
Premierul Ungariei, Viktor Orban (foto), se pregăteşte de alegeri. Şi nu de ieri, de azi! Prieten de suflet cu Băsescu, acesta l-a ajutat pe preşedintele României la referendumul pentru demitere, îndemnând electoratul maghiar din România să nu se prezinte la vot. Acesta a fost primul exerciţiu electoral al premierului ungar pe teritoriul României. Urmează alegerile parlamentare din aprilie 2014 din Ungaria, la care Viktor Orban nu prea mai are speranţe să iasă învingător. Neavând posibilitatea să îi convingă pe cei din Ungaria că merită votat, va încerca să adune voturi de la maghiarii din România. În prezent, încearcă să treacă o lege prin care maghiarilor din afara graniţelor Ungariei şi cărora le acordă cetăţenia maghiară prin birourile deschise pe teritoriul României, să le acorde şi dreptul de vot, care momentan nu este inclus în pachetul de drepturi aferente cetăţeniei maghiare obţinute la apelul de seară. Speranţa lui Viktor Orban este să obţină câteva sute de mii de voturi din România şi ţările învecinate, care să îi asigure continuitate în funcţia de premier şi o eventuală majoritate în legislativ.
Budapesta înfiinţează un institut pentru propaganda extremistă
Pentru a pune în practică scenariul votului maghiarilor din afara Ungariei, Viktor Orban a înfiinţat Institutul pentru Strategia Naţională, al cărei scop ascuns este tocmai organizarea alegerilor de peste un an şi jumătate în afara graniţelor Ungariei. Nu întâmplător, la conducerea institutului a fost desemnat nimeni altul decât preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Szasz Jeno. Este uşor de anticipat că mesajul pe care îl va transmite Viktor Orban electoratului maghiar din România va fi unul de profund ataşament al Ungariei faţă de ideea autonomiei teritoriale şi alte mesaje cu caracter naţionalist-extremist. Chestiunea însă nu va consta doar în câteva deplasări electorale ale lui Viktor Orban, care va face politicos cu mâna electoratului. Şi celelalte partide din Ungaria vor încerca să profite de noua nişă electorală şi îşi vor formula propriile mesaje către electoratul maghiar extrateritorial.
Măcel electoral unguresc în România
Mesajele partidelor din Ungaria către votanţii din România nu vor viza nici aspecte economice, Budapesta neavând nicio putere în acest sens, nici aspecte sociale, întrucât cetăţenia maghiară obţinută de maghiarii nerezidenţi în Ungaria nu le conferă astfel de drepturi. Singurul mesaj electoral previzibil va fi cel al naţionalism-extremismului, revizionismului şi şovinismului. În cursa electorală va intra şi partidul de extremă dreaptă Jobbik, care nici măcar în Ungaria nu a avut altă ofertă electorală decât şovinismul extremist şi revizionismul. Aşadar, soarta politică a Ungariei se va decide în România, unde se va da bătălia cea mare, iar armele politice vor fi de distrugere în masă. Toate forţele politice din Ungaria vor defila pe rând sau simultan prin România, ţinând conferinţe, mitinguri şi spectacole la care vor împroşca cu mesaje antiromâneşti, pentru a-şi arăta astfel dragostea faţă de maghiarii „năpăstuiţi şi suprimaţi, deznaţionalizaţi şi fără drepturi din România”. Electoratul maghiar din România a dovedit, de-a lungul timpului, că este profund imun la orice alt mesaj, în afară de cel naţionalist, revizionist, şovin sau extremist.
Ungaria va face knock-out România
Legea electorală din România nu are reglementări privind campania electorală a partidelor politice din alte state pe teritoriul ţării, în consecinţă România va fi prinsă iarăşi pe picior greşit, având un vid legislativ care nu îi va permite să facă nicio mişcare în timp util. Este naiv să presupunem că viitorul Parlament şi Guvern român, ce vor fi la putere la anul, indiferent în ce formulă se vor regăsi, vor avea viziunea, puterea şi voinţa de a trece peste interesele dâmboviţene şi să se aplece şi asupra acestui subiect, câtă vreme, timp de 22 de ani, niciun Guvern sau Parlament al României nu a luat vreo măsură împotriva extremismului şi revizionismului unguresc, manifestat făţiş, chiar de către partidele maghiare din România, UDMR, PCM şi PPMT. Viitoarea confruntare electorală ungurească pe tărâm românesc va avea efecte catastrofice asupra României. Care investitor va veni sau care investitor nu se va gândi să plece dintr-o ţară în care extremiştii de oriunde îşi fac de cap? Care turist va mai dori să vină într-o astfel de ţară? Ce notă vor da agenţiile de rating României privind stabilitatea şi predictibilitatea ţării? Cum vor acţiona speculanţii ca să influenţeze cursul de schimb al leului? Cum vor acţiona băncile în privinţa dobânzilor într-o ţară aflată în plină agitaţie extremistă? Cum se vor radicaliza extremiştii maghiari autohtoni şi ce acţiuni provocatoare vor face? Răspunsurile nu sunt greu de anticipat... Principiul ce va guverna viitoarea campanie electorală a partidelor din Ungaria va fi exacerbarea oricărui mesaj dincolo de orice limită, până chiar la nazism sau revizionism pe faţă, întrucât mesajele vor fi cu atât mai penetrante cu cât vor fi mai agresive.
Băsescu trădează România
Responsabilitatea pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de natura celor prezentate mai sus revine preşedintelui României, care, în calitatea sa de şef al Consiliului Naţional de Apărare a Ţării (CSAT), are obligaţia de a analiza toate ameninţările incongruente, cum sunt denumite în terminologia de specialitate, şi de a oferi soluţii preventive şi scenarii de gestionare a potenţialelor crize. Preşedintele Traian Băsescu însă, în loc să-şi pună consilierii pentru securi- tate naţională la treabă şi să ofere o rezolvare la previzibila criză ce va zdruncina România din temelii, fugăreşte pensionarii prin ogradă cu procurorii, ca să spună de-au votat la referendum, sau se bate pe burtă cu Viktor Orban, pe care îl laudă şi se dă frate de cruce cu el, că doar ambii sunt din familia popularilor europeni. Având în vedere faptul că Viktor Orban l-a ajutat la referendumul pentru demitere din luna iulie a acestuia an, Traian Băsescu îi este acum dator, măcar cu a nu face nimic care să-l încurce pe Viktor Orban la viitoarele alegeri. Chiar şi cu preţul destabilizării României. Până atunci, să trăiţi bine! Hă, hă, hă, hă, hă!