Are you the publisher? Claim or contact us about this channel


Embed this content in your HTML

Search

Report adult content:

click to rate:

Account: (login)

More Channels


Showcase


Channel Catalog


    0 0

    7 ianuarie

    Pe 7 ianuarie sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care cinstim pe prorocul care L-a botezat pe Mântuitorul lumii în apele Iordanului, moment în care Sfânta Treime S-a arătat oamenilor. Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau încununarea tuturor zilelor închinate Sfântului Ioan, este ultima mare sărbătoare a iernii. În această zi, Biserica Ortodoxă îi aduce jertfă de mulţumire Înaintemergătorului Domnului, care a propovăduit evreilor de atunci, dar şi tuturor oamenilor până astăzi: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”.
    Descrierea vieţii pe care o ducea Ioan Botezătorul în pustie a servit ca model pentru primii asceţi ai creştinismului şi, mai târziu, pentru monahism. Ioan era îmbrăcat în haine din păr de cămilă, mânca miere de albine şi lăcuste şi se ruga mereu. Haina din păr de cămilă purtată de Ioan vorbeşte despre pocăinţa necesară atât evreilor, cât şi păgânilor. Totodată, veşmântul purtat de Sfântul Ioan mărturisea asprimea vieţii duse de acest proroc. Înaintemergătorul Domnului nu trăia în comoditate, el avea ca preocupare principală bucuria care vine omului din rugăciune, din postire, din pocăinţă şi din dăruirea sa totală lui Dumnezeu. Încingerea cu o curea de piele provenită de la un animal mort semnifică mortificarea, omorârea patimilor păcătoase care trăiesc în el. În acelaşi timp, în Orient, unde hainele erau lungi şi largi, când cineva purta curea însemna că era gata să lucreze. Omul în stare de activitate era încins. Sfântul Ioan este încins pentru că se află în lucrare de propovăduire, de rugăciune, în lucrare duhovnicească. Hrana lui, constituită din miere sălbatică şi lăcuste, animale socotite curate în cartea Leviticului, dar care aveau gust şi miros neplăcute, ne arată că nu mâncarea şi gustul bun sunt scopurile activităţii sale, ci că Prorocul Ioan mănâncă doar ca să trăiască, nu trăieşte ca să mănânce.
    Toate aceste amănunte legate de îmbrăcămintea şi hrana Sfântului Ioan reprezintă semnificaţii duhovniceşti pentru a înţelege viaţa pustnicească. Din acest motiv, Înainte-mergătorul Domnului este considerat modelul sau prototipul vieţii pustniceşti şi foarte adesea o mulţime de părinţi din pustie au trăit o viaţă asemănătoare cu cea a Sfântului Ioan, hrana cea mai importantă fiind cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciunea, iar îmbrăcămintea reprezentând-o înveşmântarea cu virtuţi, în prezenţa şi lumina Duhului Sfânt. De aceea, pustnicii înfăţişaţi în pictura Bisericii au haine şi chipuri luminoase, pentru că ei s-au îmbrăcat în lumina harului lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul este Înainte-mergătorul Domnului, cel care a pregătit calea şi mulţimile pentru primirea lui Mesia, Iisus Hristos. Mesajul principal pe care îl transmitea Ioan era „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”. Cei care renunţau la păcate erau botezaţi în Iordan. Ritualul care însoţea botezul oficiat de Ioan evreilor era asemănător cu ritualul descris în Manuscrisele de la Marea Moartă (Qumran). Se poate trage concluzia că Ioan ar fi făcut parte din gruparea esenienilor, trăitori în pustie. Dar, spre deosebire de Manuscrisele Qumran, unde botezul era un ritual individual, botezul practicat de Ioan la Iordan era unul de grup. Botezul acesta are şi o semnificaţie eshatologică, prevestind, aşa cum însuşi prorocul spunea, botezul cu „foc şi Duh Sfânt”, pe care îl aducea Cel Care va veni după el, Hristos-Domnul.

    Categorie:


    0 0

    6 ianuarie

    Botezul Domnului Iisus în Iordan este temelia botezului creştin. Botezul Sfântului Ioan Botezătorul este un început al botezului adevărat şi nu o plinătate în sine, nefiind egal cu botezul creştin, instituit de Domnul nostru Iisus Hristos. După cum Sfântul Ioan Botezătorul a fost înainte-mergător al Domnului Hristos, tot aşa botezul lui este premergător botezului creştin. Prin botezul Sfântului Ioan se întărea conştiinţa păcătoşeniei şi conştiinţa nevoii de iertare de păcate şi de schimbare a vieţii. El chema la pocăinţă pe toţi oamenii, indiferent de rang, de poziţia socială sau de vârstă. Pocăinţa pe care o cere Sfântul Ioan Botezătorul nu este doar un regret de ordin psihologic, ci o schimbare a felului de a fi. Sfântul Ioan predică un botez în perspectivă etică, morală, arătând că după el vine Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Ce va boteza cu Duh Sfânt. Prin botezul creştin noi primim pe Duhul Sfânt, iertarea păcatelor, dar şi înfierea prin har în iubirea lui Dumnezeu Tatăl prin lucrarea Duhului Sfânt. Nu ştim sigur dacă botezul Sfântului Ioan oferea iertarea păcatelor, dar este clar că acest botez era spre pocăinţă. El boteza cu apă spre pocăinţă, întru iertarea păcatelor. De aceea, unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii au spus că botezul lui Ioan era doar o pregătire pentru iertarea păcatelor. Iertarea propriu-zisă a păcatelor se dăruieşte prin botezul adus de Mântuitorul Iisus Hristos. Sfântul Vasile cel Mare spune că botezul Sfântului Ioan este începutul botezului, iar botezul creştin este desăvârşirea botezului. Ce anume se dăruieşte prin botezul creştin diferit de botezul Sfântului Ioan? Se dăruieşte Duhul Sfânt. Botezul lui Iisus în Iordan este temelia botezului creştin. Ceea ce trebuie să reţinem ca esenţial este faptul că în botezul creştin săvârşit în numele Preasfintei Treimi nu se dăruieşte numai iertarea păcatelor, ci şi înfierea prin har. Botezul de la Iordan este folosit de Sfântul Ioan Botezătorul şi pentru a-L prezenta mulţimilor pe Mântuitorul Iisus Hristos, dar şi pentru a mărturisi despre El că este superior lui, deoarece Domnul Hristos va boteza nu doar cu apă, ci şi cu Duh Sfânt. În ceea ce priveşte arătarea Duhului Sfânt în chip de porumbel la Botezul Domnului, aşa cum porumbelul lui Noe arăta celor din corabie că a trecut potopul şi Dumnezeu doreşte să salveze lumea, tot aşa vedem acum că Duhul Sfânt ia formă de porumbel, ca să ne arate că potopul lui Noe a fost o prefigurare a botezului creştin, în care omul păcătos moare păcatului pentru a învia la o viaţă sfântă şi veşnică. Duhul Sfânt se manifestă în forme multiple, tainice, dar niciodată nu ia un chip de om, distinct de chipul uman al lui Iisus, pentru că este adânc ascuns în chipul uman al lui Iisus Hristos. El doreşte ca fiecare creştin botezat să ajungă la asemănarea cu Iisus Hristos, şi după cum spun Sfinţii Părinţi, Fiul este chipul Tatălui, iar Duhul este chipul Fiului, lucrător împreună cu Fiul

