Editorial
Acum 95 de ani, pe 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia, atunci când Transilvania s-a unit cu Ţara, se năştea România Întregită, o minune aşteptată de blajinul Popor Român de veacuri. A fost momentul renaşterii noastre naţionale, pe care au proclamat-o, în Cetatea din inima României, 100.000 de români veniţi, în condiţiile vremii, din toate părţile Ţării, din Banat până la Nistru, de la mare până la Sighet şi de la Dunăre până la Hotin. Mult au avut de suferit românii până să-şi vadă Ţara întreagă - în bună măsură, pentru că şi acum mai sunt teritorii în pribegie care încă nu s-au putut bucura de întoarcerea la Patria-mamă -, mult au avut de suferit şi după Unire, numai dacă ne gândim la anii sângeroşi de după Dictatul de la Viena (1940-1944), la perioada de tristă amintire a Regiunii Autonome Maghiare (1952-1968) şi la cea postdecembristă scursă de la lovitura de stat din România (1989). Şi ceea ce e şi mai trist, este faptul că nici acum, după 24 de ani de democraţie de carton, nu se întrevede mai nimic bun pentru Statul Naţional Unitar Român. Ţara este furată de resursele-i bogate… la scară mare, nu aşa, oricum, iar tot ceea ce a fost bun lăsat de regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu, în plan material, adică industrie, agricultură, infrastructură, este distrus sistematic înspre înavuţirea unor ajunşi ai zilei, de aici şi, mai ales, din străinătate. Asta îl doare astăzi cel mai tare pe românul de rând, pe ţăran, că în timp ce tinerii au plecat pe doi galbeni peste mări şi ţări, aici, în România, guverne antinaţionale, inconştiente, trădează rând pe rând şi dau pe nimic avuţia ce ne-a lăsat-o Bunul Dumnezeu, de la înaintaşii noştri daci, în Grădina Maicii Domnului. De aceea, apropierea celebrării unui veac de la naşterea României Unite trebuie să ne retrezească iubirea faţă de glie, conştiinţa naţională şi bucuria de a fi român. Trebuie să ne facă, în sfârşit, să ne „Deşteaptă-te române!” din starea asta de somnolenţă şi amorţeală în care am căzut majoritatea dintre noi, că altfel este posibil, la cât de încolţită este România şi în prezent (chiar dacă invizibil, fără violenţă, că doar trăim vremuri moderne), să o pierdem şi să ne batem astfel joc de jertfele înaintaşilor, care şi-au dat viaţa şi au devenit Eroi Martiri ai Neamului Românesc pentru ca noi, astăzi, să fim demni şi să o ducem mai bine.
Ei bine, în acest context al vremurilor jalnice, lipsite de moralitate şi dragoste faţă de Ţara şi Biserica Ortodoxă strămoşească, s-a născut, aici în Carpaţi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioan, Arhiepiscopul Munţilor, şi cu sprijinul unor români patrioţi, în urmă cu 7 ani, pe 1 Decembrie 2006, publicaţia noastră regională de atitudine şi cultură. S-au tipărit de atunci 285 de ediţii ale „Condeiului ardelean”, ediţii în care colectivul de redacţie nu a pregetat niciodată să lupte, cu onoare, verticalitate şi profesionalism, pentru apărarea şi promovarea valorilor naţionale ale României, împotriva celor care doresc, cu ură viscerală, sfârtecarea pământului Ţării! Le mulţumim, aşadar, tuturor celor care au contribuit, într-un fel sau altul, la apariţia publicaţiei noastre şi tuturor cititorilor fideli, spre bucuria noastră din ce în ce mai mulţi, solicitându-le ca şi pe mai departe să fie alături de „Condeiului ardelean”.
La Mulţi Ani, România!
La Mulţi Ani, „Condeiul ardelean”!

Categorie:
Aparut in :