Are you the publisher? Claim or contact us about this channel


Embed this content in your HTML

Search

Report adult content:

click to rate:

Account: (login)

More Channels


Channel Catalog


    0 0

    În cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri, Primăria Reghin, Biblioteca municipală ,,Petru Maior”, Protopopiatul Ortodox Reghin, Direcţia Judeţeană pentru Cultură a Judeţului Mureş şi Revista ,,Vatra veche” (director Nicolae Băciuţ), i-au invitat pe locuitorii municipiului mureşean la o „întâlnire cu istoria cea adevărată”, cu ocazia căreia Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopului Timişoarei şi Mitropolitul Banatului (foto), a susţinut conferinţa cu tema „Lungul drum al Marii Uniri”. Întâlnirea a avut loc vinei, 17 noiembrie a.c., în sala de conferinţe a Bibliotecii Municipale „Petru Maior”, care, la ora 17, era plină până la refuz, mulţi dintre cei prezenţi fiind nevoiţi să stea în picioare pe holul instituţiei.
    A fost un eveniment la Reghin ce nu se va putea uita uşor. A fost o rememorare a unor momente ce se înscriu cu litere de aur în istoria Poporului Român, care au condus spre realizarea marelui vis al ducerii la îndeplinire a unităţii naţionale a tuturor românilor. Iar această rememorare a fost făcută de unul dintre cei mai de seamă şi mai iubiţi dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului.
    Prezent la această întâlnire, Mircea Duşa, prefectul judeţului Mureş, a evocat câteva dintre momentele importante ale înfiinţării Episcopiei Covasnei şi Harghitei şi ale activităţii neobosite ale celui ce a fost întâiul ierarh al acestei Eparhii, timp de două decenii - IPS Ioan al Munţilor, cel care, în cuvântul rostit cu ocazia instalării sale, a spus cuvinte memorabile, întipărite în sufletul românilor covăsneni şi harghiteni: „Am venit să păstoresc acolo unde izvorăsc Tigrul şi Eufratul românilor, adică Mureşul şi Oltul, râuri care, în trecute vremuri au purtat în udele lor lacrimile, şi nu odată şi sângele românilor”.
    Ascultându-l pe Mircea Duşa şi aducându-mi aminte de cuvintele de mai sus, rostite de IPS Ioan, parcă îmi vine să cred că acest eveniment nu s-a petrecut din întâmplare la Reghin. El a avut loc în Reghinul martirizat în timpul tragicelor evenimente din 1848-1849, când un descreierat urla din toate puterile: „Unde n-aţi prădat, prădaţi! Unde nu arde, aprindeţi!”.

    Categorie:


    0 0

    De marele folclorist, etnograf, dialectolog, publicist, pedagog şi sociolog român basarabean, director al Institutului Social Român din Basarabia, Petre Ştefănucă, patriotul acuzat de „românofilie” „fascism” şi „antisovietism” în anii 1940 şi 1942, după ocuparea Basarabiei de către trupele sovietice, pentru poziţia sa categorică împotriva teoriei moldoveniste şi a introducerii alfabetului rus în Basarabia am auzit, dar niciodată nu ne-am gândit că o să ajungem pe meleagurile sale natale, în Ialoveni.
    Aducându-i-se fel de fel de acuzaţii de denigrare a URSS-ului, printr-o sentinţă din 13 aprilie 1941, Petre Ştefănucă a fost condamnat la pedeapsa cu moartea, prin împuşcare, dar la solicitarea sa, printr-o hotărâre a Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, din 29 aprilie 1941, lui Petre Ştefănucă i-a fost înlocuită pedeapsa cu moartea cu zece ani de gulag. Fiind internat într-un lagăr din RASS Tătară, Petre Ştefănucă a decedat la 12 iulie 1942.
    În memoria lui Petre Ştefănucă, un liceu, o stradă şi biblioteca publică orăşenească din oraşul Ialoveni îi poartă numele, iar în faţa liceului a fost instalat bustul său. În anul 2006, Poşta Moldovei a pus în circuit un timbru poştal cu chipul lui Petre Ştefănucă.
    Nu puteam să scriem câteva rânduri despre Biblioteca Publică Orăşenească ,,Petre Ştefănucă” din Ialoveni, căreia i-am trecut pragul, fără să amintim, câteva date despre patronul spiritual al acestei importante instituţii de cultură, despre a cărui viaţă şi activitate, pusă în slujba românilor basarabeni, ne-a vorbit, cu atâta patos şi recunoştinţă, Valentina Plămădeală, directorul instituţiei.
    Cea mai mare bibliotecă din raionul Ialoveni, fondată în 1948, a avut un parcurs ascendent, plecând de la statutul de bibliotecă sătească, raională, ajungând la ceea ce este astăzi, un adevărat centru comunitar de servicii specializate de referinţă şi informaţionale moderne, un centru cultural şi socializare, adăpostind, gestionând şi punând la dispoziţia celor interesaţi aproape 85.000 de exemplare de resurse informaţionale.
    Biblioteca Publică Orăşenească „Petre Ştefănucă” din Ialoveni are în structură două filiale - Filiala pentru copii „Spiridon Vangheli” şi Filiala „Nicolae Titulescu” şi serviciile de relaţii cu publicul, informativ-bibliografic, achiziţii şi prelucrare, şi Centrul de Formare şi Acces la internet.
    Filiala „Nicolae Titulescu” a fost deschisă în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” din Slatina, judeţul Olt, România, la 30 august 1995. Colecţia biblioteci constituie circa 27.000 de publicaţii din cele mai diverse domenii. Servicii: 2 oficii - împrumut şi engleză şi pinacotecă.
    Filiala pentru Copii „Spiridon Vangheli” (considerat, printre altele, scriitorul copiilor) este un centru informaţional educativ şi cultural înfiinţat la 4 ianuarie 1972. Principali beneficiari ai Bibliotecii sunt copiii de la vârsta preşcolară până la vârsta de 16 ani. Oficiile pentru împrumut la domiciliu sunt pentru clasele I-IV şi separat pentru clasele V-IX. La fel sunt separate şi cele două săli de lectură. La această filială pentru copii există şi o sală-muzeu ,,Spiridon Vangheli”.
    Biblioteca Publică orăşenească „Petre Ştefănucă” din Ialoveni are numeroase activităţi devenite tradiţionale: zilele bibliotecii, zilele crengiene, concursuri ale declamatorilor, de desene, zile şi ore de informaţie, expoziţii, prezentări şi lansări de carte, ore muzicale, audieri, ore ecologice şi de studiu, mese rotunde, medalioane aniversare etc..
    La Biblioteca Publică Orăşenească „Petre Ştefănucă” din Ialoveni am cunoscut nişte oameni deosebiţi, bibliotecarii. Aceştia iubesc cartea, sunt oameni de carte, iubesc autorii şi, în mod special, iubesc cititorii şi pun multă pasiune în tot ceea ce fac.

    Categorie:


    0 0

    Printre instituţiile principale de cultură din oraşul Ialoveni, Republica Moldova, se numără şi Şcoala de Arte, unde copiii şi tinerii talentaţi au posibilitatea să-şi cultive vocea, să înveţe să cânte la diferite instrumente muzicale, să danseze, să picteze, să sculpteze sau să-şi dezvolte talentul actoricesc.
    În fiecare an şcolar aleg să se pregătească la Şcoala de Arte din Ialoveni peste 350 de cursanţi de la şcolile din Ialoveni şi din 13 localităţi ale raionului cu acelaşi nume, aceasta fiind unica instituţie de acest gen din zonă.
    Am poposit câteva ore la această adevărată casă de arte, unde am avut-o gazdă ospitalieră pe profesoara Daniela Bodorin, directorul Şcolii de Arte, care pe lângă faptul că ne-a prezentat activităţile desfăşurate, ne-a spus, cu mândrie, că elevii şcolii sunt talentaţi, obţinând rezultate frumoase atât în domeniul artistic, la concursurile naţionale şi internaţionale la care participă, cât şi la şcoală.
    Cum tânăra generaţie are nevoie de modele şi călăuze, cei 35 de profesori (specialişti) sunt adevărate modele pentru cursanţii şcolii. Profesorii sunt cu multă experienţă, care ştiu să ţină cont de temperamentul fiecărui elev, sunt buni psihologi şi pedagogi şi pun pasiune în disciplina pe care o predau. Efortul depus de profesori se materializează an de an în evoluţii frumoase ale elevilor, nu numai în cadrul examenelor susţinute, a producţiilor artistice, a spectacolelor, a examenului de diplomă de la sfârşitul şcolii, ci şi în locurile fruntaşe ocupate în diferite competiţii interne şi internaţionale.
    De fapt, Şcoala de Arte din Ialoveni este cotată ca cea mai bună instituţie de acest gen din Republica Moldova, obţinând primul loc la concursurile organizate cu celelalte şcoli similare. 80 la sută dintre profesori sunt din Ialoveni şi 20 la sută fac naveta din Chişinău, mulţi dintre aceştia fiind foşti absolvenţi ai şcolii.
    Absolvenţii Şcolii de Arte din Ialoveni activează cu mult succes în diferite formaţii artistice din raion şi nu numai în calitate de interpreţi vocali, instrumentişti, dansatori şi chiar instructori.
    De asemenea, Daniela Bodorin ne-a vorbit despre dotarea materială şi finanţarea acestei instituţii, spunându-ne că Primăria finanţează 80 la sută din nevoi, restul fiind completat de părinţi, care sunt oameni minunaţi, ei fiind cei care fac adevărate sacrificii, nu numai prin achitarea taxei şcolare şi prezenţa săptămânală a copiilor la cursuri, dar şi prin frumoasa colaborare pe care o au cu profesorii. Elevii sunt evaluaţi la jumătatea şi la încheierea anului de pregătire în faţa părinţilor, prietenilor şi cunoscuţilor.
    Activitatea Şcolii de Arte din Ialoveni se desfăşoară în două direcţii: casa de creaţie, unde vin copiii să-şi petreacă timpul în mod plăcut şi util, şi şcoala propriu-zisă pe durata mai multor ani.
    Şcoala de Arte din Ialoveni organizează o dată la doi ani două concursuri naţionale la: solfegii şi teoria muzicii, şi un concurs - ,,Cristale sonote” pentru instrumentişti, unde vin copiii din toată Republica Moldova. Pentru ca aceste concursuri să fie cât mai interesante, la fiecare se modifică regulamentul.
    Pentru bunul mers al activităţii instituţiei şi modul concret cu care răspund cerinţelor instituţiei, directorul Şcolii de Arte mulţumeşte primarului oraşului Ialoveni şi consilierilor locali, care întotdeauna apreciază munca pe care cadrele didactice o desfăşoară împreună cu elevii.
    Amintim doar câteva dintre rezultatele bune obţinute de tinerii artişti de la Şcoala de Arte din Ialoveni, care prin munca şi talentul lor promovează în Ţară şi străinătate imaginea oraşului natal:
    • Corul „Albinuţele”, dirijat de Pcela Oxana, corepetitori Ana Tîmciuc, Victor Onişor, Sergiu Moşneagu şi administraţia Şcolii de Arte, Daniela Bodorin, Natalia Rotaru şi Georgeta Voinovan, a impresionat juriul şi publicul prin repertoriu şi prezenţă scenică la Festivalul Coral Internaţional din Vranov nad Toplou (Slovacia).
    • Elevii catedrei de Arte Vizuale, instruiţi de profesorii Nina Popescu şi Victor Şuţu, au obţinut primele trei locuri la ,,Cupa Crisius 2018”, desfăşurată în oraşul Chişineu-Criş (România). La expoziţia internaţională de Arte Vizuale cu genericul „Sportul din imaginaţia copiilor” din cele 30 de lucrări trimise au fost premiate 17.
    • Micii şi talentaţii actori din cadrul Catedrei de Artă Dramatică, coordonaţi de profesoara Doina Severin, au apărut pe micile ecrane cu un fragment din piesa „Cererea în căsătorie”, de A. Cehov. Cu acest fragment au fost premiaţi şi la Festivalul de Satiră şi Umor „Tudor Tătaru” din satul Pojorăni.
    • Orchestra „Muguraşii” au avut într-adevăr o prestaţie excepţională pe scena Festivalului „Taur Negru de Cărbuna”, finanţat de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chişinău.
    • Recent la Topliţa, România, Cristian Pâslaru, elev la Şcoala de Arte din Ialoveni - Republica Moldova, a obţinut locul 3 (caval) la cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional al Cântecului Păstoresc „Mioriţa.

