Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicilor Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare,
Stimate autorităţi,
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,
De fiecare dată, sărbătoarea Naşterii Domnului ne oferă prilejul să medităm la taina mântuirii neamului omenesc descoperită prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu, S-a „deşertat pe Sine” şi a venit în lume, luând chip de om, în afară de păcat.
Sfântul Evanghelist Ioan îşi începe Evanghelia cu arătarea Cuvântului celui veşnic al lui Dumnezeu şi o încheie cu descoperirea „tainei celei din veac ascunse” a întrupării lui Hristos: „Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit întru noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Cel ce vine în lume, în istorie, între oameni, Iisus Hristos Domnul, este în acelaşi timp Dumnezeu şi Om.
În prima sa Epistolă, Evanghelistul Ioan ne arată umanitatea Pruncului dumnezeiesc, scriind: „Orice duh care mărturiseşte pe Iisus Hristos venit în trup, este de la Dumnezeu” (I Ioan 4, 2), osândind prin aceasta pe cei care învăţau că Iisus
Hristos a avut numai trup aparent. Înainte de întruparea Fiului lui Dumnezeu nu se putea vorbi de o apropiere între Dumnezeu şi oameni. Legea şi profeţii făceau cunoscută voia lui Dumnezeu, dar nu-l puteau mântui pe om.
În Fiul lui Dumnezeu se întâlnesc Dumnezeu şi omul, în El umanitatea şi dumnezeirea se unesc într-o armonie desăvârşită, în a doua persoană a Sfintei Treimi. Îl numim Mântuitor pentru că noi credem că este Dumnezeu şi Om, şi aşa Îl mărturisim: „E o încercare de a-L cunoaşte pe Hristos în limitele umanului, dar El este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. În Iisus Hristos toate manifestările dumnezeieşti se vădesc prin mişcări ale naturii omeneşti şi cele omeneşti sunt încărcate de elementul dumnezeiesc”. El „pătimea dumnezeieşte, căci suferea de bună voie şi săvârşea minuni omeneşti”, ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. În El s-a văzut „Slava lui Dumnezeu, ca a Unuia Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14).
În icoana Naşterii Domnului, pruncul Iisus ne apare ca toţi pruncii, cu firea fragilă şi cu lumina ochilor vioaie, El „creştea şi se întărea cu duhul” ca orice om (Luca 2, 40).
A trăit ca toţi oamenii, muncind şi rugându-se. A flămânzit, a însetat, n-a avut unde să îşi plece capul, a fost batjocorit şi răstignit. Nimeni nu putea să se îndoiască de umanitatea Sa. A vorbit în Sinagogă şi în adunări ca nimeni altul până la El şi a făcut minuni dumnezeieşti. Numai El a putut spune: „Cine mă va vădi de păcat?”. El nu a avut păcate, singurul om de pe faţa pământului care nu a avut păcat, a purtat păcatele oamenilor şi a acceptat răstignirea pe lemnul Crucii. El ne îndeamnă: „Eu sunt lumina lumii, cel ce vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12), „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).
Cu toate condiţiile umile în care s-a săvârşit naşterea Sa, peştera, ieslea, frigul şi sărăcia, a venit „Ca Cel plin de dar” în faţa căruia s-au închinat păstorii ca unui Mântuitor, magii I-au adus daruri ca unui împărat şi îngerii I-au cântat ca unui Dumnezeu care aduce pacea pe pământ: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”.
Întruparea Fiului lui Dumnezeu este o lucrare între Dumnezeu şi om. Îngerul Gavriil i-a adus vestea Fecioarei Maria că va naşte un prunc zicându-i: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri, pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35). La auzul acestor cuvinte, Fecioara Maria „s-a cutremurat”, nepricepând vestea tainei, însă deschizând gura a zis: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38) şi harul lui Dumnezeu a venit asupra ei.
