Are you the publisher? Claim or contact us about this channel


Embed this content in your HTML

Search

Report adult content:

click to rate:

Account: (login)

More Channels


Channel Catalog


    0 0

    Bazil Roman s-a născut în anul 1913, la Abrud, din părinţii Maria şi Bazil Roman. A fost primul din cei patru fraţi, fiind înregistrat la naştere cu prenumele de Vasile Iosif, pentru ca ulterior să fie cunoscut cu prenumele Bazil, împrumutat de la tatăl său, de care era foarte apropiat. La Abrud face patru clase primare (1920-1924), după care urmează Liceul „Brukenthal” din Sibiu şi Şcoala Superioară de Comerţ din Cluj-Napoca (1924-1932). După absolvirea şcolii, îşi satisface stagiul militar, timp în care face şi Şcoala de ofiţeri de rezervă, infanterie, din Bucureşti. La terminarea armatei se întoarce acasă la Abrud, unde se angajează, în anul 1936, la Primăria oraşului. În anul 1941, pleacă definitiv la Bucureşti, unde rămâne până la sfârşitul vieţii.
    De pe băncile şcolii a fost îndrăgostit de fotografie. Aparatul fotografic a fost prietenul cel mai apropiat şi statornic cu care, în vacanţe şi în concedii, cutreiera în lung şi-n lat Ţara Moţilor - Munţii Apuseni, alte zone din Ţară, însoţit de multe ori de prieteni fotografi din Ţară şi străinătate. Toată agoniseala vieţii a investit-o în arta fotografică. Era foarte meticulos în ceea ce făcea. Fotografia numai cu filme de calitate, iar reproducerile le realiza pe hârtie germană şi englezească Ilford. Din fotografiile sale, multe se regăsesc în lucrări de istorie, etnografie, geologie, minerit sau în colecţii muzeale.
    Provenind dintr-o zonă unde se practica mineritul aurifer particular (băişagul aurifer), era foarte apropiat de aurarii (băieşii, minerii) de la vestitele mine de aur de la Roşia-Montană, Bucium, spălătoriile de aur de pe Valea Arieşului şi Abrudului, ilustrând magistral viaţa şi activitatea lor în cele mai mici detalii. Purta în suflet cu multă durere versurile: „Munţii noştri aur poartă / Noi cerşim din poartă-n poartă”. Cât adevăr găsim şi astăzi!
    După ani de muncă a realizat lucrarea fotografică „Aurarii din Ţara Moţilor - Munţii Apuseni”, unică în istoria mineritului. Nicio industrie din Ţară nu are o colecţie de fotografii atât de valoroasă şi cuprinzătoare. În anul 1980, a fost expusă la Muzeul Tehnic „Prof. D. Leonida” din Bucureşti, cu prilejul celui de-al XV-lea Congres Mondial al Istoricilor. Prin această lucrare poate fi asemuit cu bunul său prieten Samoilă Mârza, fotograful Unirii de la 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia, care a realizat, după 1918, lucrarea „Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia în chipuri”. Ce artişti fotografi s-au afirmat odată cu făurirea României Mari de pe meleagurile Albei şi ale Munților Apuseni! Veşnica lor amintire!
    Bazil Roman a făcut parte din organismele artiştilor fotografi, la nivel naţional, participând la numeroase expoziţii în Ţară şi străinătate, fiind distins cu diplome, premii şi trofee. A participat cu numeroase fotografii la Saloanele Internaţionale de Artă Fotografică, unde i s-au conferit titlurile de ARTIST FIAP (A. FIAP) şi EXCELLENCE FIAP (E. FIAP), pe care şi le doreau mulţi artişti fotografi.
    În ziua de 7 octombrie 1979, la mina Roşia-Montană am organizat o manifestare cultural-istorică, intitulată „Cu cine se mândreşte Exploatarea”. Cu acest prilej, se vernisează colecţia de fotografii „Aurarii” a lui Bazil Roman, care a fost vizitată de numeroase persoane, inclusiv din străinătate. Conducerea minei, apreciind valoarea documentar-istorică a lucrării, a perfectat cu artistul fotograf, cumpărarea colecţiei. În data de 8 octombrie 1980, se încheie un Act de vânzare-cumpărare, prin care se stipulează că se vinde, „pe veci şi irevocabil”, colecţia „Aurarii” minei din Roşia-Montană. Fotografiile format mare, au fost folosite la organizarea Muzeului mineritului din Roşia-Montană.
    În zilele de 23-24 octombrie 1981, cu prilejul aniversării a 1850 de ani de atestare documentară a localităţii Roşia-Montană sub numele de Alburnus Maior pe baza tăbliţei cerate XVIII, datată 6 februarie 131 p. Hr, au fost organizate acţiuni cultural-sportive, o sesiune de comunicări ştiinţifice, tipărirea unui pliant, o ştampilă jubiliară, expoziţie de pictură şi o plachetă comemorativă. Cu acest prilej, a fost inaugurat Muzeul mineritului din Roşia-Montană, vizitat an de an de mii de persoane.
    Pasionat de istoria mineritului din Munţii Apuseni, unde am activat peste 30 de ani, am scris, în colaborare, cărţile: „Aurarii din Munţii Apuseni”, 1982, retipărită în 2017 de Asociaţia „Baia Domnilor” din Bucium-Poieni şi „Bazil Roman, Fotograful aurarilor din Munţii Apuseni”, 2008, în care se regăsesc fotografiile din colecţia „Aurarii”.
    Bazil Roman s-a stins din viaţă, în Bucureşti, la 24 septembrie 1993 şi îşi doarme somnul de veci în cimitirul din Abrud, alături de părinţi.
    Primăria oraşului Abrud şi Combinatul minier Roşia-Poieni, în Anul Centenarului Marii Uniri, la 105 ani de la naşterea lui Bazil Roman şi la 25 de ani de la moartea sa, ar fi bine să organizeze acţiuni comemorative, eventual realizarea unui bust, precum şi retipărirea cărţii cu viaţa şi opera artistului. Le doresc succes!

    Categorie:


    0 0

    Pagini regăsite

    Cei care cred că încheierea conflictelor militare din Marele Război (1914-1918) cu victoria Antantei a însemnat şi sfârşitul acestei pagini triste din istoria Europei, greşesc profund. A urmat un al doilea război, politic, diplomatic şi mediatic, căruia nu-i vor pune capăt decât tratativele de pace de la Paris şi semnarea acestora de părţile beligerante pe parcursul anului 1920, mai cu seamă.
    Situaţia României a fost şi mai ingrată, ea trebuind să se confrunte cu provocările bolşevice în Basarabia şi cu cele revanşardiste la graniţa de vest. Proclamaţiile de unire, care au culminat cu Marea Adunare de la Alba-Iulia, au incitat şi mai mult iredentismul maghiar, care a încercat să sape la bazele statalităţii unitare româneşti.
    Însă, chiar din anul 1919, o propagandă partizană maghiară, zgomotoasă, a încercat să influenţeze tratativele de pace. Oamenii politici de mare valoare, dovezile geografico-istorice, confesionale şi lingvistice prezentate de lingvişti au dus la o corectă trasare a graniţei de vest, prin Tratatul de la Trianon.
    Maşina de dezinformare maghiară peste hotare era redutabilă, rod al unei experienţe de decenii în domeniu şi al unor sume imense alocate cu acest scop. Despre ea am vorbit într-un articol publicat anterior în bilunarul de atitudine şi cultură „Condeiul ardelean”, intitulat Cei ce nu dorm…
    A existat, însă, şi o propagandă „de uz intern”, care urmărea să provoace teama şi ura împotriva „ocupantului valah”, în Ardeal şi, mai ales, în Ungaria adusă la limitele sale fireşti sub aspect teritorial. Articole cu acuzaţii grave şi ţinând de domeniul patologicului urmăreau crearea unui curent de opinie profund şi furibund antiromânesc.
    Şi încă un aspect: în vremea Primului Război Mondial se mai putea vorbi de onoare militară, de cavalerism. Un soi de romantism sui generis se mai păstra, iar acuzele privind nişte barbarii inventate ale trupelor româneşti tocmai distrugerea acestei imagini le urmăreau.
    Articolul pe care îl transcriem (cu toate stângăciile de exprimare, datorate faptului ca e o traducere din limba maghiară, iar autorul n-a făcut, probabil, şcoala în limba română) este doar unul din cele cu caracter tendenţios din epocă. A apărut în săptămânalul „Românul” din Arad, Anul VIII, Sâmbătă, 19 Ianuarie (1 Fevruarie) 1919, Nr. 15, p. 3.
    *
    „Ziarul Az Est şi pe urma lui şi celelalte ziare maghiare, umple coloanele cu cele mai fantastice ştiri despre pretinsele atrocităţi ale Românilor. Scrie adevărate grozăvii numai ca să-i agite pe Maghiari în contra noastră.
    Ne-am obişnuit cu multe în cursul deceniilor din urmă şi mai ales în cursul răsboiului; am avut parte de gingăşiile politicei maghiare şi de cuvintele de dragoste frăţească a ziarelor maghiare, cari nu ne mai slăbiau din epitetele de Vlahi sălbatici şi alte multe. Am fost obişnuiţi să spună despre noi toate lucrurile rele şi vorbele de ocară. N’am fi crezut însă, ca ziarele maghiare să se coboare la totala lipsă de simţ bun, încât să se năpustească asupra unei armate regulate cu învinuiri de atrocităţi, cum face mai nou ziarul Az Est.
    Peste câteva zile va urma desminţirea, cum astăzi în fabrica de minciuni a ziarelor maghiare e la ordinea zilei. Dar ce se întâmplă cu ura afurisită care se seamănă în Maghiari împotriva a tot ce-i românesc? Aceasta nu trece, ci îşi sapă alvie tot mai adâncă în mintea şi în inima oamenilor. Şi aceasta este ţinta ziarelor maghiare, aceasta este, poate, cea din urmă armă de apărare.
    Ca document nepieritor al vremii dăm în întregime ştirea următoare din Az Est, nr. 26. Sub titlul: Românii îi sărează pe răniţii maghiari - scrie următoarele:
    „Despre atrocităţile săvârşite de trupele române de ocupaţie faţă de Maghiari şi până aci am primit multe ştiri. Din deţinere, înfometare, bătaie au parte consângenii noştri maghiari de jos. Dar întrece orice închipuire omenească şi aruncă lumina cea mai ruşinoasă asupra culturii trupelor de ocupaţie, aceea că trebuie sa relatăm de data aceasta.
    Direcţia căilor ferate maghiare Oradea-mare - Cluj pe funcţionarii de la căile ferate îi rănesc şi le sărează rănile.
    Avizat telegrafic, deşi părea de necrezut - scrie Az Est - a fost trimisă îndată direcţiei căilor ferate din Arad, ca să înceapă fără amânare, cercetare amănunţită, ca să se constate ce s'a întâmplat pe linia numită.
    Cercetarea direcţiunii a constatat lucruri îngrozitoare. S-a constatat, că între Ciucea şi Poeni unei sentinele i-au tăiat braţul şi piciorul, ranele le-au sărat lăsându-l ceasuri întregi să se sbată în chinurile cele mai mari. Pe altul l-au spânzurat cu capul în jos în closet, până când s-a înecat. La altă gară au omorât cu patul pustei pe un impiegat. În Brăţea au tăiat carnea unui funcţionar, au sărat rana, apoi au cusut-o, privind ceasuri întregi chinurile grozave ale omului nenorocit.
    Dela gările din Valea Jiului se raportează, că acolo - pe lângă bătaie - e la ordinea de zi punerea de sare pe răni. Pe mulţi din impiegaţii dela căile ferate, cari făceau grevă, i-au bătut şi când nici după aceasta n'au vrut să lucreze, ori să se supună comandantului român, au tăiat la mai mulţi în carne vie şi, ca în alte locuri, au pus sare pe rane şi le-au cusut. S-a constatat, că au necinstit fetele şi au siluit femeile.
    Direcţia căilor ferate a înaintat ministeriului datele cercetării care - cu ajutorul legăturii de radiotelegrafiere care s'a înfiripat mai nou - le va trimite conferenţei de pace în Paris. Suntem siguri, dacă popoarele civilizate ale lumii vor lua cunoştinţă de cazurile acestea de atrocităţi, retorziunea nu va întârzia nici un minut.”
    Cu ştirile acestea se ocupă şi în loc de frunte, dovadă despre importanţa şi veracitatea [=adevărul - n.n.] ce le atribuie.
    Noi cari niciodată nu ne-am temut de lumină, dăm publicităţii aceste ştiri, ca cei chemaţi să ia cunoştinţă de ele şi să ia măsurile faţă de calumniatori.
    Iar publicul cetitor să întâmpine pe aceşti calumniatori răuvoitori cu dispreţul, [pe] care-l merită.
    Suntem siguri, că birourile de propagandă şi de minciună vor continua mai departe pe calea începută. Ca mâine, vor scrie, probabil, că Românii, nu numai că pun sare pe ranele Maghiarilor, dar îi şi mănâncă. Şi dacă le face plăcere sa aducă ştiri de atrocităţi iscodite [=inventate - n.n.] nouă nu ne strică, pentrucă este vorba veche: cu minciuna prânzeşti, dar nu ajungi să şi cinezi.
    Asta trebuie să fie şi soartea detractorilor noştri.”