    prof. Ilie Şandru (Ialoveni, Republica Moldova)
    Vasile Gotea (Ialoveni, Republica Moldova)

    Categorie:


    0 0

    „… Marea Unire din 1918 a fost şi va rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia sa stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici a unui om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan râvnit cu putere, din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-i călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit […]”, spunea regretatul academician Florin Constantiniu (O istorie sinceră a poporului român, Editura „Univers enciclopedic”, Bucureşti, 1997, p. 301) şi această pagină sublimă, în mod simbolic, este reprezentată de Marea Adunare Naţională care a avut loc la 1 Decembrie 1918 în oraşul Alba-Iulia, care, pentru timpul scurt cât reuşise să păstreze unirea celor trei ţări române, fusese capitala Bravului Voievod Mihai. Pregătirea, organizarea şi desfăşurarea Marii Adunări Naţionale a fost pe larg reflectată în numeroase organe de presă şi de ziariştii români prezenţi în sala adunării de la Casina Militară, publicaţi nominal de ziarul braşovean „Glasul Ardealului”: „Românul” - I. Clopoţel; „Gazeta Poporului” - I. Broşu; „Revista Economică” - C. Popp; „Drapelul” - A. Vasile; „Foaia Poporului Român” - L. Paukerow; „Unirea” - Dr. Coltor; „Glasul Ardealului” - Ov. D. German; Biroul de presă al gardelor române: Ion Montani; „Biserica şi şcoala” - Dr. Botiş; „Lumina” - Dr. Cornean; „Opinca” - Dr. Molin; „Telegraful român” - Dr. Regman, „Glasul Bucovinei” - Alecu Procopovici. Acelaşi ziar, „Glasul Ardealului”, în numărul său din 4 decembrie 1918, mai sublinia faptul că nu se putea găsi un loc mai nimerit pentru proclamarea României Mari decât Alba-Iulia, „această meccă a neamului românesc… loc udat cu sfântul sânge al martirilor Horea, Cloşca şi Crişan”.
    În continuare, redăm din publicaţia săptămânală „Biserica şi şcoala”, revistă bisericească, şcolară, literară şi economică, din Arad, Anul XLII, numărul 48, din 25 noe./8 dec. 1918, desfăşurarea Marii Adunări de la Alba-Iulia: „În ziua memorabilă din 18 Noemvrie (1 Decemvrie) împlinitu-s-au şi al treilea act din opera mântuirii neamului românesc. După unirea Basarabiei, ruptă dela sânul mamei sale de nesaţiul imperialismului ţarist, şi a ţării mândre a fagilor, smulsă din frumoasa grădină a lui Ştefan cel Mare prin perfidia austriacă, era prea firesc, ca şi partea robită de secoli a corpului naţional din Transilvania, Ungaria şi Banat să urmeze legea firei şi în marea sa adunare naţională din sfânta cetate a gloriei şi a patimilor sale să proclame unirea sa cu patria mamă. Idealul naţiunii române de pretutindeni s-a desăvârşit. Sculaţi-vă voi cei din mormânturi la glasul trimbiţelor învierii noastre! Săltaţi cei întristaţi de veacuri, căci iată lacrămile voastre de durere s-au prefăcut în şiroaie de bucurie! Veseliţi-vă şi bucuraţi-vă împreună cu noi cei goniţi de oarba tiranie pentru dreptate şi adevăr, în acest ceas de învingere a dreptăţii eterne dumnezeeşti! Liberaţi de cătuşele robiei milenare cu smerenie ne închinăm provedinţei dumnezeeşti, pentrucă ne-a hărăzit a ajunge praznicul mare şi luminat, care în momentele sale principale s-a serbat în următorul chip: Ajunul. Cei ce au avut rara fericire a petrece înălţătoarea zi de 18 Noemvrie (1 Decemvrie) între zidurile istorice ale cetăţii lui Mihaiu Viteazul, au cules impresiuni, cari nu se mai pot uită. O sută de mii de oameni adunaţi din toate ţinuturile locuite de Români, într-un glas şi într-o simţire spusau lumei întregi voinţa sa nestrămutată de a trăi într-un singur stat naţional cu fraţii săi din România, Basarabia şi Bucovina. Imensa afluenţă a lumii româneşti s-a început de joi. Vineri, la orele 5 d. a. sosesc P. S. Lor: Ioan I. Papp, Dr. Miron Cristea şi membrii Consiliului Naţional Central în frunte cu dl. Dr. Ştefan C. Pop. La gară aşteaptă întro ţinută mândră compania de onoare a locotenentului Ovid Grifa, comanda Legiunii naţionale române din Alba-lulia. Când intră trenul în gară compania locotenentului Grifa face onor la dreapta. Glasul biruitor al goarnei se amestecă cu puternicele acorduri ale imnului naţional, cântat de elevii institutului nostru teologic, cari cu însufleţire sub stindard naţional, cu culorile aranjate orizontal, veniră la marea adunare. […] Pretutindeni cântece şi jocuri, ovaţii şi scene de înfrăţire, ordine şi disciplină, care ar putea servi spre laudă şi a celor mai civilizate neamuri. Mulţămită admirabilei organizări şi a muncei gigantice, ce a prestat-o locotenentul Grifa în calitate de şef al poliţiei, nici un incident neplăcut n-a conturbat şi profanat evlavia şi măreţia serbării. [...] Terminat fiind serviciul dumnezeesc la orele 10 se începu marea adunare în sala Casinei Militare din cetate, tixită de mulţimea delegaţilor din toate părţile şi decorată cu steagurile popoarelor eliberatoare şi a celor ce au avut soarte comune cu noi. Când intră în sală membrii Consiliului Naţional se fac ovaţii furtunoase. Între ovaţii nesfârşite îşi fac intrarea în sală şi urcă podiul şi arhiereii ambelor confesiuni. Tot astfel şi oficialii români şi reprezentanţii fraţilor din Basarabia şi Bucovina. Viu aclamat e şi generalul român dl. Leonte, care ia loc lângă masa ziariştilor. Adunarea o deschide dl. Ştefan Cicio Pop print-un discurs însufleţit, după terminarea căruia numeşte de notari ad-hoc pe domnii: Dr. Laurenţiu Oanea, Dr. Sever Miclea, iar de raportor al comisiunii de verificare pe Dr. Ion Suciu. După raportul dlui Dr. Ioan Suciu fiind de faţă 1228 de delegaţi, preşedintele Dr. St. C. Pop declară Adunarea Naţională capabilă de a aduce hotărâri decisive. Constituirea se face între vii aclamări astfel: Preşedinţi: Gheorghe Pop de Băseşti şi episcopii Ioan I. Papp şi Dr. Demetriu Radu; - vicepreşedinţi: Dr. Mihali, Dr. Ştefan Pop şi Ion Flueraş; notari: Dr. AI. Fodor, Dr. Sever Miclea, Dr. C. Brediceanu, Dr. Silviu Dragomir, Dr. L. Oanea, Iosif Ciser, Dr. Ionel Pop şi Dr. Gh. Crişan. După cuvântul de deschidere al presidentului Gheorghe Pop-de Băseşti se dă cuvânt dlui Vasilie Goldiş, care înainte de a ceti proiectul de rezoluţiune stabilit de Marele Sfat Naţional, îşi rosteşte discursul adresându-se cu «Mărită Adunare Naţională!», concluzionând: «Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat, Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă unirea ei cu Ţara Românească»”.
    Continuarea redării desfăşurării Marii Adunări Naţionale din sala Casinei Militare din Alba-Iulia este publicată în numărul următor, 49, Anul XLII, din 2/15 decembrie 1918, pagina 1, al ziarului arădean „Biserica şi şcoala”: „Când dl. Vasile Goldiş terminând cetirea proiectului de rezoluţiune exclamă: «Trăiască România Mare», întreaga sală într'un elan de nespusă însufleţire isbucneşte în ovaţii şi aplause frenetice. Arhiereii şi întreg Marele Sfat se ridică de pe scaune. Idealul naţional se înfăptui şi pământul sfânt al mândrei noastre împărăţii e udat de lacrămile bucuriei şi ale emoţiunii. Momentul istoric nu se poate descrie. După expozeul istoric al dlui Goldiş ia cuvântul înţeleptul neamului dl. Dr. Iuliu Maniu, care îşi începe vorbirea după urale şi ovaţii sgomotoase. Motivează hotărârile din proiectul de rezoluţie cu o logică, clariate şi uşurinţă proprie tuturor manifestaţiunilor din viaţa publică a fruntaşului, care întruneşte în persoana sa simpatică dragostea şi încrederea întregului neam”. În aceeaşi publicaţie, la pagina doi, este publicată şi telegrama adresată de Marele Sfat al Ţării Majestăţii Sale Regele Ferdinand I: „Adunarea naţională a Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara ungurească în Alba-Iulia, glorioasa cetate a lui Mihai Viteazul, a declarat, într-un elan de entusiasm fără margini, unirea teritoriilor sale cu regatul României. Vestindu-vă hotărârea aceasta, care încoronează aspiraţiile de veacuri ale neamului românesc, rugăm pe Majestatea Voastră, să primiţi omagiile ce venim a le exprima cu profunda supunere. Trăiască M. S. Regele Ferdinand! Trăiască M. S. Regina Maria! Trăiască Augusta Lor Familie! Trăiască România Mare!”.
    Despre Marea Adunare de la Alba-Iulia şi semnificaţia hotărârilor sale scrie şi revista „Transilvania”, revista Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, al cărei redactor interimar era preşedintele ASTRA, braşoveanul Andrei Bârseanu, având în Colectivul de redacţie pe fruntaşii astrişti: Dr. Silviu Dragomir, Ioan I. Lepădatu, Victor Stanciu (An XLIX, Nr. 1-12, 1 Decembrie 1918, pag. 1-2).
