Autor:
Zilele Sfântul Mihail, eveniment organizat, în weekendul trecut, de Parohia romano-catolică din centrul municipiului Cluj-Napoca au fost transformate într-o tribună a promovării a două personaje extrem de controversate. Organizatorii au ales ca programul evenimentului să includă momente artistice realizate după operele criminalului de război Wass Albert şi a scriitorului fascist Nyro Jozsef, transmite ziarulfaclia.ro.
Zilele Bisericii Sfântul Mihail din Cluj-Napoca au avut loc în perioada 28-29 septembrie şi au cuprins o serie de evenimente cultural artistice şi de divertisment. De asemenea, a fost gândit şi un program pentru copii cu jocuri, ateliere, pictură pe faţă, decoraţiuni din turtă dulce.
Ce a atras atenţia a fost, însă, programul susţinut de actorul ungar Attila Kulcsar-Szekely. Astfel, sâmbătă seara, după Liturghia oficiată în Biserica „Sf. Mihail”, cei prezenţi au putut asista la un recital susţinut de actorul ungar după opera lui Wass Albert, declarat criminal de război printr-o sentinţă a Tribunalului Poporului din Cluj din 1946. Acelaşi actor, începând cu ora 19.45 a susţinut, în sala Asociaţiei Femeilor Catolice, un recital din opera „Viaţa nemuritoare’’ a scriitorului fascist Nyíro Jozsef.