    Categorie:


    0 0

    Nouă apariţie editorială

    Vineri, 26 octombrie 2018, la ora 15, în incinta caldă, luminoasă şi cu miros de suflet a Librăriei „Şt. O. Iosif” din Braşov, a avut loc prezentarea numărului 3 (23) a revistei trimestriale de poezie „Claviaturi”, Serie Nouă, eveniment a cărui gazdă a fost poetul George G. Echim, redactorul-şef al revistei. Această ediţie se deschide cu poezia lui Vania Gherghinescu - „Hora”, parcă într-o tresăltare de toamnă a simţirii noastre româneşti:
    „Patimi şi izbânzi de neam
    Rând pe rând văzutu-le-am
    Şi-n zvâcniri - un legământ,
    Către cer, către pământ.”
    Despre istoria Caietului de poezie „Claviaturi”, din perioada 1941-1943, îngrijit de Vania Gherghinescu, avem ocazia să citim din documentarea redactorului-şef George G. Echim, care manifestă o preocupare specială cu privire la consemnarea unui „pomelnic” al numelor colaboratorilor Seriei Vechi a revistei, printre care îi amintim aici pe Lucian Blaga, Ştefan Augustin Doinaş, Virgil Gheorghiu, Emil Manu, Radu Stanca şi mulţi alţii, predecesori ai noii generaţii de poeţi români, care sperăm să rămână la fel de sonori în istoria literaturii şi să dovedească o cât mai prolifică şi îndelungată carieră literară.
    Lingvistul Sebastian Bazilescu semnează rubrica de opinie despre intervenţia şi corectarea greşelilor din limbă şi despre abundenţa cuvintelor de origine străină promovate de mass-media. Subscriem şi noi la concluzia specialistului: „Limba română are legi şi norme precise, aşa că nu vă aşezaţi la masa de lucru înainte de a învăţa să scrieţi corect, că acest lucru înseamnă lipsă de respect pentru propria-vă limbă, şi cum poţi respecta ceva, mutilând acel ceva, care este limba română, în fel şi chip?”.
    Artistul plastic şi scriitorul Gheorghe Oprea-Holbavianu, prin „Lumină din lumină”, ne îndeamnă la… Iubire, ca într-o predică duminicală: „În iubire se concentrează toată viaţa noastră, tocmai pentru că iubirea este Dumnezeu, iubire e omul, iubire e viaţa, iubire e Biserica, iubire e familia, iubire e societatea, iubire e patria”. Ce am putea adăuga unei asemenea învăţături? Doar faptul că şi poezia tot iubire este, de cuvânt, de limbă, de Ţară, de oameni, de natură, de viaţă şi de Dumnezeu, cu fiecare clipă care înfloreşte în noi, atât cât suntem în această formă a existenţei noastre. De aceea, în paginile ce urmează ale „Claviaturilor”, ne vom împărtăşi, ne vom îmbăta şi ne vom însufleţi de frumosul versurilor unor poeţi consacraţi sau autori debutanţi, apreciindu-i dimpreună pentru dăruirea simţirii lor.
    Prima parte a liricii numără 22 de poeţi contemporani, iar versul clasic predomină, ceea ce mă face să revin la cuvântul de întâmpinare al lui Vania Gherghinescu, care scria în nr. 4 din 1943 următoarele: „Poezia, cu timpul, îşi întinde hotarele şi se adânceşte, se încordează şi se înăspreşte, alege din neguri ca şi din lumină - nu se poate tăgădui. E, doar, dezvoltarea normală… Dar normală nu înseamnă după normă - indiferent cine ar vrea să o stabilească şi oricare ar fi ea”.
    Poetul Mircea Bodean ne încântă cu o frazare de romanţă în textul „Fără cuvinte”, desprins dintr-un peisaj autumnal, printr-un joc inedit de imagini: „Frunze îmbie, vântule rugin, / Ţăndări de soare plescăie puţin, / Lutul pădurii, frate oboist / Talpă se calcă, drumu-i însoţit”.
    Promotoare a poeziei româneşti în întreaga lume, prin proiectele sale internaţionale de publicare a antologiilor bilingve şi nu numai, Ligya Diaconescu îşi cere în versuri „Iertare”, într-o dezgolire a sufletului „De dorurile atârnate, grele şi seci”. Aceeaşi atmosferă de toamnă mohorâtă o regăsim şi în poezia lui Constantin Dobre „Părinţi uitaţi”: „O ploaie rănită căzută prin iazuri / adusă de nori în ochi lăcrimaţi, / aruncă în suflet turbate talazuri / ce scaldă-n surdină părinţii uitaţi”.
    Poeta Nicoleta Drăgan-Bucşă e prezentă şi de această dată în paginile revistei şi la lansarea acesteia, abordând structuri şi forme noi ale versului, impresionând prin originalitate: „Păstori de stele / Şi greieri trubaduri / despletesc / pe crestele creneluri / semantic doruri / înflorite-n / descântec poem. // Prin vechi portaluri / cu stâlpi de foc / doar menestreli licurici / dezghioacă / un chiot tainic / în zodii de lumini / dăruindu-se / răbojului azur / îngenuncheat / pe-al inimii stih”.
    „Este interesant de urmărit în ce măsură s-au întâlnit talentul, inspiraţia, sensibilitatea şi îndemânarea în poeziile publicate în volumul „Întrupare” al poetului braşovean George Echim”, scrie Maria Trandafir în articolul „Florile de dor ale poetului George Echim”. Autoarea remarcă faptul că o „direcţie a poeziei lui G. Echim este iubirea, poetul dezvăluindu-şi sentimentele prin confesiuni tulburătoare despre dragostea care transformă materia, lutul trupesc, în spirit, înălţare, plutire. Este poetul iubirii maritale (asemenea lui Arghezi, care îşi „declama” iubirea pentru stăpâna universului casnic), soţia fiind aceea care declanşează trăiri unice”.
    Rodica Ghinea este o poetă la care muzicalitatea interioară a versului e făurită dintr-un vals al frunzelor, iar picturalul e unul local, braşovean: „Treptat / se întomnează, / mantia ruginie / înveşmântează melancolic / copacii şi cărările, / frunzele dansează linişti / în tonuri muzicale / dintr-un portativ ciudat, mistic / spre asfaltul prăfuit. // Tâmpa / îmi pare o lucrare picturală / pe un şevalet unde autorul / îşi vrea desăvârşită lucrarea / în aşteptarea regizorului divin”.
    Din paginile revistei nu lipseşte poezia care să marcheze Centenarul Unirii, semnată de Carmen Tania Grigore, în acrostih: „Cerul tricolor absoarbe / Esenţe izvorâte din inimi reîntregite / Neamul românesc respiră / Tradiţii înmiresmate a dor / E sărbătoarea sângelui / Născut în acelaşi grai / Adormit în acelaşi cântec / Răstignit pe aceeaşi cruce / Umăr lângă umăr neclintit hotar / Luminat de jarul istoriei / Umbre străbune străjuiesc / Numele înveşnicit în cetăţi / Iureşul timpului aprinde / Rugă înaltă la spaţiul matern / Iubirea de ţară e flacără vie / Iubirea de neam e crez moştenit”.
    Poetul Gheorghe Oprea-Holbavianu ne aduce „Mărturii” atât de curate şi de limpede sculptate în simţire: „Până mă găsiţi / lângă ţărmul / sângelui vostru, / preamăresc rodirile / din sudoarea pământului / cu nume frumos / - România - / urcuş spre zăpada fiinţei”. Iar iubirea de Ţară, de limbă şi de valorile noastre e manifestă şi în poezia lui Mircea Dorin Istrate: „Tu MARE DOMN al Limbii Româneşti / Ce-n noi ai pus fior şi nostalgie, / Cu-n vers ne-ai dus prin lumile cereşti / De la izvorul său, spre veşnicie”.
    Poetul Menuţ Maximinian încheie atât de frumos prima parte a creaţiei lirice din revistă, cu un text intitulat „Crucea nopţii”: „Mireasmă de flori sălbatice / Peste valea / În care vântul îşi are culcuşul. // Iisus priveşte spre cerul înstelat, / Iar licuricii se ascund după lună”.
    La rubrica „Marea poezie” citim eminesciana „Revedere” şi „Sus inima”, semnată de George Coşbuc: „Avem o mândră ţară - / Prin timpi de jale-amară / Strămoşii se luptară / S-o scape de stăpâni. // Azi singur noi, românii / Suntem în ea stăpânii, / Sus inima, români!”.
    Poetul Constantin Mănuţă dezleagă frumuseţile Patriei într-un imn intitulat „Semn”: „Ţară frumoasă, Ţară de lumină / Te-au visat strămoşii liberă sub soare; / Pomul vieţii creşte falnic în grădină / Şi un cânt de pace-i vremea viitoare!”, şi descifrează tainele poeziei lui Mircea Ţâmpău în articolul „Momentul românesc în poezia lui Mircea Ţâmpău”.
    Ionela-Ramona Moldovan continuă lista poeţilor cu har din paginile „Claviaturilor”, înserând termenul „Acasă” într-un suflet: „Mă simt la tine-n suflet ca acasă, / nimic nu mi-e străin, niciun cuvânt… / dezordinea din tâmple mă apasă / Şi mă aşez pe-o margine de gând”. Iar poeta Nadia-Cella Pop, într-o „Invocaţie” ne mărturiseşte că: „Ţipătul ploii mă biciuieşte. / Tresar la fiecare picătură, / îmblânzind parcă emisferele / de arbori şi rostiri / ce vor lăsa urme pe pământ”.
    Poetul Ionel Simota, printr-un vers de o înaltă sensibilitate, îşi dezvăluie „Insomniile de toamnă”: „Nu-mi mai dorm mestecenii… / Ca nişte sfinţi / În genunchi au căzut, / Iar eu, în numele toamnei, / În numele ochilor atât de cuminţi, / Îngenuncherea lor o sărut”. Tot în „Limbajul iubirii” scrie şi poetul Toth Arpad, iar Alexandru Florin Ţene este în poezia din acest număr „Filosoful esenţelor tari”.
    Partea a III-a a revistei este dedicată liricii internaţionale, în care regăsim creaţiile poeţilor Gerard Millotte-Iwa Flo, Ken Allan Dronsfield, Graciliano Martin Fumero, Li Zhiliang, Maria Eugenia Gulfo Berrocal, Enrique Antonio Sanchez Liranzo şi Henry Julio Kobs.
    Coperta a IV-a este însoţită de îndemnul lui Mihai Eminescu, ce în final încununează rostul existenţei publicaţiilor literare: „Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filozofia vieţii”. Să rămânem, aşadar, conectaţi la literatură şi să descoperim noi voci şi noi lumi prin cuvântul încărcat de lumina creaţiei.