    „Scriem aceste şire în zile de bucurie, în zile de înălţare a sufletelor. Prin hotărârea epocală, adusă în 1 l. c. (luna curentă - n.n.) la Alba-Iulia, de a ne împreuna pentru toate timpurile cu fraţii noştri de peste Munţi, s-a înfăptuit visul de veacuri al Neamului nostru, s-a dat cea mai firească soluţie năzuinţelor noastre politice. De aici înainte Românimea din aceste părţi nu va mai fi un vas mânat de valuri şi ameninţat în fiecare clipită de furtunile duşmane, ci, împreună cu fraţii din celelalte ţinuturi, în care ne-a sădit marele Traian, va forma o stâncă puternică, destoinică a ţinea piept cu toate valurile şi cu toate furtunile, şi care-şi va ridica falnic creştetul său în mijlocul talazurilor, privind cu încredere la orizontul, ce se deschide senin înainte-i. De aici înainte Neamul nostru, liber de cătuşile ce-l ţineau înlănţuit până acum, se poate dezvolta neîmpiedecat pe toate terenele şi poate dovedi lumei, cu cât este în stare a contribui la progresul general al omenimei, în urma însuşirilor preţioase, cu care e înzestrat. Vulturul priponit în lanţ până acum, de aici înainte îşi poate lua zborul în înaltul cerului, spre soare, spre lumină, de care era atât de dornic. […] Asociaţia noastră priveşte cu toată încrederea în viitor! - Liberă de zăgazurile ce-i stau în cale, liberă de rezervele de tot felul ce trebuia să-şi impună spre a nu-şi periclita existenţa, de aici înainte ea-şi va putea împlini cu mult mai bine menirea sa de luminătoarea păturilor largi ale poporului, de cultivătoarea năravurilor bune, de susţinătoarea şi propagatoarea sentimentului naţional. Alăturea de celelalte surori ale ei, ea va contribui de aici înainte, în măsură cu mult mai mare ca până acum, la ridicarea materială, morală şi intelectuală a Neamului nostru, şi, mai presus de toate, la înfrăţirea sufletelor, care va forma pentru vecie, pe lângă unitatea politică, legătura cea mai puternică a tuturor celor de o limbă şi de un sânge. Câmpul ei de activitate s-a lărgit deodată cu delăturarea graniţelor meşteşugite ce ne despărţiau, şi de aici înainte oricare fiu al României întregite poate fi membru al ei, oricare Român cu simţ şi cu râvnă pentru binele obştesc se poate înşirui sub steagul ei biruitor, care va fâlfăi din ce în ce mal falnic în tot cuprinsul moşiei strămoşeşti: «dela Nistru pân' la Tisa». Înainte, deci, la lucru, cu deviza: lumină, virtute, frăţie în România întregită!” (Sibiu, Decembre 1918. Semnează: Redacţia)
    Publicaţia „Unirea”, Foaie bisericească-politică a Bisericii Greco-catolice (Anul XXIX, Blaj, nr. 6/ Duminică, 12 ianuarie 1919, pag. 1), publică articolul „Prăbuşirea Hajdudorogului”.
    Exemplul din Careii-mari a avut următorul ecou şi în secuimea noastră (ruperea legăturilor cu Epicopia de Hajdudorog şi subordonarea faţă de Mitropolia greco-catolică de la Blaj; în acest sens - n.n.). Dăm următoarea corespondenţă:
    „Onorată Redacţiune
    Adunarea generală a credinjcioşilor gr. cat. Români din Şard, Siliorutiv, Bolintfalău, Agard, Chibelea-Sintioana, Netie, Moşin şi Boj ţinute în şcoala din Şard sub prezidiul subscrisului in 21/8 Dec. 1918, Adunarea generală a credincioşilor gr. cat. din Târgul Murăş ţinută în 24/11 Dec. 1918 în Biserica gr. cat. din Târgul Murăş, ţinută iar sub prezidiul subscrisului şi pe lângă notar şi bărbaţi de încredere la obiectul: desbaterea ţinutei credincioşilor români gr. cat. din parohiile susnumite incorporate la Episcopia de Hajdudorog au adus următorul decis (hotărâre - n.n.): 1. Adunarea declară cu unanimitate câ cu ziua susnuniită am rupt toată legătura cu Episcopul de Hajdudorog şi să încredinţază să aducă la cunoştinţa susnumitului Episcop. 2. În mod interimar ne alăturăm întru toate acţiunii vicariului de Sătmar Prea On. Domn, Romul Marchiş, ne supunem guvernării Domniei Sale. Îl rugăm ca să binevoiască a exopera dela S. Scaun Apostolic încorporarea din nou la Arhidieceza de Alba-Iulia şi Făgăraş pe lângă un Vicariat al secuimii şi întregirea forului protopopesc disolvat prin episcopia de Hajdudorog. 3. Declarăm de nul călindarul Gregorian întru ţinerea sărbătorilor. 4. Să încredinţează prezidiul ca să aducă la cunoştinţă Prea Veneratului Consistor gr. cat. în Blaj şi a să ruga de ocrotirea părintească precum am fost. … Alesandru Gligor parohul Şardului, adm. al Târgului Murăş”.
    Un rol important în difuzarea documentelor mişcării naţionale, în organizarea, desfăşurarea şi consolidarea Statului Naţional Unitar Român l-a avut şi publicaţia „Românul” de la Arad (1911-1916; 1918-1921-1938), organ al Partidului Naţional Român din Transilvania, suspendat de către autorităţile maghiare în martie 1916 şi reapărut în octombrie 1918, sub conducerea fruntaşului ardelean Vasile Goldiş, care „a avut fericita inspiraţie, după cum afirma dr. Vasile Popeangă în volumul, Vasile Goldiş - Prin noi înşine, de a aduce forţe tinere în redacţie - Aron Cotruş, Vasile Stoica, Ion Montani - de a apela la ziarişti şi oameni politici de peste Carpaţi să întreţină relaţiile publicistice cu redacţia ziarului pe care îl conducea - Mircea Russu-Şirianu, Romulus Cioflec, D. Nanu, Al. Cazaban, G. Topârceanu au fost colaboratori ai ziarului condus de Vasile Goldiş. Prestigiul ziarului a crescut datorită sprijinului acordat de N. Iorga şi Al. D. Xenopol. La activităţile scriitorilor din Arad au participat scriitori din România: Cincinat Pavelescu, Emil Gârleanu, Dumitru Anghel, D. Nanu, Anton Theodorian, Corneliu Moldovan, Al. Stamatiad şi Victor Eftimiu”. Mi s-a părut semnificativă, pentru politica ziarului privind minorităţile naţionale, publicarea în numărul 46, din 23 dec. 1918/5 ianuarie 1919, pe prima pagina, a argumentelor şi poziţiei şvabilor privind viitorul lor în Banat, în articolul intitulat: Atitudinea politică a şvabilor din Banat, precum şi adresarea lor generalului francez Berthelot cu prilejul vizitei acestuia la Arad.
    „Revoluţia i-a aflat pe Şvabii bănăţeni total neorganizaţi. Până acum între intelegenţa (intelectualitatea - n.n.) şi poporul şvab n-a fost contactul necesar, amândouă părţile s-au lăsat maghiarizate şi lipsia numai lovitura de graţie ca să se deznaţionalizeze de tot. Advocaţi, profesori, ingineri şvabi, abia o duzină de oameni, au constituit în primele zile ale revoluţiei în Timişoara Consiliul Naţional şvăbesc, chemând toate comunele şvăbeşti din Banat la conştiinţă naţională şi la aderare. Rezultatul a fost de admirat. Acea naţiune şvabă, despre care toţi credeau deja că trage de moarte, în răstimp scurt de câteva zile s-a deşteptat la conştiinţă naţională. […] Fapte, că în Primele zile ale revoluţiei naţiunea şvăbească a stat pe punctul de vedere al intregităţii Ungariei. Şvabii şi-au apropriat programul ministrului Jăszi. Fără îndoială, o autonomie a Şvabilor bănăţeni în legatară cu întregitatea Ungariei ar fi fost foarte favorabilă pentru Şvabii înaintaţi în cultură şi în ale economiei. Deoarece însă celelalte naţiuni ale Ungariei n-au acceptat acest program, ci au hotărât să se alăture ţărilor-mame învecinate, naţiunea şvabă din Banat încă a încetat să mai accentueze şi să pretindă intregitatea şi acum s-a pus şi ea pe temeiul dreptului de liberă dispunere, dorind să hotărască singură şi spontan, cărui stat nou, format pe teritoriul Ungariei, să aparţină. Pretenţiunea dreptului de liberă dispunere a adus pe conducătorii naţiunii şvăbeşti în faţa unei probleme dificile.
    A trebuit să discutăm chestiile de simpatie şi antipatie şi să cumpănim problema numai din punct de vedere economic şi punctul de vedere al viitorului naţiunii şvăbeşti. Într-o Ungarie ştirbită şi neputincioasă de a se dezvolta economiceşte, nu putem rămânea. Întrebarea e deci: Iugoslavia sau România? Naţiunea şvăbească, cu toată purtarea insinuantă a trupelor sârbeşti de ocupaţie, s-a decis pentru aceasta din urmă. Noi trebuie să rămânem cu Ardealul şi cu Saşii organizaţi. - Urmarea acestui punct de mânecare (?) a fost atitudinea absolut respingătoare a Şvabilor faţă de imperiul sârbesc în Banat şi prezintarea lor în Arad înaintea generalului Berthelot, căruia i-au predat următoarea declaraţie, în franţuzeşte:
    «Domnule General,
    Din cauza ocupaţiei sârbeşti, în loc de Timişoara, numai în Arad avem prilej să ne prezintăm înaintea Dumnevoastră. D-le General, ca reprezentanţi ai naţiunii şvăbeşti din Banat, - în ale cărei vine, trăgându-şi originea din Alsacia-Lorena, încă curge sânge francez, - ne exprimăm simpatia şi omagiile faţă de marea naţiune franceză. Declarăm sincer, că de la naţiunea franceză aşteptăm înfăptuirea dorinţelor noastre, în mâinile ei depunem soarta noastră. Faţă de trupele sârbeşti de ocupaţie din Banatul nostru şi faţă de imperiul sârbesc - considerând nenumăratele atrocităţi şi nedreptăţi, ce le săvârşesc faţă de diferitele naţiuni care vieţuiesc aici - cu tot dreptul nu putem avea încredere şi dacă acest regim sârbesc brutal va persista aici şi pe mai departe, ne cuprinde adâncă îngrijorare pentru viitoarea noastră soartă. De aceea naţiunea şvăbească are dorinţa fierbinte, ca imperiul peste Banat să-l preia naţiunea înrudită cu naţiunea franceză, naţiunea română - în care naţiune avem deplină încredere în ce priveşte recunoaşterea drepturilor noastre -, şi până când se va întâmpla aceasta, dar dorim să se întâmple cât mai curând, Banatul să-1 ocupe soldaţii francezi cavaleri, a căror perseveranţă şi vitejie a stors admiraţia noastră adâncă şi a căror prezenţă ne umple sufletele de linişte. Semnează: Naţiunea şvăbească din Banat».
    Ziarele româneşti din Transilvania şi-au făcut cu cinste datoria de a informa opinia publică românească relatând pe larg Hotărârea de Unire adoptată la Alba-Iulia, au întors pe toate feţele cuvântarea fruntaşului politic ardelean Vasile Goldiş, ţinută în Sala Casinei Militare, actuala Sală a Unirii. Şi au fost acordate spaţii generoase analizei articolelor Rezoluţiei Unirii, însă spaţiul restrâns al bilunarului nostru nu ne permite de această dată publicarea mai multor fragmente din presa vremii.

