Quantcast
Channel: Condeiul Ardelean
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150

Terminatorul Laszlo Kover se întoarce „Un politician dominat de patimi şi înclinaţii spre ură”

$
0
0

Viaţa bate filmul! Mai tare decât Arnold Schwarzeneger cu al său: „I’ll be back!”, Laszlo Kover (foto) se întoarce! Itt es most! Aici şi acum! Chiar dacă doamna Anastase şi domnul Blaga l-au rugat politicos, chiar umil, să se întoarcă abia după terminarea campaniei electorale din România...
Să vedem, totuşi, cine este Terminatorul Bazinului Carpatic.
După o serioasă investigaţie, am aflat că Laszlo Kover - născut pe 29 decembrie 1959 -, actualul preşedinte al Parlamentului Ungarei, este un produs al nomenclaturii comuniste. După stagiul în Uniunea Tineretului Socialist Muncitoresc ungar, cariera sa a debutat cu postul de cercetător la Institutul de Sociologie de pe lângă Comitetul Central al Partidului Socialist Muncitoresc ungar. Calitate în care a devenit şi beneficiar al unor burse Soros.
În 1988, împreună cu Viktor Orban, Zsolt Nemeth şi alţii, Laszlo Kover a fondat Federaţia Tinerilor Democrat Liberali - Fidesz. După venirea la putere a Fidesz în 1998, a devenit ministru fără portofoliu însărcinat cu coordonarea serviciilor secrete ungare.
Prima şedinţă de instalare este anecdotică: Kover debutează prin a citi conducerii serviciilor fragmente din Biblie! Cere autobiografii amănunţite privind originea şi activitatea subordonaţilor. Epurează serviciile secrete de persoanele cu simpatii socialiste sau liber-democrate şi de origine evreiască. Creşte cu 80 la sută salariile lucrătorilor din servicii pentru a le câştiga loialitatea. Politizează intens activitatea serviciilor secrete ungare. Dispune ascultarea telefoanelor şi monitorizarea politicienilor din opoziţie, instaurând o atmosferă de suspiciune şi teamă. Efectiv, face poliţie politică.
Este implicat politic şi ca şef al serviciilor secrete în incitarea şi chiar intoxicarea minorităţilor din ţările vecine Ungariei. Printre acţiunile instrumentate de Kover se numără: Operaţiunea Duna, în care au fost intoxicaţi liderii unor formaţii ale minorităţilor maghiare din România; dezinformarea „Ţinutul Secuiesc - Tibetul României”, concepută împreună cu Laszlo Tokes şi diversiunea reînhumării scriitorului fascist şi antisemit Jozsef Nyiro, concepută în scopuri electorale, desfăşurată în paralel cu o acţiune de intoxicare a autorităţilor române.
Printre scopurile recentului scandal Jozsef Nyiro se numără, foarte probabil, intenţia unei noi marcări politice şi culturale a „Ţinutului Secuiesc”, precum şi de înfiinţare a unui loc de pelerinaj pentru mişcările neofascist-hungariste din România.
În ianuarie 2000, Laszlo Kover a fost ales preşedinte al Fidesz în locul primului ministru Viktor Orban, renunţând la postul de ministru coordonator al serviciilor secrete. Reacţiile opoziţiei au fost elocvente: Laszlo Kovacs, preşedintele Partidului Socialist Ungar, a fost deosebit de tăios, apreciind că „Plecarea lui Laszlo Kover din funcţia de ministru este un fapt îmbucurător, pentru că este mult mai bine dacă serviciile secrete nu vor mai fi în mâna unui politician care, în mod evident, este dominat de patimi şi are înclinaţii spre ură”.
În iulie 2010, Laszlo Kover este ales ca preşedinte al Parlamentului Ungariei în locul lui Pal Schmitt, care devine preşedintele Ungariei (Ulterior, Schmitt va demisiona, fiind acuzat şi dovedit de plagiat.)
În calitate de preşedinte al Parlamentului ungar, Laszlo Kover face declaraţii care sunt considerate de Slovacia „veritabile declaraţii de război”.
La 12 martie 2011, ţine la Târgu-Mureş un discurs care reprezintă o incitare, prin manipulare, a radicalilor din Consiliile Naţionale Secuieşti pentru obţinerea autonomiei pe criterii teritoriale. Declaraţiile au fost menite să inducă ideea legitimităţii autonomiei teritoriale pe bază etnică, „nu numai ca un drept legal, ci ca pe unul divin! Ungaria va sprijini obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc”, a susţinut Kover. „Ceea ce vrea Consiliul Naţional Secuiesc este moral, legal şi corect!”
Recent, la Odorheiu-Secuiesc, preşedintele Parlamentului ungar a jignit grav Guvernul României, care s-ar fi purtat „neprietenos, agresiv şi barbar”. În fapt, autorităţile române nu făceau altceva decât să încerce, puse în faţa faptului împlint, contracararea acţiunii, concepută în scopuri vădit electorale, dar nu numai, a reînhumării lui Jozsef Nyiro. Faptul că acesta, scriitor popular între cele două războaie mondiale, avusese o activitate iredentist-revizionistă, fascist-hungaristă, în linia Partidului Crucile cu Săgeţi, şi virulent antisemită, era de notorietate în Ungaria, iar Guvernul Fidesz şi Laszlo Kover o cunoşteau foarte bine.
Bine aţi revenit în România, pentru a tulbura viaţa ei politică internă şi pentru a dezbina maghiarimea de pe la noi şi partidele ei! Vă rugăm, stimate Laszlo Kover, preşedinte al Parlamentului Ungariei, să ne scuzaţi că n-am găsit pentru dumneavoastră scheletul acelui cal alb pe care Horthy, în septembrie 1940, a intrat în Transilvania ciuntită. Tare bine v-ar fi stat călare pe el! După care l-aţi fi putut reînhuma… (Articol preluat din cotidianul „Jurnalul Naţional”)

Categorie:


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150