    Categorie:


    0 0

    Duminică, 21 octombrie 2018, într-o minunată zi de toamnă, cu o săptămână mai târziu decât în 2017, la Sărmaş, în judeţul Harghita, s-a desfăşurat cea de-a VII-a ediţie a manifestării „Festivalul Toamnei”, care a devenit o sărbătoare tradiţională a sărmăşenilor.
    Şi această ediţie s-a desfăşurat pe un teren predestinat unei asemenea manifestări, în apropierea Bisericii Ortodoxe.
    Aici s-au întâlnit, într-un cadru festiv, crescătorii de animale, păstori, proprietari, fermieri, localnici şi distinşi invitaţi pentru a sărbători, cu bucurie, încheierea a încă unui an pastoral.
    După binecuvântarea manifestării, săvârşită de părintele paroh Aurel Truţa de la Parohia Ortodoxă din Sărmaş, s-au adresat celor prezenţi Valentin Mândru - primarul comunei Sărmaş, Adrian Jean Andrei - prefectul judeţului Harghita, Mis Luiza Carmen - director executiv adjunct la APIA Harghita, dr. Ioan Hârb - directorul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Harghita, care au lăudat iniţiativele diverse şi multiple ale conducerii Sărmaşului în accesarea fondurilor pentru dezvoltarea comunei.
    Cei prezenţi au putut admira cele mai frumoase animale din ferme şi gospodării particulare din mai multe localităţi, aduse la Sărmaş în cadrul unei expoziţii de excepţie. Au expus grupuri de ovine adulte: Marius Ciprian Rus şi Sabin Cristian Ţifrea - Bilbor, Vasile Mândru, Sorin Coşarcă, Maria Ionela Coşarcă, Radu Platon - Sărmaş, Doru Voaideş - Gălăuţaş, Costel Bondrea, şi Gheorghe Rugină - Tulgheş, Gheorghe Pop - Voşlăbeni şi Nicolae Stoian - Topliţa; grupuri de ovine-tineret: Nicolae Stoian - Topliţa; grup ovine rasa suffolk - o rasă de oi cu cea mai rapidă creştere: Csibi Laszlo - Ditrău şi Tofalvi Zsolt - Voşlăbeni; grup caprine: Ioan Vasile Vrâncean - Topliţa şi Vasile Mitru - Târgu-Mureş; cabaline - mascul semigreu: Laurenţiu Vasile Creţa şi Ioan Bencze - Sărmaş; cabaline femele semigreu şi femele tineret: Cosmin Teslovan - Topliţa; cabaline femele: Dumitru Petru Suciu - Sărmaş; ponei: Cătălin Voica - Topliţa; câini ciobăneşti diferite rase: Tofalvi Zsolt - Voşlăbeni, Dănuţ Tudoran şi Dănuţ Teslovan - Topliţa, Doru Voaideş - Gălăuţaş, Petru Boronea şi Sorin Coşarcă - Sărmaş.
    Animalele au fost bonitate de o comisie de specialişti, cele mai frumoase fiind premiate. Toţi participanţii la expoziţie au fost premiaţi cu saci de furaje.
    De asemenea, harnice gospodine au expus murături, dulceţuri, gemuri şi siropuri apetisante, naturale care le vor împodobi cămările.
    Au fost expuse şi alte produse tradiţionale specifice unei asemenea manifestări.
    Cele două mioriţe frumoase de la tombolă au fost câştigate, prin tragere la sorţi, de: Săndel Roşca şi Sorin Cosma, ambii din Sărmaş.
    De asemenea, organizatorii au oferit celor prezenţi tradiţionale bucate de la stână, printre care balmoş şi tocăniţă la ceaun, preparate în mod tradiţional, la faţa locului.
    Toate acestea au fost acompaniate de un spectacol folcloric maraton, care s-a derulat până, cu mult, după lăsarea întunericului: Au cântat: Ciprian şi Mihaela Istrate, Ioan Cristian Ţăran, Costi Dumitru, Ovidiu Furnea, Ina Tudoran, Petrică Ţăran. Pe scenă au mai evoluat Ansamblul Folcloric Profesionist „Rapsodia Călimanilir” din Topliţa, Ansamblul Folcloric „Izvoraşul” din Gălăuţaş şi Ansamblul Folcloric „Mugurii Sărmaşului”.
    Organizatori: Asociaţiile crescătorilor de animale din comuna Sărmaş, Consiliul Local şi Primăria Sărmaş, Căminul Cultural Sărmaş.
    Primarul comunei Sărmaş, Valentin Mândru, viceprimarul Gelu Ţepeluş şi consilierii locali mulţumesc tuturor celor care au contribuit la organizarea şi buna desfăşurare a „Festivalului Toamnei” - Sărmaş 2018.
    .

    Categorie:


    0 0

    În urmă cu 42 de ani, în 1976, „Mioriţa” şi-a găsit locul la Topliţa sub denumirea Concursul şi Festivalul „Mioriţa”, mai precis în 28, 29 şi 30 mai. Aceasta pentru că aici este locul ei, deoarece nicăieri poezia şi cântecul nu sunt mai frumoase şi mai curate ca în munţi, iar „Mioriţa” s-a născut „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, pentru că aici cântecul ei este cel mai melodios, e o simfonie cântată de mai multe orchestre pe care le armonizează legănatul brazilor”.
    A fost prima mare sărbătoare a cântecului popular cu tematică păstorească şi un început, în care s-a urmărit valorificarea tradiţiilor folclorului păstoresc şi stimularea măiestriei interpretative a acestui gen muzical.
    Anul acesta, mai precis în 18 şi 19 octombrie, Sala de spectacole a Casei Municipale de Cultură din municipiul Topliţa, judeţul Harghita, a găzduit cea de-a XXI-a ediţie a „Mioriţei”, care a îmbrăcat haină nouă în Anul Centenar.
    Aceasta pentru că „Mioriţa” a devenit Festival Internaţional cu adevărat, fiind prezenţi la Topliţa solişti vocali şi instrumentişti, atât din judeţele Vâlcea, Mureş, Giurgiu, Ialomiţa, Suceava, Caraş-Severin, Sibiu, Alba şi Harghita, reprezentând România, cât şi tineri talentaţi din Republica Moldova (Basarabia), Ucraina (Bucovina) şi Serbia (Valea Timocului), care au adus la poale de Călimani solia frumuseţii plaiurilor natale şi bucuria sufletească a oamenilor de acolo.
    Cu toţii, solişti vocali şi instrumentişti (numai instrumente cu corzi, de suflat: fluier, caval, taragot, clarinet şi alte instrumente specifice folclorului păstoresc), s-au prezentat în faţa unui public receptiv şi, mai ales, a unui juriu exigent, format din specialişti în domeniu: Eugenia Florea, etnomuzicolog, preşedinte; Sergiu Vitalian Vaida - realizator de emisiuni folclorice la TV; Daniela Roxana Gibescu - etnomuzicolog; Maria Costea Lirca - realizator de emisiuni folclorice la radio şi Virginia Linul - etnograf, specialist în costume populare, care au urmărit cu mare atenţie şi pricepere calitatea interpretativă, originalitatea cântecelor şi costumelor populare şi prezenţa scenică.
    Toţi concurenţii au interpretat câte un fragment dintr-o doină sau baladă cu tematică păstorească, fără acompaniament, şi un cântec ritmat cu acompaniament orchestral, din zona pe care o reprezintă.
    Practic, în prima seară a Festivalului a fost concursul soliştilor vocali şi instrumentişti, urmat de un spectacol susţinut de Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava, cu cântece interpretate de soliştii: Andreea Chisăliţă, Dana Dăncilă, Nicolae Vieru, Rodica Andronic şi George Finiş, şi jocuri din diferite zone ale Ţării. Conducerea muzicală: Viorel Leancă şi coregrafia Viorel Vatamaniuc.
    A doua seară a fost Gala Laureaţilor, în care au evoluat cei mai buni dintre cei buni. Aşa cum a subliniat etnomuzicologul Eugenia Florea, „la secţiunea solişti vocali, concurenţii fiind de calităţi apropiate, juriul a acordat câte două premii pentru locurile 1, 2 şi 3”.
    SOLIŞTI VOCALI: 1. Ioan Surdu - Judeţul Caraş-Severin şi Ionuţ Cocoş - Judeţul Ialomiţa; 2. Dan Constantin Vasilescu - Judeţul Sibiu şi Emanuel Stan - Judeţul Harghita; 3. Iulian Urlea - Judeţul Giurgiu şi Georgiana Olari - Judeţul Harghita.
    INSTRUMENTIŞTI: 1. Tudor Ciprian Vârciu (taragot) - Judeţul Alba; 2. Ştefan Radovanovici (fluier) - Serbia; 3. Cristian Pâslaru (caval) - Republica Moldova.
    Trofeul „MIORIŢA” - Ediţia a XXI-a: Stelian Păun - Judeţul Giurgiu.
    A urmat un spectacol susţinut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Rapsodia Călimanilor” al Centrului Cultural Topliţa, care s-a prezentat în faţa spectatorilor cu o formaţie de dansuri mult întinerită (coregrafia: Nicolae Cif) şi soliştii vocali: Ciprian Ilie, Dragomir Raita, Alexandru Oltean, Carmen Antal Cujbă şi Livia Harpa.
    Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului-Concurs al Cântecului Păstoresc „Mioriţa” s-a încheiat într-o atmosferă de adevărată simţire artistică şi patriotică emanată de pe scenă, dar şi din sala de spectacole, întreţinută cu un profesionalism inegalabil de Grupul Folcloric „Ştefan Vodă” Căpriana - Republica Moldova, coordonat de Artiştii Poporului Tudor Ungureanu şi Maria Stoianov.
    A acompaniat Orchestra de muzică populară a Ansamblului Folcloric Profesionist „Rapsodia Călimanilor” al Centrului Cultural Topliţa, dirijată de prof. Bodor Lorand.
    Au prezentat: Mălina Cioloca - TV Ardeal şi Ioan Cristian Ţăran - TVR3 Târgu-Mureş.
    Organizatori: Centrul Cultural Topliţa şi Casa Municipală de Cultură Topliţa.
    Finanţatori: Consiliul Local Topliţa, Primăria municipiului Topliţa şi Centrul Cultural Topliţa.
    Parteneri media: TVR 3 Târgu-Mureş, TV Ardeal Reghin şi Radio Târgu-Mureş.
    Directorul Festivalului: prof. dr. Costel Cristian Lazăr, directorul Centrului Cultural Topliţa.

    Categorie:


    0 0
  • 11/15/18--10:41: Actualitatea Ardeleană
  • Autor:

    Harghita
    A început clasarea ca monumente istorice a două mausolee dedicate eroilor căzuţi în Primul Război Mondial
    Institutul Naţional al Patrimoniului a început procedura de clasare ca monumente istorice a două mausolee din Harghita ridicate în memoria eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, a declarat presei, marţi (30 octombrie 2018 - n.n.), directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Harghita, Bakos Laszlo.
    Potrivit sursei citate, este vorba de mausoleul de la Secu-Topliţa şi cel de la Odorheiu-Secuiesc, de pe Dealul Cuvar, locuri unde îşi dorm somnul de veci, în total, peste o mie de militari români, dar şi de alte naţionalităţi, căzuţi în prima conflagraţie mondială.
    Bakos Laszlo a precizat că Institutul Naţional al Patrimoniului, aflat în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, a început această procedură în cadrul unui proiect dedicat Centenarului.
    „Ei finanţează toate documentaţiile şi au cerut sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Harghita, pentru a întocmi documentaţiile necesare şi pentru a pune la dispoziţie datele despre aceste monumente. (…) Când Institutul Naţional al Patrimoniului o să emită fişa analitică, Comisia Naţională va decide dacă vor fi sau nu monumente, dar, din punct de vedere al vechimii, al structurii, al simbolisticii, al arhitecturii, vor primi cel puţin nota medie, deja se pot clasa aceste monumente”, a explicat Bakos Laszlo.
    Acesta a adăugat că după începerea procedurii de clasare, aceste mausolee intră deja sub incidenţa Legii 422 şi orice intervenţie pe monument sau în zona lui de protecţie se poate face doar cu avizare.
    Directorul Centrului Cultural Topliţa, prof. dr. Costel Cristian Lazăr, a apreciat faptul că au început demersurile de clasare a monumentului de la Secu, ridicat în memoria soldaţilor căzuţi pentru reîntregirea României şi şi-a exprimat speranţa că acesta va fi trecut în acest an în rândul monumentelor istorice.
    „Mausoleul de la Secu este unul dintre monumentele importante din Ţară, şi ca dimensiune, şi ca vechime, şi la fel de important este că va fi trecut în rândul monumentelor istorice. Trebuia făcut mai demult acest demers, dar este bine că s-au gândit la acest lucru şi acum, în Anul Centenarului. Şi, poate, până la sfârşitul anului va fi trecut în categoria monumentelor istorice”, a declarat prof. dr. Costel Cristian Lazăr, directorul Centrului Cultural Topliţa.
    Mausoleul Eroilor din Topliţa a fost ridicat la iniţiativa Patriarhului Miron Cristea, de către Societatea „Cultul Eroilor” şi a fost inaugurat în anul 1925. La baza mausoleului sunt depuse osemintele a 771 de militari căzuţi pe câmpurile de luptă în Primul Război Mondial.
    Pe zidurile mausoleului au fost montate 18 plăci de marmură albă şi neagră pe care sunt înscrise numele unor eroi români, iar pe crucea din piatră din partea frontală, primul Patriarh al României, Miron Cristea, originar din municipiul Topliţa, a scris: „Ostaşi ai vechiului regat! Binecuvântată fie ziua în care aţi trecut Ardealul fraţilor voştri, dezrobindu-i prin jertfa voastră de mucenici. Ardealul vi se închină!”.
    Potrivit site-ului Oficiului Naţional Cultul Eroilor, în Mausoleul de la Odorheiu-Secuiesc se odihnesc 317 eroi, „de diferite naţionalităţi şi confesiuni”, 33 fiind depuşi în cripte individuale, iar 284 în cripta comună.

    Covasna
    ADEC solicită primarului din Sfântu-Gheorghe să arboreze Drapelul României pe străzile din municipiu
    Preşedintele Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC), Dan Tanasă, îi solicită primarului municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, să „acorde respectul cuvenit” Zilei Naţionale a României şi, pe 1 Decembrie, să arboreze Drapelul României pe străzile oraşului, în acelaşi mod în care a arborat drapelul Ungariei pe data de 15 martie, cu prilejul Zilei maghiarilor de pretutindeni.
    „Ne apropiem cu paşi repezi de momentul sărbătoririi Zilei Naţionale a României. (…) În aceste zile de intense pregătiri pentru a marca acest moment istoric ne amintim de gestul primarului UDMR al municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, care a dovedit ca a avut un spirit organizatoric extraordinar în derularea manifestărilor dedicate zilei de 15 martie de anul acesta, atunci când a arborat zeci de drapele ale Ungariei de mari dimensiuni în tot municipiul Sfântu-Gheorghe. Având în vedere capacitatea organizatorică a primarului UDMR dovedită cu ocazia arborării drapelului Ungariei în data de 15 martie a.c., ADEC îi solicită public acestuia în Anul Centenarului Marii Uniri să manifeste acelaşi spirit organizatoric şi cu ocazia Zilei Naţionale a României (…) şi să arboreze drapele ale României identice ca dimensiuni şi în aceleaşi locuri cu cele ale Ungariei arborate pe 15 martie anul acesta”, se arată într-un comunicat de presă al ADEC, remis luni (29 octombrie 2018 - n.n.).
    În luna martie a.c, Primăria Sfântu-Gheorghe a decorat centrul oraşului şi principalele artere de circulaţie cu însemne în culorile roşu-alb şi verde, iar, la acea vreme, Prefectura Covasna a amendat municipalitatea cu suma de 5.000 de lei pentru că nu a dat curs somaţiei de a arbora alături şi Drapelul României, conform legislaţiei în vigoare.
    În replică, conducerea Primăriei Sfântu-Gheorghe a precizat că, în contextul pregătirilor pentru comemorarea a 170 de ani de la Revoluţia din 1848-1849, a decorat centrul oraşului cu panglici de culori naţionale ungureşti, Piaţa Libertăţii cu drapel naţional unguresc, iar câteva străzi cu cocarde roşu-alb-verde, subliniind că „niciunul dintre aceste simboluri nu este drapelul oficial al Ungariei, drapelul naţional unguresc nefiind acelaşi lucru cu drapelul Ungariei”.
    De asemenea, reprezentanţii municipalităţii au menţionat şi că, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1.157/21.11.2001, minorităţile etnice - constituite în organizaţii, uniuni sau asociaţii la nivel naţional - pot folosi la acţiunile specifice şi însemnele proprii, iar Primăria municipiului Sfântu-Gheorghe a „amplasat panglicile, drapelul şi cocarde de culori naţionale ungureşti în spiritul acestei hotărâri”.

