Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în anul 330, în Cezareea Capadociei (azi Turcia). Provenea dintr-o familie numeroasă. Era al treilea dintre cei zece copii ai lui Vasile şi Emilia. Trei din cei zece au fost episcopi (unul este Grigorie al Nyssei), iar doi, monahi. Ulterior, din familia Sfântului Vasile, şapte au fost trecuţi în rândul sfinţilor, împreună fiind şi Emilia, mama lor, şi bunica lor, Macrina.
Sfântul Vasile s-a distins în filosofie, poezie, istorie, dia¬lectică, astronomie, geometrie, matematică şi medicină, dar şi în exegeza scripturistică şi patristică.
După terminarea studiilor (355) s-a întors în Cezareea, unde a deschis, pentru scurt timp, o şcoală de retorică. Abando¬nând-o, la 27 de ani (357) a primit Botezul, după care a vizitat marile lavre egiptene, palestiniene, siriene, mesopotamiene, sfârşind prin a se retrage pe malul râului Iris, ce străbătea satul Annesi din Pont. Acolo a trăit ca un monah, timp de cinci ani.
De altfel, aici - ajutat şi de colegul său Sfântul Grigorie, viitor episcop de Nazianz - a înfiinţat o obşte monahală, stabilindu-i rânduieli în ascultare şi rugăciune (aşa-numitele Reguli Mari şi Reguli Mici), pe de o parte, iar pe de alta, punând în practică cele studiate în medicină: gimnastica trupului (metania, postul) şi cea a sufletului (rugăciunea, meditaţia, descifrarea tainelor teologice).
Nu avea asupra lui decât o dulamă şi o rasă, iar noaptea dormea pe o haină din păr, direct pe pământ. Rigorismul pe care l-a impus mergea atât de departe încât vara monahii nu îşi îngăduiau răcoarea apei, iar iarna stăteau departe de căldura focului. Mâncau pâine uscată şi ierburi fierte. Au petrecut astfel un an, după care Sfântul Grigorie a renunţat.
Sfântul Vasile a continuat să locuiască în sihăstria sa, sporind atât de mult în virtute, încât a început să fie căutat din ce în ce mai mult de mulţimea credincioşilor. Ti¬nerii, însufleţiţi de exemplul său, i-au cerut să rămână cu el. Astfel, Sfântul Vasile a întemeiat primele mănăstiri de obşte din Capadocia.
În anul 364, Sfântul Vasile a fost hirotonit preot de către episcopul-mitropolit Eusebiu, iar în anul 370, sub ocrotirea Episcopului Grigorie din Arians, tatăl Sfântului Grigone de Nazianz, a fost ales episcop-mitropolit al Cezareei, de¬venit centrul de apărare al Ortodoxiei niceene, dar şi exarh al Pontului.
Ca ierarh, a îmbinat activităţile culturale cu cele pastoral-misionare şi administrativ-filantropice.
Opera Sfântului Vasile cel Mare este oglindirea trăirii sale, dar şi glasul frământărilor sale interioare. Pe fondul acestei trăiri au apărut răspunsurile la marile întrebări privind omul şi credinţa sa, dar şi viaţa Bisericii.
De exemplu, lucrarea împotriva lui Eunomiu a fost scri¬să pe la 364 şi apără învăţătura despre dumnezeirea Fiului şi a Duhului Sfânt, precum şi deofiinţimea lor cu Tatăl, lămu¬rite de altfel la Sinodul de la Constantinopol (360).
Tratatul Despre Sfântul Duh, scris pe la anul 375, a fost adresat Episcopului Amfilohie de Iconium. Sfântul Va¬sile motiva teologia sa pnevmatologică prin formula litur¬gică: „Slavă Tatălui împreună cu Fiul şi cu Sfântul Duh”, pe care o întrebuinţa alături de formula tradiţională. „Slavă Tatălui prin Fiul în Sfântul Duh”. El susţinea că trebuie să dăm aceeaşi slavă pe care o dăm Tatălui, şi Fiului şi Sfân¬tului Duh, întrucât Fiul şi Sfântul Duh sunt de o singură natură - substanţă (ousia) - cu Tatăl. Dumnezeu este Unul în Fiinţă, dar întreit în Persoane.
Scrierile ascetice ale Sfântului Vasile cel Mare sunt un fel de antologie alcătuită din mai multe cărţi cu caracter practic, adresate exclusiv monahilor; prin ele Sfântul Vasile îi lămureşte şi îi îndrumă pe monahi spre cum¬pătare, spre înfrânare, spre ferirea de tot ceea ce împrăştie mintea sau ar îndepărta-o de la cugetarea neîntreruptă către Dumnezeu.
De 10 ori pe an săvârşim Sfânta Liturghie ce-i poartă numele; înfrumuseţată de acesta cu rugăciuni de o lirică şi smerenie deosebite, care se citesc de către preot în taină, în sfântul altar. Să nu uităm Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, care sunt o sinteză a luptei creştinului cu duhurile cele rele. Ele îi întăresc pe credincioşi în războiul nevăzut. De remarcat este faptul că la Sfântul Vasile întâlnim o complementaritate între cuvânt şi faptă. A iniţiat mai multe activităţi filantropice, cum ar fi organizarea colectelor din timpul foametei din 368. În timpul acelei crize, a folosit partea rămasă din moştenirea părintească pentru a-i ajuta pe săraci. A rostit o serie de predici împotriva profitorilor şi a celor bogaţi or indiferenţi şi, în acelaşi timp, a cerut tuturor să vină în ajutorul celor în suferinţă. El însuşi a organizat mese gratuite pentru toţi săracii, incluzându-i pe străinii aflaţi în vizită, fie ei creştini, păgâni sau iudei.
Cei care i-au făcut biografia dau mărturie că prin sfinţenia trăirii şi a vieţii lui, a ajuns făcător de minuni chiar din timpul vieţii. Noi nu vom spune altceva decât ceea ce citim în Acatistul închinat Sfântului Vasile: „Descoperindu-i Dumnezeu viaţa ta cea plină de sfinţenie, părinte Vasile, cuviosul Efrem (Sirul, †373 - n.n.) în pustie vedea un stâlp de foc care se înălţa la cer şi a auzit glas zicând: În acest fel este Vasile. De care minunându-se, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!”.
În Cezareea Capadociei Sfântul Vasile şi-a încheiat misiunea - ca ierarh - la 1 ianuarie 379, la vârsta de 49-50 de ani, pentru a o continua Dincolo, în împărăţia lui Dum¬nezeu, arătându-se a fi purtat numele împărăţiei (căci vasilevs, în greacă, înseamnă împărat) nu doar pentru capadocieni, ci şi pentru toate popoarele creştine, care îl cunosc şi recunosc, urmându-i credinţa, cinstindu-i relicvele, purtându-i numele, închinându-i biserici şi case filantropice.
Moaştele Sfântului Vasile cel Mare nu sunt menţionate până în secolul al XIII-lea. La Iaşi, în Biserica Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi” se află o mică raclă din argint conţinând maxilarul Sfântului Vasile cel Mare, îmbrăcat în argint. Moaştele au fost dăruite în 1650 de Pa¬triarhul Macarie al Antiohiei ctitoriei lui Vasile Lupu. Au fost confiscate în anul 1975 de autorităţile comuniste, iar la 29 decembrie 2000, au fost readuse la Iaşi.
Aşadar, Sfântul Vasile cel Mare este, pe de o parte, simbolul vieţii monastice, trăită în austeritate şi regle¬mentată prin reguli care să o ducă la desăvârşire; iar pe de altă parte, el este simbolul vieţii preoţeşti şi arhiereşti, pline de demnitate şi de dăruire şi puse în slujirea altora, până la jertfă.
1 ianuarie
Aparut in :