Autor:

De câţiva ani încoace, la data de 10 martie se organizează în Târgu-Mureş, la Monumentul Secuilor Martiri, o manifestare comemorativă, urmată de un marş al participanţilor, până în Piaţa Victoriei, iar în continuare, un program cu tentă culturală, care se desfăşoară în Palatul Culturii. Prin discursurile vorbitorilor, incitante la separatism, cu un vădit caracter antiromânesc, participanţilor exaltaţi li se promite tot ceea ce vor ei să audă: independenţă, autonomie teritorială.
Legat de preconizatul eveniment al etnicilor maghiari din 10 martie al anului în curs, am consemnat opinia directorului Poliţiei Locale Târgu-Mureş, Valentin Constantin Bretfelean (foto): „La data de 29 ianuarie 2015, Asociaţia «Siculitas Egyesulet» a depus, cu numărul de înregistrare 5539, o solicitare la Primăria Municipiului Târgu-Mureş, pentru organizarea a trei momente, cu ocazia zilei de 10 martie, aşa-zisa «zi a libertăţii secuieşti». Cele trei momente constau în: un moment comemorativ la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu-Mureş de pe strada Secuilor Martiri, un marş de protest de pe strada Secuilor Martiri, de la monument şi până în centrul municipiului, şi un protest în faţa Prefecturii judeţului Mureş, pentru o închipuită reorganizare teritorială a României, aspect care, de altfel, este blocat şi nimeni n-a mai discutat în ultima perioadă despre acest „proiect”. Comisia de avizare a adunărilor publice, întrunită la data de 30 ianuarie 2015, a întocmit un Proces-verbal din care rezultă că toţi membrii comisiei, deci, comisia în integralitatea sa, a aprobat momentul de la Monumentul Secuilor Martiri, momentul comemorativ istoric, în cadrul căruia se poate folosi libertatea de expresie în conformitate cu normele constituţionale, însă, această comisie nu a avizat marşul şi manifestarea din faţa Prefecturii. La baza deciziei comisiei stau mai multe argumente. Primul dintre ele este faptul că în intervalul 9-11 martie, în centrul municipiului Târgu-Mureş are loc o acţiune ecumenică, o acţiune care era deja aprobată. Ori, în conformitate cu prevederile Legii 60/1991, republicată în Legea privind adunările publice, articolul 5: «Este interzisă desfăşurarea simultană a două sau mai multor adunări publice distincte, în acelaşi loc sau pe aceleaşi trasee, indiferent de caracterul acestora». De asemenea, în articolul 10 din lege se prevede că «Primarul localităţii, la propunerea comisiei de avizare, poate interzice organizarea adunărilor publice, atunci când deţine date de la organele specializate din care rezultă că desfăşurarea acestora ar duce la încălcarea prevederilor articolului 2», adică s-ar produce manifestări care ar avea tentă antistatală, anticonstituţională şi în cadrul cărora ar avea loc manifestări naţionaliste, şovine, iredentiste, autonomist-secesioniste şi separatiste pe criterii etnice. Aceste elemente există deja. În anii precedenţi, în 2013 şi 2014, în centrul Târgu-Mureşului s-au scandat lozinci precum: «Ardealu-i pământ unguresc»; «Valahilor, plecaţi acasă!»; «Ungaria ne ajută şi este alături de noi!» şi alte asemenea lozinci incitatoare la adresa populaţiei româneşti majoritare, lozinci şi activităţi care puteau să ducă la crearea unei tensiuni interetnice în Târgu-Mureş, cu efecte foarte grave asupra stabilităţii sociale. De asemenea, în cursul anului 2014, aceiaşi organizatori nu au respectat prevederile legii şi în cadrul mitingului şi a marşului care n-a fost aprobat, au fost atacaţi jandarmii, un jandarm a fost lovit cu o lance, unul dintre participanţi a scos o sabie şi au avut loc îmbrânceli cu forţele de ordine. Plecând de la aceste premize, primarul municipiului Târgu-Mureş, dr. Dorin Florea, a avizat exclusiv activitatea comemorativ-istorică de la Monumentul Secuilor Martiri şi a interzis prin decizie proprie marşul şi manifestarea din faţa Prefecturii. Bineînţeles că Asociaţia „Siculitas Egyesulet” a contestat în instanţă această decizie. Este un termen de 25 de zile pentru ca noi, Direcţia Poliţia Locală, care, deţinem secretariatul Comisiei de avizare a adunărilor publice, să facem întâmpinare, urmând ca instanţa să se pronunţe dacă decizia primarului a fost corectă sau nu. Ca o convingere personală, vă pot comunica faptul că, sigur, instanţa va interzice acest marş, pentru că le vom pune la dispoziţie imaginile filmate anul trecut, pentru a vedea şi dânşii, membrii completului de judecată, ce acţiuni s-au derulat în Târgu-Mureş şi cu ce repercursiuni negative asupra stabilităţii sociale. Ştiu că se vehiculează idei precum că ar fi o obstrucţionare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Da, toţi cetăţenii au drepturi şi libertăţi, toate organizaţiile au drepturi şi libertăţi, dar în condiţiile respectării legii. Pentru informarea cititorilor „Condeiului ardelean”, trebuie să ştiţi că în cursul anului trecut, în urma marşului ilegal, la care au participat cei care au ajuns în centrul Târgu-Mureşului, au fost declarate patru persoane indezirabile, s-au întocmit trei dosare penale şi au fost aplicate unsprezece sancţiuni contravenţionale. Sunt convins că în virtutea respectării ordinii constituţionale, instituţiile statului vor acţiona în acest an cu şi mai multă fermitate, pentru că organizatorii nu şi-ai respectat obligaţiile nici anul trecut, în conformitate cu prevederile legale. În articolul 12 al legii se spune că: «Organizatorii trebuie să ia măsuri pentru îndepărtarea participanţilor care prin modul de manifestare tulbură ordinea şi liniştea publică, iar când aceştia nu se supun, să-i semnaleze organelor de poliţie». Ori, în niciunul din aceşti ani, organizatorii n-au respectat litera „h”, art.12 din Legea 60/1991, republicată”.
În legătură cu discursurile incitatoare, separatiste, naţionalist-şovine care se desfăşoară anual la Monumentul Secuilor Martiri, manifestare denumită „comemorativ-istorică”, cu participări ale unor delegaţii din afara graniţelor Ţării, cât şi poziţia oficialităţilor locale şi centrale faţă de acestea, Valentin Constantin Bretfelean a mai precizat: „România este un stat democratic. În generozitatea sa, Statul Român şi legislaţia românească nu sancţionează asemenea fapte. Simpla exprimare a unor opinii nu poate fi sancţionată, deşi, o parte a acestor opinii, idei propagate în rândul maselor, pot conduce la reacţii de nestăpânit, care să producă consecinţe asupra ordinii constituţionale. Este clar că unele organizaţii separatiste din Europa s-au raliat acţiunilor celor din aşa-zisul „consiliu naţional secuiesc”, care este o organizaţie sublimă, dar care lipseşte cu desăvârşire, deoarece, în România nu există nicio persoană juridică înscrisă sub această denumire. Este o invenţie. Practic, repet, organizaţii de genul celor din Ţara Bascilor sau a celor din Irlanda, separatiste, şi-au trimis exponenţii la Târgu-Mureş. Aş atrage atenţia în modul cel mai ferm asupra faptului că aceste organizaţii au generat, la rândul lor, structuri catalogate teroriste, pe tot mapamondul, reţineţi, cum ar fi «ETA» în Ţara Bascilor, sau IRA - Armata Republicană Irlandeză. E clar că dacă Statul Român nu intervine în timp util şi cu fermitate, se creează premizele unor reacţii de acest gen. Târgu-Mureşul este un oraş multicultural. Românii şi maghiarii convieţuiesc în pace. Rănile din martie 1990 abia că s-au închis. Nu dorim ca ai noştri copii să fie separaţi, nu dorim ca ai noştri părinţi, care se întâlnesc, de exemplu, cu ocazia revelionului, a zilei de 8 Martie, să fie separaţi pe criterii etnice. Târgumureşenii nu îşi doresc aşa ceva. De altfel, majoritatea celor care au perturbat grav stabilitatea în Târgu-Mureş au fost persoane din Ungaria, cetăţeni unguri, sau persoane venite din judeţele Harghita şi Covasna. Îi rog pe târgumureşeni să rămână calmi, să se respecte, pentru că înainte de a fi români, maghiari sau secui, suntem oameni. Omenia este cea care trebuie să fie dominantă la fiecare dintre noi, nu acţiunile tembele, agresive, care pot conduce la rănirea sau la pierderea unor vieţi omeneşti”.