În rândurile ce urmează, veţi descoperi povestea halucinantă a cetăţeanului Goga Levente (despre care consăteanul său Balogh Tibor eronat spunea că îl cheamă Mailat Tibor, dar este vorba de una şi aceeaşi persoană - „Condeiul ardelean”, nr. 253 (288), pag. 9) şi distorsionanta cercetare penală incompletă, fără urmărirea principiilor fundamentale ale procesului penal, principii inexistente în referatul întocmit de Poliţia Municipiului Târgu-Secuiesc şi, implicit, în rezoluţia dată.
În schimb, mistificarea adevărului, ascunderea probatoriului şi, mai grav, complicitatea cu făptuitorul, efectuată în dosarul de cercetare penală, precum şi caracterul superficial al autorităţii de supraveghere, nu pot duce decât la o singură concluzie: în România, în ziua de astăzi instrumentatorii au luat chipul şi năravurile politicianului anchetat, probabil considerând că un biet ţigan analfabet nu poate pretinde şi avea drepturi.
Nu trebuie să fii poliţist sau procuror să conştientizezi că tot materialul instrumentat şi prezentat nu duce la o corectă aplicare a normelor juridice de drept şi în conformitate cu scopul penal.
Definiţia caracterelor procesului penal în acest dosar este departe de definiţia consacrată, prin care activitatea desfăşurată de organele judiciare în conformitate cu legea, cu participarea activă a părţilor în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, pentru ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale, nu au fost nici pe departe aplicate, iar această situaţie pune partea vătămată în ipostaza de a face publice faptele şi de a genera coerciţia publică pentru aplicarea prevederilor legale în vigoare.
Mai mult, s-a mers de către anchetatori până la încadrarea greşită a făptuitorului pentru a fi exonerat de răspunderea penală. Părţii vătămate nu i-au fost aduse la cunoştinţă posibilitatea de a exercita acţiune civilă în procesul penal, că se poate constitui parte civilă, declaraţie care se putea realiza oricând în scris sau oral, în cursul urmăririi penale. Şi asta cu toate că legiuitorul a stabilit clar în sarcina organelor judiciare obligaţia de a aduce la cunoştinţa părţii vătămate despre acest drept pe care îl are.
- Domnule Goga Levente, dumneavoastră sunteţi persoana care în urmă cu patru ani de zile şi-a tăiat toate cele cinci degete de la mâna dreaptă, la circular, în curtea primarului comunei covăsnene Sânzieni, Balogh Tibor, membru UDMR. Vă rog să povestiţi cum s-au întâmplat lucrurile.
- În 7 decembrie 2010, am mers la Târgu-Secuiesc, nu ştiu cum îl cheamă, vizavi de unde a fost armata, s-a montat o casă mare, lemnele groase, scândurile, am pus la remorcă, după tractor. M-am dus în noapte, am ajuns la Sânzieni, acolo am lăsat tot, am mers fără mâncare, fără băutură acasă. În data de 8 decembrie, dimineaţa, a venit Vali Bandi, care ponta fiecare zi pe care o lucrai acolo la social.
- Deci omul care vă ponta, dumneavoastră fiind lucrător la Primărie pentru ca să primiţi ajutorul social.
- Da. A venit şi ne-a spus: „Mă băieţi, ştiţi câte ore a scris domnul primar?”. Eu am spus: „Nu ştiu, cred că mi-a dat 8 ore”. Aşa mi-a zis: „Ştii cât ţi-a dat? Două ore”. Zic: „Dacă mi-a dat două ore, nu mai mă duc nicăieri la el la muncă”.
- Dar cum, dumneavoastră lucraţi pentru el? Cum adică, legal munceaţi pentru Primărie, dar de fapt el vă trimitea în curtea lui să-i faceţi treaba?
- Da. Pentru el am lucrat, pentru el am dus lemnele acasă.
- Inclusiv atunci în noaptea de care ne povestiţi?
- Da. La el în curte le-am tăiat pentru foc, pentru la el în casă. În 8 decembrie mi-a dat ajutorul social nişte lapte praf şi mai nu ştiu ce. Eram cu nevastă-mea, eram tot aşa la rând la primar şi chiar când am intrat cu plasa, aşa mi-a zis: „Nu ţie ruşine? Mai vii în faţa mea? Tu crezi că mă minţi şi mă faci de ruşine pe mine că nu vii la lucru? Ştii care e problema, domnu’ Tibi?”. Zic: „Poftim”. Iar primarul spune: „Dacă vrei să faci mişto de mine, în viaţa ta nu ai ce să mai cauţi nici la mine, nici în sfatul popular, şi nici bani nu găseşti ajutor social”.
