Autor:
Suntem şi trăim în vremurile acestea când se ignoră Biblia şi se calcă fără scrupule pe Sfânta noastră Tradiţie. Statul care nu se inspiră spiritual din izvorul creştin votează legi anticreştine care conduc la satanizarea societăţii. Comitem răul fără frică, uitând că nimic sub soare nu va rămâne nepedepsit, precum şi că orice bine, nu va rămâne nerăsplătit.
Imperiul roman s-a prăbuşit şi a devenit locaş al migratorilor şi neamurilor din Asia, atunci când prigoana împotriva creştinilor a atins culmea cruzimii şi a sălbătăciei!
Îngrijoraţi cu toţii de tulburarea care a cuprins lumea, încercăm să aflăm care sunt cauzele căderii în timpul nostru, a statului creştin din Ţara noastră. O scurtă întrebare: De când, noi, românii, nu mai avem stat creştin?! „Se sparie gândul”, ar spune cu întristare Cronicarul. Mintea mă poartă la Sfântul Constantin Brâncoveanu, cu fii săi şi sfetnicul Ianache. Iată că atunci când Unsul Domnului conduce un popor, ajung şi sfetnicii sfinţi. Se cuvine să-l amintim şi pe Sfântul Antim Ivireanul care tot de Domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost numit Mitropolit, şi a rânduit Dumnezeu că a ajuns Sfânt.
A fost timpul acela sacru. S-a tradus, tot atunci, şi Biblia de la Bucureşti. În sfârşit, nu poate fi cuprinsă în câteva cuvinte lumina paginii de istorie din timpul lui Brâncoveanu. Deci, de la Sfântul Constantin, statul, la noi românii, a încetat de a mai fi cu adevărat creştin?! Fără îndoială că este tot o întrebare dureroasă.
De ce uneori apare ca o evidenţă posibila prăbuşire a României? Dar şi Europa este cutremurată de invazii calculate de pe alte continente. Şi asistăm cu teamă la ameninţarea cu dezintegrarea Statului European. Cauza majoră a tulburării din Europa este că neamurile Europei au aruncat departe veşmântul Creştinismului.
Ortodoxia primeşte lovituri grele atât din interior, cât şi din exterior. Sub ochii noştri se împlinesc semnele din Evanghelie şi Apocalipsă.
Fără îndoială că învăţătura Evangheliei nu a fost abandonată după martiriul Brâncovenilor. Români iubitori de Dumnezeu au fost şi mai sunt, că altminteri s-ar fi surpat acest teritoriu pe care locuim. Dar, fiindcă le percepem pe toate cu susul în jos, această anomalie sau boală a societăţii româneşti se datorează, fireşte, faptului că am călcat în picioare ce-a fost sfânt pentru străbunii noştri, şi din această pricină suntem la rându-ne călcaţi. Adică doresc să spun cu toată tristeţea că în România nu este stăpân poporul, aşa cum ar fi normal să fie. Desigur că Legiunea Arhanghelului Mihail sau Legionarii au încercat să impună Evanghelia şi Ortodoxia, dar cunoaştem cu câtă cruzime şi bestialitate au fost nimiciţi, îngropaţi, închişi şi reduşi la tăcere.
Cu toate acestea, părintele Iustin Pârvu, părintele Bejan şi toţi care au trecut prin închisorile comuniste au fost impresionaţi până la lacrimi de mila, demnitatea şi iubirea care au manifestat-o legionarii, faţă de toţi confraţii din închisoare, indiferent de convingerile politice şi religioase ale fiecăruia. Părintele Iustin Pârvu a scris, negru pe alb, că este convins că martirul Corneliu Zelea Codreanu, alături de Mihai Viteazul vor fi canonizaţi, dar şi că ei, ca eroi, de fapt sunt de multă vreme în rândul Sfinţilor. Şi alţii mulţi care au servit Legiunea Arhanghelului Mihail sunt tot în rândul slujitorilor Mântuitorului Iisus Hristos.
Prin urmare, apelul nostru, din acest colţ de pagină, este o chemare la vigilenţă pentru a părăsi starea aceasta de indiferenţă şi a porni la luptă şi rugăciune pentru ca România să aibă la temelia conducerii un Stat Creştin. Stat care să vegheze ca puterea ce a primit-o de la popor să nu o deturneze şi să pună Neamul Românesc în starea umilitoare de sclav, aşa cum se află în prezent.
Neamului Românesc îi este conferit dreptul inalienabil de a fi stăpân în Ţara noastră. Dar pentru că l-am defăimat pe Dumnezeu şi am călcat în picioare tot ce-a fost sfânt pentru străbunii noştri, Domnul îngăduie să primim această pedeapsă, anume aceea ca la rându-ne să fim călcaţi în picioare de alte popoare.