    Covasna
    Reabilitarea Monumentului Ostaşului Român din Sfântu-Gheorghe ar putea fi finalizată până pe 1 Decembrie, conform primarului Antal Arpad
    Lucrările de reabilitare a Monumentului Ostaşului Român din municipiul Sfântu -Gheorghe ar putea fi încheiate înainte de Ziua Naţională a României, a anunţat, joi (25 octombrie 2018 - n.n.), primarul Antal Arpad.
    Potrivit acestuia, licitaţia a fost câştigată de o firmă din localitatea Tecuci, judeţul Galaţi, valoarea totală a contractului fiind de 239.900 de lei.
    „Se lucrează la statuie…, sperăm că, până pe 1 Decembrie, lucrările vor fi finalizate”, a declarat Antal Arpad, într-o conferinţă de presă.
    Potrivit acestuia, restaurarea monumentului a fost întârziată de faptul că la primele licitaţii, organizate anul trecut, nu s-a prezentat nicio firmă interesată să efectueze lucrarea, iar procedurile au trebuit reluate.
    Impunătoarea statuie a Ostaşului Român, realizată din bronz de sculptorul Balogh Peter, a fost dezvelită pe 18 septembrie 1974.
    Reprezentanţii comunităţii româneşti din Sfântu-Gheorghe au semnalat în repetate rânduri că monumentul s-a deteriorat considerabil şi au solicitat intervenţia Primăriei pentru reabilitarea acestuia, arătând că o parte dintre manifestările oficiale ce marchează momente importante din istoria Poporului Român au loc, în fiecare an, în faţa acestei statui.
    Preşedintele Asociaţiei Judeţene a Cadrelor Militare în Retragere şi Rezervă Covasna, col. Ioachim Grigorescu, menţiona că statuia Ostaşului Român a fost ridicată în memoria luptelor de eliberare a oraşului, Sfântu-Gheorghe fiind primul oraş din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupaţie fascisto-horthyistă, în 8 septembrie 1944.

    Harghita
    Primarul din Odorheiu-Secuiesc, amendat pentru a doua oară pentru nearborarea Drapelului României
    Primarul municipiului Odorheiu-Secuiesc, Galfi Arpad, a fost amendat de către prefectul judeţului Harghita cu suma de 5.000 lei, întrucât nu a arborat Drapelul României alături de cel al Ungariei, în contextul manifestărilor prilejuite de comemorarea Revoluţiei ungare din 1956, o sancţiune similară fiind aplicată şi în primăvara acestui an.
    Prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, a declarat presei că sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea actelor normative privitoare la arborarea drapelelor altor state şi nearborarea Drapelului României.
    „Conform legislaţiei în vigoare, este obligatorie arborarea Drapelului României cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter naţional şi internaţional, precum şi cu ocazia vizitelor oficiale ale unor personalităţi reprezentând organisme internaţionale, interguvernamentale, pe traseele de deplasare ale acestora”, a precizat prefectul Harghitei.
    Acesta a punctat că prefectul nu face altceva decât „să garanteze respectarea legii în judeţ şi a simbolurilor naţionale ale României” şi a amintit că este pentru a doua oară când primarul din Odorheiu-Secuiesc „încalcă cu bună ştiinţă” prevederile legale privind arborarea steagurilor.
    „Este pentru a doua oară când primarul municipiului Odorheiu-Secuiesc încalcă cu bună ştiinţă actele normative privitoare la arborarea steagurilor, acesta fiind sancţionat de prefect şi cu ocazia sărbătoririi zilei de 15 martie. Îmi pare rău că nu se înţelege că respectarea legilor României nu este facultativă şi îndemn, ca de fiecare dată, să punem valoare pe respectul reciproc şi pe convieţuirea paşnică”, a arătat prefectul Harghitei.
    Potrivit sursei citate, Galfi Arpad a primit prin poştă procesul verbal de constatare şi aplicare a contravenţiei şi a confirmat primirea sancţiunii.
    Primarul din municipiul Odorheiu-Secuiesc nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima un punct de vedere în legătură cu amenda primită.
    În luna martie, când a fost sancţionat tot cu 5.000 de lei pentru că nu a arborat Drapelul României lângă cel al Ungariei, la manifestările de 15 martie, Galfi Arpad, care a câştigat alegerile din partea Partidului Civic Maghiar, spunea că nu vrea să încalce legea şi că drapelul va fi arborat „acolo unde trebuie”.

    În realizarea rubricii sunt folosite ştiri ale agenţiei naţionale de presă - AGERPRES

    Categorie:


    0 0

    Relaţia dintre Guvern şi Opoziţie este una redusă la următoarele propoziţii: „Scoală-te tu, ca să mă aşez eu”, sau „Decât să facă altul mai bine, să fac tot posibilul să nu facă nimic”. Aceste cuvinte şi gânduri sunt pe buzele şi mintea celor care fac parte din fauna oamenilor politici de astăzi. De multe ori, politicienii noştri se întrec în invective fără precedent cu toate că poziţia lor socială îi obligă la un anumit comportament, la un anumit fair-play de gentleman. În politică, stimaţilor noştri politicieni, unei idei i se răspunde tot cu o idee, susţinută de fapte, şi nu cu violenţă verbală. Din cauza dumneavoastră, a oamenilor politici, dar şi din cauza unor forţe externe ostile, după lovitura de stat din Decembrie 1989, în România s-a trecut de la involuţie la degradarea Poporului Român şi a Ţării. Omului politic român nu i se cere originalitate sau genialitate, pe care oricum nu prea le are, dar i se cere responsabilitatea aplicării prin actul său politic a unei idei sau unui grup de idei a celor ce l-au ales punându-şi speranţele în el. Din păcate, odată ajunşi la ţintă, adică în Senat, în Camera Deputaţilor sau chiar la Guvern, oamenii politici uită tot ce au promis şi inversează responsabilitatea dintre interesul general şi cel personal, devenind oameni bogaţi peste noapte şi uitând de interesul celor mulţi. Iată că, în felul acesta, ies în evidenţă mediocritatea şi mizeria morală a politicienilor, adevăraţi duşmani din interiorul Ţării, care ne macină neîncetat.
    Din păcate, oamenii politici de la noi sunt puşi - în marea lor majoritate, nu generalizăm - numai pe căpătuială, pe propria înavuţire, iar această „boală”, şi mai grav, s-a transmis deja şi generaţiei tinere. Invidia ajunge adesea la cote maxime chiar între ei, politicienii, şi atunci intervine gândirea păguboasă că „dacă acela a putut, eu de ce nu aş putea?”. Şi uite aşa se uită de cei mulţi, de societatea care i-a ales în funcţii, încă din prima zi a mandatului. Şi uite aşa, marea majoritate corupţi fiind, unii mai cad şi în plasă; în plasa numită parchet. Apoi se miră că sunt luaţi la bani mărunţi şi că ajung în puşcărie, şi îşi aduc imediat aminte că sunt bolnavi, că au copii etc.. Păi măi fraţilor, dar când băgaţi mâna până dincolo de cot, nu ştiţi că sunteţi bolnăvicioşi şi că aveţi acasă copii mici?! Doar apoi vă amintiţi, când vă ia parchetul la… plimbare. Păi da, că în momentul comiterii faptelor de corupţie numai la iahturi, privilegii şi secretare vă stă mintea.
    Nu mai există respect în Ţara asta, din păcate. Dar sunt convins că după ce această etapă va fi trecut, această perioadă atât de tulbure, de tranziţie parcă fără de sfârşit, în care românul, nu doar politicianul, a înţeles prost democraţia, va veni şi ziua în care ne vom aminti că avem o Ţară, o Maică Românie - Grădină a Maicii Domnului, cum chiar Papa Ioan Paul al II-lea a denumit-o, pe care trebuie să o iubim şi să o apărăm, căci ne-a fost lăsată nouă, de la strămoşii daci, de bunul Creator. Poate că acest gând ar trebui să vă călăuzească şi pe voi, stimaţi membri ai Cabinetului şi ai Opoziţiei, ca să puteţi da dovadă că vă pasă de această Ţară binecuvântată măcar acum, în Anul Centenarului Marii Uniri de la 1918. Iar asta ca să putem să ne ducem destinul multimilenar mai departe, să ridicăm stindardul, să privim lumea cu capul sus şi să strigăm cu toată puterea cuvântului: Trăiască România Dodoloaţă!

    Categorie:


    0 0

    De ce românii din judeţele Covasna şi Harghita sunt conduşi administrativ de maghiari? Ei nu fac parte din colectivitatea majoritară a Ţării?
    Din câte ştim, toată România este condusă şi gospodărită de Statul Român. El, Statul Român, hotărăşte formaţiunile teritoriale ale Ţării, dă destinaţie fondurilor, dispune responsabilităţile conducătoare în unităţile teritoriale. Din câte ştim, în nicio ţară europeană, colectivitatea naţională, fie şi pe spaţii reduse, nu e condusă de câţiva venetici străini de neam.
    Dacă forul european a formulat vreo lege care justifică acordarea dreptului minorităţilor de administrare a vieţii colectivităţii majoritare în interiorul unei ţări, aceasta este o imensă eroare, care trebuie corectată în perioada următoare, în Ţara noastră, unde Parlamentul, cu demnitate şi curaj, să-şi croiască legea naţională prin care să-i elibereze pe românii din cele două judeţe din robia şi umilinţa ungurească.
    O zicere din înţelepciunea populară ne aminteşte că „dacă-i dai nas lui Ivan, şi se urcă pe divan”… La aşa situaţie a ajuns România, urmare acordării drepturilor în exces acestei minorităţi, rămăşiţă de tristă amintire pentru românii transilvăneni. Nu cumva am acordat prea multe drepturi maghiarilor şi astfel ne-am croit singuri calea prin care drepturile românilor de aici sunt diminuate chiar de preaîndreptăţiţii noştri?
    Deseori ni se pune în faţă Kosovo, dar nu se analizează fenomenul discordiei dintre minorităţile fostei Iugoslavii, care, poate, aveau fiecare drepturile lor, în timp ce ungurii nu mai au, de 100 de ani, niciun drept pe acest teritoriu românesc. De 100 de ani, sunt toleraţi. Se poate stabili dacă şi câţi unguri au fost ucişi de români în cei 100 de ani de la Marea Unire, în timp ce fenomenul invers s-a dovedit devastator.
    Continuă instigările naţionaliste: se sancţionează în şcoală eleva care poartă tricolor pe frunte, este supus brutalităţii stradale tânărul român cu corpul înfăşurat în tricolor, veteranilor nu le este permis să arboreze drapelul Ţării pe clădirea prima eliberată la finalul războiului, pe instituţiile administrative ale celor două judeţe sunt afişate ostentativ drapele în afara legilor Ţării. Lângă toate acestea, condamnabil, pentru istoria noastră, este rana săpată în istoria Transilvaniei prin gestul criminal de spânzurare a imaginii lui Avram Iancu. Şi noi le tolerăm statui de criminali pe pământul sfânt recuperat acum 100 de ani şi reintrat în stăpânirea dreaptă a urmaşilor Daciei!
    N-ar fi rău dacă reprezentanţi legiuitori şi organe de ordine bucureştene s-ar plimba într-o vestimentaţie disimulată prin cele două judeţe, unde, în magazine ar constata că nu li se dă atenţie, dacă vorbesc româneşte. Tot aşa se întâmplă în primărie, la CEC, în farmacii etc., unde sunt lucrători unguri. Şi… har Domnului! Constataţi, domnilor cu responsabilităţi statale, că românii din aceste două judeţe trăiesc în tensiune sub ura nesfârşită a creaturilor ungureşti! Constataţi şi hotărâţi-le o viaţă mai bună, pentru că şi ei fac parte din colectivitatea majoritară românească! Legea să explice procedura prin care, în cele două judeţe, primari de comune, oraşe, municipii, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene, să fie numiţi, de foruri superioare, doar români, aşa cum sunt prefecţii, iar democraţia cu maghiarii să se rezume la un singur reprezentant în Parlament, aidoma la celelalte minorităţi. Aşteptăm de la Guvern şi Preşedinţia următoare, curajul de a institui această organizare administrativă în acest tulbure spaţiu al României.