    Categorie:


    0 0

    1 ianuarie
    Cea dintâi sărbătoare a acestei zile este Tăierea Împrejur cea după Trup a Domnului. Hristos a fost tăiat împrejur în a opta zi de la naştere şi această tăiere împrejur era simbolul credincioşiei, al alegerii şi al binecuvântării pentru evrei, o binecuvântare specială pentru poporul ales din partea lui Dumnezeu şi un semn de fidelitate, de jertfelnicie pentru a împlini voia Lui şi a nu mai trăi după voia instinctelor, ci după voia Duhului. De aceea, Sfântul Apostol Pavel arată că prin Iisus Hristos s-a schimbat tăierea împrejur cea trupească într-o tăiere împrejur duhovnicească, ce începe prin botezul în moartea şi învierea lui Hristos. Tăierea împrejur cea duhovnicească, nu cea trupească, contează acum. Hristos a făcut-o pentru a arăta că S-a născut sub Lege, că respectă Legea, dar apoi o desăvârşeşte prin învăţătura şi lucrările Sale sfinţitoare, minunate. De ce nu se tăia împrejur copilul de parte bărbătească la vârsta de şapte zile, ci de opt zile? Se ştie că numărul şapte este o cifră sfântă la evrei. Pentru că cifra opt nu mai reprezintă lumea aceasta, ci reprezintă ziua veşniciei. Prin acest fapt se arată, ca şi la sărbătoarea Hanuka, unde se aprind opt lumânări, nu şapte, destinaţia oricărui om credincios de a moşteni viaţa veşnică. Deci cine se naşte şi în ziua a opta primeşte un nume, acela are un nume pentru veşnicie, nu doar pentru istorie. Destinaţia finală nu este istoria, ci viaţa veşnică. În afară de Tăierea împrejur a Domnului, mai avem astăzi pomenirea Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, trecut la Domnul la 1 ianuarie 379 şi începutul Anului Nou calendaristic. Evanghelia citită în această zi la Sfânta Liturghie are legătură cu toate cele trei sărbători enumerate mai sus. Ea ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos sporea cu înţelepciunea, cu vârsta şi cu harul înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Această sporire duhovnicească este concluzia şi centrul semnificaţiilor spirituale ale acestei Evanghelii. Mântuitorul Iisus Hristos la vârsta de 12 ani are o înţelepciune neobişnuită pentru vârsta lui biologică. El merge cu Maica Domnului şi cu dreptul Iosif, împreună cu rudele lor, în fiecare an la Ierusalim, potrivit tradiţiei iudaice. Merg la templu pentru a se închina şi pentru a serba Paştile. Această călătorie la Ierusalim arată semnificaţia duhovnicească a templului, locul unde prezenţa lui Dumnezeu este cea mai intensă şi mai directă faţă de poporul ales. Templul, însă, era o preînchipuire sau o prefigurare a Persoanei însăşi a Mântuitorului Iisus Hristos. După cum într-un spaţiu definit material prin construcţie locuieşte Dumnezeu, tot aşa în Omul Iisus Hristos este prezent Fiul lui Dumnezeu cel Veşnic. În textul apostolului sărbătorii, Sfântul Apostol Pavel afirmă că „în Iisus Hristos locuieşte trupeşte plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9) infinite, necuprinse, mai presus de înţelegere. Deşi trupul este limitat, în el locuieşte dumnezeirea cea necuprinsă cu vederea, cu simţurile şi cu înţelegerea. „Templul era prefigurarea sălăşluirii lui Dumnezeu printre oameni şi mai ales prezenţa plinătăţii lui Dumnezeu-Fiul în umanitatea pe care El a asumat-o şi a împropriat-o. Templul era casa sfântă care Îl prevestea, Îl prevedea pe Cel Unul Sfânt, Iisus Hristos, Dumnezeu întrupat din iubire pentru oameni. În El sunt unite pentru veşnicie dumnezeirea şi omenitatea. De aceea, când Mântuitorul S-a apropiat de Sfintele Sale Pătimiri, a zis: «Dărâmaţi acest templu şi în trei zile Eu îl voi rezidi». Prin aceasta El a făcut legătura între unicul templu al poporului evreu şi templul Trupului Său. Prin intermediul Trupului lui Hristos, care devine şi izvor al trupului Său tainic care este Biserica, se vede legătura dintre templul Vechiului Testament şi Biserică. Templul prefigura întruparea lui Hristos, sălăşluirea lui Dumnezeu în umanitate şi, în acelaşi timp, preînchipuia Biserica lui Hristos, adunarea oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi şi sălăşluirea harului lui Dumnezeu în toţi cei botezaţi”. Astfel, templul acesta explică de ce la sfinţirea unei biserici ortodoxe mai întâi se citeşte rugăciunea lui Solomon de sfinţire a templului din Vechiul Testament. Dar şi templul din Vechiul Testament, şi biserica nou-sfinţită reprezintă taina mare a unirii lui Dumnezeu cu oamenii prin Iisus Hristos. În acest templu vin pelerinii evrei, printre care şi Pruncul Iisus împreună cu mama Sa şi cu Iosif, socotit în popor ca tatăl lui Iisus. După ce ajung acasă constată Maica Domnului şi Iosif că, în vârstă de 12 ani, Copilul nu se află printre copiii rudelor şi vecinilor care au fost la templu. S-au îngrijorat şi s-au întos la Ierusalim, căutându-L trei zile. Nu l-au găsit decât a treia zi, în templu, ascultând şi întrebând pe cărturari, pe învăţătorii de lege, care o viaţă întreagă au studiat legea, şi prorocii. Toţi se mirau de răspunsurile Lui, cum un copil de 12 ani cunoaşte Sfintele Cărţi toate pe de rost, şi înţelesurile acestora, şi explică în mod lămurit cele mai dificile locuri din Sfânta Scriptură. Când Maica Domnului L-a văzut pe Copilul Iisus între învăţaţii Legii, a rămas uimită şi a zis: „Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aceasta? Eu şi tatăl tău, Iosif, te-am căutat. Şi am fost îngrijoraţi”. Pe neaşteptate, Copilul de 12 ani a răspuns: „De ce trebuia să Mă căutaţi? Nu ştiaţi că se cuvenea ca Eu să fiu întru cele ale Tatălui Meu?” (Luca 2, 49). Ei nu au înţeles cuvintele acestea, dar Maica Domnului le păstra în inima ei. La vârsta de 12 ani, Copilul Iisus avea conştiinţa că Tatăl Său nu este dreptul Iosif, ci Tatăl ceresc, că El este Fiul lui Dumnezeu făcut Om din iubire pentru oameni şi că familiaritatea cu Tatăl din ceruri este una veşnică, iar templul este considerat casa lui Dumnezeu şi se cuvenea ca El să fie întru ale Tatălui din ceruri. Darurile Tatălui din ceruri ca pregătire pentru primirea lui Mesia sunt Sfintele Scripturi şi casa Domnului sau Templul Sfânt din Ierusalim. Toate Îl preînchipuiau şi Îl binevesteau tainic pe El, pe Hristos, Dumnezeu-Cuvântul prezent, cu Sfintele Scripturi şi pe Dumnezeu întrupat prezent în templu, pentru că acesta din urmă prefigura Trupul Său. Când El tâlcuia cuvintele Scripturii în sensul cel mai profund şi cuprinzător, o făcea pentru că El a scris Scripturile prin Duhul Sfânt. Dumnezeu-Cuvântul cel Veşnic prin Duhul Sfânt a inspirat pe autorii cuvintelor Sfintelor Scripturi, dar de fapt autorul Sfintelor Scripturi este El, Dumnezeu-Cuvântul. Aceasta s-a confirmat după Învierea Sa, când ucenicilor Luca şi Cleopa, sub forma unui pelerin necunoscut, le-a tâlcuit Scripturile, Legea lui Moise, Prorocii şi Psalmii, arătându-le acestora locurile din Scriptură unde se vorbeşte despre El. Acesta este înţelesul profund al răspunsului Copilului Iisus de 12 ani din Nazaret, că „se cuvenea să fiu întru cele ale Tatălui Meu”, în casa Domnului şi în cuvântul Domnului. Evanghelia pune accentul pe creşterea sporită într-un ritm neobişnuit cu înţelepciunea şi cu harul înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, adică arătarea înţelepciunii dumnezeieşti, veşnice, în mod progresiv, dar mai rapid decât în mod obişnuit.

