Autor:
În cea de-a opta zi de la Naşterea Sa, Domnul nostru Iisus Hristos a primit tăierea împrejur, aşa cum era prevăzut în Legea Vechiului Testament. Pentru că S-a născut şi a trăit în rândul poporului evreu, El a respectat toate rânduielile şi obiceiurile conaţionalilor Săi. Tăierea împrejur trebuie să fie interpretată neapărat în cadrul teologiei chenozei (a smereniei, a golirii de Sine) pe care Hristos şi-a asumat-o pentru mântuirea neamului omenesc.
De vreme ce Sfinţii Părinţi au stabilit ca Naşterea Domnului să fie sărbătorită pe 25 decembrie, firesc a fost ca Tăierea împrejur, care a avut loc după opt zile, să fie prăznuită pe 1 ianuarie, adică la exact opt zile de la Naştere. Troparele din ziua acestei sărbători redau însemnătatea teologică a tăierii împrejur. Unul dintre acestea, spune: „Mântuitorul pogorându-Se la neamul omenesc, primit-a înfăşare în scutece... şi nu S-a ruşinat de trupeasca tăiere împrejur”. Aşa cum, din milă şi din dragoste de oameni, Hristos a primit înfăşarea în scutece, la fel a primit şi tăierea împrejur după trup. Această bunăvoire sau chenoză desăvârşită a lui Hristos este considerată de Biserică un mare praznic împărătesc.
Tăierea împrejur, numită şi circumcizie, este rezecţia (îndepărtarea pe cale chirurgicală) în mod circular a părţii superioare a organului reproducător bărbătesc (tăierea prepuţiului). Ea avea loc în cazul fiecărui copil de parte bărbătească, pentru că fusese stabilită încă de la începuturi, printr-o poruncă dată de Dumnezeu lui Avraam. Fragmentul corespunzător din Vechiul Testament este următorul: „Toţi cei de parte bărbătească ai voştri să se taie împrejur. Să vă tăiaţi împrejur şi acesta va fi semnul legământului dintre Mine şi voi. În neamul vostru, tot pruncul de parte bărbătească... să se taie împrejur în ziua a opta” (Facerea 17, 10-12). Aceeaşi poruncă a fost repetată şi lui Moise: ,,Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur” (Leviticul 12, 3). Vorbindu-le odată iudeilor, Hristos le-a adus aminte că tăierea împrejur a fost dată lui Moise, dar a existat şi înainte de el: „Moise v-a dat tăierea împrejur, nu că este de la Moise, ci de la părinţi, şi sâmbăta tăiaţi împrejur om” (Ioan 7, 22).
Tăierea împrejur era legată de cucernicia faţă de Dumnezeu şi de ţinerea Legii, fiind semnul unui israelitean curat.
Domnul Hristos a primit această practică dureroasă imediat după Naşterea Sa. Descrierea ceremoniei tăierii împrejur a Mântuitorului Hristos se păstrează în cuvinte puţine, în Evanghelia după Luca. Sfântul Evanghelist scrie: „Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a Se zămisli în pântece” (Luca 2, 21). Din această prezentare săracă în informaţii vedem că ceremonia tăierii împrejur era strâns legată de punerea numelui, pentru că atunci I s-a dat numele de Iisus, care înseamnă Mântuitor.
Tăierea împrejur, care avea loc în cea de-a opta zi şi era legată şi de punerea numelui, a trecut în creştinism sub forma slujbei „pentru pecetluirea copilului şi punerea numelui în cea de-a opta zi de la naştere”. Miezul slujbei este o rugăciune minunată pe care preotul o citeşte pruncului. Cert este faptul că, fiind om, prin tăierea împrejur Hristos a suferit o mare durere. Aceasta arată totala aplecare a lui Dumnezeu spre neamul omenesc. Unul dintre troparele sărbătorii spune: „Legea plinind, Făcătorul Legii, cu trupul, astăzi, de bunăvoie Se taie împrejur, tăiere făcând iernii păcatului”.
