Din neagra ta robie te-ai ridicat, române,
Şi-n vatra de milenii a Daciei străbune
Lumina libertăţii sădit-ai pe pământ
Şi-i stai de strajă-n veghe de-un veac sub jurământ.
De când ne ştim prin veacuri, noi toţi fraţi ne-am ţinut,
Izvor latino-dacic străbate prin cuvânt
Şi-acest ţinut carpatic e-o sfântă moştenire
De care nu ne rupe mârşavă convertire.
Istoria ni-i martor de brav trecut eroic,
Iubirii de moşie românul i-a fost stoic
Şi-avem dovezi adesea cum dârzi oşteni ca brazii
Au nimicit în glorii orgolii de invazii.
Şoptit-a dacul, când mort el s-a predat:
„Să nu laşi în uitare ce ai de apărat,
Să porţi cu demnitate mereu mândria tracă,
Doar bune înţelegeri prin glia ta să treacă!”.
I-am ascultat porunca faimosului dac Rege,
În codul lui de norme viaţa ni se trece,
Trecând prin vremuri grele, azi suntem împliniţi,
Trăim în libertate, nu câini înlănţuiţi.
Şi se mândresc românii din partea transilvană
C-au refăcut o Ţară în lege suverană.
Carpaţii cu-a lor stâncă ni-i trainic adăpost,
În ei şi în câmpie noi ne-am clădit un rost.
Şi ne dorim s-o facem la centenar mai mare
Cu tot ce stă, de-un timp, nedrept peste hotare,
Că-i rupt din nou, hoţeşte, ungherul moldovan
Şi-om împlini cu toţii porunca lui Ştefan!
Din neagra ta robie te-ai ridicat, române,
Şi-ai dus în destrămare puterile păgâne,
Atunci ai arătat lumii c-aici suntem stăpâni
Pe pajiştea bogată lăsată din bătrâni.
Iar azi, în unitate, la mândru centenar,
Să ne legăm cu toţii să-l facem milenar,
Să afle el, străinul, că Ţara-ardelenească
E prinsă-n spaţiu dacic de horă românească!