de zi punerea de sare pe răni. Pe mulţi din impiegaţii dela căile ferate, cari făceau grevă, i-au bătut şi când nici după aceasta n'au vrut să lucreze, ori să se supună comandantului român, au tăiat la mai mulţi în carne vie şi, ca în alte locuri, au pus sare pe rane şi le-au cusut. S-a constatat, că au necinstit fetele şi au siluit femeile.
Direcţia căilor ferate a înaintat ministeriului datele cercetării care - cu ajutorul legăturii de radiotelegrafiere care s'a înfiripat mai nou - le va trimite conferenţei de pace în Paris. Suntem siguri, dacă popoarele civilizate ale lumii vor lua cunoştinţă de cazurile acestea de atrocităţi, retorziunea nu va întârzia nici un minut.”
Cu ştirile acestea se ocupă şi în loc de frunte, dovadă despre importanţa şi veracitatea [=adevărul - n.n.] ce le atribuie.
Noi cari niciodată nu ne-am temut de lumină, dăm publicităţii aceste ştiri, ca cei chemaţi să ia cunoştinţă de ele şi să ia măsurile faţă de calumniatori.
Iar publicul cetitor să întâmpine pe aceşti calumniatori răuvoitori cu dispreţul, [pe] care-l merită.
Suntem siguri, că birourile de propagandă şi de minciună vor continua mai departe pe calea începută. Ca mâine, vor scrie, probabil, că Românii, nu numai că pun sare pe ranele Maghiarilor, dar îi şi mănâncă. Şi dacă le face plăcere sa aducă ştiri de atrocităţi iscodite [=inventate - n.n.] nouă nu ne strică, pentrucă este vorba veche: cu minciuna prânzeşti, dar nu ajungi să şi cinezi.
Asta trebuie să fie şi soartea detractorilor noştri.”