Autor:
Sfântul Vasile s-a născut în vremea domniei Împăratului Constantin. Pe când nu era încă botezat, a vieţuit cincisprezece ani în Atena, unde a deprins filosofia, retorica, astronomia şi toate celelalte ştiinţe lumeşti ale vremii sale. Prietenii săi erau Grigorie teologul şi Iulian, împăratul apostat de mai târziu.
La anii vârstniciei sale, a primit botezul în râul Iordan împreună cu Ebulios, dascălul său de mai înainte. Sfântul Vasile a fost episcop al Cezareei Capadociei vreme de aproape zece ani şi şi-a săvârşit viaţa pământească după cincizeci de ani de la naşterea sa.
A fost un mare apărător al Ortodoxiei, minunată făclie de curăţie duhovnicească, râvnitor al vieţuirii de închinare, mare cuget teologic şi un mare ziditor şi stâlp al Bisericii lui Dumnezeu.
Sfântul Vasile şi-a agonisit, după vrednicie, numirea de „Mare”. În slujbele bisericeşti se grăieşte despre dânsul ca despre „albina Bisericii lui Hristos, care celor credincioşi le adună miere şi cu acul său înţeapă pe eretici”.
S-au păstrat multe din scrierile acestui Părinte al Bisericii: scrieri teologice, apologetice, ascetice şi canonice, precum şi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie ce-I poartă numele.
Această Dumnezeiască Liturghie se săvârşeşte doar de zece ori pe an: la 1 ianuarie, ziua de prăznuire a Sfântului, în ajunul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, în ajunul Botezului Domnului, în toate Duminicile Marelui Post, excepţie făcând Duminica Floriilor, în Sfânta şi Marea Joi, în Marea şi Sfânta Sâmbătă a Paştilor.
Sfântul Vasile a adormit în pace la 1 ianuarie 379 şi s-a strămutat în împărăţia Cerurilor.
Deşi a trăit foarte puţină vreme pe pământ, Sfântul Vasile şi-a lăsat o urmă adâncă în istoria Bisericii. Să încercăm să ne însuşim cel puţin una din învăţăturile sale şi vom vedea că învăţătura sa ne sileşte, parcă, să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu.
Una din aceste învăţături ale Sfântului Vasile este: Adevărata filosofie este gândirea la moarte. Oare, de câte păcate ne-ar feri această învăţătură dacă am pune-o în practică? La acest început de an să cerem ajutorul Sfântului Ierarh Vasile să devenim mai duhovniceşti şi să ne gândim că ne apropiem încet, încet de groapă, şi că va veni ziua când vom sta goi înaintea lui Dumnezeu şi a întregii lumi şi vom fi judecaţi. Fie ca atunci toţi să putem da răspuns bun la acea Înfricoşată Judecată a lui Dumnezeu. Amin.