    Categorie:


    0 0

    Asemenea lui Mihail Sadoveanu în „Hanu Ancuţei”, am simţit şi eu timp de patru ani că la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” (CNMV) din Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna, am fost ca într-o cetate bine clădită, ce avea menirea de a ne creşte aripi, de a ne insufla credinţa că viitorul îşi va deschide larg porţile pentru noi, dăruindu-ne întreg orizontul. În această „toamnă aurie” am avut din nou ocazia să fiu aici, alături de alte generaţii de elevi, dar cu mulţi dintre foştii mei profesori, arborând în zi de sărbătoare Drapelul Naţional pe catargul inaugurat în curtea şcolii.
    Însoţită de 14 elevi şi două colege, Viorica Radu şi Lucica Buzenche, profesoare de Limba şi Literatura Română la Liceul Tehnologic „Paul Bujor” din oraşul Bereşti, judeţul Galaţi, am plecat într-o excursie şcolară intitulată „În drumeţie spre Valea Zânelor”, organizată sub egida Centenarului Marii Uniri. Este cunoscut faptul că excursia reprezintă o activitate didactică bazată pe interdisciplinaritate şi muncă în echipă. Conţinutul didactic al excursiilor este mult mai flexibil şi mai variat decât al lecţiilor desfăşurate în sala de clasă, elevii participând cu multă bucurie şi optimism la aceste acţiuni, lărgindu-şi în acest fel orizontul de cunoştinţe prin contactul direct cu realitatea.
    Prin mijloacele atrăgătoare pe care le are la dispoziţie, excursia înviorează activitatea şcolară, stimulează curiozitatea de a descoperi noi fenomene, formează o atitudine ecologică pozitivă, prilejuieşte trăiri adânci ale unor sentimente patriotice. Astfel, cu ajutorul excursiilor şcolare se dezvoltă spiritul de prietenie, de colectiv, de disciplină, de iniţiativă, precum şi deprinderi, proceduri gospodăreşti de la vârstă mică, toate acestea fiindu-le elevilor folositoare în viaţă. Şi am ales de această dată un traseu inedit, cu obiective interesante, împletind drumeţia cu un program artistic urmărit la CNMV.
    Proiectul de excursie s-a desfăşurat în perioada 6-8 noiembrie a.c., cu plecarea de la Liceul din Bereşti, iar primul obiectiv a fost Mausoleul de la Mărăşeşti, un monument istoric dedicat eroilor Primului Război Mondial, ridicat pe locul în care, în vara anului 1917, s-au desfăşurat luptele de la Mărăşeşti, soldate cu victoria trupelor române. În confruntările de la Mărăşeşti au pierit 480 de ofiţeri şi 21.000 de soldaţi români. Somptuosul monument, cunoscut şi ca ,,Biserica Neamului”, este decorat cu o friză dăltuită în piatră de către sculptorii Ion Jalea şi Corneliu Medrea, ce ilustrează aspecte din timpul luptelor din vara anului 1917. ,,Cupola Gloriei” este decorată cu pictură în frescă realizată de către pictorul Eduard Săulescu. Elevii au putut admira, printre altele, în interiorul muzeului, picturi care ilustrează evoluţia Poporului Român şi copii ale actelor doveditoare ce privesc Marea Unire de la 1918.
    Al doilea popas a fost la Oneşti, la Sala de Gimnastică „Nadia Comăneci”, unde am putut „testa” spaţiul de antrenament feminin, dar şi de a ne familiariza de aproape cu aparatele la care lucrează fetele. Ştim cu toţii că istoria Oneştiului este marcată de două legende, prima consemnându-se în documentele istoriei naţionale, şi stă ca mărturie stejarul din altarul Bisericii de la Borzeşti, unde s-a născut şi a copilărit Ştefan cel Mare, iar cea de-a doua, Nadia Comăneci, fata care a sfidat legile gravitaţiei, care a învins computerul şi care a scris istoria gimnasticii mondiale, făcându-ne părtaşi la gloria sa de atunci şi de peste timp.
    Am ajuns apoi în judeţul Covasna şi am vizitat Muzeul Păpuşilor din Târgu-Secuiesc, un loc plin de poveste, de copilărie, de joacă şi de culoare. Nagy Ilona este proprietara acestuia şi din dorinţa de a avea în oraşul său ceva inedit, dar şi dintr-o pasiune pentru aceste minunăţii, a deschis muzeul în 2010 cu 175 de păpuşi, iar astăzi muzeul numără peste o mie de exemplare. Situat într-o clădire veche, recondiţionată, muzeul este aşezat la etajul superior şi include mai multe camere, în care păpuşile sunt grupate pe mai multe colecţii: balerine, îngeri, indiene, prinţese, şcolăriţe, cu chip de bebeluş, de diverse dimensiuni şi împodobite în cele mai frumoase costumaţii, care te fac a visa la o lume unde păpuşile pot prinde viaţă. Şi cred că o fac, în sufletele noastre, atât cât ne permitem să rămânem copii. Aici elevii noştri au avut ocazia să o cunoască pe poeta Mihaela Aionesei, pe care o aşteptăm cu drag la Galaţi, la o întâlnire cu scriitorii.
    Din oraşul cu aer medieval ne-am îndreptat spre Sfântu-Gheorghe, reşedinţa de judeţ, unde am fost aşteptaţi la Centrul Ecleziastic „Nicolae Colan” de părintele Sebastian Pârvu, care, cu multă bucurie şi dăruire, ne-a prezentat rolul acestui centru de documentare într-o zonă vitregită de istorie, ne-a condus spre impunătoarea Catedrală Ortodoxă a oraşului, sufocată parcă intenţionat de prea multe clădiri de jur-împrejur, iar apoi am fost ghidaţi spre Muzeul Spiritualităţii Româneşti, unde am descoperit multe obiecte istorice de valoare, care atestă prezenţa, educaţia şi religia românilor de pe aceste meleaguri de sute şi sute de ani. Am putut admira după aceea Grupul Statuar „Mihai Viteazul”, aducându-ne aminte de făuritorul primei Uniri a celor trei Ţări Româneşti - Moldova, Ardealul şi Ţara Românească, realizată la 27 mai 1600. Prima Şcoală Românească din Sfântu-Gheorghe, în apropierea căreia tronează statuia Mitropolitului Andrei Şaguna, a încheiat lista obiectivelor de vizitat pentru prima zi a excursiei noastre. Aici am aflat că aceasta face parte din cadrul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, că este atestată documentar din 1799 şi că, evident, a avut o istorie zbuciumată, cauzată de regimul politic din zonă. Însă faptul că numeroşi creştini ortodocşi au avut aici acces la educaţie, cu perioade îndelungate de frământări, lasă după sine amprenta dorinţei istorice de păstrare a limbii neamului, a tradiţiilor şi a cultului religios, ambiţie de la care generaţiile tinere ar avea ce învăţa.
    A doua zi a periplului nostru a atins următoarele obiective: Cetatea Braşovului, de unde am putut admira oraşul de la poalele Tâmpei; Cetatea Făgăraşului, o fortificaţie din secolul al XIV-lea, ce nu a reuşit a fi niciodată cucerită, care arată şi astăzi impozant; Castelul de lut „Valea Zânelor”, unde am regăsit o lume de basm, un loc creat la poalele Munţilor Făgăraş pentru a ne rupe de cotidian, prin care să întrevedem o lume mai bună, mai curată, un univers al copiilor, decorat acum în spiritul toamnei. Frumoasa zi de noiembrie ne-a purtat pe înserat spre Sibiu, centrul căruia ne-a dezvăluit Palatul Brukenthal, Turnul Sfatului şi Podul Minciunilor, iar gazdă în final, la revenirea în judeţul Covasna, ne-a fost Hanul de la Reci, unde ne-am destins, am dansat şi ne-am plimbat pe malul lacului din apropiere.
    Ziua de 8 noiembrie ne-a adus o frumoasă sărbătoare, cea a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, în care am fost invitaţi la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe, pentru a fi împreună de Ziua şcolii la activităţile deosebite organizate aici. După ora 10, elevi, profesori şi părinţi, dar şi preoţii comunităţii s-au adunat la bustul lui Mihai Viteazul din curtea şcolii pentru un moment omagial, la care a luat parte şi prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, dar şi inspectorul şcolar adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, prof. Marcela Ştefu. Directorul adjunct al unităţii, prof. Maria Băilă, a deschis manifestările, punctând faptul că: „Această sărbătoare este pentru noi, an de an, un bun prilej de pomenire şi slăvire a patronului nostru spiritual - Domnitorul Mihai Viteazul. În acest cadru de totală sărbătoare, ne-am amintit de strigătul copilului din Lancrăm - „Trăiască România dodoloaţă!”, strigăt care acum 100 de ani a devenit realitate”.
    După slujba de pomenire, a fost intonat Imnul de Stat, pe ritmurile căruia a fost înălţat tricolorul pe catargul inaugurat în curtea liceului, un moment solemn şi plin de suflet român, un fapt absolut necesar, firesc, realizat după „zidurile” acestei „cetăţi”, numită „Mihai Viteazul”. A urmat un moment artistic, susţinut de elevi, în care s-a recitat din Grigore Vieru, s-au cântat cântece populare şi s-a dansat Hora Unirii.
    Pentru elevii Liceului Tehnologic „Paul Bujor” a urmat o caldă primire în incinta cantinei CNMV, unde, prin amabilitatea profesoarei Ligia Dalila Ghinea, a fost semnat acordul de parteneriat între liceele noastre, iar copiii şi profesorii de la Bereşti au primit antologii de poezie ale gazdei. De acolo am fost conduşi spre sala de festivităţi şi am participat la spectacolul oferit de Andrei Păunescu, fiul marelui poet Adrian Păunescu, şi invitaţii săi, în cadrul Cenaclului Flacăra. Aici s-a cântat, s-a dansat, elevi şi profesori ai celor două unităţi de învăţământ, mână în mână şi toţi într-un glas, parcă sub mottoul: „Nu uita că eşti român!”.
    Drumul nostru a continuat şi s-a încheiat cu o ultimă oprire la Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul Schitului Lepşa, iar apoi la Cascada Putnei şi Casa Vrâncioaiei, unde sufletul ni s-a umplut de toamnă, de târziu, de tricolor într-un apus care ne arăta că educaţia se face la timpul prezent, cu valori ale trecutului şi cu încrederea într-un viitor strălucit. Nimic nu e mai frumos decât revenirea „fiului risipitor” acasă, iar casă ne este fiecare colţişor al acestei Ţări, pe unde am călcat, pe unde am umblat cu inima-n desagă şi am cules amintiri dintre cele mai frumoase şi mai luminoase.
    Le mulţumesc, aşadar, românilor din Sfântu-Gheorghe pentru ospitalitate, pentru cea de acum şi pentru cea de odinioară, atunci când treceam întâia oară Prutul pentru a mă înfrăţi cu aceste locuri minunate, unde mi-am lăsat o bună parte din suflet şi din simţire, cu speranţa că mă voi întoarce…

    Categorie:


    0 0

    30 noiembrie

    Hramul Catedralei Naţionale
    1 Decembrie 2018, România la ceas de Centenar

    Poporul nostru român, născut din fuziunea geto-dacilor, din sudul şi din nordul Dunării, cu romanii, este, după greci şi după ro-mani, unul dintre cele mai vechi popoare creştine ale Europei.
    Creştinarea geto-daco-romanilor s-a făcut concomitent cu romanizarea lor, încât românii apar în istorie de la început ca po¬por romanic şi creştin.
    Creştinismul românesc are o străveche şi glorioasă istorie de două milenii în spaţiul carpato-danubiano-pontic, constituind astfel o ramură importantă a Bisericii celei una, sfân¬tă, universală şi apostolică, înfiinţată de Domnul Iisus Hristos şi răspândită în lume de Sfinţii Săi Apostoli şi de urmaşii lor.
    După tradiţia creştină, în provinciile nord-vestice ale Asiei Mici, în care locuia şi o populaţie traco-frigiană, şi la traco-geto-dacii de la sudul Dunării, înrudiţi cu aceasta, a predicat Sfântul Apostol Andrei, «cel dintâi chemat la apostolie», fratele Sfântului Apostol Petru. De asemenea, Apostolul Andrei a încreştinat pe locuitorii ţinutului Dobrogei de astăzi.
    Sfântul Apostol Andrei este ocrotitor al Poporului Român şi al Catedralei Mântuirii Neamului de la Bucureşti. Semn al cinstirii neamului nostru faţă de Sfântul Apostol Andrei este şi faptul că noua catedrală patriarhală - Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională va avea ca hram principal Înălţarea Domnului - Ziua Eroilor şi, apoi, al doilea hram - Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
    În anul 2018 aniversăm Centenarul Marii Uniri, adică un secol de la constituirea României Mari. În mod firesc, acest an a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, fapt ce constituie un prilej de cultivare a unităţii şi demnităţii noastre naţionale, şi de recunoştinţă faţă de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a conştiinţei de neam, a comuniunii de credinţă, de limbă, de cuget şi simţire românească.
    Creştinat, adică unit cu Hristos prin Botez, pe când se forma ca popor nou în istorie, Poporul Român a purtat în sufletul său în acelaşi timp pecetea tainei Crucii şi Învierii lui Hristos, trăind ritmic istoria ca pe o Cruce şi o Înviere, suferinţă şi speranţă, întristare şi bucurie. Taina Crucii care se înalţă în slava Învierii este înscrisă pe Stema României, ca simbol al dăinuirii noastre şi program spiritual al devenirii noastre. De aceea, vulturul de pe Stema României poartă Crucea în plisc, arătând că numai prin credinţă şi iubire jertfelnică noi ne-am apărat Patria, am dăinuit ca neam şi am realizat unitatea şi demnitatea noastră ca stat naţional.
    Rodirea luminoasă a Evangheliei lui Hristos în istoria şi cultura Poporului Român se vede şi în darul unităţii, al libertăţii şi demnităţii naţionale, dobândit prin credinţă puternică şi luptă jertfelnică de-a lungul a multor „secole de suferinţă creştineşte îndurate”, după cum este scris pe Arcul de Triumf din Bucureşti.
    În Anul Centenarului Marii Uniri, trebuie să subliniem în mod deosebit că România Mare este şi o lucrare a Bisericii Ortodoxe Române, care, în toată istoria ei, a apărat unitatea de credinţă a românilor şi, implicit, a cultivat conştiinţa unităţii de ¬neam. „Românii - scria marele istoric Nicolae Iorga - au trăit într-o comunitate religioasă, care a avut drept consecinţă o comunitate culturală de cel puţin 300 de ani, şi aceasta a produs în ceea ce priveşte sentimentul general de unitate românească cel mai mare efect.” ¬Biserica, prin predică şi tipar, a cultivat cu stăruinţă în sufletele credincioşilor români conştiinţa că au aceeaşi origine, ca neam, aceeaşi limbă neolatină şi aceeaşi credinţă creştină.
    Cu alte cuvinte, în cazul neamului nostru, conştiinţa uni¬tăţii de credinţă s-a împletit întotdeauna cu cea a unităţii de neam sau, mai exact, unitatea de credin¬ţă a întreţinut, a cultivat şi consolidat conştiinţa unităţii de neam. Unitatea de credinţă şi unitatea de neam erau atât de strâns unite, încât credinţa ortodoxă, în limbajul medieval, era numită „legea românească” (din Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima duminică din Postul Naşterii Domnului, 2018).
    S-au spus multe vorbe frumoase în acest an 2018 - Centenar. Mi-au rămas în minte cuvintele domnului academician Ion Aurel Pop, preşedintele Academiei Române: „Centenarul trebuie să arate că avem simţ de ceremonie şi o solemnitate a recunoştinţei”.
    Desigur, pentru cei ce vor să cerceteze în amănunt despre acest subiect, în ziarul „Lumina” al Patriarhiei Române s-au publicat, şi se vor mai publica în acest an, multe articole bine alcătuite. Am reţinut că momentul cel mai important care a facilitat realizarea evenimentului de la 1 Decembrie 1918, a fost Unirea Principatelor Române, Moldova cu Ţara Românească, la 24 ianuarie 1859, sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Totodată, este deosebit de important de amintit aici, domnia de 48 de ani a primului rege al României, Carol I (1866-1914): în timpul domniei sale, Ţara a obţinut independenţa deplină faţă de Imperiul Otoman (1877); de asemenea, putem spune că la sfârşitul domniei, ne-a lăsat pregătiţi să facem pasul spre Marea Unire. Sărbătorim în acest an, 2018, împlinirea Centenarului de la înfăptuirea Unirii Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Regatul României, în anul 1918, după încheierea Primului Război Mondial. Intrarea României în această conflagraţie mon¬dială (17 august 1916) a urmărit, de fapt, întregirea Neamu¬lui Românesc şi făurirea Statului Naţional Unitar. În cei doi ani de război, clerul ortodox român a fost foarte activ: o parte a clerului ortodox român din Regatul României a însoţit trupele române pe câmpurile de luptă, o altă parte a rămas alături de credincioşii din teritoriile româneşti ocupate de trupele germane şi bulgare, iar mulţi monahi şi monahii din mănăstiri s-au angajat ca voluntari în serviciile sanitare ale Armatei Române.
    În 9 aprilie 1918, la Chişinău, Sfatul Ţării a hotărât cu majoritate de voturi Unirea Basarabiei cu România. În cuvân¬tul regelui Ferdinand, rostit în cadrul dejunului oficial de la Palatul Regal din Iaşi, oferit în cinstea delegaţiei basarabene, era menţionată importanţa momentului: „V-aţi alipit în timpuri grele pentru Ţara Mamă, ca un copil tânăr, însă cu inima adevărat româ¬nească. Salutăm în voi o parte frumoasă a unui vis care niciodată nu se va şterge… Trăiască copilul cel mai mic, dar poate cel mai voinic, al României Mari”. La 28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi, s-au desfăşurat lucrările Congre¬sului General al Bucovinei, care a hotărât „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”. Desăvârşirea României Mari a fost înfăptuită prin proclamarea Unirii Transilvaniei cu România, în 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia. Cele două Biserici româneşti din Transilvania, Ortodoxă şi Greco-Catolică, dincolo de anumite suspiciuni şi neînţelegeri între ele, au contribuit mult la efortul de emancipare naţională.
    La 21 noiembrie 1918, ierarhii celor două Biserici şi-au expri¬mat în scris adeziunea la Consiliul Naţional Român (Marele Sfat al Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania): „Noi, subsemnaţii episcopi ai Bisericii Ortodoxe Române şi Greco-Catolice Române, avem ferma convingere că interesele de viaţă ale Neamului Româ-nesc, ai cărui păstori sufleteşti suntem, pretind ca un categoric imperativ, înfăptuirea acestui drept de liberă dispunere şi faţă de neamul nostru”. În dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, la sfârşitul Sfintei Liturghii, săvârşite în Biserica Ortodoxă din Alba-Iulia, Episcopul Miron Cristea al Caransebeşului a citit Rugăciunea pentru dez¬robirea Neamului Românesc. Cuprinsul profund al rugăciunii rostite a creat o emoţie foarte puternică în rândul celor prezenţi, încât întreaga biserică a intonat, apoi, imnul Deşteaptă-te, române! Se spune că atunci „nu era niciun ochi uscat. Din ochii tuturor curgeau sfintele lacrimi ale Învierii noastre Naţionale”. Şedinţa Adunării Naţionale Constituante s-a încheiat cu un cuvânt festiv al Episcopului ortodox Ioan I. Papp al Aradului, care accentua ideea potrivit căreia clerul şi poporul sunt „una în cugete şi simţiri, sunt una în dorinţele şi aspiraţiunile naţionale de la vlădică până la opincă şi de la opincă până la vlădică. Participă cu acelaşi sentiment al unităţii şi legăturii de simţire cu credincioşii la acest eveniment, care este garanţia constituirii Poporului Român ca naţiune românească liberă şi unica îndreptăţită a dispune de soarta sa prezentă şi viitoare”.
    Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a avut urmări pozi¬tive pentru noul Stat Român întregit şi pentru Biserica Ortodoxă Română. La 31 decembrie 1919, în scaunul vacant de Mitropo¬lit Primat al României a fost ales Episcopul Caransebeşului, Miron Cristea, care, în anul 1925, a devenit primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, urmând apoi desfăşurarea procesului de orga-nizare unitară a Bisericii din întreaga Românie.
    La 15 octombrie 1922, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba-Iulia, regele Ferdinand I şi regina Maria au fost încoronaţi ca suverani ai României Mari, act ce simboliza unirea tuturor românilor „de la Nistru până la Tisa” sub acelaşi sceptru.
    Comemorarea făuritorilor Marii Uniri şi a contribuţiei istorice majore a acestora la îndeplinirea idealului naţional de unitate constituie o ofrandă de recunoştinţă, dar şi prilej pentru generaţia actuală de a cunoaşte mai bine virtuţile lor, de a le preţui şi a le pune în lucrare, fiind chipuri de lumină şi întărire spirituală pentru viaţa şi lucrarea Bisericii astăzi.
    După lovitura de stat din Decembrie 1989, ziua de 1 Decembrie 1918 a devenit Ziua Naţională a României, Ziua Unităţii si Demnităţii Naţionale a Românilor. Întrucât unitatea teritorială realizată în anul 1918 nu mai este astăzi pe deplin aceeaşi, trebuie să spo¬rim mai mult comuniunea cu fraţii noştri români din apropierea graniţelor actuale ale României şi cu românii de pretutindeni. De asemenea, trebuie să apărăm şi să cultivăm unitatea de credinţă şi neam, pentru a promova demnitatea Poporului Român în dialog şi cooperare cu celelalte popoare ale lumii.
    Prin milostivirea lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Domnului şi ale tuturor sfinţilor, prin dărnicia clerului şi credincioşilor din Patriarhia Română, dar şi a Guvernului României, a Municipiului Bucureşti şi a unor Primării şi Consilii Judeţene din Ţară, duminică, 25 noiembrie 2018, a fost sfinţită Catedrala Naţională, acest edificiu nou fiind o necesitate liturgică practică, dar şi un sim¬bol al Spiritualităţii Româneşti. Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională uneşte simbolic iubirea faţă de Dumnezeu a unui popor creştin, jertfelnic şi darnic, cu recunoştinţa pe care o dato¬răm permanent Eroilor Neamului.
    Ideea Catedralei Naţionale datează din 1884, când Regele Carol I a promulgat Legea Bisericii Catedrale, lege niciodată abrogată, dar care a fost pusă în aplicare abia după 126 de ani. Putem spune că Sfinţirea Catedralei Naţionale, în acest an omagial, este o acţiune cu adevărat memorabilă.
    Am prezentat acestea, întrucât este foarte important să ne cunoaştem trecutul, dacă vrem să trăim frumos prezentul şi să ne îndreptăm demn spre viitor. Am văzut că România a avut oameni valoroşi, fie născuţi aici, fie veniţi aici, dar care au avut un singur ţel: Românismul. Să ne ajute Dumnezeu să se nască în acest popor oameni destoinici, în slujba Patriei noastre străbune, în scopul tuturor locuitorilor acestei Ţări. Să ne educăm copiii în duhul dreptăţii, muncii cinstite, credinţei strămoşeşti. Dacă astăzi mai vedem unele persoane în funcţii importante, dar cu un caracter îndoielnic, ne punem nişte întrebări: „Oare, ce educaţie au primit aceştia de la părinţii lor?”; „Oare nu sunt la fel şi părinţii lor?”. Cu toţii trebuie să investim în buna educaţie a copiilor noştri. Putem realiza binele comun, contribuind fiecare doar în mod just la binele comun. Trebuie să avem curajul de a acţiona şi de a fi cât mai solidari unii cu alţii. O civilizaţie se formează în zeci şi chiar sute de ani, dar numai printr-o riguroasă şi eficientă consecvenţă. Este firesc şi necesar ca atunci când celebrăm un Centenar, printre felicitări şi urale să facem şi un bilanţ. Oare cum au fost oamenii acum o sută de ani? Dar cum suntem acum? Avem sădit ceva bun în noi. Dacă alunecăm pe pantă la vale, ne oprim, şi ştim şi putem să ne revenim repede. Deci, avem forţa de a ne remedia. Doar să avem lideri buni. Şi să ştim să ne alegem liderii. Tot am auzit această exprimare şi o scriu şi aici: „Lumea ar fi mai bună, dacă am vorbi mai mult unii cu alţii, nu unii despre alţii”. Să ne învăţăm copiii dacă vor ajunge în funcţii de conducere, să dorească binele obştesc, nu binele personal. Dorind şi făcând binele pentru ceilalţi, trăieşti şi tu mulţumitor şi, în primul rând, liniştit.
    Sigur că ar fi multe de spus şi fiecare, ştie foarte bine ce are de făcut, doar adevărul e în noi înşine. Strămoşii noştri ne învăţau să trăim cu frică de Dumnezeu şi cu ruşine de oameni şi… ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Şi cât de frumos este şi îndemnul Hristic: „Ceea ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Luca 6, 31).
    Ni se spune adesea că trebuie să avem inimă şi suflet de copil. Să fim curaţi în gânduri şi dorinţi. Pentru că este necesar să închei, mă gândesc la copilul de care-şi aminteşte marele nostru Lucian Blaga în volumul său, autobiografic, Hronicul şi cântecul vârstelor (1965, pp. 230-232). Până a ajunge la copil să mai parcurgem câteva rânduri ce ne vor duce tocmai la 1 Decembrie 1918:
    „Era o dimineaţă rece, de iarnă. Respiraţia se întrupa în invizibile cristale. Pe o parte a şoselei se duceau spre Alba-Iulia, scârţâind prin făgaşele zăpezii, căruţele româneşti. Buchete de chiote şi bucurie, alcătuind un singur tir, iar pe cealaltă parte se retrăgea în aceeaşi direcţie, armata germană ce venea din România, tun după tun, ca nişte pumni strânşi ai tăcerii. Soldaţii germani, fumegând liniştiţi din pipe, se uitau miraţi după căruţele noastre grăbite…
    - Uite, îi spun lui Lionel, (fratele mai mare al scriitorului - n.n.) aşa - prin ger şi zăpadă - se retrăgea pe vremuri Napoleon.
    La Alba-Iulia nu mi-am putut face loc în sala Adunării. Lionel, care era în delegaţie, a intrat. Am renunţat cu o strângere de inimă şi mă consolam cu speranţa că voi afla de la fratele meu cuvânt despre toate. Aveam în schimb avantajul de a putea colinda din loc în loc, toată ziua, pe câmpul unde se aduna poporul.
    Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălţau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau naţiei. Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau de la o tribună la alta.
    În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv. Era ceva ce te făcea să uiţi totul, chiar şi stângăcia şi totala lipsă de rutină a oratorilor de la tribună.
    Seara, în timp ce ne întorceam cu aceeaşi trăsură la Sebeş, atât eu, cât şi fratele meu ne simţeam purtaţi de conştiinţa că pusesem temeiurile unui alt „Timp” cu toate că n-am făcut decât să „participăm”, tăcuţi şi insignifianţi, la un act ce se realiza prin puterea destinului. Faptul de la răscrucea zilei, cu tăria şi atmosfera sa, ne comunica o conştiinţă istorică.
    Când am trecut prin Lancrăm, satul natal, drumul ne ducea pe lângă cimitirul, unde, lângă biserică, tata îşi dormea somnul sub rădăcinile plopilor. Zgomotul roţilor pătrundea, desigur, până la el şi-i cutremura oasele.
    - Ah, dacă ar şti tata ce s-a întâmplat, zic eu fratelui meu întorcând capul spre crucea din cimitir…
    Când dăm să ieşim din sat, numai ce auzim dintr-o curte, neaşteptat, în noapte, un strigăt de copil: „Trăiască România dodoloaţă!” (în zonă, „dodoloţ” era cuvântul uzual pentru „rotund” - n.n.)”.

