În loc de preambul
În perioada interbelică, în atenţia Direcţiei Poliţiei de Siguranţă (DPS), precum şi a Serviciului Secret de Informaţii (SSI) din România au intrat şi anumiţi preoţi maghiari de diferite confesiuni, care au desfăşurat, direct sau prin interpuşi, acţiuni ostile Statului Român, fie prin aducerea pe căi ilegale din Ungaria şi difuzarea pe teritoriul României - şi în mod deosebit al Transilvaniei - a unor materiale de propagandă revizionistă şi naţionalist-şovină, fie prin implicarea lor în constituirea unor vaste reţele de culegere de informaţii. Un asemenea caz îl constituie şi cel al episcopului Marton Aron, figură emblematică a Bisericii romano-catolice din România.
Diplomaţie, propagandă şi un spionaj activ
După instaurarea regimului condus de Horthy, Ungaria a început o intensă campanie internaţională de contestare a prevederilor tratatelor încheiate la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) şi, în mod deosebit, pe cel de la Trianon din 4 iunie 1920, prin care Transilvania era recunoscută „de jure” ca parte componentă a Regatului României, urmare a actului „de facto” petrecut la 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia şi care făcea cunoscută voinţa românească liber exprimată şi temeinic fundamentată din punct de vedere istoric.
Acţiunile în plan diplomatic internaţional desfăşurate cu multă insistenţă şi persuasiune de către diplomaţia maghiară în vederea revizuirii tratatelor, au fost dublate de alte acţiuni mult mai elaborate, cele desfăşurate pe frontul secret. La acel moment, Ungaria dispunea de mai multe avantaje. Avea reţele informative constituite încă de pe timpul Austro-Ungariei - dar care acum se găseau în „conservare” -, avea cadre de informaţii pregătite chiar pe relaţia Transilvania şi mai dispunea de un imens avantaj: în zonele locuite compact de etnici maghiari exista un puternic sentiment şovin şi iredentist.
În aceste condiţii, Ungaria a putut să promoveze un spionaj activ într-o zonă de care - cel puţin din punctul ei de vedere - nu s-a considerat niciodată despărţită sau de care s-a considerat cel mult, doar temporar despărţită. Ungaria revizionistă a găsit cea mai mare susţinere din partea Marii Britanii. O bună parte din elita maghiară întreţinea şi cultiva relaţii apropiate cu înalta societate engleză. Trebuie menţionat faptul că un sprijin important acordat politicii promovate de Ungaria, a fost din partea lordului Rothermere, care era proprietarul unui grup de ziare de succes şi cu mare influenţă atât în Anglia, cât şi în străinătate.
Această amplă campanie orchestrată cu mult profesionalism la Budapesta, era dublată de acţiunile de propagandă promovate în străinătate de „Liga Revizionistă”, dar şi de alte organizaţii neguvernamentale. Din 1927, când a fost înfiinţată, şi până în 1940, Liga a publicat 228 de cărţi, reviste şi ziare cu caracter revizionist în limbile germană, italiană, franceză, engleză, spaniolă, finlandeză, portugheză şi maghiară. Din acest total, un număr de 124 de publicaţii se ocupau de aşa-zisa „problemă a Transilvaniei” şi ajungeau pe diferite căi şi în Ardeal. Societăţile feminine maghiare organizate pe baze confesionale, organizaţiile şi asociaţiile culturale contribuiau şi ele la propaganda revizionistă.
Marton Aron, portret neretuşat
Personal consider că despre episcopul romano-catolic Marton Aron nu s-a scris încă totul. Există documente în arhivele româneşti (ale serviciilor speciale de dinainte de 1948, dar şi de după acest moment), documente chiar şi în arhivele mureşene, care fac referire la persoana sa, există studii publicate în reviste precum „Dosarele istoriei”, există note informative despre activitatea episcopului în „Cartea Albă a Securităţii”, dar şi volume care amintesc, în anumite contexte, de persoana episcopului.
Un studiu temeinic, care să valorifice într-o concepţie unitară şi aceste informaţii obţinute din mai multe surse istorice este mai mult decât necesar. În prezent, atunci când vine vorba despre persoana episcopului, aproape toţi interlocutorii maghiari se referă cu predilecţie la momentul 18 mai 1944, când, aflat în Biserica „Sfântul Mihail” din Cluj-Napoca - spre cinstea sa - episcopul a avut tăria morală, demnitatea şi curajul să condamne politica horthyistă faţă de evrei. „Magyar Katolikus Lexikon”, ca de altfel majoritatea scrierilor maghiare, atunci când se referă la viaţa şi activitatea episcopului, spun destul de laconic că „… a pledat pentru drepturile maghiarilor din Transilvania…”, insistându-se, în mod deosebit, pe opoziţia sa manifestată faţă de regimul comunist din România, fapt care, desigur, nu poate fi contestat.
Ce înseamnă, însă, atât de evazivul „a pledat”? O serie de documente şi studii româneşti ne indică însă şi o altă latură a personalităţii episcopului Marton Aron. Încă din perioada interbelică, Marton Aron a acţionat constant împotriva unităţii Statului Naţional Unitar Român, ca unul dintre „vârfurile de lance” ale acţiunii revizioniste.
În documentele SSI era considerat „unul din conducătorii acţiunii iredentiste maghiare în ţara noastră”. Marton Aron se dovedea, aşa cum ni-l prezintă rapoartele SSI, „un duşman neîmpăcat a tot ce este românesc”.