    Categorie:


    0 0

    8 noiembrie

    Dintru început, Dumnezeu e Lumină, singura Lumină adevărată şi veşnică, nematerială, nesfârşită şi din¬colo de orice înţelegere. Firea Sa rămâne desăvârşit tainică, însă cele trei Persoane care o alcătuiesc, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, sunt una în desăvârşită împărtăşire a deplinei iu¬biri. Dumnezeu e bun şi temei a toată bunătatea şi iubirea, de aceea nu S-a mulţumit numai cu Sine, ci, în nemărginita Sa milostivire, a voit ca şi altcineva să-I împărtăşească lumina, de aceea a adus lumea de la nefiinţă la fiinţă. Dar, înainte să facă cele văzute, Dumnezeu a creat prin Cuvântul Lui şi a desăvâr¬şit în Duhul Sfânt firea îngerească; a făcut din aceste Puteri cereşti şi fără de trup, slujitori ai Săi plini de râvnă şi flacără de foc nevăzut. Ei sunt luminile mai mici, care se împărtăşesc, prin harul Sfântului Duh, de Lumina cea dintâi, veşnică şi fără de început. Chipuri ale firii dumnezeieşti, sfinţii îngeri sunt fi¬inţe duhovniceşti. Neavând a purta greutatea trupului, ei sunt mereu în mişcare, cu desăvârşire liberi şi înţelegători. Îngerii se bucură de vederea lui Dumnezeu pe măsura apropierii de El şi se hrănesc proslăvindu-L, aceasta fiind însăşi raţiunea exis¬tenţei lor. Deşi nu pătimesc de pe urma neajunsurilor trupu¬lui, ei nu au firea neschimbătoare a lui Dumnezeu, căci sunt zidiţi prin schimbare (trecerea de la nefiinţă la fiinţă). Astfel, îngerii cu greu pot fi atinşi de rău, însă nu sunt pe de-a-ntregul la adăpost de acesta, şi de aceea trebuie să se slujească de neîntinata libertate pe care Dumnezeu le-a dăruit-o pentru a stărui în bine şi a înainta spre desăvârşire privind pururea la tainele Lui, căci altfel vor aluneca spre rău şi se vor îndepărta de Dumnezeu. Şi căderea lor ar fi mare, căci ei nu pot, cum i-a fost dat omului, să se pocăiască, fiind lipsiţi de trup.
    Dar, deşi fără de trup, ei nu sunt pe de-a-ntregul imate¬riali. Numai singur Dumnezeu este cu desăvârşire dincolo de cele văzute şi trupeşti, pentru că El este neschimbător. Aşadar, îngerii sunt mărginiţi în timp şi spaţiu: când se află în cer, ei nu sunt şi pe pământ, iar când sunt trimişi de Dumnezeu pe pă¬mânt, ei nu rămân şi în cer. Subţirimea firii lor îi face să poată trece de ziduri, porţi sau zăvoare, care sunt împiedicări pentru noi, dar se îmbracă în trup, ca să-i putem vedea, atunci când sunt trimişi de Dumnezeu în preajma omului. Uşurimea şi re¬peziciunea cu care se mişcă le îngăduie să străbată lumea în¬treagă într-o clipită, iar puterea de a pătrunde gândul omului ne-ar putea face să credem că îngerii sunt atotştiutori, aseme¬nea Domnului. Dar, fiind făpturi zidite, ei nu sunt nici atotştiu¬tori, nici nu se pot afla în două locuri în acelaşi timp. Iar atunci când vestesc, o fac la porunca şi prin harul lui Dumnezeu, şi nu pentru că le-ar sta lor în putere.
    Dumnezeu a făcut din ei slujitorii Lui şi îi trimite (înger înseamnă trimis) să vegheze asupra lumii. Îngerii călăuzesc popoare şi Biserici (Apocalipsa, capitolele 2-3), împlinind voia Domnului faţă de neamul omenesc. Dumnezeu a aşezat pe lângă fiecare dintre noi câte un Înger Păzitor care veghează nevăzut asupra noastră, fiind în acelaşi timp aproape şi de Dumnezeu. Acest înger ne în¬deamnă spre bine prin vocea conştiinţei noastre, ne ajută să ocolim cursele diavolului şi aprinde în noi focul mântuitor al căinţei atunci când păcătuim (Ieşire 23, 20-23, Tobit 5, 4).
    Numai Ziditorul cunoaşte felurile şi marginile firii înge¬reşti, care în faţa Domnului este una, dar pentru noi par a fi ne¬numărate. „Un râu de foc se vărsa şi ieşea din el; mii de mii îi slujeau şi miriade de miriade stăteau înaintea Lui!”, zice pro¬fetul Daniel (Daniel 7, 10). Mintea omenească nu poate cuprinde numărul îngerilor, şi de aceea Sfânta Tradiţie obişnuieşte să îi aşeze în nouă trepte, împărţite în câte trei cete (după Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre ierarhia cerească, cap. VI-X). Prima treaptă şade pururea în apropierea lui Dumnezeu, fără a fi între ei mij-locitor. Aici îi aflăm pe Serafimi (Isaia 6, 2), al căror nume în-seamnă, în ebraică, „arzători”. Roind de-a pururi cu credincioşie în preajma lui Dumnezeu, lucrul acesta le dă puterea de a-i ridica pe ceilalţi îngeri spre El, însufleţind în ei căldura curăţitoare şi luminoasă a virtuţii. Îngerii din cea de-a doua ceată - de acelaşi rang, însă având o misiune diferită - sunt Heruvimii (Ieşire 25, 18; Iezechiel, cap. 1 şi 10, 2), al căror nume evocă plinătatea cunoaşterii pe care o au despre Dumnezeu. Se zice că sunt aco¬periţi de ochi (Iezechiel 1, 18; Apocalipsa 4, 8), semn al capacităţii lor de a contempla lumina dumnezeiască. În cea de a treia ceată în-gerească aflăm Tronurile pe care Se sprijină Domnul. A doua treaptă îngerească, intermediară, transmite cu bunătate şi ri¬goare hotărârile Proniei dumnezeieşti şi cheamă duhurile de rang inferior să urmeze lui Dumnezeu. Ea cuprinde Stăpâniile, Domniile şi Puterile. A treia şi ultima treaptă este alcătuită din Începătorii, Arhangheli şi Îngeri. Prin aceştia din urmă ne face Dumnezeu cunoscută voia Sa şi, cum ei sunt cel mai aproape de noi, pe ei îi trimite Ziditorul spre oameni, atunci când binevoieşte, înveşmântaţi în trup.
    În planul lui Dumnezeu, omul, prin Adam, ar fi trebuit să alcătuiască cea de-a zecea ceată îngerească, având drept mi-siune pe aceea de a duce Creaţia la desăvârşire (Luca 15, 1-10). Cum însă Adam a căzut şi s-a văzut supus morţii, Hristos S-a pogorât din ceruri pentru a-l scoate din iad. Şi, străbătând toate treptele ierarhiilor îngereşti, S-a îmbrăcat în trup; şi în¬viind a ridicat pe om la o stare mai înaltă decât cea în care se găsea la început, aşezându-l de-a dreapta Tatălui, mai presus de Heruvimi şi de Serafimi.
    Cu mult înainte de toate acestea, când Dumnezeu a făurit cele nevăzute, plinătatea ierarhiilor cereşti se bucura de lumina Domnului într-o nesfârşită sărbătoare, sfântă şi plină de cuvi¬inţă, iar îngerii cântau cu glas mare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot („Domnul oştirilor”). Plin este cerul şi pămân¬tul de slava Lui” ( saia 6, 3). Numai că Lucifer, duh aflat în frun¬tea tuturor, cel mai aproape de Dumnezeu şi care strălucea de lumina Lui, trufindu-se de locul de cinste pe care îl avea, a vrut să se asemene lui Dumnezeu. Şi şi-a zis el: „Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! (…) Sui-mă-voi deasupra norilor şi aseme¬nea cu Cel Preaînalt voi fi” (Isaia 14, 14). Nu era rău din fire, însă mândria l-a împins să se răzvrătească împotriva Ziditorului său. El a fost cel dintâi care a respins binele şi a ales răul, cobo¬rând din lumină în adâncul întunericului cel fără Dumnezeu; îndată ce a rostit acele vorbe, a căzut din locul de cinste unde se găsea şi s-a prăbuşit în hăul iadului. Şi, cum în cădere sfâşiase cerurile, a tras după sine mulţime de îngeri din toate cetele şi s-a făcut domnul lor. Iar numărul acestora era atât de mare, încât, văzând acea mulţime, Arhanghelul Mihail, mai marele oştirilor Domnului - care, prin smerenia lui şi prin slujirea plină de credincioşie faţă de Ziditor, era întărit întru lumina Domnului -, a strâns pe îngerii rămaşi de partea binelui şi a zis: Să luăm aminte. Altfel spus, „să stăm bine, să stăm cu frică, noi, făpturile ce am primit darul de a ne ţine dinaintea Domnului. Să recunoaştem că suntem slujitorii Lui. Să avem
