Quantcast
Channel: Condeiul Ardelean
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150

Cafeneaua lui Sbârcea, la Topliţa

$
0
0

În vremurile actuale, când imaginea elementelor culturale e atât de mascată de cotidianul degradant al societăţii internaţionale, o evadare în trecutul literar românesc reprezintă o şansă excepţională de refugiu. De aceea, evenimentul „Cafeneaua lui Sbârcea”, organizat de Biblioteca Municipală „George Sbârcea” din municipiul Topliţa, judeţul Harghita, reuşeşte o reîntoarcere la deceniile dominate de lirism, readucând în lumină imaginea unor poeţi, scriitori şi artişti români a căror creaţie a fost mult timp acoperită de praful uitării.
Debutul activităţii, de săptămâna trecută, a conturat viaţa şi activitatea literară a lui Miron Radu Paraschivescu, un poet, eseist şi publicist ce visa în tinereţe la revoluţionarea poeziei, asemeni unui Maiakovski al românilor, după cum se şi autointitulează. Acesta îşi conduce opera printr-un amalgam de simbolism şi avangardism, oferindu-i, odată cu instalarea regimului comunist, pete de culoare ale ideologiei marxist-leniniste. Lirismul din paginile de jurnal ale poetului, recunoaşterea propriei persoane ca un epigon şi unicitatea versurilor acestuia sunt doar câteva dintre aspectele puse în valoare în complexa prezentare a lui Vasile Gotea, directorul Bibliotecii „George Sbârcea”, gazda acestui eveniment, la a cărui reuşită a contribuit şi personalul instituţiei: Aurica Maria Ujică, Aurora Paşcan, Doina Ecaterina Ţifrea.
Activitatea a continuat cu recitări din creaţiile poetului şi audiţii de poezie cu vocea poetului, care au reuşit să creeze câte un adăpost spiritual pentru fiecare persoană care a participat la acest eveniment. Poeziile „Cîntic de lampă”, „Cîntic de nuntă”, „Rică”, „Tristă e viaţa de mort” şi altele, au reprezentat câteva dintre poeziile volumului de succes „Cîntice ţigăneşti”, sugestive pentru arta lui Miron Radu Paraschivescu. Acestea au fost completate de audiţia unor cântece pe versurile poetului, printre care şi „Romanţă”, interpretat de Nicu Alifantis.
Întreaga seară s-a desfăşurat într-o aură ieşită din cotidianul brut, prin recitări de versuri şi interpretări ale marilor artişti români.
„Cafeneaua lui Sbârcea” va continua să readucă în realitate operele poeţilor şi cântecele artiştilor uitaţi de vreme, joia, din două în două săptămâni, de la ora 17, la Biblioteca Municipală „George Sbârcea” din Topliţa.

Categorie:


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150