    Categorie:


    0 0

    Corala „Cantores Amicitiae” a Consevatorului ieşean a oferit publicului un concert de excepţie duminică, 16 decembrie, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din municipiul Iaşi. Alături de „Cantores Amicitiae”, publicul a călătorit în toată lumea prin intermediul repertoriului vast care a cuprins o serie de colinde româneşti, apoi câteva colinde reprezentative din Spania, Italia, Franţa, Austria, SUA şi nu numai. „Cantores Amicitiae” - cântăreţii prieteniei, au impresionat şi de această dată prin talent, energie şi o bună dispoziţie molipsitoare, iar reacţia din partea publicului, care a făcut neîncăpătoarea Sala Mare de Spectacole de la Ateneul din Tătăraşi, a fost firească: mii de zâmbete, aplauze şi entuziasm. Vocile angelice, pline de căldură, ne-au transmis pe de o parte bucuria muzicii pure, iar pe de alta, ne-au introdus în spiritul sărbătorilor de iarnă: ne-au îndemnat să ne deschidem inimile, să fim buni, să ne bucurăm şi să dăruim.
    Parcursul muzical al Coralei „Cantores Amicitiae”
    Format în 1976, când a debutat pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, apoi evoluând pe scena Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, Corul de cameră „Cantores Amicitiae” s-a impus pe scena muzicală românescă, dobândind un loc propriu. Populariatea corului s-a extins cu rapiditate. Când „Cantores” a ajuns prima dată în Austria, în 1978, presa austriacă scria că românii au adus „sonorităţi cu totul diferite, impresionante sonorităţi pierdute, dar şi veselia cântecelor populare”. Membrii „Cantores” au fost şi sunt majoritatea studenţi ai Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, dar printre ei se găsesc şi studenţi de la Teologie, Politehnică, Medicină sau Arte Vizuale, tineri cu calităţi vocale deosebite. În cei peste 40 de ani de existenţă, în cor au cântat şi s-au format peste 400 de studenţi, iar unii dintre ei sunt în prezent muzicieni sau muzicologi.
    Merită menţionat un aspect, care poate e şi de la sine înţeles având în vedere că vorbim despre un cor studenţesc, şi anume că la fiecare 4 ani componenţa grupului se schimbă, corul se înnoieşte şi de fiecare dată prof. univ. dr. Nicolae Gîscă, cel care a fondat, a dirijat şi s-a îngrijit în permanenţă de acest cor, o ia de la capăt şi formează neobosit generaţie după generaţie. Doctor în muzică al Universităţii de Muzică din Bucureşti, profesor eminent al catedrei de dirijat coral al Conservatorului ieşean şi dirijor în peste 1.000 de concerte simfonice, camerale şi corale, Nicolae Gîscă este mentorul unui număr impresionant de corişti şi dirijori de cor.
    Prin precizie şi fineţea interpretării, „Cantores” este laureat a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale de prestigiu, desfăşurate la Viena, Linz, Varna, Montreux, Elsenfeld, Tampere şi nu numai, a realizat o serie de turnee de succes în Austria, Belgia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Mexic, Spania şi SUA şi a realizat numeroase înregistrări pentru radio, televiziune şi case de discuri din Ţară şi de peste hotare.
    După cum se poate observa, „Cantores Amicitiae” înregistrează o vastă activitate muzicală ce s-a sedimentat de-a lungul celor 42 de ani de existenţă, devenind una dintre cele mai apreciate corale studenţeşti. La împlinirea a 40 de ani de activitate, în 2016, Corul de cameră „Cantores Amicitiae” a susţinut un concert aniversar extraordinar în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi, concert intitulat sugestiv „40 de ani de călătorii muzicale pe meridianele globului”. Aşa cum afirma şi prof. univ. dr. Nicolae Gîscă în cadrul concertului de duminică, Corul „Cantores Amicitiae” călătoreşte anual prin lume, iar când îşi termină turul european, revine acasă, la Iaşi, pentru Concertul de Colinde ce a devenit tradiţie în cele 4 decenii.