    grijă să ne cunoaştem locul nostru şi să luăm aminte la căde¬rea celor ce au vrut să fie aidoma lui Dumnezeu”. În amintirea acestui Sobor, adică a acestei adunări a corurilor îngereşti sub păstorirea Sfântului Arhanghel Mihail, în trezvie, înţele¬gere şi unire, au pus Sfinţii Părinţi sărbătoarea de astăzi.
    Mihail - al cărui nume înseamnă „asemenea lui Dumne¬zeu” („care este ca Dumnezeu”) -, slăvitul şi prealuminatul Voievod al Puterilor cereşti celor fără de trup, este pomenit adesea în Sfânta Scriptură. El este cel pe care îl trimite Dum¬nezeu către oameni pentru a le vesti îndreptările Sale. El cel dintâi s-a arătat Patriarhului Avraam (Facere, cap. 12) şi slujnicei sale Agar în pustie, spre a le vesti naşterea lui Ismael (Facere, cap. 16). A fost apoi trimis către Lot pentru a-l scăpa din Sodoma, pe care Dumnezeu o sortise pieirii (Facere, cap. 19). Când Domnul i-a cerut lui Avraam să-l jertfească pe fiul său, Isaac, pentru a-i încerca ascultarea, Mihail a fost cel care în ultima clipă a venit şi i-a prins mâna (Facere, 22). S-a mai arătat şi Patriarhului Iacov şi s-a luptat cu el o noapte întreagă pentru a-i face cunoscut noul nume: Israel (Facere 32, 23-32). El a stat dinaintea poporului lui Israel când a ieşit din Egipt şi l-a călăuzit, în timpul zilei în chip de nor, iar noaptea ca un stâlp de foc (Ieşire 13, 21). A mai fost trimis şi la ghicitorul Valaam, pe când acesta mergea către Valac, regele Moabului, ca să blesteme poporul lui Israel, şi i-a tăiat calea stând în faţa asinei sale, cu o sabie goală în mână (Numeri 22, 22). Când Iosua şedea dinaintea zidurilor Ierihonului, aşteptând un semn de la Dumnezeu ca să dea asalt cetăţii, Mihail i s-a arătat, iarăşi ţinând o sabie. Cum Iosua se temea ca acesta să nu fie un vicleşug al diavolului, care ştie să ia chip de înger al luminii (2 Corinteni 11, 14), l-a întrebat: „De-ai noştri eşti sau eşti dintre duşmanii noştri?”. Iar Mihail i-a răspuns: „Eu sunt căpetenia oştirii Domnului şi am venit acum!”, apoi i-a poruncit să se închine locului pe care îl sfinţise cu prezenţa lui (Iosua 5, 13). În Cartea Judecătorilor, Arhanghelul Mihail îl întăreşte pe Ghedeon, spre a-l trimite să elibereze Israelul de sub jugul madianiţilor (Judecători 6, 11). Iar când David, împotriva voii Domnului, a făcut numărătoarea poporului, Mihail a fost cel trimis de Dumnezeu ca să fie braţul mâniei Lui. Într-o singură zi, el a ucis cu sabia sa mai bine de şaizeci de mii de oameni şi era gata să stârpească Ierusalimul de pe faţa pămân¬tului, dar Dumnezeu, mişcat de căinţa lui David, l-a oprit şi i-a poruncit să-şi vâre sabia în teacă (1 Cronici 21). Şi de mai multe ori i s-a arătat Arhanghelul prorocului Ilie, ca să-i aducă mângâiere în încercările sale şi să-l trimită cu veste mare (3 Regi 19, 5; 4 Regi 1, 15). Când regele asirian Senahirim a vrut să cotropească Ierusalimul, Arhanghelul a doborât într-o sin¬gură noapte o sută optzeci şi cinci de mii de ostaşi din tabăra acestuia (4 Regi 19, 35). Şi tot el este cel ce s-a coborât din ceruri şi a stat împreună cu cei trei tineri în mijlocul cuptoru¬lui încins, în cetatea Babilonului, aducând cu ei laudă lui Dum¬nezeu (Daniel 3, 25). Şi tot el a închis gura leilor din groapa în care fusese azvârlit prorocul Daniel (Daniel 6, 23).
    Nenumărate sunt prilejurile în care Arhanghelul Mihail s-a arătat oamenilor pentru a-i izbăvi, atât în vremea Vechiului Legământ, cât şi după venirea lui Hristos: i-a scăpat pe Apostoli din temniţă (Fapte 5, 19), l-a ajutat pe Apostolul Filip să-l bo¬teze pe eunucul reginei Etiopiei (Fapte 8, 26), i s-a arătat sutaşului Corneliu şi i-a poruncit să-i ceară Sfântului Petru să-l bo¬teze (Fapte, 10). Tot el l-a scos din temniţă pe Petru (Fapte, 12) şi l-a pedepsit pe Irod, care voia să fie slăvit ca un zeu (ibidem). I s-a arătat Apostolului Pavel ca să-l întărească în încercă¬rile lui, iar Sfântului Ioan Evanghelistul i-a descoperit tainele lui Dumnezeu cu privire la sfârşitul veacurilor (Apocalipsa).
    Arhanghelul Mihail este cel ce se va arunca în lupta cea din urmă cu Antihristul şi cu diavolul, el îi va azvârli pentru veş¬nicie în iad (Apocalipsa 12, 7). Iar la Judecata cea de Apoi va ţine balanţa în care ni se vor cântări faptele. Tradiţia Bisericii mai pomeneşte şi alte nenumărate minuni pe care le-a înfăptuit Arhanghelul Mihail, cum ar fi minunea cea mare din Colose, în Frigia (6 septembrie).
    În Domnul, dreptatea nu poate sta despărţită de milă: Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au săru¬tat (Psalmul 84, 11). Iată de ce nu îl putem prăznui pe Arhanghelul Mihail, Înger al Dreptăţii, fără a-l prăznui cu el şi pe Arhanghelul Gavriil (numele lui înseamnă „Domnul este puterea mea” sau „viteaz ostaş al Domnului”, iar după Sfântul Proclu al Constantinopolului, „Dumnezeu şi omul”), înger al Milei, „cel ce stă înaintea lui Dumnezeu” (Luca 1, 19). El e trimis de Domnul către oameni ca să le vestească lu¬mina iubirii şi a bunătăţii Lui spre mântuirea lor. Gavriil i-a dat prorocului Daniel dezlegarea vedeniei pe care acesta a avut-o despre sfârşitul împărăţiei mezilor şi a perşilor (Daniel 8, 16-27), iar altă dată i-a vestit că Hristos, Mântuitorul lumii, avea să vină după patru sute patruzeci şi nouă de ani (Daniel 9, 24). Şi tot el i-a fost trimis femeii lui Manoe, în vremea Judecătorilor, ca să-i vestească naşterea apropiată a lui Samson. Iar când, în marea sa bucurie, Manoe a voit să-l oprească la ospăţ, Gavriil i-a răs¬puns că nu se hrănea cu astfel de merinde şi l-a îndemnat să-şi arate mulţumirea aducând jertfă Domnului. Iar cum acela îl în¬treba de numele său, Gavriil i-a răspuns: „La ce mă întrebi tu de numele meu? Că el este minunat”. Şi s-a făcut nevăzut în fumul care se înălţa de la jertfă (Judecători, 13). Din toate timpurile, el a fost vestitorul naşterilor minunate din sân sterp sau neputin¬cios. El li s-a arătat lui Ioachim şi Anei pentru a le vesti zămis¬lirea Maicii Domnului, şi lui Zaharia şi Elisabetei pentru a-i în¬ştiinţa de naşterea Înaintemergătorului (Luca, 1). El a hrănit-o pe Maica Domnului cu mană cerească vreme de doisprezece ani în Templu (21 noiembrie) şi, mai apoi, a fost trimis de Dumnezeu să-i ducă vestea cea bună, aşteptată de la începutul lumii, anume că avea să dea naştere Mântuitorului prin mijlocirea Sfântului Duh. El a venit să-l liniştească pe Iosif în vis, când acesta era cuprins de îndoieli în ce privea fecioria Maicii Domnului (Matei 1, 20). La naşterea Mântuitorului nostru, el i-a călăuzit pe păstori către peştera din Betleem, pentru a I se închina. Tot el i-a desco¬perit lui Iosif planurile ucigaşe ale lui Irod şi l-a sfătuit să ia pe prunc şi pe mama lui şi să-i ducă în Egipt, iar mai apoi, trecând primejdia, i s-a arătat din nou în vis pentru a-i porunci să se în¬toarcă în ţara lui. În sfânta noapte a Învierii lui Hristos, Gavriil s-a pogorât din ceruri, în veşmânt alb ca zăpada, strălucitor de lumină dumnezeiască, a împins piatra care închidea mormân¬tul şi s-a aşezat deasupra ei. Când femeile Mironosiţe au ajuns la locul acela, le-a liniştit zicându-le: „Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat pre¬cum a zis…” (Matei 28, 5-6).
    Astfel, de la începuturile lumii până la Învierea lui Hristos şi până la sfârşitul veacurilor, Sfântul Arhanghel Gavriil este trimisul lui Dumnezeu spre a vesti oamenilor minunile milos¬tivirii Sale prin Persoana Domnului nostru Iisus Hristos.
    (După ieromonahul Macarie de la Simonos Petra, Sinaxarul, Vieţile Sfinţilor, vol. III, luna Noiembrie, Editura „Sfântul Ioan Casian”, Bucureşti, 2014, p. 92-100)
    Pr. II Adrian Nicolae Stoian
    Parohia Topliţa I - Centru
    ROMÂNIA