- Asta pentru că a auzit de la Vali Bandi că nu mai vreţi să mergeţi să lucraţi pentru ajutorul social, şi s-a supărat.
- Da. El i-a spus primarului ce am zis eu. Şi în data de 8 decembrie, când am mers după laptele praf, el aşa a zis: „Dacă vrei să faci treabă, trăieşti, dacă nu, ai pierdut cu mine. Ai înţeles?”. Zic: „Da. Domnu’ primar, nu vă supăraţi, vă rog foarte frumos, mâine dimineaţă mă duc la lucru, dar nu mă tăiaţi afară din ajutorul social, chiar că o să murim de foame”. Zice: „La ora 8 să fii acolo, ai înţeles?”. „Da.” „Şi aduci şi băiatul!” „Da, aduc şi băiatul.”
- Dar unde să fiţi la ora 8…?
- La curtea lui trebuia să mergem, şi aveam băiatul mic, 15 ani avea băiatul. Dar trebuia să-l duc să pot să muncesc zilier.
- Cum?! Băiatul dumneavoastră de 15 ani îl duceaţi cu dumneavoastră în curtea primarului să muncească acolo zilier?
- Da.
- Păi era minor…!
- Ce să-i fac, dacă mi-a zis, trebuia să merg. Când am intrat dimineaţă în curtea lui, a venit afară sora primarului, Gyorgy Katika, şi zice către domnul primar: „Ce facem?”. Zice primarul: „Duci câte un pahar de rachiu la ei, şi rezolvăm”. Ne-a adus palincă de prune - asta e adevărat, la fiecare câte două pahare. Zice: „Tibi, tu du-te în grajd, ia repede circularul şi hai repede aici”. Eu am fugit repede, am luat circularul, era mic. M-am dus înapoi şi zice: „Tibi, tu tai”. Zic: „Domnu’ primar, nu vă supăraţi, în viaţa mea nu am lucrat cu aşa ceva. Eu fac ce spuneţi dumneavoastră, dar nu am curaj să tai cu circularul”. Zice: „Du-te-n p..da m..ii! Vrei să te duc să dai bacalaureatul?!”. Zic: „Nu trebuie”. „Atunci ori lucrezi, ori du-te-n p..da m..ii acasă. Şi nu mai ai ce căuta la mine, nici la Primărie!”. Zic: „Domnu’ primar, iar faceţi cu mine. No, dar nu-i nimica, tai”. Sincer spun, că aveam frică că ne taie afară din social şi chiar că ne murim de foame.
- Păi vă spusese clar, dinainte, că vă taie de la acordarea ajutorului social dacă nu lucraţi la el.
- Păi da.
- El a plecat în treaba lui, şi dumneavoastră cu ceilalţi aţi rămas să faceţi munca.
- Da.
- Câte persoane eraţi?
- Opt.
- Dumneavoastră, copilul şi încă şase persoane.
- Da. El a plecat şi noi ne-am apucat de treabă cu scândurile. La 10.30, pac, era un cui, şi Dumnezeu mai ştie, am tăiat tot.
- Dar dumneavoastră aţi mai lucrat pe circular?
- În viaţa mea n-am lucrat. Uite, oamenii mă cunosc, ştie toată lumea, lucram orice, dar nu pe circular. Dar înainte să-mi tai mâna, la 10.10 minute, a venit primarul să ia nişte acte. Zic: „Domnu’ primar, imediat iese circularul la poartă”. „În p..da m..ii, pune o cioată la el, ca să nu vibreze. Termină cu prostiile, numai gura ta o aud.”
- Şi a plecat. Iar dumneavoastră după 20 de minute v-aţi tăiat mâna.
- Da.
- Ce-aţi făcut în momentele alea, aţi chemat salvarea, ce s-a întâmplat mai departe?
- Era colegul Mailat Ferenc, a venit repede şi cu cuţitul a tăiat sfoara de la drujbă şi m-a legat aici, dar tare, se vede.
- Cu aia?! Cu cureaua de la drujbă?
- Da.
- Doamne fereşte!
- Şi ăla ar fi fugit, dar şi-a agăţat pantalonii la remorcă şi aşa s-a întors. Restul au fugit toţi afară.