    Categorie:


    0 0

    În ajun de 1 Decembrie, românii din municipiul Topliţa şi împrejurimi au asistat la un concert extraordinar la Casa de Cultură Topliţa: „România Intemporel”, intitulat astfel de Grupul „Traffic Strings”, concert care a propus publicului un mod de a sărbătorii Centenarul şi Ziua Naţională prin muzică. Spectacolul a reunit muzicieni de talie naţională şi internaţională, într-o seară dedicată exclusiv muzicii folclorice, corale şi clasice româneşti. Seara a început cu un cuvânt din partea primarului de Topliţa, ing. Stelu Platon, şi a profesorului Costel Cristian Lazăr, directorul Centrului Cultural din municipiu. În prima parte a concertului, publicul a audiat piese din repertoriul Ansamblului Profesionist „Rapsodia Călimanilor” al Centrului Cultural Topliţa. Orchestra condusă de Bodor Lorand a acompaniat pe rând soliştii din ansamblu: Ciprian Ilie, Dragomir Raita, Carmen Cujbă-Antal, Alexandru Olteanu şi Livia Harpa. Concertul a continuat cu evoluţia Corului „Arhanghelii” al Casei de Cultură Topliţa, condus şi dirijat de Alin Negrea. Corul a împlinit anul acesta 10 ani de activitate, timp în care a adunat numeroase participări la festivaluri şi la diferite activităţi culturale, precum şi multe premii naţionale. „Acest cor este o mândrie a oraşul nostru”, spunea profesorul Costel Cristian Lazăr.
    A doua parte a concertului a fost rezervată invitaţilor speciali: instrumentiştii din Grupul „Traffic Strings” din Bucureşti, care au concertat pentru a doua oară pe scena Casei de Cultură din Topliţa. Programul propus de „Traffic Strings” în recitalul cameral intitulat „România Intemporel”, a început cu Enescu şi s-a terminat cu Porumbescu, iar prin asta cred că se înţelege totul, având în vedere că vorbim despre doi dintre titanii muzicii clasice româneşti. „Traffic Strings” a stilizat şi adaptat stilului propriu compoziţii precum „Rapsodia Română” op. 11, nr. 1 şi nr. 2 de George Enescu, „Suita balcanică medievală” a lui Dimitrie Cantemir, „Gnossienne” de Erik Satie, „Balada” lui Ciprian Porumbescu, „Dansuri româneşti” de Bela Bartok şi „Concert pentru orchestră de coarde”, partea a treia - „Rondo” a lui Paul Constantinescu.
    Prin acest recital, instrumentiştii au căutat să propună o sinteză de piese româneşti semnificative pentru îmbinarea tradiţiei muzicale populare cu muzica cultă, într-un limbaj muzical propriu, autentic şi actual. În fapt, asta caracterizează muzica Grupului „Traffic Strings”. În cadrul concertului „România Intemporel”, instrumentelor de coarde li s-a alăturat naiul şi fluierul. „În varianta „Traffic Strings”, folclorul românesc îşi păstrează conotaţiile semantice care ne confirmă celor mai mulţi dintre noi apartenenţa la spaţiul mioritic, dar, în acelaşi timp, vom încorpora virtuozitatea şi abilităţile dobândite asupra instrumentelor, ca muzicieni de muzică clasică, în vâltoarea dinamică şi captivantă caracteristică interpretării folclorului nostru. (…) Suntem muzicieni de formaţie clasică, însă ne face mare plăcere să câtnăm şi folclor pentru că ăştia suntem noi, românii, şi asta ne caracterizează”, afirma Lucian Moraru, fondatorul grupului, care la fiecare concert este şi moderator şi împarte cu generozitate publicului date din istoria muzicii şi informaţii despre lucrarea şi compozitorul ce urmează a fi audiat. Alături de „Traffic Strings” publicul nu asista doar la un recital, ci la o lecţie completă de muzică. Dintr-o întâlnire cu „Traffic Strings” ai mereu ceva de învăţat.
    Grupul „Traffic Strings” are în componenţă câţiva dintre cei mai valoroşi instrumentişti din România în momentul de faţă şi a câştigat o reputaţie internaţională prin susţinerea unor turnee în Europa şi America de Nord. Concertele lor se caracterizează prin intensitate, virtuozitate instrumentală şi creativitate. Programul concertului „România Intemporel” a mai fost prezentat, în luna iunie a.c., în Parcul Colţea din Capitală şi, recent, în „Aula Magna” a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.

    Categorie:


    0 0

    Cinematograful „Călimani” din municipiul Topliţa, judeţul Harghita, s-a redeschis după mulţi ani, iar cinefilii sunt aşteptaţi să vizioneze în 2D sau 3D unele dintre cele mai noi filme care rulează în momentul de faţă în cinematografele din Ţară. Primăria Municipală, Consiliul Local Topliţa şi SC Cine&Film Concept SRL au făcut posibil acest lucru. Redeschiderea cinematografului din Topliţa este un eveniment important pentru cinefilii din această zonă de nord a judeţului, cu atât mai mult cu cât au trecut ani buni de când au putut viziona ultima oară un film în oraşul lor. Dovadă că publicul din Topliţa şi localităţile învecinate s-a bucurat de această veste este faptul că miercuri, 5 decembrie 2018, sala a fost plină la toate proiecţiile. Cinefilii au făcut cunoştinţă cu sala de cinema modernizată în totalitate, care acum beneficiază de confort şi tehnologie performantă 3D, proiector Barco 2K, un sistem audio de ultimă generaţie şi ecran Silver Screen.
    Redeschiderea Cinematografului „Călimani” a fost marcată prin proiecţia de gală a comediei româneşti „Pup-o, mă!”, începând cu ora 15, în prezenţa unor actori din distribuţie şi a unor membri din echipa de producţie, care s-au arătat dornici de interacţiune. Miercuri şi joi au avut loc patru proiecţii ale comediei, despre care se spune că este cea mai tare comedie a anului, la care publicul a avut ocazia să se uite împreună cu protagoniştii şi producătorii Alin Panc, Alexandru Pop (Văru Săndel), scenaristul Salex Iatma şi regizoarea Camelia Popa. Înainte de proiecţia de gală, actorii şi primarul municipiului Topliţa, ing. Stelu Platon, au rostit câteva cuvinte publicului, precum şi îndemnul de a veni cât mai des la film. Despre „Pup-o, mă!”, actorii spuneau că este o comedie ardelenească ce caută să arate viaţa la ţară din această zonă, aşa cum e ea şi că au încercat un nou tip de film. Comedia împleteşte situaţiile comice cu nenumăratele încurcături în care se amestecă personajele. Din distribuţie mai fac parte Cosmin Seleşi, Constantin Cotimanis, Cătălina Grama şi Alexa Tofan.
    În intervalul 5-11 decembrie, publicul poate viziona, printre altele, trei filme în premieră: Grinch (3D dublat în română), Mortal Engines (3D subtitrat) şi Robin Hood (2D subtitrat). Sunt planificate patru proiecţii pe zi, iar în weekend şase. Cinema „3D Călimani” vă aşteaptă la film!

