Autor:
„ (…)Aşezaţi sub semnul crucii dintru început, ca popor născut creştin , noi, românii, părem a nu mai conştientiza astăzi nici datoria pe care o avem faţă de Dumnezeu, nici pe aceea faţă de noi înşine. Iar suferinţele personale şi comunitare riscă se ne fie numai spre caznă, nu şi spre mântuire. (…) Aşa se face, de pildă, că românitatea sângerează de la un capăt la altul. Şi nu de azi, de ieri. Dar noi continuăm să căutăm, în zadar, cauze şi remedii în exterior.
Dacă unim prin linii imaginare rănile românităţii, deasupra României şi în imediata vecinătate a graniţelor ei actuale, ni se arată o cruce dublă. O cruce a Sfântului Andrei, din Maramureşul istoric până în Cadrilater şi de la Chişinău până la Malainiţa, în Valea Timocului. Şi o altă cruce de la Cernăuţi până la Veliko Tîrnovo, şi de la Gyula până la Odesa. Amândouă trec peste inima ţării, Harghita –Covasna, în care se împlântă tot mai adânc pumnalul maghiar. Românii sînt prigoniţi pentru că sît români înăuntru României aproape la fel de mult ca în afara ei. Şi suntem atât de slabi sufleteşte încât nu mai avem reacţie. Pentru că, din toate punctele de vedere, suntem mai puternici – sau cel puţin la fel de tari – ca maghiarii, bulgarii, sârbii şi ucrainienii, dar nu mai avem inimă pentru cauza naţională şi nici nu mai pricepem rostul neamului românesc îm plan divin.
Micile grupuri de rezistenţă naţională care au rămas pe poziţii n-au sorţi de izbândă de unele singure. Este nevoie de pocăinţa, rugăciunea şi strădania întregii naţiuni. Cum spunea odată părintele Iustin Pârvu de la Mânăstirea Petru Vodă (Neamţ), dacă măcar un ceas am pleca toţi genunchii la rugăciune, Dumnezeu ar face minuni cu noi.
Însă, cine să ne spună care e ceasul acela şi să ne mobilizeze? Avem nevoie de o nouă generaţie jertfelnică şi mărturisitoare, care, pe urmele generaţiei interbelice, dar ferindu-se să repete greşelile acesteia, să ridice crucea românităţii de la stadiul de lemn de spânzurare la cel de izvor de viaţă veşnică. Este posibilă din nou o astfel de generaţie? Optimismul eshatologic mă face să cred că da.”
Claudiu Târziu, în „Rost”, Anul IX, nr. 101, p. 1, septembrie 2011