    Categorie:


    0 0
  • 12/10/18--08:54: Scrisori din Basarabia (III)
  • Autor:

    „Basarabia noastră este o ţară românească tocmai ca şi celelalte ţări de peste Prut, locuite de fraţii noştri. (…) Noi socotim că mântuirea neamului nostru este numai în unirea tuturor fiilor noştri într-o singură ţară. Noi de la străini nu mai aşteptăm nimic, toată nădejdea ne-o punem în viaţa la un loc cu fraţii noştri români.” (Din Chemarea Comitetului Central al Studenţilor Români din Basarabia - ianuarie 1918)
    „Nu avem două limbi şi două literaturi, ci numai una - aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu vorbim degeaba!” (Alexei Mateevici)

    „Stalinismul în destinele oamenilor”

    La Muzeul Naţional de istorie al Republicii Moldova am vizitat o expoziţie de documente şi fotografii despre o epocă pe care noi, cei mai în vârstă, o cunoaştem bine: stalinismul. Documentele expuse sunt cutremurătoare! Ele ne readuc în memorie imagini de coşmar! Fiecare document şi fiecare fotografie îşi au câte o istorie, una tragică. Se află aici numeroase portrete ale unor oameni care au avut acelaşi destin dureros: „arestat şi executat la data de…”! Nici nu a mai avut loc vreun proces spre a se stabili vinovăţia sau nevinovăţia celui care a avut neşansa de a fi fost declarat „duşman al poporului”! De cine anume…? De un singur om, cel care avea drept de viaţă şi de moarte asupra a milioane de oameni: STALIN!
    Se află expuse aici numeroase documente care dovedesc modul în care s-a format baza teoretică şi ideologică a stalinismului, care avea să conducă apoi la dezvoltarea monstruoasă a cultului personalităţii. Acesteia aveau să-i cadă victime, pe teritoriul URSS, 40 de milioane de oameni, din care o sută de mii în Moldova sovietică. Dar oare va mai şti cineva vreodată ceva despre sutele de milioane de oameni care au fost asasinaţi pe teritoriile fostelor ţări socialiste, între care şi România?!
    Spre surprinderea mea, la un moment dat, am dat şi peste un exemplar al revistei „Lupta de clasă” (nr. 2-3 din 1926), „organ al PCR”, în care este vorba despre „capitalismul aruncat la lada de gunoi a istoriei”! (Din câte se pare, s-a întâmplat „vice-versa”, ajungând acolo socialismul!) Rămân impresionat, neplăcut, desigur, de unul dintre sloganurile epocii staliniste: „Veşnic vor trăi ideile lui Stalin, care vor lumina omenirea”! Spre fericirea noastră şi a generaţiilor ce vor veni după noi, nu la multă vreme după trecerea la cele veşnice a „tătucului”, au avut aceeaşi soartă şi ideile sale, fiindcă prea mult a terorizat omenirea.
    De la distanţa în timp, ce ne desparte de acea epocă, ce a terorizat copilăria şi adolescenţa generaţiei mele, acum putem judeca „la rece”, cum se spune, realitatea ei dureroasă. De aceea, privind portretul celui mai odios criminal al tuturor timpurilor şi citind şi explicaţia care îl însoţeşte: „Vom face toate colhozurile bolşevice şi pe toţi colhoznicii avuţi!”, simt că mi se încrâncenează carnea, fiindcă îmi dau seama că am în faţă cel mai negru dintre tot ce se poate numi „umor negru” scris vreodată!
    Se află marcată aici şi data de 28 iunie 1940, „ziua eliberării Basarabiei de sub jugul României regale”! Odată cu aceasta au ajuns şi pe pământul său „operele geniale” ale tătucului Stalin! Un teanc dintre ele se află şi în această expoziţie. De ele este răzimată o secure însângerată! Aceasta simbolizează „fericirea” pe care a adus-o românilor basarabeni, ajunşi fără voia lor în ţarcul stalinist, „eliberarea Basarabiei de sub jugul României regale”!
    „Fericirea” lor a fost una tragică. Un lagăr, îngrădit cu sârmă ghimpată, dincolo de care se află „chipurile luminoase” ale „marilor dascăli”: Lenin şi Stalin, având în spatele lor, desfăşurate larg, faldurile drapelului roşu, cu secera şi ciocanul. În ţarcul îngrădit cu sârmă ghimpată cadavre şi… „cadavre” vii! O imagine cutremurătoare! Însoţită de o explicaţie ce exprimă un adevăr crud: „Totul a fost o minciună”!!!
    (final)
    (Ilie Şandru, vol. „Basarabia iarăşi şi iarăşi…”, ediţia a II-a, în curs de apariţie la Editura „Vatra veche”, Târgu-Mureş, în colecţia ,,100 de cărţi pentru Marea Unire * 1918-2018”)

