Quantcast
Channel: Condeiul Ardelean
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150

INFORMARE

$
0
0

ROMÂNIA
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
CENTRUL MILITAR JUDEŢEAN COVASNA

Fiind înfiinţat în data de 17 februarie 1968, prin Ordinul M - 10 al Ministerului Forţelor Armate ale României, în data de 17 februarie 2015, Centrul Militar Judeţean Covasna a aniversat 47 de ani de existenţă şi activitate.
De-a lungul existenţei sale, Centrul Militar Judeţean Covasna a constituit în permanenţă interfaţa dintre societatea civilă şi Ministerul Apărării Naţionale, a organizat şi desfăşurat activităţi complexe pe linia recrutării şi încorporării tinerilor, a completării marilor unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii. De asemenea, a îndeplinit sarcini pe linia protecţiei civile şi pregătirii populaţiei şi teritoriului pentru apărare.
La acest moment al istoriei ne aflăm în plin proces de reconstrucţie şi modernizare a armatei, care prin natura sa măreşte gradul de complexitate al activităţii Centrului Militar Judeţean Covasna. Redimensionarea personalului, fluiditatea cadrului legislativ, noile sarcini şi exigenţe de îndeplinit, sunt caracteristici ale procesului pe care îl parcurgem. Întrucât materia primă a activităţii centrelor militare este resursa umană activă, în rezervă şi viitoare a armatei, activitatea centrului militar contribuie direct la succesul procesului de reorganizare şi modernizare a Armatei României.
Până în anul 2007, activitatea Centrului Militar era asimilată de societatea civilă cu încorporarea, cu „luarea la oaste”, această activitate având un impact direct asupra cetăţenilor noştri, pentru că fiecare avea un copil, un nepot, un prieten care trebuia să îşi satisfacă stagiul militar. Odată cu intrarea în vigoare a Legii 395/2006, la 1 ianuarie 2007 s-a renunţat la serviciul militar obligatoriu, însă acest lucru nu a însemnat că centrele militare au rămas fără activitate. Sarcinile noastre sunt multiple, complexe şi importante atât pentru armată, cât şi pentru societatea civilă.
Una dintre acestea o reprezintă activitatea de informare, recrutare şi selecţie pentru formarea profesională iniţială a personalului militar în activitate şi pentru a urma cursurile învăţământului militar liceal, postliceal şi universitar.
Totodată, avem evidenţa pensionarilor militari, avem legături cu asociaţiile de veterani de război. Centrul Militar Judeţean Covasna se ocupă de probleme legate de pregătirea teritoriului şi a economiei pentru apărare.
Cu stimă,
COMANDANTUL CENTRULUI MILITAR JUDEŢEAN COVASNA,
Colonel Gheorghe Lupu

Categorie:


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150