Autor:
prof. Vasile Stancu Planurile secrete ale şoviniştilor
„Adepţii maghiarizării forţate erau cu totul nemulţumiţi de rezultatele pe care le realizaseră ungurii în Transilvania în cursul celor patru decenii de guvernare despotică.
Românii se menţineau ferm pe poziţii în ciuda înăspririi măsurilor de deznaţionalizare. Guvernele de la Budapesta începuseră a fi îngrijorate. Se părea că scriitorul Gusztav Beksics avusese dreptate când scria, în 1883, că minoritatea maghiară din Transilvania este în aşa inferioritate faţă de elementul românesc „încât este incapabilă să spargă zidul de neînvins al românilor”.