Încheierea Primului Război Mondial a dus la reaşezarea hărţii Europei după principiul dreptului naţiunilor şi la desfiinţarea structurilor imperiale. În acest context, Imperiul Austro-Ungar, un mozaic inform şi anacronic, a intrat într-o rapidă disoluţie, iar voinţa popoarelor a impus constituirea unor noi state: Austria, Cehoslovacia şi Regatul Sârbilor, Croaţia şi Slovenia, Iugoslavia, precum şi realizarea unităţii naţionale a României, pe parcursul anului 1918, prin voinţa exprimată în Adunările Naţionale şi prin declaraţiile şi hotărârile luate în acele momente istorice. Tratatele internaţionale, semnate între Puterile Aliate şi Germania (Versaillais, 28 iunie 1919), Austria (Saint-Germain en Laye, 10 septembrie 1919), Bulgaria (Neuilly, 27 noiembrie 1919), Turcia (Sèvres, 4 iunie 1920) au stabilit în bună măsură configuraţia statelor pe principiile istoric şi al preponderenţei demografice.
Reaşezarea graniţelor va fi definitivată prin Tratatul de la Trianon, semnat tot în 4 iunie 1920, între 16 state aliate (inclusiv România) şi Ungaria. El a consfinţit VOINŢA ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA, BANAT ŞI BUCOVINA DE A SE UNI CU ŢARA. Contestarea acestuia, de aproape un secol, de către politicienii unguri, nu vizează, aşadar, doar statele vecine, şi în primul rând România, ci o întreagă structură central şi sud-est europeană şi dorinţele seculare ale popoarelor limitrofe Ungariei aduse, prin acest tratat, între frontierele lor fireşti.
Într-adevăr, Ungaria a considerat, în întreaga perioadă interbelică, drept o uriaşă „nedreptate istorică” deciziile acestui tratat de pace şi a urmărit revizuirea acestuia. Conştient de faptul că prin forţă nu are cum să îşi îndeplinească, singură, scopurile iredentiste, statul maghiar a încercat să obţină sprijinul Rusiei bolşevice (nemulţumită ea însăşi de unirea Basarabiei cu România) prin instituirea Republicii Sovietice Ungare a lui Bela Kun, care a durat 133 de zile (21 martie - 4 august 1919) şi, mai apoi, prin apropierea de Germania şi Italia, în timpul regimului horthyist (1920-1944).
În acelaşi timp, pe plan internaţional, Ungaria a desfăşurat o intensă şi sistematică propagandă, cu mijloacele timpului (presa scrisă, broşuri şi cărţi de propagandă) şi a urmărit influenţarea cercurilor politice şi diplomatice din Europa şi din Statele Unite ale Americii pentru îndeplinirea scopurilor sale iredentiste. În parte, şi acest fapt explică succesul statului horthyist din anul 1940, prin Dictatul de la Viena, care a dus la raptul Transilvaniei de nord-vest şi la odioasele măsuri antiromâneşti din timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
În schimb, euforia împlinirii idealului naţional, lipsa de experienţă în politica externă şi în ceea ce priveşte mijloacele de influenţare a străinătăţii, o prea mare încredere în tratatele şi alianţele internaţionale au determinat o slabă şi ineficientă reacţie a clasei politice din România. Reacţiile mult prea reţinute ale oficialităţilor noastre, permisivitatea propagandei maghiare, chiar şi pe teritoriul României, sunt curente până astăzi şi pun în pericol însăşi integritatea teritorială a Ţării.
Textul care urmează şi pe care l-am transcris cu fidelitate, a apărut în revista „Gândirea” - Literară - Artistică - Socială, Anul I, No. 12, 15 Octombrie 1921, p. 226-228. Scrisoarea din Budapesta a lui Valer Gândea adresată redacţiei acestei prestigioase reviste româneşti interbelice aflată la început de drum şi care apărea pe atunci la Cluj-Napoca dovedeşte cum, în mai puţin de un an, aparatul de propagandă anti-Trianon maghiar a fost organizat sistematic, având o susţinere financiară masivă din partea statului maghiar şi o eficienţă neaşteptată. Titlul materialului nostru îl reia pe cel sub care a apărut această scrisoare în revista „Gândirea”.
Un document de preţ. Propaganda maghiară în străinătate. Raportul d-lui A. Kriszlics, secretarul general al ligei pentru apărarea integrităţii Ungariei
Budapesta, 29 Septembrie [1921]
„Bătrânul pensionar care mă găzduieşte mi-e cunoştinţă veche, aproape prieten; în anii de studenţie, am dormitat împreună multe nopţi, târzii, la cafenea, în fumul acru de tabacos, deasupra pătratelor albe şi negre ale jocului de şah, împingând într'o vicleană şi inofensivă vrăjmăşie pionii, calul, regina şi nebunii de lemn. Era glumeţ şi de o seninătate robustă care desarma. Aproape nu-l credeam în putere să urască. O ţigare de foi, o cană de bere şi şwarţul de fiecare oră păreau a fi singurile chezăşii de fericire. Şi cafeneaua, cu geamurile spre cheiul Dunării i se ofereau cu prisosinţă.
De aceia, astă primăvară, când după trei ani l'am revăzut, firesc m'am repezit în mijlocul străzii, bucuros, ca întru întâmpinarea unui vechiu prieten, cu mâna întinsă frăţeşte. Uitasem că între noi, frontiera cea nouă şi Ardealul au săpat un abis. Mi-am amintit numai atunci când, la încleştarea mâinii, mi-a răspuns molatec, cu privirea căutând în altă parte, peste capetele trecătorilor.
Totuşi vechile raporturi de proprietar şi chiriaş le-am legat. Viaţa e atât de scumpă la Pesta, şi valuta noastră nu îngădue atâta generozitate, măcar faţă de coroana maghiară; încât mi-a dat bătrânul cu toată neprietenia camera cea mai bună, cu privelişte spre grădină şi cu balconul de unde seara se desfăşoară sub ochi întreaga panoramă magică a oraşului, învăluită în apoteoza aurie a asfinţitului. Dar partidele de şah nu le-am mai continuat. De câte ori mă opreşte, bătrânul ocoleşte să înceapă vechea distracţie cu inofensivele vrăjmaşii. Simte între noi una mai reală. Şi curios mă iscodeşte: ce facem în Ardeal, cum administrăm, ce foarfecă cenzura, cum schingiuiesc olahii copiii de şcoală pentru a-i învăţa graiul nostru ciobănesc...? Iar la protestările mele răspunde cu sinceră neîncredere.
Un lucru nu ocoleşte să-mi spună de fiecare dată; că «bucuria noastră nu va dura mult. Ungurii vor şti să fie ei, biruitorii cei de la urmă».
Credinţă ce m'a întâmpinat pretutindeni; începând de la ofiţerul care m'a măsurat cu ochi dispreţuitori la viza paşaportului, şi sfârşind cu chelnerul de la Ébredök Kávéháza, care m'a recunoscut, mi-a zâmbit prietenos, mi-a escamotat bacşişul, dar a şoptit la urechea clientului vecin originea mea valahă.
Şi nu e greu când stai aci să judeci cu ce armătură puternică se pregăteşte Ungaria a rezista la toate fatalităţile istoriei, tratatelor şi tuturor alianţelor ce se fac şi se desfac în vecinic metamorfozata Europă. E greu numai să nu te înspăimânte vastul aparat pus în mişcare - căruia nu i-am opus până acum decât ridicole parodieri.
Întâmplarea mi-a adus în mână raportul d-lui A. Kriszlics, secretarul general al ligei pentru apărarea integrităţii Ungariei. E un document aproape vechiu ce a fost citit în adunarea generală a ligei de la 11 Ianuarie [1921]. De atunci însă activitatea ligii nu a făcut decât sa crească. Cele mai multe dintre proectele anunţate au devenit realităţi.
Nu ne vom opri la cuvântul introductiv, plin de optimism nestăpânit, nici la amănuntele organizării, după care în anul 1920 liga înscrisese încă 18 mii de membri activi, fondase 70 cercuri provinciale şi înregistrase 8.000 de dosare, tipărite în zeci de mii de exemplare. Ele sunt poate prea mult de domeniul presei cotidiane.
Dar nu ne putem opri a traduce fără nici un adaos şi fără nici o omisiune, capitolul în care D-rul Kriszlics face raportul propagandei în străinătate. Este un document pe care l'am dori adânc cunoscut de acei ce dorm pe laurii tratatelor.
***
«Propaganda în străinătate a fost condusă intr'un mod excelent - spune d-r Kriszlics - atât din punctul de vedere al delegaţiei pentru pace, cât şi altminteri; aşa fel că opinia publică europeană este în curent cu chestiunea noastră şi ştie că chestiunea ungară este o rană deschisă în trupul Europei. Ne incumbă deci nouă sarcina de a crea problema ungară. Liga are datoria să menţină această problemă la suprafaţa politicei europene, până ce va fi rezolvită în favoarea noastră. Acesta este fondul propagandei noastre în străinătate.
«Până'n prezent am răspândit «24 feluri de broşuri în englezeşte, 17 în franţuzeşte şi 8 în italieneşte». Numărul broşurilor de propagandă în aceste limbi este de 300.000; dacă se adaugă la acele care au fost distribuite de alte organizaţiuni, se va vedea «că mai mult de 400.000 exemplare au fost răspândite în lumea întreagă».
«Din revista noastră „The Hungarian Nation” am trimis 25.000 exemplare. Din harta politică-economică a Ungariei, executate de Fodor Ferencz cu texte german, englez, francez, italian şi maghiar, am împrăştiat în străinătate 10.000 de exemplare, care au avut un succes extraordinar de propagandă şi au produs un efect strălucit.
«Dintre cele mai importante reviste ale noastre au apărut în englezeşte 10 numere din „East European Problems” şi 6 numere din „Questions de l'Europe Orientale”. Broşura, destinată să combată versiunile relative la teroarea albă, a apărut sub titlul «Raport of withe terror in Hungary»; am dispus să se tragă din aceasta mai multe numere ca din celelalte.
«În anul 1920 am trimis în străinătate celor mai însemnaţi bărbaţi politici şi la diferite instituţiuni 2.250 pachete cu cărţi, reviste şi broşuri.
«Pentru distribuirea imprimatelor noastre am stabilit relaţiuni strânse cu firme din Londra, New-York, Paris, Berna, Geneva, Milan. Fiindcă imprimatele, publicaţiile noastre nu erau cerute de public, am comunicat librăriilor să le distribuie gratuit clienţilor lor.
«Relaţiunile cu străinii cari ne-au vizitat ţara au avut rezultate frumoase. Aşa, în urma acestor relaţiuni, a apărut cartea d-nei Hedwige Latter Correvoh, ziaristă elveţiană şi a d-lui Iohan Poltera, deputat al cantonului Zűrich. La fel, au apărut două articole ale ziaristului american Kennerth Roberts: unul asupra Ungariei de Nord şi celălalt asupra împărţirii Ungariei, în „Saturday Evenning Post Dem”, care a apărut în 3.000.000 de exemplare; articolul asupra împărţirii Ungariei este foarte puternic: 17 ilustraţiuni îl însoţesc.
«Pentru serviciul propagandei am trimis în străinătate 9 emisari, dintre care d-r Varozy Kardez a avut succes în Elveţia, făcând în chestiunea maghiară propuneri chiar preşedintelui Ligii Naţiunilor şi punând bazele ligei maghiare din Elveţia; emisarul nostru din Italia a pus în curent cu chestiunea maghiară pe Sfântul Părinte şi pe înalţii demnitari ai Sfântului-Scaun.
«Foarte intensă a fost activitatea preotului reformat Meghyerosi în Olanda. Acesta a ţinut 26 conferinţe asupra Ungariei, în 24 oraşe diferite şi a organizat 2 matineuri pentru înalta aristocraţie olandeză. Ne-a înştiinţat că opinia publică occidentală începe să cunoască maşinaţiunile Românilor, Cehilor, Sârbilor etc. şi că nimeni nu are încredere în consolidarea acestor state.
«Am primit 6 ziarişti străini, cărora le-am dat informaţiuni şi le-am demonstrat imposibilitatea nouei frontiere. La Berna am organizat o expoziţie cu hârtiile şi broşurile noastre, în care am demonstrat imposibilitatea împărţirii Ungariei; această expoziţie a avut mare succes.
«Până acum avem în străinătate în 30 oraşe mari 34 oameni de încredere, cari lucrează cu zel pentru noi; aceştia nu's numai unguri, ci şi străini cari ne-au vizitat şi pe cari i-am câştigat la cauza noastră. Informăm presa străină prin legături cu ziarele respective, ca şi prin birourile noastre de informaţiuni şi oamenii noştri de încredere.
«În 1920 ne-au servit 6 agenţi, acum tratăm cu alţi şease.
«În fiecare săptămână trimitem direct informaţiuni la 182 ziare americane, prin serviciul nostru de presă. În aceste informaţiuni expunem situaţia internă imposibilă a statelor constituite din teritoriul nostru şi atrocităţile săvârşite pe pământul nostru, subliniem voinţa unanimă a populaţiunii acestor teritorii în favoarea Ungariei vechi şi unite şi insistăm asupra revizuirii tratatului dela Trianon.
«Acestea apar ca informaţiuni.
«Avem relaţiuni strânse cu 18 cotidiane străine, care publică tot materialul dat de noi, fără nici o modificare: aşa de ex. revista americană „Comentator”. Emisarii şi agenţii noştri privesc articolele şi materialul de plasat în presa localităţilor unde se găsesc. Şi această activitate a dat rezultate frumoase. Avem un registru de adrese, bine alcătuit, cu 150.000 adrese la care expediem regulat publicaţiile noastre.
«Activitatea noastră pentru revizuire (a tratatului) este susţinută la Cameră de 53 deputaţi, în fruntea cărora [se află - n.n.] d-r Korefialt Jeno: aceşti deputaţi lucrează şi în străinătate, în acelaşi senz.
«Programul anului viitor consistă în perfecţionarea şi complectarea serviciilor noastre în străinătate, şi mai ales a presei, alimentând ziarele cu informaţiunile noastre, trimise chiar în limba statelor respective.
«Vom edita operile cari servesc scopul nostru în toate limbile, ca să le răspândim în lumea întreagă.
«Dorim, mai cu seamă, să trimitem fraţilor unguri din America un stoc considerabil de cărţi şi vom face tot ce e cu putinţă ca să aprovizionăm cu cărţi literare pe fraţii noştri din teritoriile ocupate. Voim să folosim întregul stoc de corespondenţă pentru întărirea spiritului miletantist.»
***
Acesta e raportul d-rului A. Kriszlics. Îl ofer spre meditare acelor care cred că suntem bine apăraţi în apus de jalnicul „Curier Franco-român” ce apare la Paris cu poezele şi nu e desfăcut de sub bandă nici în redacţiile regatului.
VALER GÂNDEA”