- S-au speriat.
- Da. Şi ăsta şi-a agăţat pantalonii la remorcă şi încă m-am dus la el şi i-am spus: „Nu fugi, te rog frumos să mă ajuţi”. Pe urmă a venit domnu’ primar, sora lui l-a chemat, cred, prin telefon, şi zice: „Domnule, ce-aţi făcut?!”. Zic: „Nu îmi spuneţi nimic!”. Sunt ţigan, sunt prost, trebuia să mă duci la liceu, sau cum se spune româneşte, sunt mincinos. No, merită socialul ca să lucrez la dumneavoastră?!”. „Gata Tibi, gata, te rog, frumos, nu mai spui la nimeni, că mă închid în puşcărie.” Ne-am dus la Târgu-Secuiesc, era Szabo doctor, şi zicea la domnu’ primar: „A făcut treaba la curtea dumneavoastră, ştiţi cu ce se iese?! Eu nu îl primesc”.
- Bun, deci ce s-a întâmplat mai departe?
- Am plecat la spital, nu m-a primit nici la Sfântu-Gheorghe, trebuia mers direct la Braşov.
- Mai spuneţi odată, ca să se înţeleagă. Din curte ce aţi făcut, v-a dus primarul cu maşina lui? Unde v-a dus?
- Da, da. M-a dus cu Jeep-ul Primăriei la Târgu-Secuiesc, la Chirurgie.
- Aşa, acolo ce v-au zis?
- Au zis că: „Nu putem să îl primim, că e grav”.
- De acolo ce aţi făcut?
- A venit Salvarea şi m-a luat la Braşov. Acolo, când m-au luat de la Salvare, mi-au pus nişte întrebări de genul: „Cum te cheamă?”… Dar n-am mai putut răspunde. Am zis numele şi pe urmă parcă am căzut în şanţ.
- Nu mai ţineţi minte…
- Nu.
- Şi la Braşov la ce spital aţi fost, ce v-au făcut?
- La Chirurgie-plastică. Uitaţi-vă aici, că scrie. Bogdan Bâldea m-a operat.
- La Spitalul Clinic Judeţean aţi fost. Şi, v-au băgat direct în operaţie?
- Cred, nu mai ştiu nimic. Când m-am trezit de dimineaţă era un fum în cameră, era domnul doctor Bâldea lângă mine, atâta mi-a zis că şapte ore m-a operat.
- Păi asta înseamnă că a fost o operaţie în toată regula şi că aţi fost sedat cu medicamente. De aia nu ţineţi minte nimic. Deci pe ce data s-a întâmplat toată povestea asta?
- Pe 9 decembrie 2010, iar eu m-am trezit a doua zi.
- Înseamnă că pe 10 decembrie v-aţi trezit dimineaţa în spital. Şi cât aţi mai stat acolo?
- Mult, vreo două săptămâni.
- După care…
- După aia, vă spun sincer, au venit la mine doi oameni. Erau îmbrăcaţi frumos, au venit lângă mine şi mi-au zis…
- Staţi un pic, unde au venit cei doi oameni, acasă la dumneavoastră?
- Nu, la spital, când încă eram în spital, şi aşa mi-a zis: „Te rog foarte frumos să spui, domnu’ Goga, a tăiat cineva cu toporul, cu cuţitul, cu sabia mâna dumneavoastră?”. Dar era fum, fum, fum. Zic: „Nu vă supăraţi, nu mi-a tăiat nimeni mâna. Am fost la domnul primar Balogh Tibor în curte, pentru că trebuia să lucrăm 72 de ore pentru ajutorul social, şi s-a întâmplat acolo, cu circularul mi-am tăiat mâna”.
- Dar cine erau oamenii ăia? Cât aţi fost spitalizat au venit la dumneavoastră?!
- Da. O zi au fost, după aia nu au mai venit. Nu ştiu cine erau, dar erau îmbrăcaţi foarte frumos.
- Aşa, şi, v-au dat drumul din spital?
- Aşa, după aia, când venea Crăciunul, zic la domnul doctor Bogdan Bâldea: „Se poate să merg şi eu acasă la familie, fără mine nu taie porcul şi toate celelalte…” „N-am curaj să-ţi dau drumul să mergi acasă, că e frig afară.” Mai zice: „Mâine mai văd”. A doua zi dimineaţă când a venit, mi-a spus: „Îţi trebuie o blană de oaie, să fie ceva gros să îţi pui la mână. Dar numai o zi te las acasă”. În ziua de Crăciun, pe 24 decembrie, am venit acasă. După aia a venit primarul la mine.