    Categorie:


    0 0

    Profesorul şi scriitorul Ilie Şandru, „o voce puternică a unei conştiinţe lucide care scrutează adâncurile istoriei”, după cum afirma Nastasia Sârbu, a lansat o nouă carte, ca un dar de Centenar pentru cititorii pasionaţi de istorie şi literatură. Volumul „Eroica îndârjire. Evocare romanţată a eroismului românesc, la Centenarul Marii Uniri: 1918-2018”, recent ieşit de sub tiparul Editurii „Vatra Veche” din municipiul Târgu-Mureş, a fost lansat vineri, 28 noiembrie 2018, în Sala de Consiliu a Primăriei Topliţa, judeţul Harghita. Aceasta este a 23-a carte ce poartă distinsa semnătură a profesorului Ilie Şandru.
    Cuvântul de deschidere şi o amplă expunere despre contextul istoric asupra căruia se concentrează autorul în noua sa carte, au venit din partea prof. dr. Costel Cristian Lazăr, directorul Centrului Cultural Topliţa. „Era firesc ca în acest an jubiliar, domnul profesor să ne pună în faţă o nouă carte cu subiect istoric. Scriitorul Ilie Şandru, care dispune de un talent literar propriu şi de bogate cunoştinţe în domeniul istoriei, se apleacă ori de câte ori are ocazia asupra acestui subiect: istoria naţională. Dar nu cred că putem pe deplin înţelege ce ne propune autorul dacă nu înţelegem contextul istoric”, spunea, printre altele, Costel Cristian Lazăr. Pentru a contura acest cadru istoric pentru audienţă, profesorul de istorie Costel Cristian Lazăr a vorbit despre România şi Primul Război Mondial, despre pregătirea Unirii şi, mai ales, despre elitele care au facut-o posibilă: elita militară, elita ecleziastică şi intelectualii vremii. Profesorul Lazăr spunea că Unirea a fost posibilă prin marea mişcare a maselor, însă ceea ce a pus masele în mişcare au fost elitele.
    Prof. Viorica Macrina Lazăr, directorul Bibliotecii Municipale „George Sbârcea” Topliţa, a susţinut o prezentare despre omul, profesorul şi scriitorul Ilie Şandru şi despre noua apariţie editorială. „Ilie Şandru vine către noi cu toate instrumentele ce ţin de studiu: judecată, imaginaţie şi talent. În noua sa carte, scriitorul prezintă o istorie romanţată a întâmplărilor de acum un secol. Pe parcursul istorisirii, autorul prezintă simţămintele oamenilor de atunci, aflăm despre gândurile şi frământările lor. Ilie Şandru prezintă nu numai etapele ce au culminat cu realizarea Unirii, ci şi fenomenul. Cartea ce ne-o propune este una uşor de lecturat, descriptivă şi revelatoare. Bun cunoscător al istoriei naţionale, autorul ne aduce o carte, pe de o parte, bogată în informaţii, iar pe de alta, autentică. Autenticitatea e dovedită de dialoguri şi de construcţia unor scene ce reconstituie momentele istorice. Sub pana prozatorului Ilie Şandru, eroii români se transformă în personaje însufleţite, care cred şi se tem. Prin intermediul creaţiei sale, Ilie Şandru ne apare ca un recuperator al istoriei. Mesajul său către contemporani nu este acela de a găsi un refugiu în istorie şi de a respinge prezentul, ci de a înţelege însemnătatea faptului istoric”, spunea prof. Viorica Macrina Lazăr. La final, directorul Bibliotecii Municipale Topliţa i-a înmânat scriitorului Ilie Şandru o diplomă de onoare din partea instituţiie pe care o conduce.
    A urmat cuvântul din partea scriitorului. „Trăim un mare eveniment de a cărui importanţă istorică poate nu ne dăm încă seama. Din păcate, îl trăim dezbinaţi din punct de vedere social şi politic. În ceea ce mă priveşte, am încercat să dau tot ce am putut şi cum am putut mai bine prin aceste cărţi. Pentru noi, acest eveniment istoric este cu atât mai important cu cât nu vom mai prinde un al doilea Centenar. (…) În primăvară lansam cartea Basarabia iarăşi şi iarăşi. Eroica îndârjire, o istorie romanţată cu dialoguri, este o continuare a acesteia. Am fost întrebat, zilele trecute, ce semnifică titlul pe care l-am ales. Am răspuns simplu: fără eroica îndârjire este greu de crezut că azi ar mai fi existat România. Puţine popoare din Europa au renăscut din propria cenuşă, iar unul dintre aceste popoare este Poporul Român”, afirma profesorul Ilie Şandru.
    Scriitorul recurge la talentul său literar, pe care îl îmbină cu bogatele cunoştinţe din domeniul istoriei, iar rezultatul este o naraţiune ce prinde viaţă pe parcursul lecturii. Acest aspect îi caracterizează opera. Din public au venit cuvinte şi gânduri de apreciere şi recunoştinţă pentru profesorul şi scriitorul Ilie Şandru, pentru opera domniei sale şi pentru tot ceea ce oferă prin intermediul acesteia contemporanilor şi urmaşilor. Viorica Macarie spunea: „Ilie Şandru - învăţător, apoi profesor, ziarist şi scriitor este un om de cultură, un om între oameni şi un exemplu în comunitate”. Prof. Victoriţa Croitor i-a adresat cuvinte de mulţumire: „Dacă e ceva pentru care trebuie să vă mulţumesc este pentru faptul că de fiecare dată când mă invitaţi la o lansare, mă opriţi din vâltoarea lucrurilor zilnice pentru a lua parte la lecţii şi pagini de istorie. Iar asta este minunat şi vă mulţumesc”. În final, a luat cuvântul şi părintele Alexandru Filip, de la Parohia Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Topliţa fost elev al profesorului Ilie Şandru, pentru a-şi exprima admiraţia şi bucuria de a-i fi contemporan.

