Autor:
Pentru că scriu ce cred și nu aleg să tac, cel mai bun prieten al meu m-a acuzat că fac propagandă. Am încercat fără succes să îl conving asupra faptului că propaganda o face mereu ideologia la modă sau statul, puterea, nicidecum reacția, nicidecum cei fără de putere, alături de care și printre care eu nu fac decât să isc jeturi de casandrism. Cu atât mai mult cu cât eu nu sfătuiesc pe nimeni să facă nimic, ci doar afirm ce fac eu. Sunt mai degrabă șocat să îl văd, deși e un om foarte inteligent, cu care discuțiile sunt adevărate iluminări ciceroniene, cum a căzut în iluzia de a crede că s-a vaccinat pentru alții, pentru a nu-i pune în pericol. Numesc asta comunitarism, iar el îmi spune că e altruism. Nu te vaccinezi pentru alții, ci pentru tine. Alții, dacă vor să se protejeze, o fac la rândul lor. A invoca grija și faptul că te vaccinezi pentru alții e limfa unei ideologii extrem de perverse. Nu cumva toate ideologiile, până să se dovedească a fi criminale au fost comunitariste și au părut altruiste? Sunt trist pentru el și speriat că nu distinge sau că refuză să distingă, deși asta nu clintește deloc prietenia pe care i-o port. Tot mai puțini oameni din jurul meu rămân pe pozițiile firești, tot mai mulți sunt convinși de „lumina” ideologiei sau cedează în fața ei din oboseală.
Liric:
Să te duci la protes tcu Rameau în urechi
și, în gând, cu bă, voi sunteți vechi,
dar ați uitat prin atâtea minciuni
și-i luați pe cei care nu trebuie de buni.
Cine sunt eu? Un clavecin ieșind în stradă,
să vă rămână mintea bouche bée,
deși nu voia să pronunțe o nadă,
care, nadă, nici ea nu e.
Rațional:
Există nostalgie protestatară? Iată o întrebare. (Probabil în Elegii politice, substanțiala carte a lui Ion Gheorghe. Din ea aș extrage expresivitatea fără brăcinar, nu ideologia. Poate tonul?)
20 august
Mă tem că globalismul ne va face mai mult rău decât chiar comunismul primar (pentru că nu definim foarte clar inamicul) sau chiar decât vechii ocupanți, la fel cum pe Nicolae Tesla (istro-român, fără doar și poate) la trasul liniei nu ni-l vor fi luat sârbo-croații, ci, prin marketing mondializat și prin propagandă, Elon Musk. Naționalul va dispărea dintre criterii exact cum noi nu mai distingem azi prea clar ramurile noastre de la Sud. Exemplul Tesla e grăitor. Nici măcar sârbo-croații nu înțeleg să îl apere de privatizarea iconică (în fapt, o confiscare a efigiei), cu atât mai puțin noi, care nu ținem la memoria noastră culturală decât foarte, foarte superficial.
*
Afganistan. Ce nu ne convine, în gândirea noastră occidentalocentrică, este că, în Afganistan, talibanii sunt mai legitimi decât americanii. E lumea lor. Iluzia pe care au adus-o americanii a fost nerealistă: studii de gen în universități, într-o lume în care ele nu sunt decât orgoliu de ocupant. Nu merge așa ceva nici măcar în România, cu atât mai puțin în culturi mult mai radicale. Lipsa de realism (și dezinteresul de a mima, probabil) a unui astfel de ocupant a basculat în preferința unei mari părți a afganilor pentru talibani, talibani care s-au schimbat și ei, învățând PR. Bruma de civilizație din cei 20 de ani s-a topit instant. Cum s-a mai spus, armata americană a luptat pentru soldă, iar ei pentru credință. Or, credința, tocmai fiindcă vine pe fondul unui specific îndelung exersat (ca să nu spun răbdat), învinge. Asta nu a înțeles orgoliul politic american, încă prea tânăr și fără istorie pentru asemenea finețuri care nu se văd. Drept vorbind, și noi cam așa ne-am apărat când catolicismul (nelegitim, firește) avansa către noi, considerându-ne nici măcar creștini. Curios și semnificativ rămâne faptul că talibanii, după plecarea americanilor, nu au făcut (sau nu se știe) crime aiurea, ci s-au comportat chiar ordonat. Comportamentul lor e foarte probabil efectul unei înțelegeri. Atentatele care au apărut între timp nu e exclus să fie mici diversiuni. Tocmai pentru a nu se intra în amănuntele fondului. Să fie totul o regentă subliminală?
