„Astăzi, cel mai atrăgător idol e „înţelepciunea” sau „cultura” care nu ştie de Dumnezeu”
(Părintele Dumitru Stăniloae)
A sosit momentul să închidem sau măcar să schimbăm centrele culturale europene prezente prin oraşele mari din România, dar împânzite şi prin toată lumea, cu centre de spiritualitate sau, mai bine spus, centre duhovniceşti româneşti.
Nimeni nu doreşte să se închidă într-un cort autohton, dar nici să aruncăm, ca o haină oarecare şi învechită tocmai splendoarea infinită a Ortodoxiei din care izvorăşte toată arta, cultura şi civilizaţia tradiţională românească!!!
Sunt o parte dintre români care strâmbă din nas când aud de cuvintele duh, duhovnicie, duhovnic, care, după cum bine ştim, derivă din Duhul Sfânt. De aceea, propunem ca toate centrele şi institutele de cultură româneşti să aibă pe frontispiciu învăţătura Sfântului Serafim de Sarov, anume că: Scopul omului călător, pribeag şi străin pe pământ este tocmai dobândirea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt nu e un dublu cuvânt, ci este Persoană a Sfintei Treimi, adică Dumnezeu, şi de aceea nu poate fi explicat prin cuvinte, ci cerut, invocat… pentru a ne sfinţi. Pentru că şi „Omul rămâne inexprimabil prin cuvinte”, învaţă Părintele Dumitru Stăniloae, darămite Persoanele Sfintei Treimi ce sunt Una întru Fiinţă.
Pentru înţelegere aprofundată a Sfintei Treimi, redăm un mic fragment din Imnele Iubirii Dumnezeieşti ale Sfântului Simeon Noul Teolog:
„Tatăl, Fiul şi Duhul sunt o lumină
netăiată în Trei Persoane neconfundate,
în Care există, după firea dumnezeiască,
o singură stăpânire, slavă, putere şi voinţă.
Cele trei mi se arată mie ca într-o unică faţă”.
Din nefericire trăim vremurile când pe tronul evlaviei şi al sfielii s-au suit cu tupeu vulgaritatea şi artificialitatea. Ori acestea două din urmă ucid cultura şi arta sacră şi batjocoresc tainele şi raţiunile firii sfinte din om, care izvorăsc, după cum ştim… din Raţiunea Supremă.
Scriu aceste cuvinte cu puţin năduf, când văd faptul extrem de alarmant că lepădăm cultura tradiţională populară, dar şi pe cea cultă românească, şi o înlocuim cu o altă cultură ce nu vrea să ştie de Dumnezeu. Dar chiar dacă e occidentală şi extrem de profundă, totuşi sufletul nostru, dacă părăseşte strălucirea Ortodoxiei din care s-au inspirat toţi marii noştri creatori, atunci ne vom prăbuşi în istorie, învăţa Părintele Dumitru Stăniloae.
Spun acestea bazându-mă pe o întâmplare reală. Am invitat de puţin timp un fost coleg de şcoală din Ardeal să viziteze Munţii Neamţului şi vecinătatea vestică a oraşului Târgu-Neamţ. Mi-a răspuns cu ironie. Pur şi simplu „m-a informat” cu îngrijorare superficială, dar şi superioritate simulată că nu călătoreşte dincoace de Carpaţi fiindcă nu are unde parca maşina. Mai mult, a continuat sfidător că preferă să vadă Viena decât Moldova. Această atitudine a distinsului meu coleg mi-a provocat o cruntă suferinţă. Prin urmare, iată ce minte scurtă avem. Colegul meu a uitat de cei opt sute de mii de soldaţi români care, nu numai că au trecut munţii în Ardeal să-i elibereze de fanatismul despotism unguresc şi habsburgic, dar mulţi şi-au jertfit chiar viaţa. Adică… ardelean cu inimă de român… care să dea Rapsodia Română pe Valsurile Vienei!!! E clar că nu cunoaşte adâncimea infinită pe care îşi sprijină temelia spiritualitatea ce e trăită în mănăstirile din Munţii Neamţului. Paradoxal, însă, doi monahi benedictini italieni ai lui Iisus, din Villa Bricco / Elia Cittero, au făcut o teză de doctorat închinată Sfântului Vasile de la Poiana Mărului. Au fost şi în Ucraina şi la Bucureşti. Au cerut ajutorul Părintelui Dumitru Stăniloae. Mă rog, au reuşit să dovedească Occidentului că în Carpaţi se trăieşte viaţă isihastă remarcabilă, dar aproape necunoscută în Europa Vestică şi cu tristeţe s-o spunem, necunoscută nici de români. Mai mult… fraţii contemplativi italieni, au simţit cu sufletul lor sincer că centrul de spiritualitate numărul unu al României este localizat în Munţii Neamţului, urmat de Munţii Bucovinei, apoi Munţii Vrancei şi Buzăului, în final spunând că Munţii Carpaţi însuşi sunt o Catedrală în care strămoşii noştri au săvârşit Sfânta Liturghie Cosmică neîncetată, şi arhaizantă, adică şi înainte de venirea şi întruparea Domnului Iisus Hristos.
Să luăm aminte, fraţilor şi surorilor, şi să ne oprim în a mai idolatriza înţelepciunea sau cultura ce e străină absolut de Dumnezeu, că va fi vai şi amar de noi. Vom ajunge într-o stare de sclavie mult mai umilitoare decât a iobagilor români din Apuseni şi din tot Ardealul, timp de sute de ani. Am auzit că au fost preşedinţi postdecembrişti care nu au ştiut cine este autorul Imnului Naţional - „Deşteaptă-te române!”. De aceea redăm ultima strofă să ne lămurim ce vom ajunge dacă rămânem în stare de trândăvie şi nu slujim şi apărăm Ortodoxia cu însuşi sângele nostru.
„Preoţi, cu crucea-n frunte! Căci oastea e creştină
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt,
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi, în vechiul nost pământ!”
Pentru a veghea cu adevărat la luminarea fruntariilor spirituale şi culturale ale României, atunci să înţelegem bine că fără jertfă şi sudoare ne vor năpădi străinii care slujesc mai sincer Evanghelia Fiului lui Dumnezeu decât o facem noi la ora actuală. Să priveghem că nimeni nu ştie când va veni transfigurarea peste tot Universul! Aşa să ne ajute Domnul Dumnezeu!