    Categorie:


    0 0

    Comunicat de presă

    Vineri, 14 decembrie 2018, reprezentanţi ai PNL Covasna au participat la Alba-Iulia la şedinţa regională unde a fost aprobată Rezoluţia Organizaţiilor PNL din Regiunea Centru. Proiectele adoptate cu această ocazie reprezintă, de fapt, soluţia liberală pentru dezvoltare în judeţele din Centrul României.
    La întâlnire au participat peste 250 de reprezentanţi ai organizaţiilor judeţene ale PNL din Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. În cadrul reuniunii a fost analizat Master Planul de Transport al României, document strategic ce prioritizează investiţiile în infrastructura naţională pe următorii 15 ani. Participanţii au convenit că investiţiile publice în infrastructură sunt vitale pentru a clădi o economie stabilă şi performanţă. Rezoluţia a fost semnată în numele delegaţilor organizaţiilor judeţene de următorii:
    - Mircea Gheorghe Hava - preşedinte PNL Alba
    - Adrian Ioan Veştea - preşedinte PNL Braşov
    - Stelian Olimpiu Floroian - preşedinte PNL Covasna
    - Sebastian Victor Buzilă - preşedinte PNL Harghita
    - Cristian Chirteş - preşedinte PNL Mureş
    - Raluca Turcan - preşedinte PNL Sibiu
    Investiţiile propuse în cadrul sectorului rutier cuprind 5 autostrăzi construite până în anul 2030 în lungime totală de 638,30 km, un drum expres construit în lungime de 124 km, 3 variante de ocolire construite pentru oraşele Sfântu-Gheorghe, Miercurea-Ciuc şi Sighişoara în lungime de 40,10 km, 4 drumuri transregio reabilitate şi modernizate în lungime de 500 km şi 2 drumuri turistice reabilitate şi modernizate în lungime de 222 km. Pe lângă acestea, PNL Covasna a propus reabilitarea DN 13E Întorsura -Buzăului - Barcani - Zagon - Covasna în lungime de 34 km. Drumul face legătura dintre partea de sud a judeţului Covasna şi alte judeţe limitrofe, cu staţiunea balneoclimaterică supranumită şi oraşul celor o mie de izvoare - Covasna.
    În cadrul sectorului feroviar este prevăzută reabilitarea a peste 500 km de cale ferată; pentru regiunea Centru vor fi implementate 11 proiecte având o lungime totală de peste 1050 km. Pentru capitolul Aeroporturi, s-a decis promovarea includerii proiectului privind construcţia Aeroportului Braşov în Master Planul General de Transport al României ca proiect prioritar, document transmis Consiliului Judeţean Braşov.
    Important este faptul că toate aceste proiecte se vor regăsi în Programul de Guvernare al PNL, program ce va fi adus la cunoştinţa populaţiei odată cu începerea campaniilor electorale pentru alegerile ce vor urma.

    Categorie:


    0 0

    Încep să-i cred pe cei care afirmă că în România totul este posibil. Şi nici nu te mai poţi mira măcar dacă e aşa. Fiindcă în ultimele trei decenii, de când Ţara noastră se zice că a devenit „stat de drept”, s-au întâmplat atâtea „minunăţii”, încât nu ne mai putem mira de nimic. Nu, fiindcă ştim că după cele de acum vor veni altele şi mai ceva decât cele care au fost.
    Şi-atunci am devenit imuni. Nu ne mai miră nimic, nu ne mai pasă de nimic. Când auzi că s-a întâmplat ceva, respectiv o altă „minunăţie”, te opreşti, te gândeşti o clipă, după care îţi vine să zici „las că-i bine”! Precum un personaj dintr-o nuvelă a scriitorului basarabean Ion Druţă, a cărui noră era rusoaică şi nu ştia nicio boabă românească, după cum el, socrul său, răzăş moldovean, nu ştia deloc ruseşte. Aşa că nora sa, când mergea la el în vizită, îi vorbea în limba ei natală. Când mai făcea câte o pauză, să-şi mai tragă sufletul, atunci şi bătrânul avea timp să spună două vorbe: „las că-i bine”! Fiindcă nu înţelegea nimic din spusele nurorii sale. Probabil asta se urmăreşte, să nu mai înţelegem nimic din ceea ce ni se întâmplă, pentru ca apoi, când, în sfârşit, ne vom trezi „din somnul cel de moarte…!”, să fie prea târziu.
    Cam aşa şi cu „statul de drept”, dar şi cu „democraţia noastră originală”, două noţiuni care au devenit absolut abstracte pentru toţi românii. Care români au văzut că cele aproape trei decenii în care s-au schimbat câteva zeci de guverne, au adus fiecare cu sine câte un „stat de drept” şi câte o „democraţie originală”, în realitate toate fiind doar palavre, vorbe goale, lipsite de conţinut, un fel de rebusisme, precum şi „celebra” găselniţă a lui Klaus Werner Johannis: „România lucrului bine făcut”! O idioţenie, lipsită de orice logică.
    Aceasta fiind situaţia, românii nu s-au mai mirat când au văzut că în ligile care fac parte din Federaţia Română de Fotbal activează echipe care, după denumirile pe care le au, nu par a fi din România, ci din campionatele altor ţări europene. Mă refer la echipele „Sepsi OSK” din Sfântu-Gheorghe, „Csikszereda” din Miercurea-Ciuc, dar şi la „Hermannstadt” din Sibiu. Şi nu pot să nu mă întreb - şi să întreb! - cum a fost posibil ca Federaţia Română de Fotbal să permită înscrierea în campionatul românesc a unor echipe cu astfel de nume? Probabil, uitându-se dumnealor, cei de la federaţie, peste numele respective, neînţelegând nimic, şi-or fi zis: E bine, domnule. Ce dacă le-au botezat „Sepsi OSK”, „Csikszereda” sau „Hermannstadt”? Supără aceasta pe cineva?
    Evident că supără, domnule Burleanu. Nu ştiu dacă pe toţi românii, dar pe românii ardeleni în mod sigur. Fiindcă ei chiar dacă au iertat multe din fărădelegile suferite înainte de 1918, în timpul „Ungariei istorice”, nu le-au uitat. Şi nici nu se pot uita, fiindcă au fost multe şi sălbatice, scrise cu sânge românesc! Cum să poată fi uitate crimele îngrozitoare săvârşite împotriva românilor de către „tribunalele de sânge”, ca organe represive ale statului „naţional” maghiar, în care „minorităţile” formau majoritatea populaţiei fostei „Ungarii milenare”? Cum să uite românii ardeleni „echipele de vânători” ce cutreierau satele româneşti, spre a-i găsi şi pedepsi pe „instigatori”?
    Numai că, în realitate, „instigatori” erau toţi cei care, din întâmplare, le ieşeau în cale. Nu conta de erau femei, copii, bătrâni, oameni nevinovaţi. Nu, îi împuşcau pe toţi, fără nicio judecată! Erau „vinovaţi” că se născuseră români! Iar românii trebuiau pedepsiţi, să fie suprimaţi, astfel ca „în Ardeal să rămână o singură naţionalitate, cea maghiară, naţiunea sângelui meu”!
    Cum să uite cineva cimele abominabile săvârşite de secui asupra locuitorilor paşnici din oraşul martirizat Reghin, la 1848, când descreieratul maior Zeik Dominic urla din toate puterile: „Unde nu aţi prădat, prădaţi! Unde nu arde, aprindeţi!”.
    Sunt doar câteva crâmpeie din istoria însângerată a Ardealului, scrisă cu lacrimile şi cu sângele zecilor de mii de români martirizaţi. Dar nu cumva să creadă cineva că generaţiile de astăzi ale maghiarilor au renunţat la vechiul vis, pe care cei din trecut l-au visat: refacerea prin orice mijloace a „Ungariei milenare”. Cei care au fost nevoiţi să semneze Tratatul de la Trianon, în realitate nu au recunoscut acest tratat şi au lăsat, cu limbă de moarte, pentru cei din viitor, să nu recunoască niciodată Ardealul românesc!
    Aşa-zisa „autonomie secuiască” pe care o trâmbiţă „secuii” de azi, deveniţi „secui-maghiari”, nu este altceva decât o „arie” dintr-o „operă” revizionistă cu bătaie lungă, al cărei final trebuie să fie refacerea „Ungariei istorice” între hotarele căreia să se afle şi Ardealul! Acelaşi lucru se urmăreşte şi prin fotbal. Prin cele două echipe cu nume străine de vocabularul românesc (denumirile lor fiind cu rezonanţe istorice), nu fac altceva decât să contribuie la susţinerea ideilor revizionismului contemporan. S-a ajuns şi la amestecul direct al Budapestei pentru susţinerea financiară a acestor echipe, drept recompensă pentru că au învins una sau mai multe echipe româneşti. Iar aşa-zisa „galerie” nu este altceva decât o trupă de gălăgioşi cu îndemnuri revizioniste. Oare chiar nu vede nimeni aceste lucruri? Şi s-ar mai putea vedea de unde provin fondurile băneşti ale echipelor „Csikszereda” şi „Sepsi OSK”, care i-au permis, mai ales celei din urmă, să aducă atâţia jucători de valoare, străini, care, sunt convins, sunt doriţi de oricare echipă românească din prima ligă.
    În acest fel, cum s-ar spune, ei tac şi fac. Profită de toată toleranţa noastră pentru a-şi duce planurile la bun sfârşit O declară chiar ei: „Ne folosim de toate mijloacele; nu avem ce pierde, ci numai de câştigat avem. Trăim cu amintirea dominaţiei din trecut pentru dominaţia care are să ne revină”. În numele acestui crez le fac pe toate. Fiindcă ei au văzut că „în statul român se pot face multe” şi au ajuns la convingerea că este un sat fără câini, atunci au zis: „Să-i dăm drumul, că putem trece şi la obrăznicia aceasta”. Aşa era în 1928, când Emil Dandea spunea aceste cuvinte în Parlamentul României. Aşa este şi azi, fiindcă obrăzniciile ungurilor nu se vor sfârşi niciodată!
    *
    E drept. În privinţa echipei „Hermannsdadt”, lucrurile stau cu totul altfel. Populaţia de origine germană, atâta câtă a mai rămas prin România, nu urmăreşte astfel de idei revizioniste. Saşii s-au simţit bine la noi, fiindcă au făcut şi ei parte dintre naţiunile favorizate ale Ardealului încă din vremea în care au venit aici. Însă nici ei nu au avut o comportare loială faţă de români. Nici chiar faţă de cei din Mărginime, cărora le-au luat pământurile cele mai bune şi munţii.
    Edificatoare, din acest punct de vedere, este comportarea saşilor bistriţeni faţă de români, care au dorit să aibă şi ei o biserică în oraş, aşa cum aveau celelalte religii „recepte”: „Dacă acestei prostimi neînfrânate nu i s-a acordat biserică în suburbie, cu atât mai mare greşală ar fi să i se predea biserică în oraş, căci în detrimentul purităţii seculare a naţiunii săseşti ar căpăta pofta să intre aici şi în proprietatea altor case. Au valahii destul cu oratoriul (capela) închiriat şi tolerat în mahala, unde îşi pot celebra liturghia cum vreau, dar de proprietate, fie ea chiar de o palmă, nu poate fi nici vorba, după ce fiecare dintre ei trăieşte pe lângă un stăpân, care îl suferă lângă sine numai pentru ce îi place”.
    Atunci când citeşti astfel de lucruri care dovedesc cât de mult îi „iubeau” saşii pe românii ardeleni, nu poţi să nu te întrebi care o fi fost logica după care echipa de fotbal fanion a Sibiului trebuia să se numească „Hermannstadt”? Şi totuşi, pe tricourile jucătorilor se află înscrisul „Primăria Sibiu”! Sună mai frumos „Hermannstadt”? Ori, pe lângă banii Primăriei, poate că în bugetul echipei mai „picură” niscaiva „mărunţiş” şi de la saşii plecaţi demult din Sibiu, care au tot interesul de a păstra, în memoria generaţiilor de azi, vechiul nume de pe vremea când ei erau stăpâni.

    Categorie:


    0 0

    Manifestarea din Capitala Banatului a fost una de un real succes, la care au participat personalităţi din multe colţuri ale Ţării, în ciuda faptului că ea este sabotată de ani de zile - aşa cum în publicaţia „Condeiul ardelean” s-a mai scris de-a lungul vremii - chiar de către conducerea instituţiei sub egida căreia se organizează: Muzeul Naţional al Banatului!!! X Da, acesta este un paradox, iar motivele pot fi lesne intuite. Şi ele nu au nicio legătură cu românismul, ci cu antiromânismului desfăşurat subliminal de o instituţie a Statului Român: Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara (nota redacţiei)

    Reîntregirea României de la 1918 este marcată în acest an, atât din punct de vedere istoric cât şi cultural, prin diverse evenimente organizate în toată Ţara, dar şi în afara graniţelor ei. Simpozionul Internaţional „100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, dedicat Zilei Naţionale a României, ediţia a VII-a, a avut loc şi de această dată în capitala Banatului - Timişoara, cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş, în organizarea Muzeului Naţional al Banatului şi cu sprijinul Bibliotecii Judeţene Timiş şi Casei de Cultură Municipale, în zilele de 22-24 noiembrie 2018, sub coordonarea cercetătorului Adrian Deheleanu, doctor în domeniul filologiei şi muzeograf pentru perioada contemporană la Muzeul Banatului din Timişoara.
    În deschiderea lucrărilor ştiinţifice, care s-a desfăşurat la Rectoratul Universităţii Politehnica Timişoara - Sala Senatului, l-am ascultat pe Pr. Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei, urmat de dr. Alin Spânu, din Bucureşti, al cărui discurs a fost intitulat Anul 1918, lumini şi umbre. O amplă prezentare cu un caracter profund emoţional i-a aparţinut prof. univ. dr. Viorica Bălteanu, din Timişoara, care a vorbit despre preocuparea literară a prinţesei Elena Ghica, viitoarea Dora D’Istria, o personalitate feminină marcantă a secolului al XIX-lea, a cărei activitate intelectuală ne face să o aşezăm printre numele de seamă ale poporului nostru. Prof. univ. dr. Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar din Constanţa, a vorbit despre Evenimentele militare din Europa în anul 1918, prezentându-i, totodată, şi pe membrii Asociaţiei Culturale Tomis, care l-au însoţit pe întreaga perioadă a amplei manifestări din Banat, aceştia evidenţiindu-se prin ţinuta adoptată, cea a militarilor români din timpul Primului Război Mondial.
    Momentul poetic a fost susţinut de prof. Loredana Livia Lupescu, din Lugoj, în recitarea căreia am ascultat poezia Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, de Mihai Eminescu, şi de prof. Tatiana Scurtu Munteanu, din Galaţi, care a venit cu o creaţie proprie - Imnul Centenarului, şi cu volumul de versuri Mănăstirile din gânduri, apărut la Editura „Inforapart”, al cărui pictural zugrăveşte un singur pământ românesc şi cele două ceruri înălţate deasupra râului Prut.
    Partea introductivă a comunicărilor ştiinţifice a continuat cu lansările editoriale, respectiv Societatea Enciclopedică a Banatului - In Honorem Magistri Simion Dănilă 75, volum îngrijit de prof. univ. dr. Crişu Dascălu, prof. univ. dr. Doina Bogdan Dascălu, prof. univ. dr. Ioan David şi prof. dr. Hans Dama. Prof. Constantin Tufan Stan a vorbit despre lucrarea Banat. Miscellanea musicological, iar Marcin Marynowski, din Cracovia (Polonia), şi-a prezentat cartea intitulată Negustorii din Polonia pe drumurile comerciale ale Moldovei şi Transilvaniei în secolele XV-XVIII. Istoriografia şi izvoarele în limba română. Parada de reconstituire istorico-militară dedicată Centenarului Marii Uniri a fost efectuată de Asociaţia Culturală Tomis din Constanţa în Piaţa Victoriei din municipiul Timişoara.
    Secţiunile simpozionului s-au desfăşurat pe parcursul zilelor de 22 şi 23 noiembrie în cadrul Rectoratului Universităţii Politehnica Timişoara, la Biblioteca Judeţeană Timiş şi la Muzeul Naţional al Banatului - Bastionul Theresia, unde au fost susţinute 77 de lucrări, printre care: Participarea bârlădenilor la Răzvoiul de Întregire Naţională, de Laurenţiu Chiriac (Vaslui), Dovezile simpatiei faţă de Regatul României din partea Poloniei renăscute în 1918, de Marcin Marynowski (Cracovia, Polonia), Cronica Mărăştiului povestită de piatra, bronzul şi cristalul mausoleului, de Andreea Pop (Bucureşti), Îţi scriu carte de pe front - din corespondenţa soldatului Mircea Iozsef către familia din Bocşa în anul 1918, de Iulian Boţoghină (Piteşti), Evenimentele din anul 1918 în câteva localităţi din fostul judeţ Severin (chestionarele lui Nicolae Ilieşiu), de Lavinia Diana Micu (Caransebeş), Patrimoniu material şi imaterial: picture pe sticlă din Banat, de Andreea Foanene Petcu (Timişoara), Unele particularităţi în graiul bănăţean din Banatul sârbesc, de Mărioara Sfera (Vârşeţ, Serbia) şi multe alte subiecte frumos ilustrate în tezele participanţilor.
    În cea de-a doua zi, în jurul orei prânzului, au fost depuse coroane la bustul generalului Eremia Grigorescu din Piaţa Mărăşti din Timişoara, acţiune urmată de defilarea grupului de reconstituire istorico-militară din Constanţa şi de vernisarea expoziţiei România în anii Primului Război Mondial. Marea unire din anul 1918 şi Banatul la Muzeul Naţional al Banatului. Vernisajul fotografic a avut drept scop crearea unui arc peste timp pentru a le aminti românilor de astăzi faptul că lupta naţională desfăşurată de secole de către românii bănăţeni s-a finalizat prin unirea celei mai mari părţi a Banatului cu Patria-Mamă. Dr. Alin Spânu a făcut o prezentare a fotografiilor expuse şi a remarcat că „expoziţia este realizată într-un spaţiu extrem de generos” şi că „aceasta nu este o expoziţie a războiului de întregire, ci una care începe cu Primul Război Mondial, cauzele acestuia, fronturile pe care s-au dus cele mai importante lupte, comandanţi, militari, ororile războiului, efectele bombardamentelor aviaţiei germane asupra populaţiei Bucureştilor, cum intră România în război şi pierderea bătăliei de la Turtucaia…”. Alături de prezentarea foto-documentară a evenimentelor istorice, în expoziţie au putut fi admirate obiecte istorice reprezentative din patrimoniul muzeului, între care şi portretul lui Titus Olariu, realizat în anul 1919.
    În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Călin Ionel Dobra, gazda expoziţiei, directorul Muzeului Naţional al Banatului, Claudiu Ilaş, deranjat probabil de afirmaţiile istoricului Alin Spânu cu privire la rolul pe care l-au avut vecinii noştri din Vest în timpul războiului, a ţinut să puncteze, în câteva secunde, doar că „părinţii şi Ţara nu se vorbesc de rău!”, deşi oameni din toată Ţara şi din afara ei ne adunaserăm acolo tocmai pentru a cinsti un moment unic în istorie, pentru a-i comemora pe eroi şi pentru a ne aduce aminte de ceea ce am fost, de ceea ce suntem, cui datorăm fiecare zi de pace pe pământul nostru românesc, al unei naţiuni de oameni paşnici şi muncitori, aşa cum ne-o arată istoria celor 2000 de ani.
    Ultima zi a evenimentului, 24 noiembrie, a culminat cu o vizită de documentare memorabilă în localitatea Eftimie Murgu din judeţul Caraş-Severin, cu popas la unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, Cascada Bigăr, care face parte din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, din acelaşi judeţ bănăţean. Situată la câţiva metri distanţă de şosea, cascada poate fi admirată de trecători, încărcându-i în orice anotimp cu linişte, pace, bucurie, speranţă şi preaplin de înalt, ceea ce ar trebui cu toţii să simţim în aceste zile de mare sărbătoare pentru Poporul Român, dar şi în fiecare clipă a trecerii noastre prin această lume.
    În final, doresc să le mulţumesc pentru călduroasa primire gazdelor noastre, ale românilor veniţi la Timişoara din toata Ţara, dr. Adrian Deheleanu şi minunata lui soţie, Adriana, care şi-au dovedit calitatea intelectuală şi umană încă odată, dacă mai era nevoie, în ciuda tuturor şicanelor la care este supusă această nobilă manifestare desfăşurată în Banat, în fiecare an, în preajma Zilei Naţionale a României! Sincere aprecieri din partea noastră, a oaspeţilor dumneavoastră, şi numai gânduri frumoase în speranţa proximei revederi… Felicitări! Trăiască România dodoloaţă!

    Categorie: