- O ALTĂ METODĂ DE MAGHIARIZARE ÎN TRANSILVANIA PÂNĂ LA MAREA UNIRE DIN 1918
În anul 1921, la Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, de la Cluj-Napoca, apărea Dicţionarul Transilvaniei, Banatului şi a celorlalte ţinuturi alipite, avându-i ca autori pe Constantin Martinovici şi N. Istrati. Între secţiunile acestuia, una era consacrată situaţiei demografice din Transilvania, conform căreia - comparativ cu rezultatele ultimului recensământ austro-ungar din regiune, cel din 1910 - ponderea maghiarilor a scăzut, în timp ce numărul românilor a crescut semnificativ. Acest fapt se explică prin mai multe aspecte. La respectivul recensământ s-a făcut o confuzie intenţionată între limba utilizată mai frecvent şi etnie: limba maghiară fiind obligatorie în relaţiile publice, mai ales în mediul urban, românii sau evreii erau înscrişi la rubrica „maghiari”. Tot unguri erau catalogaţi, automat, toţi funcţionarii publici. Nu trebuie uitate presiunile pentru declararea unei anumite naţionalităţi sau, pur şi simplu, falsificarea datelor, efectuată de recenzenţi, pe care o vom ilustra în articolul de faţă. În sfârşit, scăderea numărului cetăţenilor români de etnie maghiară, după 1918, se explică şi prin plecarea în Ungaria a celor care nu au dorit să se integreze în noul stat unitar român.
Un oarecare domn Jakabfi, de la publicaţia „Glasul Minorităţilor”, a încercat să conteste seriozitatea ştiinţifică a lucrării. Mai întâi, acesta a „vânat” cele câteva greşeli gramaticale şi de tipar. Însă încercării de contestare a valorii ştiinţifice a lucrării i se răspunde în Gazeta Oficială a Oraşului Târgu-Mureş, „ORAŞUL”, Anul II, Nr. 2, p. 15-17, într-un articol intitulat Statistica din 1910, semnat sub pseudonimul Vozarescu. Reproducem câteva fragmente semnificative:
„Un păcat al Dicţionarului ar fi, după Glasul D-sale autorizat, minoritar, că acolo evreii nu sunt încorporaţi în «maghiari», cum a făcut statistica ungurească dela 1910. Păcatul şi mai mare i-l află însă în faptul că, faţă de statistica maghiară din 1910, Dicţionarul arăta la români un spor de 130.047 suflete, până [sic!] când la unguri o scădere de 399.050 suflete. În urma acestora D-sa constată apodictic că statistica noastră nu face două parale; ea ar fi fost „corijată” în dauna maghiarilor, căci numai aşa putea D-sa înţelege că rezultatele nu sunt identice cu celea a[le] statisticei maghiare care «servea doar date cu valoare ştienţifică». […]
Într'adevăr, dacă ar fi lăudat o altă instituţie din Ungaria care ar fi meritat aceasta cât de puţin, nu am avea nimic de zis. Însă a lăuda şi numai pentru că e unguresc ceeace se poate închipui mai neserios şi mai abuziv, adecă statistica maghiară - aceasta denotă lipsa totală de cel mai elementar respect nu numai faţă de ţara în care trăieşte Dl. Jakabfi, azi şi de aici în colo, - dar şi faţă de dreptate.
Iată cum a fost compusă statistica maghiară de pe vremuri, înzestrată de Dl. Jakabfi cu «valoare ştienţifică». Din lucrările şi instrucţiunile acelei statistici să poate constata oficial că nu numai evreii, dar şi „indivizii” cari fac parte din cadrele honvezimei şi jandarmeriei, funcţionarii de stat şi judeţeni, apoi toţi aceia cari vorbesc mai „bucuros” ungureşte, aceia cari nu[-şi] declară precis naţionalitatea, cei cari nu'şi ştiu naţionalitatea - au fost conscrişi ca unguri sigur[i], întru gloria „ştientiţificităţii” acelei statistice. Mai caracteristic este că Dl. Jakabfi a cunoscut acele ordine şi procedee [=proceduri], deci îi lipsea şi buna credinţă”.
Pentru a ilustra felul în care, într-un mod grosolan, erau falsificate statisticile în vremea stăpânirii ungureşti în Ardeal, autorul acestui material de presă adaugă, ca o anexă, un articol din ziarul „Românul”, condus de Octavian Goga, numărul din 10 iulie 1913, scris în urma unei anchete făcute cu ocazia înfiinţării episcopiei maghiarizante Hajdudorog. Această episcopie „ortodoxă”, în care se oficia în limba maghiară, devenea un eficient mijloc de deznaţionalizare a românilor şi ea se constituia prin trecerea samavolnică a credincioşilor şi a unor parohii întregi la noua structură bisericească inventată de autorităţile maghiare. Reluăm articolul, deoarece este un document concret a ceea ce a însemnat procesul oficializat de maghiarizare în Transilvania.
„Statistica maghiară - o minciună
Sătmar, 6 Iulie 1913
Perfidia guvernului maghiar iese tot mai mult la iveală, cum cercetezi mai în adânc lucrurile. Încetul cu încetul sfynxul va fi dat de gol…
De ani de zile guvernul pregăteşte terenul pentru o episcopie maghiară - chibzuită întâi ca bună apucătură [=atitudine, manifestare] de „corteş” [=agent electoral] de câte-ori era nevoie de a abate atenţia opoziţiei şi a „naţiunii” din dorul [=năzuința] acesteia. Spre acest scop statistica s-a falsificat fără cel mai mic scrupul.
Numărătoarea din 1910 s'a făcut, în ce priveşte conscripţia naţionalităţilor, cu premeditare, fals. Cei 73.225 credincioşi, răpiţi din parohiile noastre, figurează în statistici drept maghiari, cu toţii, de şi sunt între ei peste 14.000 cari ştiu numai româneşte!
Numărătoarea s'a făcut astfel:
Agentul încredinţat cu conscripţia a fost notarul comunal, unealta solgabiraelor [=preturilor, prefecturilor] şi învăţătorul dela şcoala de stat. Agentul mergea din casă în casă cu buletinul şi întreba:
«Mama ta vorbeşte ungureşte?»
- Vorbeşte.
«Da tu ştii?»
Şi io ştiu.
Iute nota în buletin: limba maternă - maghiară. El însuş, agentul, nota, deşi cel ce ştie scrie şi citi trebuie să-şi facă el buletinul. Puţini oameni nu ştiu scrie în satele de pe-aci. [zona Oraşului - n.n.]
George Pal, ţăran din Sanislau, ştia ceti chiar de tot bine şi văzu ce face dascălul şcolii de stat. Nu putu suferi batjocura ce i-se făcu şi ceru bărbăteşte să scrie el în hârtia tipărită, ce vrea el. Sanislaul odată cu capula nu-i ungur.
Atât i-a trebuit bietului om. Proces criminal, cităţii în dreapta, cităţii în stânga, şicane peste şicane. În 20 ianuarie 1911 judecătoria din Carei îl osândi (1910. B.680) la 60 Cor.[oane] amendă pentru «forţa făcută unei autorităţi».
George Pal îşi zicea ca moţul: «paguba ca paguba, dar'mi plăcu cum marsă», şi nu mai apelă sentinţa. Ce folos. Deadreptul din Pesta fură trimişi doi detectivi să adulmece, poate vor găsi pe «instigatorul». Dar ei înşişi au rămas indignaţi de cele ce au aflat.
Acuma, în cursul investigaţiilor, s'a întâmplat că la Moftin pretorele se adresează unei copiliţe de 7 ani:
«Ştii tatăl nostru ungureşte?»
Copiliţa îi recitează fără greş.
«Histen ezek mind magyarok!» Aceştia cu toţii-s maghiari! - exclamă pretorele cu convingere, mirat până din colo, de ce se împotrivesc «maghiarii» lui să fie introdusă «limba lor proprie» în biserică…
Cu actele oficiale statistice, falsificate tendenţios, în modul arătat, - a înşelat apoi guvernul lui Lukacs, şi pe Regele, şi pe Papa.”
Asemenea fără comentar, D-lor husari…
Vozarescu.”