- Deci cât aţi stat acasă? O zi?
- Da, da. Şi apoi m-am întors la spital, unde am mai stat câteva zile, nu am prins Revelionul acolo.
- Şi în ziua aia cât aţi fost acasă, ce s-a întâmplat?
- A venit domnu’ primar la mine şi mi-a povestit că mă ajută să punem lumină în casă, facem camerele: „Vă ajut cu toate”, aşa mi-a zis, dacă spun că în viaţa mea nu mă duc la judecătorie şi nu spun la nimeni. Zic: „Domnu’ primar, dacă mă ajutaţi dumneavoastră, chiar cum mi-aţi zis dumneavoastră din gură, nu mă duc nicăieri”. Deci un an am ţinut vorba care mi-a zis.
- Deci un an v-aţi ţinut de cuvânt, nu aţi spus un an la nimeni nimic.
- Nimic.
- Asta ca să vă facă el camerele, lumina ş-aşa mai departe. Şi v-a făcut?
- Nu mi-a făcut nimic. Am luat însă în continuare ajutorul social. Când a trecut un an, mi-a zis: „Domnu’ Goga, să ştiţi că eu ies din jocul ăsta”. Zic: „Domnu’ primar, care joc?, că nu înţeleg”.
- Deci v-aţi întâlnit după un an de zile.
- La biroul lui. M-a chemat acolo. Prima dată aşa a început: „Domnu’ Goga, eu trebuie să ies din joc”. Zic: „Din ce fel de joc?”. Zice: „Hai că-ţi spun imediat. De ce ai venit?”. Zic: „Domnu’ primar, trebuie să mă duc la Braşov înapoi la terapie şi n-am bani. Cum să facem?”. „Am ieşit din joc, auzi?! Ţi-am zis adineauri. Am ieşit, nu mă interesează. Să-ţi vezi de treaba ta. Ai nevastă frumoasă, ai copil de 15 ani, ei pot lucra şi vezi-ţi de treaba ta. Şi de azi încolo nu mai ai ce să cauţi la mine!”
- Dar dumneavoastră în tot acest an care trecuse, i-aţi mai cerut câte ceva domnului primar? V-aţi dus la el să îi spuneţi: „Mi-aţi promis că îmi faceţi lumina, camerele…”.
- Nimic nu i-am cerut în anul care trecuse. Nu a avut rost să merg la el.
- Dar aţi primit ajutorul social fără să mai faceţi orele de muncă „în folosul comunităţii”…
- Da, am primit, ăsta a fost ajutorul lui.
- Cât era ajutorul social pe lună?
- 278 de lei.
- Mai departe.
- Ce v-am spus: „Ai copil, ai nevastă, ei pot lucra. Pot veni şi la mine la lucru, eu îi plătesc”. Dar eu i-am spus: „Păi, domnu’ primar, mi-aţi promis că mă ajutaţi, numai să-mi ţin gura. Şi acum vedeţi ce faceţi cu mine? Acum eu nu mai pot lucra o viaţă întreagă…” „Am ieşit din joc, ieşi afară! Am terminat cu tine!” Şi e un om nervos, degeaba mai spuneam eu ceva.
- Mai departe.
- Apoi, nu am mai vorbit cu el nimic. Acum când am dat în judecată…
- Staţi, staţi. Ce s-a întâmplat după acest episod, l-aţi dat în judecată sau aţi făcut o plângere la Parchet?
- Am făcut o plângere la Parchet.
- După cât timp de la incidentul ăsta din Primărie?
- După vreo două luni, şi acolo am povestit ce s-a întâmplat. Aşa mi-au zis de la Parchet că ce am de spus să scriu în acte. Am mers acasă şi i-am povestit la un vecin foarte bun: „Uite care e problema, cum putem să facem?”. Zice vecinu’: „Tu îmi spui ce s-a întâmplat, când s-a întâmplat, şi eu scriu”. Când am mers la Târgu-Secuiesc, la poliţistul Moldoveanu Victor, aşa mi-a zis: „Declaraţia care ai scris-o, dă-mi-o în mâna mea”. Şi i-am dat-o, şi i-am spus: „Vă rog foarte frumos să rezolvaţi”. Am mers acasă, după ce el mi-a spus că mă cheamă în ziua aia când trebuie să vin la Poliţie. Uitaţi, aici sunt toate actele, le am la mine. Când au expirat cinci, şase luni, iar am mers la Poliţie, că nu a făcut nimic. Tot la domnul Moldoveanu Victor. „Spuneţi-mi clar, ce să facem, cum să facem?”, l-am întrebat.
