Autor:
Globalizarea este un fenomen viu, cu care ne confruntăm fiecare dintre noi, indiferent de voinţa noastră, indiferent de orientările noastre sociale, politice sau religioase. După consumarea „războiului rece”, după „perestroika” lui Gorbaciov, omul providenţial şi însemnat la propriu şi figurat, după destrămarea URSS-ului şi căderea zidului Berlinului, după revoluţiile din 1989 în Europa, în fostele ţări comuniste, satelite ale Uniunii Sovietice, lumea bipolară ce trăia între cele două blocuri militare - NATO şi Tratatul de la Varşovia - se sfârşeşte. Îi ia locul lumea multipolară, în care aparent puterea este dispersată şi la alte state în afară de SUA şi Rusia, adică la China, India, Japonia, Brazilia…
În acest nou context de lume multipolară, principalul motor al globalizării rămân SUA, împreună cu aliatul lor dintotdeauna, Marea Britanie. Ele creează împreună Imperiul Anglo-American. Conducerea rezistenţei anti-globalizare va fi luată de Rusia, condusă providenţial de Vladimir Putin (ales duminică din nou preşedinte al ţării).
Din păcate, trăim pe o planetă convulsionată de o mare criză economică şi, mai ales, de o mare criză alimentară, urmată de subdezvoltare. La nivel global, ritmul alert de înmulţire a populaţiei face ca, în fiecare an, fermierii din ţările agricole să hrănească în plus 80 de milioane de oameni. Noua bombă atomică a lumii nu va fi cea cu hidrogen sau cu neutroni, ci va fi bomba demografică. Explodând, aceasta va produce foamea mondială, lovind în pâinea cea de toate zilele a milioane şi milioane de oameni, aşa încât, războaiele foamei vor izbucni şi ele. Dacă Ben- Ali al Tunisiei, Mubarak al Egiptului sau Gadafi al Libiei puneau ceva pe masa populaţiei muritoare de foame, ar fi fost la putere şi astăzi. Cel mai mare grânar al lumii - SUA, şi cel mai mare grânar al Europei - Franţa, cu producţia lor de cereale ar putea stopa imediat foamea mondială, mai ales că şi studiile referitoare la manipularea genetică a cerealelor sunt foarte avansate. SUA, însă, nici nu vor să audă de foamea mondială. Fiind mari consumatoare de energie, au început să-şi dezvolte sisteme de conversie a grânelor în combustibil de maşini. În anul 2011, SUA au transformat 700 de milioane de tone de grâu în combustibil (etanol), în timp ce, cum spuneam, în lume milioane de săraci (copii, bătrâni, bolnavi) mor de foame.
O nouă formă geopolitică a globalizării iese la iveală. Este vorba despre arendarea sau vinderea unor terenuri arabile la un preţ de nimic în defavoarea ţărilor în curs de dezvoltare. Acest gen de arendare sau vindere se face fără acordul populaţiei, care se trezeşte fără pământ. În România, situaţia este şi mai delicată, pentru că populaţia îmbătrânită îşi vinde pământul străinilor la preţuri de nimic. România, ţară cu un imens potenţial agricol, ar trebui acum, în ultimul ceas, să-şi dezvolte infrastructura în acest domeniu: dezvoltarea parcului de maşini agricole, construirea de silozuri şi solarii, achiziţionarea de echipamente de irigaţii…
În această lume globalizată, criza de energie şi de materii prime este considerabilă. Lupta pentru energie şi materii prime şi, mai ales, pentru teritoriile în care acestea există din belşug declanşează „războaiele energofage”, în ţări ca: Irak, Afganistan, Libia. Toate aceste războaie de acaparare de energie şi materii prime duc la cheltuieli militare intense şi imense, în detrimentul cheltuielilor pentru hrană, cultură, sănătate, agricultură. Sărăcia populaţiei din Orient şi incapacitatea statelor din această zonă de a se apăra, duc la apariţia terorismului naţional şi apoi internaţional, care culminează cu evenimente precum cele de la 11 septembrie 2001, când Turnurile Gemene din New York au fost doborâte de terorişti arabi.
O altă formă a globalizării, care atacă însuşi sufletul unei naţiuni, este cultura consumismului şi a mall-urilor. În fiecare oraş al României vezi mall-uri enorme cu lumini multicolore, cu gresie, faianţă sau marmură, cu sute de magazine înşirate pe „drumuri artificiale”, cu mărfuri adesea de doi bani. Globalizarea ne transformă din homo sapiens în oameni care trăiesc doar pentru producţie şi consum. Nici la noi, la români, cultura propriului popor nu mai este importantă, ne-am mcdonald‘s-izat vieţile, iar dragostea ne-o declarăm de Valentine‘s Day, în loc s-o facem ca odinioară, de Dragobete.