La sfârşitul lunii septembrie şi începutul lui octombrie, au fost adevărate zile de sărbătoare în judeţele Covasna şi Harghita, zile ale culturii româneşti care ne-au umplut inimile de bucurie.
În centrul acestor zile, de mare încărcătură spirituală, au stat manifestările dedicate împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.
Înfiinţarea, acum un sfert de veac, a Episcopiei noastre, cum suntem obişnuiţi să o numim, a fost, putem spune, cea mai mare izbândă în plan spiritual şi cultural pentru creştinii ortodocşi români ai acestor meleaguri din inima Ţării. Episcopia este liantul care uneşte românii din Covasna şi Harghita. În jurul Eparhiei au luat naştere numeroase asociaţii, ligi şi fundaţii, precum şi instituţii, care au promovat şi promovează şi pe mai departe, idei legate de identitatea românilor, de continuitatea lor pe aceste meleaguri, de cultura şi tradiţiile ce trebuie păstrate cu sfinţenie şi perpetuate de către noile generaţii. Biserica este singura instituţie care, împreună cu organizaţiile nonguvernamentale şi instituţiile create în jurul ei, cum spuneam, întreţine spiritul românesc în ţinuturile atât de vitregite de vremuri ale Harghitei şi Covasnei.
Dumnezeu a vrut să fiu prezentă la o parte dintre aceste evenimente, cel mai important, din punct de vedere emoţional, fiind de departe, cel de la Izvoru-Mureşului, din 2 octombrie 2019, şi vom vedea de ce. Aşadar, la împlinirea unui sfert de veac de la înfiinţarea Episcopiei noastre, am reuşit să ne bucurăm împreună cu fraţii noştri întru credinţă, că suntem aici şi ţinem steagul sus.
Socotesc că încununarea manifestărilor a constituit-o această miercuri, când, într-o minunată zi de toamnă, ne-am deplasat la Izvoru-Mureşului, în judeţul Harghita, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului, ca participanţi la Simpozionul „Episcopia Covasnei şi Harghitei - 25 de ani de la înfiinţare”.
Toată lumea ştie că fondatorul măreţei lucrări în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, care e Sfânta noastră Eparhie, este Înaltpreasfinţitul Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, acest spirit providenţial care a stat neclintit în faţa tuturor vicisitudinilor şi care, asemenea unui adevărat trimis al Domnului, s-a pus în fruntea oştii creştin-ortodoxe, şi a biruit. În anul 2015, a plecat în acea parte a Ţării unde „Banatu-i fruncea”, la graniţa de Vest a României, ca să-şi continue misiunea de „ziditor de suflete”. A lăsat, însă, o parte din sufletul său mare între zidurile Mănăstirii de la Izvoru-Mureşului şi acum, la împlinirea unui sfert de veac de la înfiinţarea Sfintei Episcopii, în zi de mare sărbătoare, a venit să-şi vadă „copilul de suflet”.
Cu toţii ne întrebam cu câteva săptămâni înainte: oare vine sau nu vine?! Nimeni nu putea da răspunsul cu certitudine, dar se vede că „biruit-au gândul” şi bucuria ne-a umplut inimile când l-am regăsit pe Vlădica Ioan la masa prezidiului la intrarea în sala unde se desfăşurau lucrările simpozionului. Am revăzut acelaşi chip la care priveşti ca la o icoană, aceeiaşi vorbă molcomă prin care grăiesc parcă toate generaţiile de înaintaşi. Am regăsit şi impresionanta cultură creştină cu îndemnuri pe care, odată auzite, nu le mai poţi uita. Iată câteva dintre ele: „Fără cultură vom deveni doar o populaţie care trăieşte în sud-estul Europei. În cultură se ascund marile taine ale unui neam. Cultura este pâinea minţii”; „Ieşiţi în uliţe şi trâmbiţaţi să vină tânăra generaţie pentru a putea preda Drapelul Românesc”; „Fără cultură, acest spaţiu va fi şters de pe harta României. Să luptăm să păstrăm harta întreagă!”.
Încheierea a fost apoteotică: „De va fi să nu ne mai vedem în viaţa aceasta, vă aştept pe toţi la Porţile Raiului!”. Emoţia ne-a copleşit pe toţi, până la lacrimi de bucurie, în acele momente sublime.
Reîntâlnirea a fost un adevărat regal. Vă mulţumim „din cer până-n pământ” (vorba părintelui Ilie Moldovan) pentru bucuria pe care ne-aţi făcut-o revenind în rândurile celor care vă iubesc şi vă respectă atât de mult, semănând în sufletele noastre fericirea şi nădejdea că vom rămâne aici, atât cât va vrea bunul Dumnezeu! Vom rezista numai uniţi în jurul Sfintei Episcopii Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, a Preasfinţitului Părinte Episcop Andrei, căruia îi revine nobila misiune de a duce mai departe ceea ce Preasfinţiavoastră aţi zidit. Sperăm ca înainte de a ne întâlni la Porţile Raiului, să ne mai putem revedea în această viaţă la evenimente la fel de minunate ca acesta de la Izvoru-Mureşului. Chiar şi natura, prin acea superbă zi de toamnă, pare că a intrat în comuniune cu noi, sporind bucuria revederii cu un OM atât de drag nouă. Am primit puterea de a merge mai departe, după „preoţi cu crucea-n mână, că oastea e creştină”, aşa cum ne îndeamnă versurile Imnului Naţional.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!