Pe creasta muntelui Tabor, într-o mirifică lumină,
A strălucit Blândul Păstor, schimbându-şi faţa Sa divină.
Domnea o linişte deplină, iar vântul adiind uşor,
Mărturisea cu vocea-i lină, minunea sfântă tuturor.
Un glas ceresc străpunse zarea şi marea îndoielilor,
Adeverind dumnezeirea ilustrului Mântuitor.
De-o puritate cristalină era cuprins veşmântul Său,
În timp ce ruga Sa fiebinte trecuse dincolo de nori.
Apostolii cuprinşi de teamă îmbrăţişau muntele sfânt,
Uimiţi fiind de-atâta slavă întruchipată pe pământ.
Veniră Moise şi Ilie, prooroci din Vechiul legământ,
Ca să afirme cu tărie puterea Domnului Preabun.
La ceas de-adâncă bucurie, în ziua praznicului Său,
Iisus ne-ndeamnă cu tărie: feriţi-vă de orice rău.
Schimbaţi-vă duhovniceşte, iluminaţi-vă mereu,
Urcând intens treaptă cu treaptă, către luceafărul Hristos.
