LA SLĂVITUL PRAZNIC AL NAŞTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
PACEA LUI DUMNEZEU - PACEA OAMENILOR
Prin Harul lui Dumnezeu,
† Andrei,
Episcopul Covasnei şi Harghitei
Preacuviosului cin monahal,
Preacucernici Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare,
Stimate autorităţi,
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire!”
(Luca 2, 14)
Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.
(Troparul Naşterii Domnului)
Aceasta a fost vestea pe care au adus-o îngerii din ceruri oamenilor, în noaptea cea sfântă a naşterii Domnului Hristos. Ea cuprinde darul pe care Tatăl cel din Ceruri l-a trimis în lume „Să se nască şi să crească / Să ne mântuiască”. Niciodată nu a răsunat pe pământ o cântare atât de minunată ca aceea care s-a auzit în văzduhul ce împrejmuia ieslea din Betleem, în noaptea în care Fiul lui Dumnezeu S-a sălăşluit printre oameni.
Dacă Tatăl Ceresc a găsit că, cel mai bun cuvânt care ni-l poate spune în clipa atât de însemnată a naşterii Fiului Său, este cel despre Pace, atunci putem fi încredinţaţi că nu este ceva mai înalt, mai frumos şi mai dulce pentru sufletul omenesc decât pacea duhovnicească.
Cei ce au fost învredniciţi în acea noapte plină de taină să audă vestea îngerilor: „Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor” (Luca 2, 8), au trebuit să fie adânc mişcaţi în inimile lor şi să se simtă pătrunşi de-o fericire cum nu se poate descrie în cuvinte omeneşti.
Poporul iubitor de Dumnezeu îşi dă seama că în noaptea Beltleemului nu putea coborî din cer o cântare şi o veste mai minunată decât aceea, niciodată nu a răsunat o astfel de cântare în lumea atât de învrăjbită.
Omenirea, prinsă în zbuciumul complet al secularizării, îşi dă acum seama ce mare binefacere este pacea pe care o cântă din nou îngerii în noaptea Crăciunului. Şi cu cât pătrunde mai adânc această pace a lui Hristos Domnul în suflete, cu atât se trezeşte în oameni mai puternic dorul după pace. Acest dor îl face pe fiecare să simtă că Dumnezeu nu i-a zidit pe oameni ca să-şi facă rău unul altuia şi să-şi facă viaţa un chin, ci să trăiască în bucuria păcii şi a bunei înţelegeri, cultivând virtuţile sufletului până la asemănarea cu Tatăl Ceresc. Poporul nostru românesc îl roagă pe Dumnezeu să aducă o pace dreaptă.
Noi, Românii, am fost un popor al păcii în toate timpurile, un popor făcător de pace pentru că am avut în inimă pacea lui Hristos. Pentru a ajunge la această pace trebuie să ne ajutăm unii pe alţii în purtarea poverilor acestor timpuri grele, când este probată dragostea dintre fraţi.
Prin iubirea ce ne-o arătăm cu fapta unul altuia, dovedim că avem în noi pacea lui Hristos şi suntem un neam închegat. Neamul îl întărim ajutându-ne unul pe altul. Oricât de mari ar fi greutăţile vieţii, să nu ne pierdem curajul. Sărbătoarea Naşterii Domnului este un îndemn la încredere în ajutorul lui Dumnezeu.
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Vestea Crăciunului „pe pământ pace” stă în încrederea faţă de iubirea lui Dumnezeu, în dragostea faţă de aproapele, în aşteptarea plină de nădejde a păcii celei drepte între oameni. Dumnezeu ne aduce în fiecare clipă înainte fraţi lipsiţi şi înlăcrimaţi ca să ne încerce şi să ne întărească iubirea creştinească.
Să ajutăm şi să mângâiem pe cei împovăraţi şi îndureraţi. Să vedem în fiecare din aproapele pe Hristos Mântuitorul, Care ne cere iubirea pentru aproapele şi pentru neam, întru care datori suntem să jertfim din bunurile personale ca să putem trăi prin ele în viitor.
„Trecutul să protejeze prezentul pentru a putea avea un viitor.”
Dacă ne însuşim, dragii mei, virtuţile sufleteşti, Naşterea Domnului Hristos ne va fi de folos, iar neamul nostru va trece cu bine prin încercările timpurilor de faţă. În toată vremea noi, Românii, I-am cântat Domnului Iisus cu Îngerii „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu” şi L-am căutat cu magii călăuzindu-ne după stea. De la obârşia noastră ca Popor Român am stat sub ocrotirea Lui şi în toate veacurile grele ce le-am străbătut în istorie El ne-a însoţit şi ne-a povăţuit cu Evanghelia Sa, păzindu-ne sufletele curate şi fiinţa neştirbită. Nicicând strămoşii noştri nu s-au închinat altcuiva şi n-au dat ascultarea credinţei decât lui Hristos, singurul Domn şi Stăpân adevărat, Atotputernic şi Mântuitor al vieţii. Credinţa creştină şi-a pus pecetea adânc pe fiinţa noastră, sufletul a crescut după chipul virtuţilor, bun ca pâinea şi curat ca ceara albinelor.
Înaintaşii noştri au avut cu toţii un singur Domn, pe Iisus Hristos, o singură credinţă şi un singur Botez întru iertarea păcatelor, de aceea s-a format în ei acelaşi suflet românesc, pe care ni l-au predat nouă ca să-l păstrăm neschimbat şi nepătat, de aceea avem cu toţii aceeaşi nădejde a chemării noastre. Cel dintâi lucru ce se cere de la noi este: „să păzim unirea Duhului întru legătura păcii”, cum spune Apostolul neamurilor (Efeseni 4, 3).
Unirea în cuget, frăţia în Duhul este una din cele mai mari puteri ale unui neam. Să ţinem unul la altul şi fiecare la neamul nostru făcând împreună un zid pe care să nu-l poată dărâma nicio meşteşugire a duşmanilor care caută să ne învrăjbească.
Sunt astăzi mulţi apostoli mincinoşi care propovăduiesc prin cuvinte dulci, ademenitoare, tot felul de „raiuri” în care ar curge miere şi lapte pe pământ. Nu vă luaţi după cuvintele lor că nu ţin la Biserica lui Hristos, cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.
Iubit popor al lui Dumnezeu,
Ca părinte sufletesc, cu grijă de poporul iubitor de Dumnezeu, de Neam şi de Ţară, vă îndemn cu iubire în Domnul Hristos să fim cu luare aminte asupra primejdiilor ce pot să vină asupra noastră, de nu ne vom ţine strâns unul lângă altul în unirea duhului românesc la Sânul Sfintei Maici Biserica. Iubirea de neam să vă fie, aşadar, cea mai înaltă datorie după credinţa în Dumnezeu.
Gândul la Naşterea Domnului trebuie să ne smerească, să ne facă mai buni, mai răbdători, mai iertători, mai milostivi, înălţându-ne întru umilinţă, ca să ne apropiem de pilda ce ne-a dat-o Fiul lui Dumnezeu, Care şi-a arătat dragostea faţă de neamul omenesc născându-se într-o iesle ca cel mai smerit Prunc.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Cu aceste gânduri şi poveţe rog pe Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos, Care s-a pogorât între oameni şi S-a sălăşluit la acest praznic al Naşterii Sale celei după trup în peştera din Betleem şi în sufletele frăţiilor voastre, să vă dăruiască putere pentru a petrece aceste zile întru bucurie curată în „unirea Duhului” şi „în legătura păcii”.
Al vostru părinte duhovnicesc iubitor, de tot binele doritor şi pururea către Hristos rugător,
† Andrei,
Episcopul Covasnei şi Harghitei