21 august
M-am visat în sala Ateneului Român, așteptând premiera unui Concert pentru cap și orchestră, de Dan Dediu. Curios lucru. Audiența aștepta o premieră: un concert la un instrument nemaiauzit. Solist nu era altul decât CTP, în binecunoscutul lui trening, acum mai țifraș decât creasta lui Nigel Kennedy. După execuția unei bucăți la cap în emisiunea Profesioniștii a Eugeniei Vodă, devenită legendară, visul a plusat ce aștepta de la muzică. Păcat că fermoarului de la trening nu i s-au dat note. Visul, uneori, scoate scame din buricul realității. Iar realitatea lucrează cu subconștientul. După aplauzele finale, solistul a rămas tot negru în cerul gurii. Dacă asta nu o fi cumva rasism.
22 august
Aerul de toamnă s-a instalat deja la Paris. Te bucuri de toată căldura și, la un moment dat, pe nesimțite, intim te lovește un gol de aer, un gol de frig. De unde a venit? Ce anume l-a permis? Zburăm și ni se sugerează moartea? Toamna intră în scenă ca în Cehov, prin insinuare.
23 august
Asamblez o carte din câteva poezii mai vechi, cu iz de copilărie. Le redescopăr, deși unele datează de prin 2013, când scriam Rema cu variațiuni.Când o să te cumințești, Darie Ducan? Când o să citești pios Ioana Pârvulescu, precum toate răgăliile? Când vei crede că Vișniec e cât Ionesco și că nu își plimbă fularul pentru a impresiona cuconet deja trecut bine și reporterițe naive?Când vei citi DOR, Dilema și alte reviste de linie politică mascată? Când vei citi B. Coșa, A.Răsuceanu sau Sînt o babă comunistă, adică tot ce nu rămâne? Nu citești nici tu ce se citește, nu ești conform. Nu umbli cu Allen Ginsberg în gură de dimineața până seara și crezi că, în afară de Howl, care e un poem genial, restul poeziei sale e maculatură și că el a fost un tâmpit. Fă și tu ca toți ceilalți! Supune-te! Fii R. Nițescu sau Mihók T., cu inima în formă de microunde pentru tăvițele refrigerate ale lui Komartin, cum sunt ei! Du-te cu criticii neo-marxiști, cu triada epuizat și defect legendară Lefter, Iovănel și Terian. De ce nu vrei să crezi în progres? De ce nu îți place pionierul bărbos Marius Chivu? De ce vrei să te ratezi, fiind un vechi? Nu îți place Mircea Ivănescu, ci mai degrabă Cezar Ivănescu! Vezi că ești nerealist? Cistelecan nu va scrie despre tine. Din această cauză, literatura nu te va reține. Nici Cristea-Enache, deja bătrâior. Ce să mă fac cu tine? Mă scoți din sărite cu faptul că nu poți trage cu viața ta nici măcar o linie la caiet. Nu te dai pe toți aceștia la un loc. Dar măcar încearcă. Fă-le jocul, deși sunt neantul! Din spate, copilăria mea crește ca pâinea. Redescopăr fișiere uitate și manuscrise de acum câțiva ani, scrise într-o doară. Încă nu trăisem tot ce au adus anii din urmă: incendii, atentate, pandemii, limitarea omului la puțin și sacralizarea puținului.
24 august
Sinteza epocii noastre: talibanii au cont pe Twitter .Donald Trump, nu. El e periculos.
26 august
La Kiev, primul ministru Florin Cîțu susține cu avânt integrarea dulapului cu rufe vechi Ucraina „pe drumul progresului” și în „marea familie” europeană. Declarații lipsite de consistență. Ungurii aseamănă ocuparea Crimeei de către Federația Rusă de preluarea Transilvaniei de către România. Nu cred că România ar trebui să susțină necondiționat Ucraina nici în NATO, nici în UE. Dacă ar fi condusă de români, măcar ar negocia statutul minorității naționale în această țară. Dar, când suntem conduși așa cum e condusă România de trei decenii, nu știm decât să pierdem. La o adică, dacă am avea demnitate, am putea lăsa să se înțeleagă chiar că am putea recunoaște Crimeea ca fiind a Federației Ruse. (Și nu pentru că a spus provincialul păduros de câmpie Ader Janos nu știu ce, adică bazaconiile tipice. Oricum, ambasadorul Ungariei ar trebui convocat la MAE. Dar, vai, nu e timp pentru asta în diplomația noastră de pilaf fiert. De aceea să fi trimis ei primul ministru, iar nu președintele?)
27 august
Așa-zisa Republică Moldova împlinește 30 de ani de independență. I-aș ura la mulți ani, dar nu am să o fac din simplul motiv că mi se pare un nonsens să faci urări provizoriului. Independența a fost, la origine, un pas spre o unire care nu a mai avut loc. Acest teritoriu se cuvine să facă parte din România. A cânta provizoratul (independența, fără actul unirii, adică omițându-l deliberat), mi se pare o manipulare a neo-moldovenismului. Cu marionete globaliste și soprane de coloratură germană precum Maia Sandu, lucrurile nu pot merge în direcția românească. Să nu ne iluzionăm.
28 august
Văd câteva filme românești pe care le-am ratat la vremea lor: Un pas în urma serafimilor (Daniel Sandu), Nu sunt faimos, dar sunt aromân (Toma Enache) și Luca (Horațiu Mălăele). Primul dintre ele încearcă să ascundă apartenența la rit a seminarului teologic, decorul, mediul fiind necredibile. Al doilea e o telenovelă turcească despre aromâni, dar una care ar trebui privită cu duioșie, dacă nu ar acredita ideea unei etnii și a unei limbi separate de română, teză a propagandei grecești. Al treilea e o mixtură de Nae Caranfilși de Woody Allen. Ce lipsește fundamental acestor filme (o carență generală a cinematografiei românești contemporane, cu foarte puține excepții) e verosimilitatea. Regizorii am impresia că nu cer și altcuiva opinia critică înainte de difuzare și le scapă multe aspecte, care rămân nejustificat nerezolvate. Să fie carența verosimilului, această lipsă de calciu a dinamicii logice sau a progresiei narativității (tainic, în secret) marca generației noastre în curs de îmbătrânire? În ce piață ar trebui să ridicăm statuia carenței verosimilului, a lipsei de calciu?
30 august
Guvernul britanic a evacuat din Kabul 200 de câini și pisici. Oamenii mor și nu se pot evacua, iar ei autorizează evacuarea de câini și pisici. Dacă aceasta nu e cumva o operațiune pentru a enervași a stimula primirea de migranți, e jalnică. Occidentalocentrismul corect politic a ajuns la o adevărată saturație întru idioție.
*
Liric:
De azi, la muncă nu se merge fără drăcia de cod QR.
Doar ca să ne conducă, numai asta ar
vrea și, în principiu, vor să ne și placă.
Ne vor trupul în colectivă, ori cum cu sufletele nu au ce să facă.
Pentru ei, sufletul e ambalajul. Fiindcă privesc strâmb.
Mi-am luat concediu: ca să-i încurc.
Dar și când se va termina, -mi voi face
un cod de CHIUL, ca la școală, zicând
că mi-am uitat caietul pe pian și pianul în gând.
Nu va merge, nu a mers niciodată,
dar nici spre ceapeu nu-i pârtia curată.
Rațional:
… Trăim în mintea lui Huxley: i-am zice „Aldo,
viața noastră veche adu-o!” -
31 august
O spun și o voi repeta cât voi fi viu: nu 31 august se cuvine să fie Ziua Limbii Române, ci 15 ianuarie, ziua nașterii lui Eminescu. În el ne regăsim toți românii, nu doar din anumite regiuni. Îndepărtarea lui de etnic (prin desconsiderarea oficială a paternității sale asupra limbii) și transformarea lui în „cultură”, e o crimă ideologică. Tind să cred că nu avem niciun merit (oricât de aspră ar părea opinia) că acum 32 de ani, la stricarea URSS, s-a revenit oficial la Limba Română și la grafia latină în Basarabia. Fie rușii au fost slabi, fie au permis deliberat această revenire, fiind un compromis pentru a ține Basarabia și celelalte regiuni în sfera lor, amăgind lumea cu drepturi și dând speranța eliberării naționale strict ca să mai recupereze ceva. Fac parte dintr-un popor care ar trebui să aibă orgoliul de a nu le permite rușilor să impună (indirect, ca fond) Ziua Limbii Române. Aceste lucruri nu se fac prin decret și prin mâna dusă la chipiu, ci prin personalitate. Iar acea personalitate e Eminescu.
*
Ai mei sunt în Bulgaria, la Vidin, la Plevna și la Balcic. Am trimis un braț de cărți la bibliotecile românești care mai respiră în aceste vechi teritorii controlate în Evul Mediu de români și unde comunitatea românească se stinge. Sper să ajung în anii viitori să și fac o lansare de carte în aceste locuri.
1 septembrie
Politica toamnei las-o pe seama toamnei…Noli me tangere. Nici măcar frunzele ei.