Există păcate şi păcate. Mai mari, mai mici, mai însemnate sau mai puţin însemnate. Dar să-ţi vinzi neamul şi ţara, crezând că celălalt e mai bun şi că ţi-e mai aproape, e ca şi cum ţi-ai vinde mama şi fraţii, trecând de partea mamei vecinului, făcându-te frate cu fiii acesteia. Altfel spus, să te faci pui de cuc în cuib de cioară.
Veţi spune că aşa ceva nu există, dar eu vă spun că există şi încă în multe exemplare.
Există un fel de struţo-cămile, de indivizi fără căpătâi, care nu sunt nici cai, nici măgari, nici catâri, ci... - ei îşi zic - multiculturali. Sunt toţi la fel şi au acelaşi numitor: pentru a-şi atinge scopul abject n-au mamă, n-au tată, n-au ţară şi nici limbă. Pot fi ai oricui şi frate cu oricine, pot locui oriunde şi vorbi orice limbă. Scopul: o funcţie bine plătită, fără a presta nicio muncă. Mai bine zis, au şi ei o ocupaţie: prostirea proştilor.
Dar, nu trebuie să ne ocupăm de toţi, ci e de-ajuns să zugrăvim portretul unuia dintre ei: de obicei mediocru sau submediocru, slugarnic şi viclean, îşi alege stăpânul (sau stăpânii) după măsură. Intră în politică, dar pe uşa din dos, eventual ca independent, foloseşte tineri naivi pentru a se face cunoscut, el, nu ei, în mod evident. Îşi aserveşte un ziar care nu apare în niciun număr fără chipu-i mândru. Tinerii pe care îi foloseşte şi pe care îi numeşte „viitori lideri ai comunităţii româneşti” apar pozaţi împreună cu el prin vitrinele oraşului şi, în final, nu-şi iau, majoritatea dintre ei, examenul de bacalaureat. Halal viitori lideri!
E normal, că doar de astfel de tineri are nevoie societatea românească în viitor şi, în fond, doar n-o să-i depăşească propria incompetenţă. Bieţii, ei sunt „nevinovaţi”, ei doar îşi urmează modelul multicultural...
Prototipul nostru, căţărat până unde i-au permis cei care îl folosesc, a ajuns, în campania electorală, la „ora bilanţului”: i-a convocat pe toţi cetăţenii oraşului într-o cârciumă pe la ora prânzului, cică să le prezinte activitatea sa de-a lungul mandatului de struţo- cămilă, în care una a zis şi alta a votat sau în care a făcut scurtă la gât, dând din cap pentru a-l aproba pe primar, să-l vadă acesta cum îl slugăreşte ori de câte ori maghiarii îşi urmau nestingheriţi politica paşilor mărunţi şi sigur câştigaţi.
Cel mai distractiv lucru a fost anunţul dat în ziarul „de serviciu”, în care se punea la dispoziţia locuitorilor oraşului chiar şi pentru 4-5 ore, spre a sta de vorbă cu oricine. Ăsta chiar credea că la ora prânzului, într-o zi de lucru, cel puţin jumătate din populaţie, mai ales ungurii, vor da năvală să-l vadă şi să-l audă pe el, făcându- şi vânt şi asumându-şi întreaga activitate a Consiliului Local din ultimii patru ani.
Au fost prezenţi doar reprezentanţii presei, că, de, asta le este meseria. În rest, mai nimeni, pentru că elevii de la liceul tot „de serviciu” erau încă la cursuri. Seara, la final de „program” s-au mai adunat nişte cetăţeni, chipurile să-l certe, făcând niscaiva circ pe acolo, prin cârciuma de campanie. Printre ei, primarul, dimpreună cu alţi slugarnici de-ai lui, care acum cică sunt în altă tabără decât a personajului despre care facem vorbire. Teatru ieftin.
La întrebarea din ce trăieşte „stâlpul cafenelelor”, răspunsul a venit necondiţionat: din ce-i rămâne după ce oferă unui bursier 300 lei din cei mai puţin de 500, primiţi ca indemnizaţie de şedinţă de la Consiliul Local. Adică din nici 200 de lei rămaşi lunar!!!
Aici, micul nostru consilier stârneşte interesul cu adevărat, căci foarte mulţi cetăţeni ai urbei, şi ai ţării, ar dori să afle cum poţi trăi (ajutat la cei aproape 40 de ani de mămica!) din 200 de lei pe lună, în anul 2012?! Să-ţi plăteşti telefonul care-ţi sună neîncetat - că doar eşti persoană importantă, ce să-ţi spui -, apoi să-ţi achiţi facturile la întreţinere (că doar nu dormi în sediul UDMR sau PNL), lumina, cablul, gazele etc. etc.. Să-ţi asiguri măcar o masă pe zi - că, de, eşti persoană subţire - şi să mai pui şi câte ceva pe tine, ca să-ţi acoperi goliciunea la propriu şi la figurat. Toţi, dar absolut toţi cetăţenii oraşului ar dori să afle reţeta unei astfel de „superexistenţe”. În aceste condiţii, toţi îl vor urma pe consilierul nostru şi se vor descurca fără un loc de muncă, cu aproximativ 200 de lei pe lună. Nu vor mai dori dezvoltarea urbei, nu vor mai vrea investiţii şi investitori. Îl vor urma şi îl vor vota, riscând chiar ca actualul primar să-şi piardă locul, căci va fi votat prototipul nostru multicultural care va oferi tuturor reţeta fabuloasă de a trăi cu 200 de lei pe lună. Aici, pe pământ, nu pe lună. Vă daţi seama, ce mai slogan electoral: „CETĂŢENI, VOTAŢI MULTICULTURALUL NOSTRU care trăieşte cu 200 de lei pe lună”!!! Te scoli când vrei, umbli prin ceainării şi cafenele, prosteşti pe cine mai ai de prostit, faci proiecte multiculturale, depui coroane cu tricolorul roşu-alb-verde de 15 martie, faci companie bilingvă, rupi în două societatea civilă românească, păcat de neiertat care nu va rămâne neplătit, şi… n-ai probleme. Poate chiar ai şansa de a te trezi în Parlamentul ţării la nişte alegeri viitoare, cine ştie, nu aduce anul ce aduce ceasul... Există, însă, şi alternativa de a avea destinul tuturor cozilor de topor: să fi sacrificat după ce ai fost folosit! Dar asta e altceva şi despre acest subiect vă voi relata cu un alt prilej.
Cu stimă,
Un CITITOR care doreşte să trăiască multicultural cu 200 de lei pe lună!
Notă: Articolul cititorului nostru care doreşte să trăiască multicultural cu 200 de lei pe lună l-am primit în ultima parte a campaniei electorale de la alegerile locale din acest an. Scrisoarea ne-a parvenit, însă, prea târziu pentru a fi publicată în ediţia precedentă. Între timp, „prietenul” acesta al nostru, al românilor, a ajuns din nou în Consiliul Local, fiind votat de mulţi dintre cetăţenii urbei, de parcă n-ar fi fost ţinuţi la curent de „Condeiul ardelean” şi cu alte prilejuri. Zău, câteodată parcă ne merităm soarta. Iar acum ne-o merităm chiar de-a binelea, că, iată, riscăm necazul să-l avem viceprimar „român”.
Aparut in :