- Iar toate astea se întâmplau deja în anul 2012, nu?
- Da, da.
- Apoi?
- Iar am mai aşteptat câteva luni şi iar m-am dus la domnu’ Moldoveanu Victor, şi mereu îmi spunea: „Mă Goga, stai, trebuie să aştepţi, că nu tu eşti primul”.
- Păi şi nu i-aţi spus la poliţist: „Domnule, dar tot aştept de luni de zile, imediat de ani”?
- „Mă, tu stai acasă şi aşteaptă telefonul meu. Mă duc după tine şi rezolvăm.” Iar a trecut o lună, o lună jumate, iar am mers acolo… Odată, împreună cu poliţitul din Sânzieni, domnu’ Eugen şi nu mai îmi aduc aminte, au venit la mine: „Domnu’ Goga, eşti acasă?”. Da, poftiţi, veniţi înăuntru. „Staţi liniştit că rezolvăm problema dumneavoastră.” Iar a trecut un timp. Zic: „Doamne, unde pot să mă duc, ce pot să fac?! Dacă are de-a face cu primarul, omul sărac trebuie să moară”. Pe urmă am mers la Târgu-Secuiesc, era doamna Cizmaşu, şi-i zic: „Doamnă dragă, am venit la dumneavoastră aici, la Parchet, ce pot să fac?”.
- Cine e doamna Cizmaşu, cum o mai cheamă?
- Procurorul cazului, Simona Cizmaşu. Şi mi-a zis: „Mergi acasă şi iei toate actele care le ai, inclusiv de la doctor legist, şi pe urmă vii aici. Ai acte de la doctorul legist de la Sfântu-Gheorghe?”. „Nu, nu am.” „Mergi acolo şi rezolvi şi pe urmă vii cu toate actele aici.” No bun. Când am vorbit cu domna aceasta, a doua zi dimineaţă a venit Moldoveanu Victor. Îmi zice: „Hai că eu te duc la Sfântu-Gheorghe, nu trebuie să plăteşti nimic”. Apoi a vorbit la telefon, nu ştiu cu cine, şi după aceea mi-a zis: „Nu mă duc eu, te duce domnu’ Eugen de la Sânzieni”.
- Ca să faceţi ce, la Sfântu-Gheorghe?
- Să merg la doamna Carmen, la medicul legist. A venit domnu’ Eugen, m-am urcat în maşina Poliţiei şi m-am dus la Sfântu-Gheorghe, la Spitalul Judeţean. Acolo mi-au filmat mâna şi mi-au spus că actele, rezultatele, mi le pot da numai „mâine dimineaţă”. Şi, pe urmă, poliţistul a zis că îmi aduce el actele astea care trebuia să le dea doctorul a doua zi dimineaţa. Chiar aşa a fost, domnul Moldoveanu Victor a venit a doua zi la mine şi mi-a adus actele de la doctor. Şi mi le-a arătat, am văzut două acte, dar nu ştiu ce am văzut.
- Adică vi le-a arătat, şi-atât.
- Da. Şi m-a întrebat dacă mai am martori. I-am spus că am. „Ştii numele lor, adresa, numărul de casă?” I-am răspuns că da, le ştiu pe toate. „Mâine dimineaţă la 11 sunt aici la Sânzieni şi toţi martorii vin la rând.” Dar a doua zi dimineaţă nu a venit.
- N-a venit?! Şi dumneavoastră eraţi pregătit cu toţi martorii?!
- N-a venit! După opt zile a venit poştaşul, care m-a întrebat: „Ce-aţi făcut băieţi, că ceva nu e în regulă la voi?”. „Păi n-am făcut nimic”, i-am răspuns. Imediat a venit un poliţist, care a oprit în faţă la poartă şi a început să întrebe de noi. Ne-a chemat pe toţi la poartă şi i-a dat la fiecare în mână câte o citaţie. Fiecare martor a primit una, toţi în afară de mine. A trebuit să mergem dimineaţă la ora 9 la Poliţie la Sânzieni, şi fiecare a intrat pe rând în cameră. Când a terminat cu toţi, era deja seară. M-a chemat pe mine înăuntru şi aşa mi-a zis: „Domnu’ Goga, deci băieţii care au fost cu dumneavoastră, au dat cu toţii declaraţie”. „Păi da - i-am spus - aici minciună nu este.”
- Păi şi atunci, cum s-a ajuns ca ei să aibă totuşi declaraţiile schimbate? Cine a schimbat declaraţiile lor, ei şi le-au schimbat sau cine a făcut-o?
- Cred că ei şi-au retras primele declaraţii şi au dat apoi altele, pentru că acum au spus că nu primarul ne-a spus ce să muncim, ci că noi între noi am stabilit fiecare ce să muncească acolo în curte.
- Păi asta este întrebarea, de ce şi-au schimbat martorii dumneavoastră declaraţiile iniţiale, spunând acum că nu primarul este de vină, că ei au stabilit ce să muncească?!
- Da, şi apoi iar au venit după trei, patru luni şi iar au luat câte o declaraţie fiecărui martor. Şi mie mi-a luat declaraţie, şi la martori.
- Păi şi dumneavoastră nu le-aţi spus: „Ce să mai declar, domnule, că tot declar de ani de zile?!”. Bănuiesc că între timp s-a făcut anul 2013, nu?
- Da, suntem deja în 2013. Apoi, aşa m-a întrebat: „Cum ai lucrat tu? Aveai mănuşă?”.
- Cine, poliţistul Victor Moldoveanu v-a întrebat asta?
- Da. Şi i-am răspuns: „Nu, pentru că nu era frig”. Zice: „Dar ochelari ai avut?”. Zic: „Nu-mi trebuie ochelari că văd bine”. Apoi, când a terminat, mi-a zis: „De azi încolo să ai grijă unde pui telefonul, ca să putem să vorbim”. Apoi… nu am mai vorbit nimic.
- Şi asta deja când se petrecea?
- Păi în 2013, anul trecut în toamnă.
- Şi până azi nu mai ştiţi nimic despre situaţia dumneavoastră?
- Nu. Dar acum, pe 10 ianuarie 2014, mi-au venit hârtiile astea acasă.
- Deci nu v-a mai sunat nimeni, nimeni, şi v-aţi trezit cu hârtiile astea acasă?
- Da.
- Păi ştiţi ce scrie în hârtiile astea? Că s-a încheiat cazul cu neînceperea urmăririi penale pe adresa primarului în curtea căruia v-aţi tăiat mâna la circular, lucrând pentru el atunci când trebuia să prestaţi servicii în folosul comunităţii pentru că beneficaţi de ajutorul social.
- Dar mai vreau să vă spun ceva.
- Spuneţi.
- A venit la mine un bărbat, înainte de sărbătorile de acum, din 2013, care mi-a spus să mă duc jos la biroul primarului Balogh Tibor, sau dacă nu, atunci vine el la mine, că în banii vechi îmi dă 200 de milioane, numai să nu îl dau în judecată.
- Dar de ce credeţi că dintr-o dată a vrut să vă dea bani, acum, înainte de sărbători, din moment ce vă spusese mai demult că el a ieşit din jocul ăsta, şi gata?
- Iar eu aşa am zis: „Dacă doi, trei ani nu am putut să vorbesc cu el, că el a ieşit din joc, acum n-are rost să mai vorbit. Vom vorbi în judecată”.
- Dar cine este bărbatul acesta, pe care l-a trimis la dumneavoastră?
- Un bărbat care este apropiat de mine, dar care este apropiat şi de domnul primar, că sunt în fiecare dimineaţă împreună.
- Dar acum, eu vă mai întreb ceva: dacă el v-a zis că vă face camerele, şi vă face lumina, şi vă taie porcul, şi vă trimite în concediu etc., dumneavoastră chiar aţi crezut poveştile astea?!
- Da. Păi am crezut, domnule, că e primar - cum să nu?
- Deci dacă vrea… poate.
- Da. Dar acum cred că am aşteptat destul să facă, să vină vremea bună, să vândă cartofii… Am aşteptat destul, nu?
- De unde credeţi că v-ar fi dat banii, dacă i-aţi mai fi acceptat acum, de la Primărie, din buzunarul propriu?
- Nu ştiu. Dar i-am transmis că dacă atâta timp nu am putut vorbi cu el, să ne înţelegem, acum nu mai vorbesc nimic. Vorbim în judecată.