    Categorie:


    0 0

    A trecut la cele veşnice dr. Maria Cobianu Băcanu, fost cercetător ştiinţific principal gr. I şi coordonator de proiecte la Institutul de Sociologie al Academiei Române, membră în Colegiul de Redacţie al Revistei Române de Sociologie şi în Consiliul Ştiinţific al Institutului de Sociologie, personalitate cunoscută pentru bogata sa activitate ştiinţifică şi publicistică, materializată în numeroase volume, studii şi articole în reviste de specialitate.
    Distinsa cercetătoare dr. Maria Cobianu Băcanu împreună cu sora sa geamănă, dr. Elena Cobianu, după decembrie 1989, au făcut parte din grupul de cercetători care s-au aflat într-o continuă legătură ştiinţifică şi sufletească cu intelectualii români din judeţele Covasna şi Harghita, participând la majoritatea acţiunilor şi manifestărilor ştiinţifice organizate în aceste judeţe, implicându-se cu dăruire şi profesionalism în cercetarea problematicii specifice zonei multietnice a Covasnei şi Harghitei, devenind astfel prietene de nădejde ale românilor din sud-estul Transilvaniei.
    Aşa cum am procedat la trecerea în eternitate a celorlalţi cercetători care, în decursul anilor, s-au aflat alături de noi, îi vom cinsti aşa cum se cuvine memoria îndrăgitei noastre colaboratoare - dr. Maria Cobianu Băcanu.
    Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace!
    dr. Ioan Lăcătuşu şi colegii săi din judeţele Covasna şi Harghita

    Categorie:


    0 0

    Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş

    Comunicat

    Spre ştiinţă: Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei României

    Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), organizaţie care urmăreşte cu consecvenţă, prin atitudinile sale civice, prezervarea şi afirmarea identităţii comunităţilor româneşti din cele trei judeţe, în special, şi ale Transilvaniei, în general, şi normalizarea convieţuirii româno-maghiare din zonă, ca reprezentant a 44 de organizaţii culturale şi civice din zonă, luând la cunoştinţă despre conţinutul dezideratelor formulate la mitingul pentru autonomia „ţinutului secuiesc”, desfăşurat la Sfântu-Gheorghe, în 18 noiembrie 2018, reluând poziţia sa constantă, exprimată de-a lungul anilor, faţă de această problematică, transmite următorul comunicat:

    În judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, ca de altfel în întreaga Ţară, există cadrul legislativ şi instituţional care garantează păstrarea şi afirmarea identităţii ligvistice, culturale şi confesionale a tuturor minorităţilor naţionale. Funcţionarea formaţiunilor politice constituite pe criteriu etnic şi exercitarea votului pe baze etnice, caracteristice comunităţii maghiare din România, duc la o situaţie captivă a acesteia, prin aceea că asigură menţinerea perpetuă la conducerea administraţiei publice locale a reprezentanţilor acesteia, în judeţele unde cetăţenii de etnie maghiară sunt numeric majoritari. Această realitate poate crea dezechilibre şi manifestări cu efecte nedorite, nedemocratice, ale factorului de putere în plan local, în primul rând, prin exacerbarea şi aplicarea discreţionară a principiului autonomiei locale, şi continuarea demersurilor de constituire practică a unei enclave, deziderate ce contravin armoniei interetnice şi legislaţiei Uniunii Europene. Având în vedere configuraţia etnică a consiliilor locale, este asigurată folosirea de către autorităţile publice locale a limbii maghiare în dezbaterile din şedinţele consiliilor, în multe cazuri cu excluderea limbii oficiale; vorbitorii limbii maghiare pot prezenta cereri orale sau scrise şi primesc răspunsuri în această limbă; funcţionarii autorităţilor administrative care asigură relaţia cu publicul folosesc limba maghiară în raporturile lor cu persoanele cărora li se adresează.
    În aceste condiţii, este asigurată, pe deplin, participarea reprezentanţilor minorităţii maghiare (numeric majoritară pe plan local) la luarea deciziilor ce privesc comunitatea din care fac parte, fie că este vorba despre învăţământ, folosirea limbii în administraţie, mass-media sau cultură; în localităţile în care ponderea minorităţii maghiare depăşeşte un procent de 20% din totalul populaţiei, există indicatoare bilingve de localitate şi firme bilingve la majoritatea instituţiilor de interes public. În România, şi în mod deosebit în judeţele Covasna şi Harghita, există forme şi mijloace adecvate de predare şi studiere a limbii maghiare, la toate nivelurile corespunzătoare, de la învăţământul preşcolar, primar, secundar, tehnic şi vocaţional, la învăţământul universitar, până la studiile postdoctorale; predarea istoriei, geografiei şi culturii se face în limba maghiară.
    Statul Român încurajează promovarea studiilor şi a cercetărilor în domeniul limbii maghiare, în universităţi sau instituţii echivalente; există cadrul asociativ necesar pentru stimularea folosirii limbii maghiare, în toate domeniile vieţii publice, printr-un număr foarte mare ONG-uri. De asemenea, pe lângă diversitatea suficientă creată de Statul Român, în cele două judeţe funcţionează extensii ale unor universităţi româneşti de prestigiu, şi, ca o suprapunere, două universităţi ale statului ungar, cu programă şi curriculă ce nu poate fi controlată, realitate acceptată ca fapt împlinit în România. În cele două judeţe se editează numeroase publicaţii în limba maghiară, de o mare diversitate tematică, asigurându-se finanţarea din fonduri publice, a mijloacelor de comunicare, scrise şi audiovizuale.
    După decembrie 1989, în zonă funcţionează o reţea însemnată de posturi de radio şi canale de televiziune în limba maghiară, pe lângă emisiunile zilnice transmise la posturile naţionale de radio şi tv. Potrivit prevederilor Cartei limbilor minoritare sau regionale, este garantată libertatea de recepţie directă a emisiunilor de radio şi de televiziune ale ţărilor vecine realizate în limba regională sau minoritară din România, în special a numeroaselor posturi din Ungaria (RTL, Radio Kosuth, M1, M2) sau adresate maghiarilor de pretutindeni (aşa cum este Duna TV).
    Statul asigură, fără nicio restricţie, libertatea de expresie şi libera circulaţie a informaţiei în limba maghiară, în unele cazuri cu ameninţări asupra integrităţii teritoriale sau a siguranţei publice; există contactele între vorbitorii limbii maghiare din România şi Ungaria, în domeniile culturii, învăţământului, informaţiei, formării profesionale şi educaţiei permanente; există numeroase localităţi din cele două judeţe înfrăţite cu localităţi din Ungaria; pe baza autonomiei locale, consiliile judeţene şi locale asigură fondurile necesare derulării acestor proiecte, prin bugetele proprii.
    Limba şi cultura maghiară sunt promovate cu succes în instituţiile şi asociaţiile culturale care funcţionează în zonă, în special prin biblioteci, videoteci, centre culturale şi de cercetări socio-umane, muzee, teatre şi cinematografe, casele cadrelor didactice, edituri, precum şi prin operele literare şi producţia cinematografică etc.; muzeele din judeţele Covasna şi Harghita funcţionează ca muzee etnice, muzee secuieşti; centrele culturale judeţene şi casele de cultură locale promovează, în principal (uneori exclusiv), istoria, tradiţiile şi folclorul maghiar; în judeţele Covasna şi Harghita funcţionează teatre în limba maghiară.
    Există, reglementată şi recunoscută, ca un privilegiu excesiv, dubla cetăţenie, cu avantaje cetăţeneşti supralicitate pentru maghiarii din România. Se profită de ambiguitatea legislativă a legilor organice, şi astfel cei cu dublă cetăţenie votează pentru aleşii din două state - România şi Ungaria -, inclusiv la alegerile locale, pe când românii îşi exprimă un singur vot, pentru o demnitate publică, comparativ cu un maghiar cu dublă cetăţenie care trimite în Parlamentul European două voturi, pentru două state diferite. În instanţele judecătoreşti din cele două judeţe, limba maternă poate fi folosită în justiţie, garantându-se tuturor părţilor şi martorilor din procese dreptul de a folosi / a se exprima în limba lor maternă.
    În acelaşi timp, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a constatat o serie de aspecte care contravin prevederilor legislaţiei europene şi naţionale. Sunt situaţii când protecţia şi încurajarea limbii maghiare se face în detrimentul limbii oficiale române şi a necesităţii de a însuşi limba română, în special de către tineri, cazuri evidente care trebuiesc interpretate în viziunea interesului general al societăţii româneşti, şi a unei egale convieţuiri într-un stat democratic. Există cazuri de discriminare şi intoleranţă faţă de limba şi simbolurile româneşti. Numeroase manifestări culturale, ştiinţifice, civice se desfăşoară doar în limba maghiară, inclusiv unele dezbateri vizând dezvoltarea viitoare a regiunii, organizate doar cu autorităţi din Ungaria. Sunt editate din fonduri publice, de către unele consilii locale, publicaţii exclusiv în limba maghiară, sau lucrări de interes public, în limba minorităţii, fără măcar un rezumat în limba oficială. Uneori, limba oficială nu este folosită în conferinţele de presă ale unor demnitari locali. Afişele muzeelor secuieşti, teatrelor şi instituţiilor de cultură maghiară sunt editate doar în limba maghiară. Au fost cazuri de condiţionare a participării la concursurile de ocupare a unor funcţii publice, altele decât cele prevăzute de lege, de cunoaşterea limbii maghiare.
    Unele consilii locale, conduse de reprezentanţii formaţiunilor politice maghiare, procedează la alocarea discriminatorie a fondurilor pentru proiectele asociaţiilor culturale româneşti referitoare la promovarea istoriei, culturii şi limbii române. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a sancţionat mai multe primării pentru faptul că paginile oficiale de internet ale comunelor respective erau redactate doar în limba maghiară. Sunt frecvente cazurile de folosire a formelor tradiţionale ale toponimiei în limba maghiară şi doar după aceea a denumirii în limba oficială.
    Campaniile electorale din Ungaria, adresate şi maghiarilor din România, prin mass-media ungară receptată şi aici, promovează atitudini neloiale, contrare spiritului civic şi unei convieţuiri normale, informaţii deformate referitoare la cultura şi istoria Poporului Român, şi care, prin mesajul lor, distorsionează rezultatele alegerilor din România. Sub îngăduinţa autorităţilor româneşti, excedând prevederile legislaţiei europene, se supralicitează un dublu standard, în sensul de a se crea, pe criteriu etnic, autorităţi/organisme în structura Statului Român, care împiedică demersuri şi iniţiative oportune pentru cultura românească în cele două judeţe. Acestea, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale controlate de formaţiunile politice maghiare, procedează la acordarea de denumiri de străzi şi instituţii ale unor personalităţi condamnate pentru acţiuni fasciste, ridicarea de monumente de for public cu mesaj nostalgic neorevizionist, aprobarea de semne heraldice cu excluderea simbolurilor româneşti.
    Conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş apreciază că în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş prevederile legislaţiei europene sunt respectate integral, membrii comunităţii maghiare, numeric majoritare, bucurându-se de toate drepturile stipulate în cadrul normativ european în materie, în unele cazuri acestea devenind privilegii. În acelaşi timp, în judeţele Covasna şi Harghita există situaţii în care membrii comunităţii româneşti, numeric minoritare, sunt discriminaţi şi nu beneficiază de aceleaşi drepturi, iar statutul limbii române, limba oficială a statului, nu este respectat.
    ***
    În anul Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş adresează reprezentanţilor societăţii civile şi liderilor formaţiunilor politice maghiare din România un nou