Prin primirea tăierii împrejur, Hristos a arătat că El Însuşi a dat Legea Vechiului Testament şi de aceea, trebuia şi El să o respecte. Hristos nu a venit ca să desfiinţeze legea, ci să o respecte şi, desigur, să o împlinească. Aşadar, Hristos a împlinit Legea fără să o încalce. În acest mod, El ne-a arătat că şi noi trebuie împlinim învăţăturile Domnului, care au ca scop mântuirea noastră. De asemenea, Hristos a primit tăierea împrejur ca să arate că a luat fire omenească adevărată. Acest lucru este deosebit de important, pentru că în primele secole creştine apăruse o erezie care se numea dochetism şi care susţinea că Hristos nu a luat fire omenească adevărată, adică trup omenesc adevărat, ci un trup presupus sau închipuit. Această idee a dus la concluzia că Hristos nu S-a răstignit pe Cruce, de vreme ce nu avea trup adevărat, ci numai i-a păcălit pe iudei. Numai că o asemenea viziune nu îi mântuieşte pe oameni. Cum poate omul să se mântuiască dacă Hristos nu a luat fire omenească adevărată? De aceea, după cum spune Sfântul Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului (†403), Hristos a fost tăiat împrejur ca să arate că „într-adevăr, a luat trup”.
Hristos a primit tăierea împrejur pentru că ea a fost modelul şi preînchipuirea tăierii împrejur nefăcută de mână omenească, adică a Sfântului Botez. Potrivit spuselor Sfântului Ioan Damaschin (†749), tăierea împrejur a fost chipul Botezului. Prin tăierea împrejur se îndepărtează o parte nefolositoare a trupului cum prin Sfântul Botez îndepărtăm păcatul, care nu este o stare firească, ci o murdărie. Botezul este tăierea împrejur nefăcută de mână omenească, care nu-l scoate pe om din mijlocul neamului său, ci îl deosebeşte în interiorul neamului, pe credincios de necredincios. Sfântul Epifanie învaţă că tăierea împrejur după trup l-a pregătit pe om şi i-a slujit până la Botez, care este tăierea cea mare împrejur, căci prin el ne izbăvim de păcate şi ne pecetluim cu numele lui Dumnezeu. Punerea peceţii cu numele lui Hristos este recunoaşterea că îi aparţinem.
După cum învaţă Sfântului Chiril al Alexandriei (†403), tăierea împrejur din Vechiul Testament nu desfiinţa moartea, lucru care se schimbă prin tăierea împrejur a Noului Testament. Cu adevărat, omul intrat în Biserică prin Sfântul Botez se face mădular (membru) al Trupului Înviat al lui Hristos şi în acest fel, moartea duhovnicească este desfiinţată şi există certitudinea învierii morţilor. După Botez, moartea trupească rămâne, însă numai pentru ca păcatul să fie omorât (Romani 6, 23).
Sfântul Ioan Damaschin spune că tăierea împrejur este lăsarea la o parte a plăcerii trupeşti şi a dorinţelor nefolositoare şi zadarnice. Prin urmare, Botezul este strâns legat de viaţa ascetică, prin care omul se eliberează de sub stăpânirea patimilor. În acest caz, nu mai este vorba despre tăierea împrejur după trup sau despre îndepărtarea unei părţi a trupului, ci despre tăierea împrejur şi schimbarea la faţă a dorinţelor sufletului.
Prin Hristos, dobândim naşterea duhovnicească şi adevărata înfiere. Evanghelistul Ioan a subliniat: „Celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13).
Prin tăierea împrejur, oamenii deveneau buni israeliteni, adică poporul ales al lui Dumnezeu. Însă prin Botez şi prin viaţa în Hristos, oamenii devin copii ai lui Dumnezeu, dobândesc înfierea după har şi biruiesc moartea.
Aşadar, tăierea împrejur a lui Hristos a deschis calea spre tăierea împrejur a inimii noastre. O viaţă ascetică, petrecută aproape de sfintele Taine, ne face mădulare ale Trupului lui Hristos. Prin urmare, smerirea lui Hristos devine pricină a ridicării noastre.