    Categorie:


    0 0
  • 11/15/18--10:57: Toamnă la Ialoveni
  • Toamnă dumnezeiască! Toamnă de aur! Coborâtă parcă din adâncurile fără sfârşit ale cerului, zăbovind pe cregile copacilor, ale pomilor şi ale podgoriilor fără sfârşit ale Basarabiei, poleindu-le frunzele cu zeci şi zeci de nuanţe. Un curcubeu de frumuseţi aşezat de măiastra mână a naturii. Toamna aceasta şi-a mutat sinfonia de culori în frunzele pomilor şi ale viilor, atinse parcă de adierile uşoare ale unei mâini nevăzute.
    Îmbătaţi de aceste frumuseţi am simţit chemările tainice ale Basarabiei şi-am pornit la drum. Nu mai trecuserăm Prutul de vreo doi ani. Ne-au chemat prietenii noştri din Ialoveni să ne convingem de frumuseţile aurului Toamnei acolo, la ei, în orăşelul aflat la doar o aruncătură de băţ de Chişinău, capitala Basarabiei, căreia i se zice acum Republica Moldova. Acelaşi curs domol al Prutului ca întotdeauna. Dar şi aceeaşi tristeţe, poate acelaşi plâns neştiut, tăcut: „Curge Prutul între noi şi plânge / Că ni-i greu şi lui la fel i-i greu…”. Fiindcă îşi blestemă fatalitatea ce l-a sortit să devină, fără voia lui, „brâu împletit din lacrimi şi din sânge”, hotar nedrept prin trupul Ţării, despărţind artificial fraţii de acelaşi neam. Aşa a devenit el în 1812, „când muscalu a pus piatră de hotar la Prut şi a rupt biata noastră Moldovă în două”! Aşa a rămas până în ziua de azi, cu toate că, vorba lui Nicolae Dabija, „noi cei de aici suntem voi cei de dincolo de Prut, iar voi cei de dincolo, sunteţi noi cei de dincoace”!
    Din păcate, politicienii cei de dincoace şi cei de dincolo de Prut, nu au înţeles nimic din toate acestea, sau au înţeles, sau nu vor să înţeleagă, fiindcă pe fotoliie moi şi bănoase se simt mai bine decât pe scunele de lemn, cu toate că şi unii şi ceilalţi flutură faldurile mincinoase ale „interesului naţional”!
    Aşadar, după ce am trecut Prutul, am revăvut pământul Basarabiei, parcă încărunţit şi el de atâta aşteptare zadarnică. Însă tot pământ românesc a rămas, cu toate opintirile potrivnice ale celor care mai sunt încă şi acum nişte rămăşiţe jalice ale celor care credeau cândva în „veşnicia ideilor lui Stalin, care vor lumina omenirea”, chiar dacă realitatea şi istoria au dovedit că „totul a fost o minciună”!
    La Ialoveni, ca în întreaga Basarabie, oamenii chiar dacă ştiu că li se spune „moloveni”, sau „basarabeni”, sunt convinşi că ei sunt români, aşa cum credeau cei din generaţiile din 1918, „naţiune moldovenească nu exiată”, fiindcă „există o singură naţiune română”! Şi mai sunt convinşi de un adevăr pe care-l afirma câdva poetul Alexei Mateevici: „Nu avem două limbi şi două literaturi, ci numai una - aceeaşi cu cea de peste Prut. Asta ca să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba”! Sau de adevărul rostit scurt şi sentenţos de marele Eminescu: „Nimeni n-are să ne înveţe ce am fost şi ceea ce ar trebui să fim; voim să fim ceea ce suntem: ROMÂNI”! Din păcate, cu toate că se ştiu de mult aceste adevăruri, tot degeaba vorbim, chiar şi acum când se zie că aniversăm Centenarul Marii Uniri!!!
    „Trebuie să vină o zi când «va fi iar în trupul Ţării / Basarabia întreagă!»”
    Interviu cu primarul oraşului Ialoveni (Republica Moldova), Sergiu Armaşu

    Despre unele dintre aceste dureri ale noastre, a celor de dincoace şi a celor de dincolo de Prut, am purtat o discuţie cu primarul oraşului Ialoveni, Sergiu Armaşu.
    - Câteva cuvinte despre oraşul în fruntea căruia vă aflaţi…
    - Ialoveniul are aproximativ 20.000 de locuitori, din care aproape 92 la sută sunt români. Ceilalţi, aproximativ opt procente sunt „pestriţi”: ruşi, ucraineni, bulgari etc..
    - Spuneţi-ne, vă rog, ei cum se declară, români sau moldoveni?
    - Sunt români. Aşa s-au declarat la recensământ!
    Din punct de vedere economic, aş putea spune că oraşul are o importantă suprafaţă de teren, peste 3.000 ha, din care arabile peste 1.000 ha, podgorii peste 400 ha, păşuni peste 200 ha. Mai avem şi două iazuri cu o suprafaţă de 18 ha. Pe lângă acestea, în oraş sunt înregistraţi peste 1.300 de agenţi economici, întreprinzători cu drept de persoană fizică autorizată peste 200 (întreprinderi individuale), avem aproape 900 de gospodării ţărăneşti, şase întreprinderi de stat şi o asociaţie de gospodării ţărăneşti. Cu alte cuvinte, oraşul are o economie destul de diversificată. Industria este reprezentată de cea uşoară (îmbrăcăminte pentru adulţi şi copii, saci de dormit, vestimentaţie sportivă, din care multe sunt destinate exportului); alimentară (produse de panificaţi, prin Fabrica de pâine „Nataliţa Caracuian”, Fabrica de îngheţată „Sandriliona”, SA „Vinuri-Ialoveni”, singura care produce vinuri peliculare de tip Heres, destinate exportului) şi a materialelor de construcţie (SRL „Viteza-Ceapchin”) etc..
    În prezent, punem un accent deosebit pe realizarea unei suprastructuri moderne pentru întregul oraş, avem şi plauri frumoase în această direcţie, pe care dorim să le şi realizăm, spre folosul întregii comunităţi. Aşa de exemplu vrem ca încă în acest an să finalizăm lucrările de modernizare a străzilor oraşului, până în 2020 să conectăm întregul oraş la reaţeaua centrală de canalizare. Vreau să vă spun că la toate acestea ne bazăm şi pe implicarea nemijlocită a cetăţenilor oraşului. Acest lucru mi l-am propus încă din momentul în care am fost ales ca primar.
    - Ce ne puteţi spune despre viaţa cultural-spirituală şi reţeaua de învăţământ a oraşului Ialoveni?
    - La numărul de locuitori pe care îi are oraşul apreciez că lucrurile stau destul de bine din acest punct de vedere. Avem două licee, o şcoală gimanzială, două şcoli generale şi… grădiniţe, la care învaţă aproximativ 2.000 de elevi. Avem un colectiv didactic bine pregătit, educatoare, învăţători şi profesori, mulţi dintre ei având o bogată experienţă didactică. În oraş îşi desfăşoară activitatea şi o şcoală de artă, frecventată de câteva sute de elevi, cei care se simt atraşi înspre un anumit domeniu artistic: muzică, arte vizuale, coregrafie. Avem rezultate frumoase la acest capitol, mulţi dintre absolvenţi devenind artişti cunoscuţi în Ţară şi chiar peste hotare. La cele de mai sus aş mai adăuga şi cele trei biblioteci publice, din care una destinată copiilor.
    - Am înţeles că sunteţi un primar independent, nu aţi candidat pe nicio listă a vreunui partid. Cum s-a întâmplat, pentru că e un lucru cam rar?
    - S-a întâmplat că oamenii mă cunosc, au avut încredere în mine şi în ceea ce am promis că vom realiza împreună. Dar am avut şi un atuu: din lupta partinică a partidelor între ele, am avut de câştigat eu. Ca independent am o libertate de mişcare şi de acţiune mai mare şi nu pot fi acuzat că aş favoriza un partid sau altul. Eu tot ce fac vreau să fie în folosul comunităţii şi nu a unui anume partid care să-şi facă, prin ceea ce realizăm, un capital politic. Sunt şi voi rămâne până la sfârşitul mandantului un primar al tuturor locuitorilor oraşului şi niciodată nu voi ţine seama de orientarea politică a unuia sau altuia.
    - Cum staţi cu locurile de muncă? Aveţi probleme mari din acest lunct de vedere?
    - Pot să vă spun că din punctul acesta de vedere nu o ducem rău deloc. Locuitorii oraşului Ialoveni au mult de câştigat din urma faptului că oraşul se află în imediata apropiere de Chişinău. O bună parte dintre locuitori şi-au găsit locuri de muncă acolo, iar ceilalţi aici. Şomajul este aproape inexistent. Problema cea mai mare este, însă, legată de veniturile pe care ei le realizează, dacă banii pe care îi câştigă le sunt suficienţi pentru a duce un trai decent. Din acest punct de vedere, avem într-adevăr probleme, fiindcă în general veniturile sunt destul de mici, iar oamenii nu-şi pot permite multe din ceea ce ar vrea să aibă. Asta şi pentru că agenţii economici, mai ales cei privaţi, încă nu au ajuns să aibă o putere economică aşa încât să le permită să asigure salariaţilor venituri decente. Mă refer la cei mulţi, fiindcă sunt unii - ca şi la dumneavostră! - care îşi permit multe, s-au îmbogăţit nepermis de mult într-un interval de timp scurt. Iar aceasta presupune afaceri necurate, necinstite. Pe de altă parte, ne confruntăm cu problemele legate de desfacerea produselor, mai ales a celor din agricultură. Mă refer mai direct la pomicultură şi viticultură. În ultima vreme, piaţa rusească este aproape inexistentă, iar cea europeană este încă abia la început. Ne luptăm, însă, pentru a câştiga teren din acest punct de vedere. Încet, încet trebuie să răzbim.
    - Domnue primar, ne aflăm într-un care ar trebui să se înscrie ca un moment deosebit în istoria neamului nostru românesc, anul Centenarului Marii Uniri. Ce credeţi, s-a făcut suficient din ceea ce ar fi trebuit să se facă? Cum apreciaţi legăturile existente între cele două state româneşti?
    - Ar fi multe de spus în această privinţă. Dar ar mai ales multe de făcut. Din păcate, lucrurile cam „scârţâie”, ceva se întâmplă la nivelul cel mai înalt, atât la Bucureşti, cât şi la Chişinău. Nu se vrea? Nu se poate? Cineva ne poartă sâmbetele, cum se spune, pe plan european? Cineva din Europa are mare interes ca acest lucru, respectiv Unirea Basarabiei cu România, să nu se întâmple?! Greu de spus… Vedeţi, sunt şi probleme care depind de noi şi încă nu suntem în stare să le rezolvăm. Fiindcă tânăra generaţie, care deja a crescut şi s-a format în anii aceştia de după 1990 şi, deci, nu mai poate fi acuzată de rusofonie în niciun caz, este împrăştiată prin Europa, să-şi câştige existenţa şi, deci, nu mai este capabilă să determine hotărâtor destinele Ţării. Însă, trebuie să vină o zi când „va fi iar în trupul Ţării / Basarabia întreagă”!
    *
    E toamnă frumoasă şi bogată la Ialoveni. Dar e şi o toamnă a marilor speranţe legate de acest mare eveniment al aniversării Centenarului Marii Uniri din 1918. De el se leagă speranţele multor români de dincolo de Prut, mai ales a celor care fac parte din generaţiile tinere. Tot mai mult sunt convinşi de credinţa care a înaripat generaţiile de acum o sută de ani, anume că „că a venit vremea ca neamul nostru să nu mai cunoască hotar pentru dragostea lui, pentru limba noastră cea dulce. Cultura, limba, şcoala noastră trebuie să se unească pe veci şi nedespărţiţi vrem să rămânem până la sfârşitul sfârşitului”.
    Doar nu întâmplător tinerii basarabeni poartă cu mândrie tricourile inscripţioate „Basarabia e România”!

    prof. Ilie Şandru (Ialoveni, Republica Moldova)
    prof. Vasile Gotea (Ialoveni, Republica Moldova)

    Categorie: