Nu doar românii sunt frământaţi de un asemenea eveniment, ci chiar ungurii simpli, neimplicaţi în politica lui Orban Viktor, nu îşi pot explica de ce Papa face o astfel de vizită în România, Ţară majoritar ortodoxă, iar în Ungaria catolică a refuzat să răspundă invitaţiei organelor statale. Obrăznicia politicianismului unguresc atinge o intensitate dizgraţioasă atâta vreme cât până şi cu Papa intră în conflict, paralel cu acuzaţia către autorităţile Uniunii Europene, imputând faptul că „nimeni din lume nu şi-a făcut griji pentru noi, dar nici acum nu protestează din cauza încălcării drepturilor noastre” („Condeiul ardelean”, nr. 375, pag. 14). Nu este doar o părere naivă, ci se evidenţiază o nouă dovadă că, de când s-au instalat în Panonia dacică, ungurii n-au arătat niciodată că sunt zdraveni la cap. Acest fapt este confirmat, pentru a câta oară în decursul istoriei, prin josnicia crasă faţă de Papă, care a refuzat invitaţia de a le vizita ţara, urmare denigrării personalităţii papale, de către indivizi din contextul politic şi jurnalistic unguresc. Pledând pro domo privind problema emigranţilor, cărora le-au pus în cale gard de sârmă ghimpată, încât nici măcar să le calce teritoriul în trecere spre vestul Europei, ungurii au emis acuzaţia că Papa „este instrument de francmasonerie, vinovat de valul de emigranţi din ultimul an şi că manifestă simpatie pentru islam” (ziarul „Certitudinea”, nr. 38, 2019, pag. 12). Acestea sunt cuvintele din sufletul negru al politologului Fricz Tamas, iar ziaristul maghiar Bayer Zsolt confirmă bestialitatea antică a ungurilor care, în cei 1000 de ani de când sunt europeni, n-au făcut niciun pas spre civilizaţie, afirmând că Papa este „un bătrân dement, total incapabil să servească funcţia papală, un şarlatan” (idem).
După toată această conduită diavolească, ungurii vin în Ardeal să-l întâmpine pe Papă la Şumuleu-Ciuc, unde şi-au propus să desfăşoare ample manifestaţii şi să declare unirea Ardealului cu Ungaria, mizând pe aprobarea autoritară a suveranului Papa Francisc şi, mai ales, pe acordul manifestanţilor prezenţi. Este ştiut că actul Dictatului de la Viena a fost cerşit de unguri de la dezaxatul Hitlet, aflat în momentul declanşării războiului distrugător, conjunctură pândită hoţeşte de unguri, încă loviţi amarnic de Marea Unire a românilor şi de Tratatul de Pace de la Trianon. Nu este posibil ca acum, când nu mai sunt ascultaţi de personalităţi străine, ungurii să găsească în Papă un nou Hitler care să-şi permită un rapt din pământul românilor, pământ moştenit din adâncul istoriei, în favoarea unor nomazi, prezenţi aici doar de câteva veacuri. După ce l-au jignit bestial, s-au gândit că Papa, cu prestigiul său internaţional, ar putea fi un greu agent care să le susţină raptul din pământul românilor. Papa nu se va coborî din înaltul său prestigiu, fără să analizeze consecinţele grave ale decăderii rangului papal, în general, nu doar individual. Şi pentru ce, şi pentru cine? Pentru nişte scursuri istorice fără niciun Dumnezeu, pentru un cuib de călăi ai Europei, pentru nişte veşnic nemulţumiţi cu ţara lor, cu munca şi cu viaţa lor, care mereu jinduiesc la bunurile altora. Pe de altă parte, de-o vreme îndelungată, Papa nu mai poartă „trei coroane puse una peste alta” (Eminescu), aşa cum era în vremea invaziilor turceşti, vreme în care demnitarul Bisericii Catolice era şi purtător de războaie în scopul păstrării domeniilor teritoriale care-i aparţineau. Se ştie că şi Mihai Viteazul a fost atins de intervenţii papale în cârdăşie cu ungurii. Dar, de-o vreme îndelungată, Papa s-a retras în carapacea misiunii sale şi este ascultat de mulţime ca propovăduitor de pace între oameni. Până acum, încoronaţi doar religios, mult stimaţi de credincioşi, papii şi-au desfăşurat misiunea implicându-se în intrigile dintre colectivităţi doar pentru împăcare, pentru o bună înţelegere, pentru stingerea focarelor războinice. Fapte divine, nu satanice! Prea pătruns de sfinţenia misiunii sale, Papa nu încalcă legea lui Dumnezeu: „Pace vouă!”.
În vremea celor 100 de ani, românii şi-au văzut de viaţa lor, mai liniştită, mai zbuciumată şi, sub ocrotirea divină, sunt astăzi liberi şi stăpâni în Ţara lor. Apreciaţi de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, care pentru prima dată ne-a vizitat Ţara din partea forului papal, românii l-au primit cu mare preţuire şi s-au bucurat la rândul lor de cuvântul de mântuire binemeritat.
E de aşteptat ca Papa Francisc să acţioneze ca un bătrân încărcat de înţelepciune, ca o minte luminată, ca purtător al mesajului de pace, şi să nu onoreze adunătura de sălbatici de la Şumuleu-Ciuc, judeţul Harghita. Vine în România pentru catolicii români şi pentru toţi românii care îl venerează şi îl ocrotesc. Vine aici, în „grădina Maicii Domnului”, şi se fereşte de fundătura iadului unguresc.
De aici, din Ardeal, sperăm ca serviciile secrete să facă front comun cu toate organele de apărare a Ţării şi, cu vigilenţă sporită, să-i ferească pe români de catastrofa pusă la cale de unguri!
Doamne ajută!
Aparut in :