Fiul lui Dumnezeu a venit în lume ca noi să avem viaţă veşnică în Dumnezeu, a venit să ne scape de osânda păcatului, să avem viaţă veşnică.
Crăciunul este Sărbătoarea care ne deschide drumul spre desăvârşire, împreună cu Pruncul Hristos.
Iubiţi fii duhovniceşti,
Prin naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ni se descoperă iubirea lui Dumnezeu pentru neamul omenesc. El ne aduce în suflet dragostea, credinţa şi nădejdea de a trece mai uşor peste încercările care vin în viaţa noastră. Avem posibilitatea să-L primim în viaţa noastră, în sufletele noastre, să ne unim cu El, să devenim fii ai lui Dumnezeu după har.
Acest praznic luminat pe care cu drag l-am aşteptat, este un moment potrivit pentru a ne face o analiză sufletească să conştientizăm starea în care ne aflăm şi să ne întoarcem la Dumnezeu ca fiul risipitor.
Să ne aducem aminte că Domnul Iisus Hristos a spus, întrebat fiind de un învăţător de lege ispititor şi viclean, că toată legea şi proorocii pot fi cuprinse în două porunci: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeu tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Marcu 12, 30-31).
În aceste clipe de bucurie prilejuite de Naşterea Domnului, se cuvine să-i mulţumim Acestuia pentru marea Sa bunătate şi iubirea pe care o are faţă de neamul omenesc. Se cuvine ca fiecare dintre noi să ne punem întrebarea: răspundem cu iubire şi dragoste la bunătatea pe care ne-o arată Dumnezeu? Cum ne manifestăm noi faţă de Dumnezeu? Ne arătăm dragostea şi iubirea noastră faţă de El prin două lucruri, şi anume: prin rugăciunea săvârşită de fiecare dintre noi în particular la casele noastre, precum şi în Sfânta Biserică în timpul Sfintelor Slujbe şi mai ales prin participarea noastră la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, unde ne rugăm unii pentru alţii şi toată viaţa noastră Lui Hristos Dumnezeu o dăm.
Sfântul Ioan de Kronstadt spunea: „Când te rogi închipuieşte-ţi că eşti singur şi înaintea lui Dumnezeu Cel întreit în Feţe, iar în afara Lui nu mai este nimeni”.
Acum, în anul 2019, proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Anul omagial la satului românesc, constatăm cu mâhnire că satul nostru românesc îmbătrâneşte şi se pustieşte, bătrânii pleacă la Domnul şi nu este cine să le ia locul. Dacă ritmul depopulării va fi în continuare la fel, în câteva decenii populaţia Ţării noastre se va înjumătăţii, aşa cum o prezintă în mod dramatic cercetătorii acestui fenomen îngrijorător. Noi avem chemarea să ne ostenim pentru conservarea şi perpetuarea vieţii satului de unde a izvorât dăruirea de sine, buna cuviinţă, smerenia şi credinţa-n Dumnezeu.
Sărbătoarea Crăciunului ne oferă prilejul de a cugeta la bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu, la învăţătura adusă de Domnul nostru Iisus Hristos Cel născut smerit în peştera din Betleem şi să iubim pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, iar pe aproapele ca pe noi înşine. Să fim cu luare aminte la cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă: „Bucuraţi-vă, desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi” (II Corinteni 13, 11).
Cu aceste gânduri şi simţăminte, vă doresc ca Dumnezeu Cel Bun, Milostiv şi Iubitor de oameni să vă învrednicească să petreceţi Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului, ale Tăierii Împrejur şi ale Bobotezei în deplină bucurie duhovnicească.
Al vostru părinte duhovnicesc iubitor,
de tot binele doritor
şi pururi rugător către Hristos Domnul Cel ce-n ieslea Betleemului s-a născut,
† Andrei,
Episcopul Covasnei şi Harghitei
(Dată astăzi, 25 Decembrie 2019, din Reşedinţa Eparhială de la Miercurea-Ciuc)