Autor:
Acest mare făcător de minuni şi sfânt slăvit s-a născut la Tesalonic, din părinţi nobili, credincioşi şi foarte bogaţi. Dimitrie a fost singurul lor copil, pe care l-au primit în dar de la Dumnezeu, în urma rugăciunilor făcute cu lacrimi.
Fiind singurul fiu al unor astfel de părinţi, Dimitrie a fost crescut şi educat în felul cel mai înalt şi ales. Tatăl lui Dimitrie a fost comandantul militar al cetăţii Tesalonicului. Murind el, Împăratul Maximian l-a numit în loc pe fiul lui, Dimitrie.
Numindu-l, prigonitorul creştinilor Maximian i-a trasat tânărului Dimitrie şi sarcina de a-i extermina pe creştinii din Tesalonic. Dimitrie, însă, nu numai că nu a executat această poruncă a împăratului, ci chiar L-a propovăduit pe Hristos înaintea tuturor, pe faţă, în toată cetatea Tesalonicului.
Când a auzit aceste lucruri, împăratul s-a umplut de ură faţă de Dimitrie. Pe când se întorcea de la o bătălie împotriva sarmaţilor, Maximian s-a oprit la Tesalonic, spre a investiga personal situaţia.
Împăratul l-a convocat pe Dimitrie înaintea sa şi l-a chestionat cu privire la credinţa sa. Dimitrie a recunoscut şi a mărturisit fără teamă credinţa lui în Hristos, şi a arătat, totodată, cât de falsă şi superstiţioasă este idolatria împăratului.
Maximian l-a aruncat pe Dimitrie în temniţă. Ştiind ce îl aşteaptă de acum înainte, Dimitrie l-a însărcinat pe servitorul lui, Lup, cu împărţirea la săraci a tuturor averilor lui, el însuşi pregătindu-se trup şi suflet cu bucurie pentru martirica moarte ce îl aştepta.
Pe când zăcea în temniţă, un înger al Domnului a venit la el şi i-a zis: „Pace ţie, o, pătimitorule al lui Hristos! Fii viteaz şi puternic!”. Cea mai mare plăcere a împăratului era să îl vadă pe un anume Lie, gladiator, care îşi ucidea adversarii aruncându- i în suliţe. În temniţă era şi un anume Nestor, care aprinzându-se de râvnă, a cerut binecuvântarea lui Dimitrie pentru a-l învinge pe Lie. Sfântul Dimitrie l-a binecuvântat, zicându- i: Du-te şi pe Lie vei birui, şi pe Hristos vei mărturisi!
Când a intrat pe ring, Nestor a strigat cu glas mare: Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi! Împăratul s-a întristat foarte tare pentru pierderea lui Lie şi auzind că Dimitrie este vinovat pentru uciderea lui Lie, a trimis ostaşi în temniţă pentru a-l ucide pe loc. Ostaşii l-au aflat pe Sfântul lui Dumnezeu la rugăciune, şi l-au străpuns cu lăncii. După aceasta a poruncit ca şi capul Sfântului Nestor să fie tăiat.
Creştinii au luat în taină trupul lui Dimitrie şi l-au îngropat cu cinste. Din trupul Sfântului a început să izvorască mir tămăduitor şi binemiresmat. La scurtă vreme după aceea, deasupra sfintelor lui moaşte s-a zidit o mică biserică.
Un nobil din Iliria, pe nume Leontie, suferea de o boală grea şi de nevindecat. Înarmându-se cu rugăciunea, el a grăbit la moaştele Sfântului Mucenic Dimitrie, aflându- şi acolo desăvârşită şi miraculoasă vindecare. Cu inima revărsându- i-se de bucurie, nobilul Leontie a înălţat o biserică mult mai mare şi mai slăvită pe locul mormântului cu sfintele moaşte.
Împăratul Iustinian a dorit să aducă moaştele Sfântului Dimitrie de la Tesalonic la Constantinopol, dar pe când lucrătorii se pregăteau să împlinească porunca, din mormântul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie au izbucnit fulgere şi s-a auzit un glas înfricoşat care a zis: „Opriţi-vă şi nu atingeţi!”. Astfel, sfintele moaşte făcătoare de minuni ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie au rămas pentru totdeauna la Tesalonic.
Ca apărător al cetăţii Tesalonicului, Sfântul Dimitrie s-a arătat aievea şi de multe ori a izbăvit cetatea de urgii. Minunile sale sunt nenumărate. Ruşii îl socotesc pe sfânt şi protector al Siberiei, care a fost cucerită şi anexată la Rusia în ziua muceniciei lui, 26 octombrie 1581.
Din viaţa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie putem desprinde câteva învăţături foarte folositoare şi pentru noi cei de astăzi. Vedem că Sfântul Dimitrie a avut părinţi foarte credincioşi, dar şi foarte bogaţi. Erau încrezători că Dumnezeu le va da un copil, şi le-a dăruit un sfânt. Oare de ce părinţii din ziua de astăzi nu se mai roagă să aibă mulţi copii? Oare de ce fugim de planul lui Dumnezeu? Oare în acea vreme când se murea pentru faptul că erai creştin, nu era greu? Să încercăm să nu mai fim necredincioşi, ci credincioşi. Un sfânt părinte spunea că diavolul se teme foarte mult de copii, pentru că nu cunoaşte planul pe care Dumnezeu îl are cu fiecare copil. De ce îi uşurăm munca diavolului, ucigându-ne proprii copii?
O altă învăţătură o aflăm din purtarea păgânului împărat, care aflând că sluga sa, de încredere, se închină lui Hristos, deşi bârfele de astă dată erau adevărate, totuşi, se duce la faţa locului să cerceteze. Ce bine ar fi dacă azi am avea astfel de conducători, care mai înainte de a lua o decizie să cerceteze! Sau ce bine ar fi ca fiecare dintre noi când aflăm ceva rău despre cineva să cercetăm dacă este sau nu aşa.
De câte ori oare nu se întâmplă astăzi ca unii oameni având funcţii înalte să se teamă să se numească creştini, sau că se închine lui Hristos? Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de mărturisire. Este nevoie de trăirea vie a credinţei. Până când vom petrece în păcate? Avem o sumedenie de sfinţi extraordinari şi este drept că unii de abia aşteaptă să fie recunoscuţi (mă refer aici la Sfinţii temniţelor comuniste), oare de ce nu avem curajul să îi recunoaştem? Oare să fie atât de greu să găsim o zi, din 365, pe care să le-o dedicăm?
Azi avem nevoie şi de modele; cred eu că cele mai bune modele le avem în aceşti sfinţi, care au mărturisit. Cred că de asta le este teamă unora să fie canonizaţi. Când Părintele Arsenie Boca era în închisoare, la un moment dat a fost izolat pentru că îi întorcea pe mulţi la Hristos. Iată că şi după moarte face acelaşi lucru, dar cu o forţă mai mare. Oare de asta se tem mai marii lumii acesteia?
Pe noi, ca simpli creştini, nimeni şi nimic nu trebuie să ne împiedice să ne închinăm sfinţilor noştri, însă trebuie să nu uităm un lucru: pe sfinţi îi cinstim cu adevărat prin imitarea vieţii lor. Amin.