Autor:
M-am întrebat de multe ori cum or fi dat ei, bătrânii noştri, aşa un nume la un joc…?! Apoi, gândindu-mă mai bine, mi-am dat seama că, de fapt, acest cuvânt este deodată cu timpul şi cu pământul. Pământ rotund, timp care se roteşte… Stelele, pe care ciobanii obosiţi, cu mâinile căpătâi sub cap, le urmăreau în nopţile cu lună, atunci când înnoptau sub cerul atât de liber şi atât de senin… Gândind aşa, mi-am adus aminte de copilăria mea, când mă furişam noaptea afară şi mă învârteam în iarba înrourată privind la cerul înstelat… Iar în timp ce mă învârteam „roată”, stelele începeau şi ele a se roti în sens invers, acolo, în înaltul cerului, parcă răspunzând jocului meu copilăresc. Poate aşa s-a născut şi numele jocului nostru popular din Tulgheş, dintr-o joacă de prunc mic, aşa cum s-o fi născut şi doina, tot „dintr-o gură de mic prunc”, după cum cânta Maria Tănase într-unul din cântecele ei.
Iată cum, cândva, cineva a zis roata stelelor unuia dintre jocurile satului ce se jucau la şură, ori la nuntă, ori la clacă - de ce nu? Apoi le-a dat şi celorlalte jocuri nume după cum li s-a potrivit mai bine: ardeleanca, ţărăncuţa, mărunţica, polca (polcile la Tulgheş sunt în număr de patru; trei mai rare şi una iute: mărunţica), boiereasca, brustureanca, raţa, bătrâneasca, bota, învârtita şi altele, care se joacă la capră, dar care nu sunt reunite sub denumirea generică de roata stelelor. Gândindu-mă la acest nume, roata stelelor, mi-am adus aminte că, pe foarte multe din cămăşile noastre naţionale, fie ele bărbăteşti ori femeieşti, se regăseşte motivul, cusut în cruciuliţe, numit steaua cu opt colţuri, care este încadrată, de cele mai multe ori, într-un octogon. Şi atunci, era firesc să se cheme aşa cel puţin unul dintre jocurile româneşti din acest colţ de Românie. De aici şi până la alegerea acestui nume generic pentru festivalul „Roata stelelor” de la Tulgheş nu a mai fost decât un pas, arcuit peste timp.
Ediţia din anul acesta, a XI-a, s-a organizat cu trudă multă, cu unire, cu dăruire, cu respect şi, mai ales, cu o mare dorinţă de perpetuare a tradiţiilor şi fiinţei naţionale, fără a denigra sau a da la o parte pe cineva. Cam asta înseamnă, în profunzime, pentru noi, acest festival, pe care tulgheşenii îl aşteaptă, an de an, cu nerăbdare, pentru că ştiu că în această zi, o revărsare de oameni îmbrăcaţi în costume naţionale diverse le va inunda drumul, cu zvon de melodii populare din diferite zone ale Ţării.
Anul acesta s-a nimerit în ajun de Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului, care se va încheia, în 15 august, prin sărbătorirea hramului bisericilor pentru ambele comunităţi creştine din Tulgheş, atât cea ortodoxă, cât şi cea catolică. Formaţii am avut din trei judeţe: Neamţ, Bacău şi Harghita. Săptămâna anterioară fusese foarte densă, căci s-a desfăşurat Şcoala de Vară, care s-a închis oficial chiar în ziua festivalului, ocazie de mare bucurie duhovnicească pentru tulgheşeni, atunci când Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a fost în mijlocul lor şi i-a binecuvântat şi pe copiii care au luat parte la aceste cursuri de vacanţă.
Comunitatea din Tulgheş a respectat şi respectă mereu triada biserică - educaţie - cultură, iar conducerea comunei, în frunte cu devotatul şi perseverentul primar Marcel Vancu, îi este mereu alături. Aşa a fost şi în duminica de 30 iulie 2017, când programul a fost gândit în concordanţă cu manifestările pe care biserica şi şcoala le aveau programate. După Sfânta Liturghie, oamenii care au ieşit de la biserică au aşteptat de-a lungul drumului, iar la Primărie, edilii localităţii, reprezentanţi ai presei şi oaspeţi de seamă, sosiţi cu o zi mai înainte, pentru evenimentul „IAacademIA”, anume ca să vadă festivalul, au aşteptat „spectacolul” stradal, devenit, şi acesta, un moment tradiţional din programul zilei festivalului.
Fiecare formaţie a prezentat un scurt dans, după care s-a pornit spre baza sportivă, acolo unde ne aştepta un public numeros. Formaţiile participante au fost invitate să se aşeze în semicerc în faţa scenei frumos împodobite cu cetină de brad şi covoare ţesute de meşterul popular Anuţa Dacău. A fost intonat Imnul de Stat, apoi viceprimarul Gheorghe Bordea a deschis oficial festivalul. Cu bucurie, Andreea Diana Tănăsescu, de la Fundaţia ,,La blouse Roumaine”, a ţinut să ne spună câteva cuvinte, însoţită fiind şi de Cristina Timariu, organizatoare, din partea comunităţii locale a comunei Tulgheş, a Simpozionului „IAacademIA”, care avea să se desfăşoare a doua zi, 31 iulie, atunci când şi Ansamblul Artistic de Amatori „Plaiuri tulgheşene” a participat cu un moment folcloric.
Chiar dacă „lauda de sine” nu este prea bine văzută, mărturisesc că am trăit o mare bucurie atunci când, după deschiderea oficială a festivalului, am fost invitată să primesc din partea Asociaţiei „Satele culturale ale României”, diploma „Comorile României”, atribuită Ansamblului Artistic de Amatori „Plaiuri tulgheşene”. Ne-a fost oferită aici, acasă, în faţa consătenilor noştri. Ne-am simţit onoraţi şi mândri, deoarece munca noastră de păstrare şi ducere mai departe în timp a portului naţional autentic şi tradiţiei locale a fost apreciată şi evidenţiată şi la noi acasă. După atâtea momente emoţionante, startul a fost dat şi muzica jocurilor populare a început să răsune până departe. Pădurea răspundea cu foşnetul ei, ducând ecoul veseliei în înaltul cerului.
Apoi, s-au succedat formaţiile: „Junii Tulgheşului”, de la Şcoala Gimnazială Tulgheş, coordonaţi de Ovidiu Moldovan; lor le-au urmat prietenii noştri buni din judeţul Bacău, Ansamblul „La porţile Neamţului”, condus de Liliana Atomulese. L-am remarcat, în cadrul acestui ansamblu, pe tânărul şi talentatul violonist Robert Domoş, care a încântat asistenţa cu piesele lui instrumentale. Au urmat cei de la Remetea, reprezentaţi de grupul „Sirulo Neptanccsoport”, alţi buni prieteni care nu lipsesc ori de câte ori îi invităm. Formaţia din Sărmaş, condusă de Corina Goga, ne-a uimit cu dansurile frumoase, mai ales că cei care formau echipa erau foarte micuţi; împreună cu ei a venit să ne cânte şi să ne încânte solista Liliana Platon. După ei au urcat pe scenă vecinii şi bunii noştri prieteni din Corbu, reprezentaţi de formaţia „Floricica”; şi ei, de asemenea, foarte mici şi frumoşi. Formaţia „Poiana zânelor” din Borsec a oferit o plăcută surpriză, prin faptul că au avut în componenţa trupei şi copii îmbrăcaţi în straie româneşti, care au început programul cu Alunelul, jucat şi cântat româneşte, urmat de alte jocuri maghiare, care au culminat cu dansul sticlei (pe cap), un joc dificil, pe care publicul îl aşteaptă cu nerăbdare, în fiecare an. Au urcat apoi, cu dansurile lor iuţi şi antrenante, nemţenii de la Pângăraţi, „Muguraşii Neamţului”, coordonaţi de Ştefan Marc, bun şi vechi colaborator al nostru. Programul lor a cuprins mai multe suite, iar spectatorii au fost încântaţi să descopere şi patru soliste foarte bune: Elena Jessy Ştot, Ştefania Ciorobîtcă, Nicoleta Tântilă şi Ana Lavinia Bordea.
În încheierea festivalului, aşa cum era firesc, au urcat gazdele: Ansamblul Artistic de Amatori ,,Plaiuri tulgheşene”. Pentru început, au cântat solistele ansamblului: Maria Ursu, Bege Kinga, Georgeta Ursu şi Andreea Olariu. La final, şi-a făcut apariţia pe scenă suita noastră tradiţională, alcătuită din 13 jocuri locale, care a dat şi numele acestui festival: „Roata stelelor”.
Organizatorii (Asociaţia „Pro Tulgheş”, Primăria şi Consiliul Local Tulgheş, Căminul Cultural, în colaborare cu Şcoala Gimnazială din localitate) au oferit însemnele festivalului tuturor ansamblurilor, soliştilor şi coordonatorilor care au participat.
Iată cum, cultura şi tradiţiile strămoşeşti continuă să ne adune, să ne ţină la un loc, să ne ajute să ne cunoaştem şi să ne redescoperim. Frumuseţea şi originalitatea acestui festival constau şi în faptul că, an de an, la Tulgheş se întâlnesc oameni din mai multe zone, copii, tineri şi bătrâni, care se cunosc, se apreciază reciproc şi rămân prieteni. De ani şi ani, aici vin formaţii pe care le cer tulgheşenii. Copiii din ansamblu întreabă înainte de fiecare ediţie: „Dar vin şi cei din Pângăraţi, nu-i aşa? Dar pălăncenii vin? De ce n-au venit voineştenii şi cei din Zăbala, din Covasna?” Festivalul „Roata stelelor” poate fi asemuit cu un mare „hram”, la care se întâlnesc fraţii şi prietenii. În timp ce spectacolul se desfăşoară pe scenă, cei de pe platou încing, la rândul lor, hore şi sârbe, de nu mai ştii unde să priveşti şi ce să aplauzi.
Locul în care se petrec toate acestea este un loc binecuvântat, străjuit de munţi, răcorit de apa Bistricioarei şi plin de cântecul păsărilor care-şi au culcuş prin cetina brazilor ori prin frunza stejarilor. Bucuria de pe chipurile oamenilor şi râsetele pruncilor vin să întregească această stare de spirit şi, astfel, fiecare ediţie a acestui festival rămâne în memoria colectivă ca o zi de sărbătoare şi de bucurie, despre care, cu drag, ne vom aminti peste timp.