Autor:
Motto: „Uitarea şi mersul mai departe sunt cea mai mare înţelepciune.” (Friederich Nietzsche)
Conceptul meu filosofic (ca „reprezentare mentală generală a unei realităţi”, ca „idee generală”) are ca fundament simplitatea şi uimirea (mirarea).
Simplitatea, pentru că este latura preferabilă, mai aproape de adevăr a firii umane, în acest context avându-se în vedere şi faptul că este atât de simplu să complici lucrurile, dar este atât de complicat să le simplifici; deci cu preocuparea de a fi simplu, fără a fi simplist.
Subliniez ideea simplicităţii cu versurile: Nimic din ce se întâmplă / Nu-i deloc întâmplător, / Viaţa nu este simplă / Şi nu-i tot la purtător! [Din poezia mea „Permanenţe (Nihil sine Deo)”, nepublicată]; Pentru cei ce au în suflet iubirea / Este de neînţeles ce se întâmplă: / Parcă toate-s anapoda şi-aiurea / De când viaţa nu mai este simplă! // Au complicat-o mult şi fără de rost, / Clamând că ne fac viaţa mai bună; / Mai bine rămânea aşa cum a fost: / Viaţa-n adevăr, nu în minciună! [Din poezia mea „Cum se poate?!”, nepublicată]; Cum să găsiţi fericirea. / Pare-a fi la îndemână, / Cheia este simplitatea, / Cu iubirea mână-n mână… [A se vedea poezia „Cheie”, din volumul „Întoarcerea în Fiinţă”, poezii, de George G. Echim, Editura „Libris Editorial”, Braşov, 2019, pag. 48].
Uimirea (mirarea), pentru că numai lucrurile şi/sau faptele în faţa cărora (pentru care) ne mirăm ori rămânem uimiţi sunt cu adevărat interesante, ne atrag atenţia (şi/sau merită cu adevărat atenţia noastră).
În acest sens citez versurile: Tot mă mir şi mă gândesc / Cum de pot să mai trăiesc, / Într-o lume aşa de rea / Precum şi tata zicea. [A se vedea poezia „Gânduri vechi şi noi”, din volumul „Identitate”, de George Echim, Editura „Pastel”, Braşov, 2008, pag. 59]; Mă mir de freamătul ce adesea mă cuprinde, / Când dorul poposeşte-n inimile noastre / Şi atunci dragul meu mai tare se aprinde, / Făcând iar posibil urcuşul înspre astre… [Din poezia „Avataruri”, de George G. Echim, publicată în Revista „Claviaturi”, Serie nouă, Braşov, Anul VIII, Nr. 3-4 (31-32), Septembrie, Decembrie 2020, pag. 49-50]; Mă mir de tot şi de toate / Acum şi de-a pururi, / Intens înainte de moarte…
S-ar putea integra, oare, aici şi comentarii despre întrebarea (cu mirare, cu uimire) lui Iisus Hristos răstignit pe Cruce, aşa cum este ea exprimată în Cuvântul Sfintei Evanghelii după Sfântul evanghelist Marcu, Capitolul 15, versetul 34, în sensul „Eloi, Eloi, lama sabahtani?” care se tălmăceşte: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” - ori nu? Poate că da. Dar cu prudenţa şi grija necesară abordării unui subiect atât de sensibil şi cu mai multe sensuri.
Cred că întrebarea lui Iisus este firească omului (El fiind şi Dumnezeu şi Om) şi se circumscrie momentului şi semnificaţiei acelui moment, dar se integrează în ceea ce era predestinat conform celor din Scriptură.
Astfel că uimirea, mirarea, întrebarea nu sunt semne de deznădejde, de pierdere a speranţei, ci de reflecţie asupra parcursului evenimentelor în sensul împlinirii voinţei lui Dumnezeu, de salvare a omenirii prin Patimile Fiului Său Iisus Hristos.
Nu este vorba de îndoială, ci de o stare de moment exprimată în modalitatea cuvântului Evangheliei. Este modul de exprimare a Cuvântului - Voinţă a lui Dumnezeu.
Această Voinţă, exprimată prin Cuvântul Său, al lui Dumnezeu Tatăl este directă, simplă, neechivocă.
Simplitatea este dată de însăşi faptul în sine, exprimat de Către Cel Atotputernic, fără posibilitatea altcuiva de a schimba Voinţa Supremă.
Este una dintre cele mai complicate simplităţi, însă la îndemână de înţelegere, cu îndeplinirea condiţiei de trăire a credinţei prin iubire, luând în considerare, printre altele, că „lucrurile omeneşti trebuie să le cunoşti pentru a le iubi; pe cele divine trebuie să le iubeşti pentru a le cunoaşte” (Blaise Pascal).