    Apel privind normalizarea convieţuirii interetnice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş

    Menţinerea imaginii publice conform căreia, în perioada postdecembristă, judeţele Covasna, Harghita şi Mureş reprezintă o zonă cu potenţial conflictual nu este benefică nici pentru românii locuitori ai acestor judeţe, nici pentru maghiari, aducând grave prejudicii dezvoltării economice şi sociale a celor trei judeţe, climatului de convieţuire interetnică, bunăstării cetăţenilor şi relaţiilor, pe toate planurile, a zonei cu celelalte judeţe ale României şi cu investitorii străini. Este timpul ca această parte binecuvântată din inima României să se transforme din consumator, în furnizor de stabilitate.
    Îmbunătăţirea climatului de convieţuire interetnică dintre românii şi maghiarii din aceste judeţe are ca temei buna convieţuire dintre secuii/maghiarii din sud-estul Transilvaniei şi românii din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească. Se cunoaşte faptul că Munţii Carpaţi nu au despărţit niciodată locuitorii trăitori de o parte şi de alta a versanţilor acestora, fie români, fie maghiari. Colaborarea dintre români şi secui a reprezentat o constantă a istoriei medievale şi a făcut parte din viaţa cotidiană, chiar şi atunci când, la nivel elitar, s-au manifestat divergenţe. Prin această convieţuire plurietnică şi multiconfesională viaţa oamenilor a devenit mai bogată şi mai plină de sens. Legăturile secuilor cu românii sunt mai profunde, fiindcă ele nu se referă doar la Transilvania, ci şi la Moldova şi Ţara Românească. Raporturile economice au fost dublate de cele politice şi militare.
    Este timpul să fie recunoscut, de către liderii civici şi politici ai comunităţii maghiare, faptul că România şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile referitoare la minorităţi asumate prin tratatele internaţionale. La 100 de ani de la Marea Unire, membrii comunităţii maghiare din România au posibilitatea garantată de „a se instrui, administra şi judeca în limba sa proprie” (cu asigurarea translatorilor), „prin indivizi din sânul său”, de a avea reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea Ţării „în proporţie cu numărul indivizilor ce îl alcătuiesc”, precum şi „deplină egalitate tuturor confesiunilor religioase”. Deci, spiritul extrem de generos al Rezoluţiei de la Alba-Iulia este integral respectat.
    Este timpul ca toţi susţinătorii iniţiativei de extra-teritorialitate denumită „ţinut secuiesc” să înţeleagă că acest deziderat nu poate fi niciodată acceptat de români. Maghiarii din zonă au toate condiţiile pentru a-şi prezerva şi afirma identitatea etnică şi culturală chiar şi fără un fals şi artificial ideal de autonomie prin care se revendică drepturi colective şi alte privilegii de stăpânitori exclusivi ai zonei, iar românilor din acest spaţiu, care ar fi expuşi să trăiască într-o asemenea autonomie, nu li s-ar acorda nicio şansă de dăinuire - aşa cum s-a văzut în istorie, în epoca dualismului austro-ungar şi în timpul Dictatului de la Viena. În realitate, minoritatea maghiară din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş domină zona din punct de vedere politic, economic şi cultural, iar necesitatea de a beneficia de o protecţie juridică specială dispare. În aceste condiţii, cei care au nevoie de protecţie pentru a-şi conserva şi afirma identitatea etnică sunt tocmai românii din judeţele unde aceştia sunt numeric minoritari.
    Solicităm liderilor civici şi politici ai comunităţii maghiare, formatorilor şi liderilor de opinie şi conducătorilor mass-media de expresie maghiară să nu mai promoveze sentimentele de intoleranţă faţă de români, să lase copiii maghiari să înveţe limba română pe care şi strămoşii lor o cunoşteau chiar foarte bine, ca pe o a doua limbă maternă, să-i lase pe copii să accepte firesc istoria şi cultura Ţării în care vieţuiesc. Este timpul să fie respectate întocmai prevederile legale referitoare la prioritatea limbii române în inscripţionările publice şi afişarea doar a însemnelor heraldice aprobate legal.
    Apreciem şi respectăm istoria, cultura, tradiţiile, patrimoniul concetăţenilor secui-maghiari, dar reafirmăm adevărul conform căruia, fără istoria, cultura şi patrimoniul românilor din zonă, istoria locală a judeţelor Covasna şi Harghita nu este completă. Aşa cum nu pot fi eludate numeroasele interferenţe culturale româno-maghiare care tocmai dovedesc o convieţuire îndelungată şi apropiată a românilor şi maghiarilor din judeţele Covasna şi Harghita, convieţuire pentru a cărei normalizare milităm, din respect pentru înaintaşi, cât şi pentru urmaşii noştri.

    Preşedinte, Secretar executiv,
    Marian Ştiopu Florentina Teacă

    Sfântu-Gheorghe,
    19 noiembrie 2018

    Categorie:


    0 0
  • 12/10/18--09:06: SUS FRUNTEA, ROMÂNIE!
  • Sus fruntea, vrednică Ţară! Ai reuşit să păstrezi, timp de 100 de ani, hotarele întregi, în urma unor epopei războinice a căror încrâncenare ai înfruntat-o şi te-ai scuturat de imperiile împilatoare, mult mai puternice!
    Sus fruntea, Românie! Sărbătoarea Centenarului celei mai importante reuşite între eforturile tale îţi cere să rămâi puternică, demnă şi neatinsă de toate încercările scandaloase de a-ţi slăbi tăria cu care ţi-ai zidit libertatea!
    Pentru noi, românii, sărbătoarea Centenarului este ziua când răsună oda bucuriei, marcând ziua în care s-a încheiat vremea infernului înrobirii multor popoare ale Europei de către un imperiu bolnav. Aşa se explică adevărul emis de parlamentari europeni care recunosc că aceasta este o sărbătoare şi pentru Europa.
    Regretăm că această apreciere asupra acestui luminos eveniment al României, se emite în paralel cu divergenţele îngrijorătoare care rod din prestigiul şi autoritatea Comunităţii Europene, unde România este denigrată şi condamnată pe nedrept. Dacă şi aici există discordie, aşa cum se întâmplă în multe ţări, precum Anglia, SUA, Germania, se pare că România nu este o excepţie. De aceea, trecem în plan obscur opiniile unor parlamentari europeni, prinşi în mrejele trădătorilor români, şi ne vedem de treabă mai departe spre a ne ridica Ţara la nivelul bogăţiilor sale, la onoarea pe care şi-a creat-o de-a lungul istoriei marilor izbânzi. Se pare, însă, că aceste divergenţe din cadrul Comunităţii vor determina ţările componente să-şi ia soarta în propriile mâini, nemaisuportând umilinţele la care sunt supuse prin aprecierile şi legile europene.
    Pentru noi, românii, ziua Centenarului este şi momentul cinstirii uriaşei jertfe a ostaşilor, care, prin victoria de la Mărăşeşti, Oituz, Mărăşti, au transmis Europei mesajul eliberării, au emis decizia de a-şi întregi Ţara. Şi actul dreptei înfăptuiri a românilor a fost preţuit şi recunoscut de hotărârea de la Trianon, aşa cum se cădea, de fapt, pentru că românii au pus baraj forţelor triplei alianţe, atunci când au spus: „Pe aici nu se trece!”. Era primul act când românii dădeau o lecţie Germaniei vanitoase, prezentă aici cu armata furibundului Mackensen, a cărui faimă s-a topit, când a fost nevoit să se întoarcă la mama lui. Statele Europei, care au şi ele Centenarul lor, al eliberării, se alătură sărbătorii românilor ca o recunoaştere a meritelor Armatei Române, a dorinţei ei de a-şi întregi Ţara, precum şi ca o contribuţie la eliberarea popoarelor lor prin căderea imperiului înrobitor, prin acea odioasă „închisoare a popoarelor” (ziarele timpului).
    Şi nu doar ca viteji s-au înscris românii în cartea Europei. Timp de 74 de ani, după jalnicul măcel în spiritul horthyisto-fascist, din anii ’40, al ungurilor asupra românilor, românii au dovedit lumii că suntem un popor al omeniei, prin felul în care urmaşii lor i-au tratat pe urmaşii criminalilor părinţilor lor. Mare zbucium se petrece în sufletele noastre, când considerăm că trebuie să comemorăm masacrul din nordul Transilvaniei, crime care au generat aspre condamnări la adresa acelor dezlănţuiri sălbatice asupra celor care îşi dobândiseră drepturile doar de 22 de ani. Şi au urmat alte jertfe ale românilor în Al Doilea Război Mondial, care au readus Transilvaniei partea de nord prea însângerată de haita ungurească, dar această nouă îndreptăţire pentru români a făcut ca Unirea Transilvaniei cu România să redevină Mare, după cei patru ani de rapt banditesc, deşi partea de est a fost din nou ştirbită de cei care n-au recunoscut contribuţia românilor la izbânda asupra fascismului.
    Veacul libertăţii românilor are în obiectiv, în trecerea spre libertatea eternă, reînscrierea vechilor hotare şi spre est şi sud la Marea Neagră. România aduce dovadă pentru acest drept, luminoasa personalitate a lui Ştefan cel Mare şi numeroasele sale bătălii contra invaziilor turco-tătare, pentru a-şi menţine Moldova întreagă.
    Veacul libertăţii românilor transilvăneni are înscris, în derularea timpului, şi meritul Armatei Române de a fi contribuit la instaurarea în Ungaria a unui regim normal de viaţă, prin participarea la eliberarea acestei ţări în marşul românilor de alungare a hitleriştilor până la Banska- Bystrica, un motiv îndreptăţit de a exprima dezacordul Ţării noastre faţă de barbaria cu care maghiarii încă îşi hrănesc ura contra românilor. Pentru ei, aceasta este factura sufletului de neam.
    Dreapta viziune a unor personalităţi ale Europei asupra evenimentului de întregire a României cu Transilvania, parte din istoria dacică a Ţării, viziune prin care se consideră că sărbătoarea Centenarului românilor este şi sărbătoarea Europei, ne dă dreptul să trăim un sentiment de mândrie, ca neam care şi-a zidit o Ţară din iubire şi semeţie naţională. Tot ce ne este înscris în cartea istoriei alcătuieşte certificatul unei Ţări de înaltă ţinută, al unui popor care a dat lumii creaţii valoroase, al unui neam paşnic, niciodată agresiv asupra altora.
    Sărbătoarea Centenarului României Unite oferă Europei imaginea unei Ţări care nu mai admite în niciun fel umilinţa, a unei Ţări deschise spre bună înţelegere, spre un viitor promiţător.
    LA MULŢI ANI, ROMÂNIE LIBERĂ!

    Categorie: