Motto:
„Ne-mplinit e încă visul de unire
Cât pământ din ţară încă-i la vecini,
Rugi ’nălţăm de veacuri la dumnezeire
Lase-ne moşia în a noastre mâini.”
Din ce-am fost odată, mare-mpărăţie
Ce şi-a-ntins hotarul către larga zare,
S-a ajuns în vreme, neamul să îmi fie
Jumătăţi de ţară prinse în hotare.
Câte Doamne zbateri, câtă umilinţă,
Câte lupte, jertfe, câte vieţi curmate,
Câte rugi la Tine, în smerit, căinţă,
N-am ‘nălţat Mărite vremi nenumărate.
Ne-a unit o clipă marele Viteazul,
Sub un singur sceptru să îi fim ai lui,
Am crezut atuncea c-am trecut necazul
Şi-i vom face dară, pofta dumnealui.
N-a fost ca să-mi fie timpul de răsplată
Pentru toată truda ce-am trecut-o-n veac,
A rămas speranţa pentru altădată
Să unim de-apururi vechiul neam de dac.
Vint-a Domnul Cuza, să ne-nfioreze
Mintea şi credinţa, inima română,
Să fim toţi o ţară, suflete viteze
Puse-n palma sorţii şi aşa rămână
Când dorinţi din inimi scrise într-o jalbă
S-au cerut să fie lângă ţara mamă,
Sora Bucovina, sora Basarabă
S-au unit cu ţara închizâd o rană.
Sora Transilvană, veşnic lăcrimată
Şi-a luat destinul în a sale mâini
Şi-n măreaţa clipă, Alba Împărată
Plămădit-a soarta dodoloaţei pâini.
Astfel neamul vrut-a ca atunci rămână
Suflet lângă suflet, Romania Mare,
Veci să dăinuiască naţia română
În cuibarul vremii, nu o oarecare.