Quantcast
Channel: Condeiul Ardelean
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150

Întâmplări comentate - nr 247

$
0
0

19 mai

  • E sâmbătă. Ne uităm aşa, într-o doară, pe agenţiile de ştiri, fiind convinşi că n-o să găsim vreo întâmplare demnă de semnalat. Ne-am înşelat! Agerpres ne aduce la cunoştinţă isprăvile domnului Antonescu săvârşite la Târgu-Mureş. Acolo, domnul Antonescu i-a seminarizat pe udemeriştii care l-au acuzat de naţionalism. Aceeaşi de 20 de ani, care cu astfel de afirmaţii îşi câştigă cozonacul zilnic. Iată: „Sunt naţionalist şi cred că trebuie să fim naţionalişti atâta cât să înţelegem că nu pot recunoaşte şi apăra identitatea altuia dacă nu o cunosc şi nu o apăr pe a mea; atâta vreme cât înţeleg că nu pot apăra dreptul la limba maternă sau la identitate culturală al altuia, atâta vreme cât nu-mi pot apăra limba mea, limba oficială a acestui stat, singura limbă oficială a acestui stat”. Numindu-i pe Bela Marko, Borbely, Vereştoy a spus: „Nu pot să-i iau în serios când mă acuză de naţionalism, ei ştiind foarte bine că eu, ca şi toţi parlamentarii şi toţi liderii de până acum ai PNL, suntem oameni care am făcut tot ce ne-a stat în putinţă şi tot ceea ce era corect să facem pentru respectarea pluralismului, a identităţii culturale, istorice şi lingvistice, pentru drepturile minoritarilor maghiari, ca şi de celelalte feluri, în această ţară. Nu resping o asemenea acuzaţie: da, sunt naţionalist şi trebuie să fim naţionalişti”. Dom’le, frumos spus! Aşteptăm replica aculturalilor din uniunea aşa-zis culturală.
  • Încă una a aceleiaşi agenţii: „Vicepreşedintele UDMR Borbely Laszlo a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că PDL se ascunde în această campanie electorală după alianţe locale şi nu au curajul să îşi asume răspunderea fostei guvernări”. Este perfect valabil pentru judeţele Covasna, Harghita şi nu numai. În municipiul Sfântu-Gheorghe, PDL a făcut o alianţă cu minoritarii alţii decât ungurii şi doresc să pună la Primărie un felinar portocaliu, ori roşu, ori verde, nu se ştie încă. Ceea ce nu a vrut să spună economistul de la BJATM Târgu-Mureş este că, cel puţin în judeţele din Arcul Intracarpatic, PDL este anexa lor, şi le respectă întocmai indicaţiile şi îndrumările antiromâneşti. Aveţi mare grijă, oameni buni, cu cine votaţi!

20 mai

  • Mergem la Sfânta Liturghie. Este Duminica Orbului. Din Evanghelia după Ioan aflăm că orbul şi familia lui nu păcătuiseră, ci el a fost lăsat spre a se dezvălui lucrările lui Dumnezeu, care I-a dat vederea. Doamne, dă la cât mai mulţi oameni să vadă cu adevărat, spre slava Ta!
  • Compania ROMAERO a fost premiată cu distincţia „Platinum Suppliers- 2012”, de către compania Spirit Aerosystems, pentru excelenţă în activitatea de livrare de piese de schimb şi servicii, desfăşurată pe parcursul anului 2011 (Amos News). Urmaşii lui Vuia, Vlaicu, Coandă nu se dezmint. ROMAERO este o companie a Statului Român. Deci, se poate dacă se vrea!
  • Preşedintele României, la Chicago, spune: „Dăm însemnătatea cuvenită relaţiei statului român cu Biserica pentru că implicit înseamnă o relaţie a statului român cu proprii lui cetăţeni. BOR întotdeauna a fost un partener al statului român şi ştim bine că adesea Armata Română mergea cu preotul în frunte la război. Astăzi ne este greu pentru că este criză şi nu numai în România, iar Biserica reuşeşte să menţină coeziunea poporului român, indiferent unde s-ar afla. Ne-ar bucura mult să avem o mitropolie aici, într-o biserică unificată”. Trebuie să recunoaştem că domul Băsescu este derutant. Oricum, suntem fericiţi pentru aceste afirmaţii. De altele...

21 mai

  • Celebrăm pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Constantin l-a biruit pe Maxenţiu punând semnul Crucii pe steagurile sale de luptă. A oprit prigoana creştinilor, iar mama sa Elena a găsit Crucea pe care a fost răstignit mântuitorul Iisus Hristos.
  • La Sfântu-Gheorghe, activii etno-business-mani vorbesc despre programul „Sfântu-Gheorghe capitală culturală şi de tineret a Ţinutului Secuiesc”. Deci se vorbeşte de ceva ce nu există. Neexistând un ţinut secuiesc, nu există nici capitală culturală, nici capitală de tineret. Există vorbe goale care nu doresc decât să incite şi să promoveze nimicul. Băi băieţi, cum puteţi promova multiculturalismul fără a avea cultură? Nu vedeţi că nu sunteţi parte. Mai multă luciditate şi învăţătură nu v-ar strica, ba v-ar lumina să faceţi şi voi ceva adevărat pentru comunitate, nu doar să-i tocaţi banii spre folosul vostru.
  • Domnul prefect al judeţului Covasna, Codrin Munteanu, prin purtătorul său de cuvânt, Andrei Ardelean (ungurizat Andras Erdely), ne trimite următorul mesaj: „După Bruxelles şi Vilnius - Viena. Piesa Preoteasa, coproducţie a trupei Kretakor din Budapesta şi Osono, din Sfântu-Gheorghe, a fost prezentată pe data de 14-16 Kustfestival, din Bruxelles, şi la Festivalul Internaţional New Drama Action din Vilnius, pe 18 mai. Kustfestival şi New Drama Action sunt două dintre cele mai importante festivaluri din Europa, care anul acesta s-au concentrat pe experienţele teatrale inovative. Aceeaşi piesă va fi pusă în scenă de trei ori între 30 mai - 1 iunie la Wiener Festwochen în Viena. Anul acesta, Stephanie Carp, directorul Festwochen a selectat pentru festival piese care studiează anatomia crizei. Caută relatări şi declaraţii personale în studierea stratificării sociale, analizând problematica marginalizării extreme şi excluziunii sociale. În acest context se încadrează şi partea a treia a trilogiei Criză, intitulată Preoteasa, spectacol realizat cu mijloace dramatico-pedagogice. Erdely Andras 004 0722 391 800”. Mulţumim din inimă domnului Munteanu pentru informaţia oferită. Aşa ne lămurim cu ce se ocupă domnia sa după ce a revenit în Prefectură. Mulţumim lui Andrei Ardelean că ne dezvăluie adevărata faţă a Prefecturii Covasna. Şi noi, care credeam că Munteanu se ocupă de administraţie, ne-am înşelat amarnic… A, să nu uit, apropo de limba română. Andrei, să ştii că am căutat până să găsim ataşat acest mesaj şi prin parc şi prin piaţă.

22 mai

  • Agerpres ne oferă dovada inconsistenţei domnului economist de la BJATM Târgu-Mureş, Vasile Borbely, considerat de pedelişti şi de unii ziarişti drept un ministru extraordinar de bun, de competent, de eficient, de serios de etc. şi a.m.d.. Iată ce a lăsat în urma sa Vasilică antiromânică la ministerul ce cu oblăduirea pedeliştilor l-a condus: „Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, discută, marţi, la sediul ministerului, cu reprezentanţii Comisiei Europene (CE) în vederea rezolvării procedurilor de infringement ce ameninţă România. Pe parcursul întâlnirii va fi analizat stadiul procedurilor de infringement în domeniul protecţiei mediului declanşate împotriva României, al solicitărilor de informaţii primite din partea CE, precum şi al îndeplinirii angajamentelor de mediu prevăzute în Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană (UE)”. Măi useliştilor, cât puteţi fi de răi de nu l-aţi lăsat pe Vasilică să rezolve şi această problemă a României? Sigur că putea, aşa cum a putut da verde la tăiat de păduri pentru Vereştoy.
  • De 22 de ani udemeriştii nu respectă legea română. Pedeliştii nu o respectă de când au ajuns la putere. ANI, săraca, se luptă şi ne dezvăluie încă un fapt; iată: „Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către KEDVES EMERIC, Director executiv în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Harghita”. Stimaţi minoritari unguri, vă place cine vă reprezintă? Noi credem că a venit timpul să nu-i mai votaţi nici pe pecemişti, nici pe udemerişti, nici pe tocheşişti.

23 mai

  • Etno-business-manii ies la rampă! Tovul Iosif Terza Culcear, pecemist înfocat, activ şi nestăpânit în reacţii, perorează cum că legea adoptată de Senatul României, prin care se impune obligativitatea cunoaşterii limbii române de către toţi angajaţii din sistemul de stat, ar fi discriminatorie. Dumnealui, care cunoaşte atât de bine limba română încât ne răneşte timpanele, nu cunoaşte bine nici limba ungară literară, încât am auzit că ungurii şcoliţi din Ungaria îi numesc pe alde terji ţigani, dar are idei şi pretenţii. Citiţi ce spune, în conferinţă de presă, stimabilul: „Dacă vine Janos bacsi sau Mari neni de la Micfalău sau de la Bixad, care s-au născut pe vremurile când aici nu era România şi din acest motiv nu cunosc limba română, atunci cum se vor descurca într-o instituţie publică? Deci legea e nedemocratică”. Dom’le, pute de la zece poşte cât de slab pregătit e Iosif! Ianoş este traducerea numelui biblic Ioan. Mari este traducerea numelui biblic Maria, prescurtat, şi rezultă din ungurizarea executată de Ungaria în timpul Dictatului de la Viena, după manualul lui Simon Telkes. Cât de incult poţi să fii să spui că cei născuţi în timpul celor 4 ani de teroare horthystă în Ardeal nu au cum să cunoască limba română? Adică Ioan şi Maria, chipurile născuţi la 1 septembrie 1940, după 1944 nu au trăit în România care a revenit în teritoriile sale fireşti? Eu propun agenţiilor de presă să nu-i mai popularizeze pe astfel de neştiutori de carte. Nu de alta, dar riscăm un nou infrigiment din partea UE pentru poluare intelectuală necontrolată.
    Minoritate ungară, fii atentă la cine te reprezintă, că rişti să dispari cu astfel de specimene. Devii necredibilă, de nedigerat pentru europeni, şi te desfiinţezi singură.
  • Românii, prin asociaţiile civice, devin din ce în ce mai insistenţi în a cere Guvernului să se opună reînhumării, cu onoruri nemeritate, a rămăşiţelor pământeşti ale scriitorului fascist, hortyst, salasist, antisemit şi antiromân, Iosif Nyiro. Ei consideră că această acţiune, programată de Rusaliile catolice, aduce jignire demnităţii umane, nu numai sentimentelor de bună convieţuire ale românilor şi minorităţii ungare. Au dreptate! Obiectiv, istoric, aşa este, nu putem onora, conform legii române, un astfel de personaj, că după fapte nu putem să-i spunem persoană.

24 mai

  • Sărbătoarea Înălţării Domnului. Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească.
  • Corespondenta Agerpres din judeţul Covasna dezinformează România. Iată preambulul unei ştiri compusă de domnia sa: „Primăria Sfântu-Gheorghe şi Consiliul Judeţean Covasna solicită sprijinul Prefecturii în vederea promovării unei hotărâri de Guvern prin care fostul sediu al Băncii Naţionale Române (BNR) din municipiu, aflat în folosinţa Bisericii Ortodoxe, să intre în patrimoniul localităţii” (s.n.). Urmează citatul din declaraţia nebunaticului primar Andrei: „Avem nevoie de această clădire şi consider că este mult mai cinstit dacă aceasta intră în proprietatea oraşului, decât în proprietatea sau în folosinţa Bisericii ortodoxe. Am mai spus şi mai spun, că nu cred că este corect ca Biserica ortodoxă să primească o clădire care nu i-a aparţinut niciodată” (s.n.). Onorabila ştiristă, chipurile, nu ştie că sediul cu pricina nu a fost folosit niciodată de Biserica Ortodoxă, pentru simplul motiv că nu a putut să intre în posesia sa datorită opunerii ilegale a Consiliului Judeţean Covasna. E de notorietate că de când a câştigat procesul, Episcopia Covasnei şi Harghitei nu a putut intra în posesia imobilului datorită udemeriştilor, darămite să-l şi folosească. Competenta corespondentă informează ţara că imobilul se află în folosinţa Bisericii Ortodoxe. Drăguţă, de unde ai luat informaţia cu „aflat în folosinţa Bisericii Ortodoxe”? De la tata, care mai vine de la vila din Buzaie când îi telefonează Alexandru ori Andrei că e cazul să sprijine portavocea cu cip încorporat? Oricum, pe noi ne trec fiorii când ne gândim cât suferi tu pentru românism în judeţul Covasna. Te compătimim! Ştii, noi nu suferim, noi spunem adevărul, iar asta ne face să nu simţim durerea ta. Iartă-ne!
  • Pentru că noi ştim ce înseamnă adevăratele ştiri, propunem doamnelor corespondente de la Agerpres şi Mediafax din judeţul Covasna, următoarea ştire 100 la sută adevărată, din Sfântu-Gheorghe: „Terenul pe care s-a construit Casa cu Arcade, în continuare blocul de locuinţe cu magazin la parter, continuând cu blocul de pe strada Grof Miko Imre până la turnul care găzduieşte Centrul Ecleziastic „Nicolae Colan” este proprietatea Bisericii Ortodoxe Române şi aceasta se află în proces pentru redobândirea firească a acestuia”. Andrei, dragă, dovedeşte că eşti creştin şi nu păgân. Măcar taci.
  • La Târgu-Mureş, Vasile Kover, un saltimbanc cu pretenţii de politician, prin accident al istoriei preşedinte al Parlamentului Ungariei, ne spune că e pe cale să contacteze o răceală, deoarece simte o răceală a relaţiilor româno-ungare în ultimele săptămâni. Măi sepepiştilor unguri, puneţi şuba pe domnu’ şi trataţi-l cu piramidon. După cum spun gurile rele, domnul a fost bolnav mai mereu. Boala l-a făcut să se exprime el cu privire la relaţiile româno-ungare. La Târgu-Mureş avea febră probabil, explicabil de ce aiurea.

25 mai

  • Reghin, Agerpres: „Vorbim de un lucru mai important decât alegerile locale, vorbim de o decizie pe care cetăţenii României o vor lua mai întâi acum, pe 10 iunie, şi apoi la toamnă. Este miza viitorului României. Alegerile din 10 iunie nu vor fi doar pentru alegerea primarului Reghinului sau pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean şi a consilierilor locali şi judeţeni, este un vot politic foarte clar pe care îl cerem românilor pentru schimbarea în bine a României. (...) Statul trebuie să devină puternic pentru a respecta cetăţeanul român. Fiţi alături de noi în ceea ce înseamnă bătălia pentru România. (...) E nevoie de un Guvern care să construiască, nu să dărâme.
    Acesta este mesajul pe care m-a mandatat Victor Ponta să vi-l transmit”, a spus ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean. Mesaj valabil şi în restul ţării. Să luăm aminte! Aşteptăm minorităţile alături pentru aceste idealuri.
  • Doamna Augusta-Cristina Urzică, prefectul judeţului Harghita, cu nonşalanţa omului care respectă legea, la urzicat pe răcitul Vasile Kover, care hălăduieşte de Rusaliile catolice prin Ardeal, pe banii contribuabililor unguri, fără rost, fără căpătâi, după potcoave de cai morţi, în loc să se închine cu smerenie Atotputernicului. A atacat în contencios adeverinţa de reînhumare a fascistului Nyiro, care, după facsimilul prezentat în media, este demnă de cascadorii râsului. Ne întrebăm cu tristeţe cum pot exista în administraţie asemenea specimene de funcţionari, care mai şi susţin că aplică legea? Măscăriciul Eugen Sasu, preşedintele Partidului Civic Maghiar, organizator al reînhumării lui Jozsef Nyiro, nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima un punct de vedere. Ştiţi de ce? Pentru că a fost prins cu mâţa-n sac. Minoritatea ungară se cam descalifică dacă votează această făcătură şovină, condusă de Eugen Sasu, autointitulată partid.
  • Observăm că, în judeţul Covasna, există un HG care finanţează cotidiene ale udemereilor scrise în limba română. Noroc cu alegerile locale şi cu acest HG că mai respiră, săracii, din fondurile de campanie electorală ale românilor, pentru că cele ale udemeriştilor merg la ziarele de limbă ungară. Mulţi candidaţi români sunt revoltaţi pe HG, mai ales că hotărârea de finanţare a ziarelor udemeriste care scriu pe limba română a fost luată folosindu-se, la greu, minciuna.

26 mai

  • Din spaţiul virtual aflăm: „Guvernul s-a opus reînmormântării scriitorului maghiar Nyiro Jozsef la Odorheiu- Secuiesc, deoarece opinia autorităţilor române este că acesta nu poate primi onoruri pentru o activitate care nu este cazul să fie onorată, potrivit premierului Victor Ponta”.
  • Judeţul Mureş, Reghin, Agerpres: „Faptul că România a spus foarte clar că respinge această formă de revenire la nişte simboluri pe pământul românesc, la nişte simboluri horthyste, de extremă dreaptă, antiromâneşti şi antisemite este o poziţie corectă. Şi vă spun că există deja reacţii în medii internaţionale, atât în SUA cât şi în Israel, care spun că poziţia statului român este corectă şi exprimă solidaritate. Înţelegeţi că există modalităţile de acţiune inclusiv prin anumite pârghii administrative şi legale. Statul român nu va sta pe loc, nu dorim să transformăm România într-un cuib de pelerinaj pentru extremisme pe care le dorim uitate şi îngropate”, dixit Titus Corlăţean, ministrul Justiţiei în Cabinetul Victor Ponta. Doamne ajută!

27 mai

  • Duminica a şaptea după Sfintele Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic. E vorba de primul Sinod Ecumenic al lumii creştine, care a avut loc la Niceea, în anul 325, pentru a condamna erezia, adică învăţătura greşită, eretică, a lui Arie. Iată ce spune părintele Cleopa: „Cu toate că ereticul Arie, cel mai mare eretic din lumea creştină, ca şi eresul său, au dispărut, de-a lungul secolelor, Biserica lui Hristos a fost lovită mereu de noi secte şi erezii, unele mai periculoase decât altele. Cea mai grea dezbinare a Bisericii creştine a fost în anul 1054, când a avut loc marea schismă (ruptură) între Răsărit şi Apus, luând astfel naştere două Biserici separate: cea Ortodoxă, cu centrul la Constantinopol, şi cea Romano-Catolică, cu centrul la Vatican (Roma). La rândul ei, Biserica Catolică a mai fost lovită de încă două eresuri şi sciziuni. Este vorba de eresul lui Luther, al doilea Arie, şi de Calvin, din secolul al XVI-lea, urmaţi după aproape un secol de schisma anglicană din secolul al XVII-lea”. Iată adevăraţii oponenţi ai Ortodoxiei Române.
  • După ce am văzut că Guvernul României - prin vocea primului ministru, a Ministerului de Externe, a Ministerului Administraţiei şi Internelor, a Ministerului Justiţiei - şi-a făcut datoria faţă de neamul românesc cu privire la provocarea Ungariei cu reînhumarea lui Nyiro, am constat o mare absenţă. Şeful politicii externe a României, hăhăitul Băsescu, a strălucit prin absenţa opiniei. Mai mult, la postul de televiziune B1, şeful consilierilor prezidenţiali, onorabilul Cristian Diaconescu, cu ochii în masă, a afirmat sfios că Preşedinţiei nu i s-a cerut părerea. Băi nevolnicilor, într-o asemenea problemă trebuie să se ceară părerea şefului sau şeful trebuie să impună atitudinea? Domn Băsescu, spune-ne şi nouă de ce o dată eşti cocoş şi o dată udrea? În America, lângă Marga, eşti şef, şi în România, lângă Ponta, eşti pe nicăieri. Hă, hă, hă, nu prezinţi nicio încredere pentru neamul românesc, deşi câteodată mai spui şi ce ne place.

28 mai

  • Andrei Ghiciuşcă: „Mai multe sticle incendiare au fost aruncate, luni dimineaţă, de persoane necunoscute, în curtea casei lui Avram Iancu din Târgu- Mureş, unde funcţionează Fundaţia „Avram Iancu”. Una dintre acestea a aprins podul clădirii, însă pompierii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului şi au reuşit să stingă focul înainte de a se extinde. În prezent, poliţiştii şi pompierii cercetează modul în care s-au produs evenimentele şi încearcă să identifice vinovaţii”. Nu înţeleg de ce agerpresiştii, mediafaxiştii, ştirifierbinţiştii, decenewsiştii ş.a. nu au luat opinia lui Kover, Borbely, Eugen Sasu, Locodita Emoche, Frunda Gheorghe etc. despre eveniment. De ce îi protejaţi fraţilor, sunteţi de-ai lor? Ei nu au voie să se exprime când românii incendiază Casa Memorială a lui Avram Iancu?
  • La Comandău, pe un catarg s-a ridicat „steagul maghiarilor de pretutindeni”, adus din Ungaria de o delegaţie condusă de Latorczai Janos, vicepreşedintele Parlamentului ungar. Doamne, oare cum ar fi ca preşedintele Parlamentului României şi vicepreşedintele să nu sărbătorească în ţara lor Rusaliile? Ce e ciudat pentru români, pentru ungurii din Ungaria e normal. Fraţilor, veniţi la adevăr, nu mai poluaţi Europa! Nu vedeţi că ai voştri conducători vă cheltuiesc banii pe himere? Sigur că le place la munte la berbecuţi şi ţuiculiţă, dar sărbătorile se petrec acasă, nu în străini. Ori ei, români ungurizaţi fiind, se simt acasă în România. Păi atunci arboraţi tricolorul roşu, galben, albastru, fariseilor!

29 mai

  • Felicitări Fundaţiei „Mihai Viteazul” pentru organizarea spectacolului extraordinar cu artista Andreea Annabella Soare! Stimată doamnă preşedinte Maria Peligrad, ne rugăm la Dumnezeu să vă dea putere să continuaţi.

30 mai

  • Mihai Răzvan Ungureanu a rămas fără serviciu. Acum umblă pe dreapta ca să se aciuiască pe undeva. Stimabilul a cam trădat România când a fost de acord cu ceremoniile preconizate pentru fascistul Nyiro. Nu înţelegeam de ce în imaginile televiziunilor apărea mai mereu bot în bot sau mână- n mână cu Chelemen. E un mister dacă Ungureanu exersa limba ungară sau Chelemen limba română. Noi sperăm ca MeReU să nu ai loc pe scena politică. Eşti inconsistent, domnule, şi faci numai rău cu pretenţiile dumitale de intelectual. Se pare că eşti doar un copist. Adio!

Categorie:


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48