Motto: „În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea? Iar el, răspunzând, a zis: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi». Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei fi viu.”
(Pilda samarineanului milostiv, Luca 10, 25-28)
Minunat lucru este în faţa lui Dumnezeu iubirea faţă de aproapele! Cu atât mai minunat este acest sentiment complex şi dezinteresat, cu cât el vine din partea unui arhiereu, al unui păstor de suflete, aşa cum este şi Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei. În trei zile consecutive, de la început de noiembrie, acest vrednic ierarh, iubitor al turmei cele cuvântătoare, ce i-a fost încredinţată spre păstorire, întru iubirea de oameni a lui Hristos Domnul, a cercetat trei comunităţi de credincioşi ortodocşi din jurul oraşului Covasna, comunităţi în care a săvârşit o slujbă de târnosire şi trei Dumnezeieşti Liturghii. Voi expune, pe scurt, câteva cuvinte despre fiecare dintre aceste lucrări duhovniceşti, sfinţitoare şi învăţătoreşti, slujite de vrednicul ierarh.
La Bisericuţa veche cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Zagon s-a sfinţit pictura restaurată
În ziua de 8 noiembrie a.c., la Sărbătoarea Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri, Preasfinţitul Părinte Andrei a săvârşit slujba de târnosire a Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, urmată de Sfânta Liturghie, în Parohia Zagon, judeţul Covasna. Biserica veche din Zagon, construită din lemn, pe o fundaţie de piatră, cu hramul Sfinţilor Arhangheli, a fost ridicată în anul 1814, înlocuind o altă biserică, tot din lemn. În decursul vremii (şi a vremurilor potrivnice), biserica s-a degradat în mod constant, devenind improprie slujirii; în acest context, preoţii şi credincioşii ortodocşi din comună s-au mutat, pentru sfintele slujbe, în Biserica cea nouă, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. De aceea, cu atât mai importantă se arată a fi, astăzi, această lucrare complexă de restaurare şi repictare a Bisericii vechi, urmată de slujba de târnosire a ei.
În cuvântul de învăţătură adresat poporului drepredincios, Preasfinţitul Andrei a subliniat importanţa dumnezeiască a slujbei de sfinţire a unei biserici, care, astfel, este dăruită şi închinată lui Dumnezeu, ca să fie „casă a Tatălui, pe care Fiul a înnoit-o şi Duhul Sfânt a sfinţit-o”. În acest context, PS Andrei a făcut o analogie între slujba de sfinţire a bisericii şi slujba de la Înviere, „la care participă cosmosul întreg, cerul şi pământul, lumea întreolaltă la bucuria dumnezeirii”. Locul cel mai de taină al bisericii, locul Jertfei fără de sânge, locul săvârşirii dumnezeieştilor slujbe este Altarul. Aici, în piciorul Sfintei Mese, sunt aşezate părticele de Sfinte Moaşte ale Sfinţilor lui Dumnezeu, împreună cu un act care atestă istoricul construcţiei, sfinţirii şi resfinţirii locaşului de cult. După săvârşirea acestei minunate slujbe de sfinţire, după cuvântul de învăţătură şi după trecerea prin Sfântul Altar şi închinarea la Sfânta Masă, a tuturor credincioşilor prezenţi, toată comunitatea s-a mutat în Biserica cea nouă, cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, pentru Sfânta Liturghie, închinată zilei de prăznuire a Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a reamintit faptul că „îngerii au fost creaţi de Dumnezeu de la început, din prima zi a creării Cosmosului” (Facere 1, 1). Preasfinţitul Părinte a făcut, apoi, trimitere la scrierile Sfinţilor Părinţi, în care se spune că prin cer se înţelege lumea îngerilor, cea nevăzută şi spirituală, iar prin pământ lumea văzută, materială. Apoi, aşa cum precizează Sfinţii Părinţi, citaţi de Preasfinţitul Andrei, în a patra zi a Creaţiei au fost constituite stelele: „Când s-au făcut stelele M-au lăudat cu glas mare toţi îngerii Mei” (Iov 38, 7). Apoi, a reamintit celor prezenţi situarea ierarhică a celor nouă cete îngereşti: Tronuri, Heruvimi, Serafimi, Domnii, Puteri, Stăpânii, Începătorii, Arhangheli şi Îngeri. Dintre acestea, ceata Sfinţilor Arhangheli îi cuprinde pe binecunoscuţii Mihail şi Gavriil, dar şi pe Rafail, Varahil, Gudiil, Salatiil şi Uriil. Importanţa deosebită a lucrării lor s-a dovedit atunci când îngerii conduşi de satana s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, iar mai-marele Arhanghelilor, Mihail, a luat sabia de foc şi lovind în tăria Cerului a exclamat: „Să stăm bine, să stăm cu frică şi să luăm aminte!” (în sensul că nu putem fi ca Dumnezeu fără Dumnezeu), oprind astfel căderea tuturor îngerilor. De aceea numele Mihail înseamnă Cine este ca Dumnezeu? Rafail a fost trimis de Dumnezeu lui Tobie, pentru a tămădui pe tatăl său Tobit de o boală oftalmologică. Numele Rafail înseamnă Dumnezeu este vindecătorul meu. Gavriil a fost mesagerul lui Dumnezeu să-i vestească Fecioarei Maria că va da naştere Pruncului Dumnezeiesc; tot el a vestit mironosiţelor venite de dimineaţă la mormânt, faptul că Domnul a înviat, arătându-le mormântul gol şi locul unde fusese pus Domnul. De aceea, numele Gavriil se tâlcuieşte prin sintagma Bărbat este Dumnezeu. În finalul cuvântului de învăţătură, Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe credincioşi să fie aproape de Sfânta Biserică şi să păstreze permanent, în inimi, în cugete şi în fapte modelul înaintaşilor, cu rugăciuni aduse Sfinţilor Arhangheli, precum se cântă în Troparul la Sărbătoarea Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri, 8 noiembrie: „Mai marilor Voievozi ai Oştilor cereşti, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii; cu rugăciunile voastre să ne acoperiţi pe noi, cu acoperământul aripilor slavei voastre celei netrupeşti păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: izbăviţi-ne din nevoi, ca nişte mai mari peste cetele puterilor celor de sus”. La sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii, preotul paroh Ilie Vasile a primit distincţia Crucea Eparhială pentru clerici, iar ctitorilor şi binefăcătorilor li s-au acordat mai multe acte de cinstire, ca recunoaştere pentru lucrările de restaurare şi de pictare a bisericuţei vechi, cu hramul Sfinţilor Arhangheli.
Hram la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina şi Icoana Prodromiţa” din Comandău
În ziua următoare, 9 noiembrie, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina şi Icoana Prodromiţa” din comuna Comandău, judeţul Covasna.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a menţionat câteva aspecte importante din viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Nectarie, un sfânt contemporan, care s-a născut la 1846 în Silivria Traciei, ţinut în nordul Greciei, fiind al treilea copil din cei şapte ai părinţilor, Dimos şi Vasilichi Kefalas, primind numele la botez Anastasios. La vârsta de 14 ani acesta a mers la Constantinopol pentru a urma gimnaziul. Apoi, la 20 de ani, a fost învăţător în Insula Hios, iar la 27 de ani a fost tuns în monahism la o mănăstire din această insulă. În anul 1885, a fost licenţiat în teologie pastorală la Facultatea de Teologie din Athena, unde l-a avut părinte duhovnicesc pe Patriarhul Alexandriei, Sofronie, care l-a ajutat cu o bursă, condiţionată de slujirea în Egipt a tânărului cleric, după absolvire. La 23 martie 1886, a fost hirotonit ieromonah şi numit predicator principal în Patriarhie şi, ulterior, a fost hirotesit arhimandrit şi numit Consilier Patriarhal, fiind timp de trei ani slujitor la Biserica „Sfântul Nicolae” din Cairo. În 15 ianuarie 1889, Patriarhul Sofronie l-a hirotonit Mitropolit onorific cu numele Pentapoleos. La sfârşitul lui 1890, s-a retras timp de şapte luni, trăind în exil, apoi a fost angajat predicator al Mitropoliei din Evia, Grecia, urmând ca, în 1894, să fie numit director al Seminarului Teologic din Rizarion, Athena. În ultimii ani ai vieţii sale pământeşti, Nectarie a ctitorit Mănăstirea de maici „Sfânta Treime” din Eghina. În data de 8 noiembrie 1920, la vârsta de 74 de ani, după o grea suferinţă, el s-a mutat la Domnul, fiind înmormântat în mănăstirea ctitorită de el. În 1953, s-au descoperit Sfintele lui Moaşte, iar Patriarhia Ecumenică, în 1961, l-a canonizat, cu data de pomenire 9 noiembrie. Acest sfânt a fost numit Taumaturg pentru că este grabnic ajutător şi vindecător de boli, mai ales de cancer, boală de care el însuşi a suferit şi care i-a grăbit sfârşitul pământesc. Să ne rugăm, aşadar, şi noi Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, cel grabnic ajutător: „Pe steaua cea nou răsărită a Ortodoxiei şi cetatea cea nou zidită a Bisericii să-l lăudăm întru veselia inimii, că proslăvit fiind prin lucrarea Duhului izvorăşte harul nestricăcios al tămăduirilor celor ce strigă: Bucură-te, Sfinte Părinte Nectarie” (Condacul Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, 9 noiembrie).
Al doilea hram al Mănăstirii din Comandău este închinat Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa („Înaintemergătoarea”), o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, comoara Schitului Sfântul Ioan Botezătorul - Prodromu de la Muntele Athos, o icoană care are prăznuire în data de 12 iulie: „Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii icoanei tale cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, Ceea ce eşti Una Binecuvântată” (Troparul Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria la pomenirea cinstitei sale icoane, cea numită „Prodromiţa”, de la Muntele Athos).
La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa i-a binecuvântat pe Maica Stareţă Monahia Valentina, pe părintele duhovnic Protosinghelul Filotei, obştea monahală, pe toţi ctitorii şi binefăcătorii acestei Sfinte Mănăstiri.
La Capela „Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian şi Sfântul Ierarh Nectarie” din Covasna s-au binecuvântat lucrările efectuate
La Capela „Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian şi Sfântul Ierarh Nectarie” din incinta Spitalului de Cardiologie „Benedek Geza” din oraşul-staţiune Covasna, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a săvârşit, în ziua de 10 noiembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, prilej în care Preasfinţia Sa a binecuvântat lucrările efectuate la acest sfânt locaş.
În cuvântul său de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Andrei a tâlcuit numeroşilor credincioşi prezenţi, Pilda samarineanului milostiv, rânduită ca pericopă evanghelică în Duminica a 25-a după Rusalii, rostită de Mântuitorul şi consemnată în Evanghelia după Luca (10, 25-37). Chiar la începutul predicii, Preasfinţia Sa a spus că „samarineanul milostiv din această Evanghelie este eroul uneia dintre cele mai frumoase parabole rostite de Mântuitorul Iisus Hristos în faţa ucenicilor şi a mulţimilor”. De asemenea, a explicat că „această pildă a fost prilejuită de întrebările unui învăţător de lege care era cărturar şi jurist din tagma fariseilor, referitoare la viaţa cea veşnică”. Domnul l-a întrebat pe acesta dacă ştie poruncile lui Moise scrise în Lege: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10, 27). Preasfinţitul Andrei a subliniat faptul că iudeii îi iubeau cu precădere doar pe cei de un neam şi de o religie cu ei şi, de aceea, învăţătorul de lege l-a întrebat pe Mântuitorul: „Cine este aproapele meu?”, ştiind că porunca iubirii lui Dumnezeu evreii o rosteau de două ori pe zi, ca pe o rugăciune. De aceea, El a răspuns întrebării prin această parabolă, cu samarineanul milostiv. Preasfinţia Sa a explicat că Ierusalimul se află la o distanţă de 30 de km de Ierihon, cele două cetăţi fiind legate în acele vremuri de un drum periculos, numit calea sângelui, deoarece pe acest drum aveau loc numeroase tâlhării; omul care se cobora pe acest drum „a căzut între tâlhari”, a fost dezbrăcat, bătut şi rănit, aflându-se într-o stare foarte gravă, aproape mort. Preotul şi levitul au trecut indiferenţi pe lângă această victimă, pentru că Legea interzicea ca slujitorii de la templu să se atingă de muribunzi (Levitic 21, 2). Un samarinean (care era de un neam diferit faţă de cel al iudeilor), mergând pe aceeaşi cale, l-a văzut pe acel om, a venit la el şi i s-a făcut milă de el; primul ajutor pe care i l-a dat a fost să-i toarne peste răni untdelemn amestecat cu vin, care era dezinfectant. Apoi l-a aşezat pe dobitocul său şi l-a dus la o casă de oaspeţi, unde l-a dat în grija hangiului, căruia i-a dat doi dinari, spunându-i că-i va da, la întoarcere, toată diferenţa cheltuită cu îngrijirea. Apoi, după această pildă, Domnul Hristos i-a adresat învăţătorului de lege următoarea întrebare retorică: „Care ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel ce a făcut milă cu el! Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea” (Luca 10, 36-37). Preasfinţitul Andrei a subliniat că, deşi samarineanul nu ţinea religia iudaică, el a manifestat o neasemuită milă faţă de aproapele său, căci, a spus Preasfinţia Sa: „A ţi se face milă este un sentiment, iar a face milă transformă sentimentul în faptă. Aproapele este cel de lângă mine, cel de lângă inima mea, cel căruia doresc să-i fac bine”. În concluzie, Preasfinţitul Părinte a arătat că: „Paradoxul omului contemporan este înstrăinarea unuia faţă de altul; chiar dacă astăzi avem atâtea mijloace de comunicare, oamenii nu mai comunică şi se cunosc din ce în ce mai puţin între ei”.
La finalul Dumnezeieştii Liturghii, preotul slujitor al Capelei, Cristian Anthonio Pintrijel, a fost hirotesit de către Preasfinţia Sa întru Iconom, iar ctitorilor şi binefăcătorilor le-au fost acordate acte de cinstire în semn de adâncă mulţumire pentru binefacerile făcute locaşului de cult.
Au fost trei zile de înaltă trăire duhovnicească, la care Bunul Dumnezeu m-a învrednicit să fiu şi eu părtaş bucuriei Românilor covăsneni, care l-au avut în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, într-un crâmpei al misiunii Sale sfinţitoare, pastorale şi învăţătoreşti, de dragoste şi iubire jertfelnică faţă de aproapele, precum în Pilda samarineanului milostiv.