Înainte de a alege calea spirituală, Marton Aron a luptat în Primul Război Mondial - având gradul de locotenent - în Divizia Secuiască, unitate militară care, potrivit rapoartelor SSI, „era vestită pentru atrocităţile comise împotriva românilor”. Fusese rănit de trei ori, în luptele de la Doberdo, Pasul Oituz şi Asiago. În anii ’30, episcopul făcea dese deplasări, inclusiv la Târgu-Mureş, răspândind cuvântul Domnului - şi nu numai -, devreme ce era urmărit îndeaproape de SSI, dar şi de organele specializate din Siguranţa Statului. Ironia sorţii este aceea că, peste ani, dosarul său informativ întocmit de SSI şi de organele specializate din Siguranţa Statului avea să fie preluat de Securitatea statului comunist şi repus în circuitul operativ.
Complot antistatal la Târgu-Mureş
În 1921, DPS a descoperit un complot la Arad pus la cale de organizaţia secretă revizionistă „Magyar Fiatalok”, organizaţie ce avea legături în mai multe oraşe din Transilvania. Un alt complot antistatal a fost descoperit de aceleaşi organe de Siguranţă, în 1923, la Cluj-Napoca, complot ce avea ramificaţii la Târgu-Mureş şi Târgu-Secuiesc. Un celebru caz de spionaj maghiar a fost descoperit în 1937 şi a fost legat de Partidul Ardelean Maghiar din România, care, aşa cum s-a dovedit, a primit un milion de pengo din partea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri al Ungariei.
Aceeaşi Preşedinţie a donat, tot în 1937, 7 milioane de lei Uniunii Culturale Maghiare din Transilvania. În 1939, SSI a identificat o vastă reţea de spionaj maghiar formată din 172 de persoane, care avea drept centre de bază Oradea, Târgu-Mureş şi Satu-Mare, cu ramificaţii şi în alte localităţi din Ţară.
Percheziţiile au scos la iveală o listă cu fondurile trimise din Ungaria, material informativ şi de propagandă antiromânească, precum şi un post de radio emisie-recepţie ce funcţiona clandestin la Episcopia Reformată din Satu-Mare.
În deceniul 4 al secolului XX, acţiunile agresive ale spionajului maghiar contra României s-au înmulţit. Acest fapt a reieşit şi dintr-un raport, din 1939, al SSI, care arăta că, până la acel moment, au fost descoperite 62 de cazuri de spionaj, din care 32 erau maghiare. După cum se poate observa, serviciile secrete române şi-au făcut datoria cu consecvenţă şi profesionalism, în ciuda faptului că regele Carol al II-lea (1930-1940) a încercat să şi le subordoneze şi să le ignore munca. Rapoartele şi analizele lor n-au fost luate însă în seamă, iar rezultatele acestei ignoranţe dovedite de factorii de conducere s-au văzut în vara anului 1940, când României i-au fost impuse grave amputări teritoriale.
Episcopul Marton Aron - indicativul „P.I.S.”
Contraspionajul român nu a putut stabili data exactă la care Marton Aron a fost recrutat de serviciile de informaţii maghiare, deşi anumite acţiuni ale sale l-au adus în atenţia organelor speciale româneşti încă de pe la jumătatea deceniului 3 al secolului XX.
În octombrie 1941, Marton Aron a intrat în legătură cu rezidentul de spionaj al legaţiei maghiare de la Timişoara. A fost momentul în care contraspionajul român nu a mai avut niciun dubiu despre activitatea sa, mai ales că anterior reuşise să procure Codul spionajului horthyist, fapt care a rămas necunoscut maghiarilor pe toată durata războiului, dar care le-a permis românilor să deconspire şi să anihileze o serie de organizaţii şi reţele de spionaj maghiare de pe teritoriul României.
Una dintre cele mai importante reţele maghiare de spionaj din Transilvania - cu ramificaţii şi la Târgu-Mureş - a fost cea condusă de episcopul Marton Aron.
Informaţiile culese de el personal sau de cei din organizaţia sa, erau cifrate cu ajutorul cărţii „Piszkos Fred Viszater” („Întoarcerea mizerabilului Fred”) şi trimise apoi la destinaţie. Indicativul cu care Marton Aron era apelat de Centrala Serviciului de Spionaj Maghiar de la Budapesta era permanent, fiind format din grupul de litere „P.I.S.” şi reprezenta iniţialele tipografiei la care a fost tipărită cartea de mai sus. Indicativul cu care Marton Aron trebuia să răspundă, era de fiecare dată altul. Prin intermediul Adelei Visnovitz - agentă a spionajului englez - s-a reuşit a se realiza legătura lui Marton Aron cu englezii, episcopul devenind astfel agent dublu, făcând uneori un jos foarte complicat şi încă greu de înţeles şi azi.
Prin intermediul Elenei Bindasz, născută la 15 decembrie 1899 la Târgu-Mureş, maghiară de religie ortodoxă (?!), Marton Aron a reuşit să afle foarte multe informaţii legate de moralul Armatei Române, ce vorbesc militarii între ei, ce nemulţumiri au etc..
În acelaşi timp, prin intermediul aceleiaşi Elena Bindasz, care ajunge şi ea să o cunoască pe Adela Visnovitz (agenta engleză), Marton Aron a făcut cunoştinţă cu Ioan Matei, cetăţean iugoslav de etnie română, fost aviator în armata iugoslavă şi care se refugiase în România din cauza prigoanei germane. Matei îl va pune în legătură pe Marton Aron cu maiorul sârb Boşco Stanoilovici, fost ataşat militar iugoslav în URSS, un filo-englez cu relaţii atât în spionajul englez, cât şi în cel sovietic. Reţeaua lui Marton Aron va creşte foarte mult într-un timp relativ scurt, aceasta fiind capabilă chiar şi de sabotaje.
Elena Bindasz, care la un moment dat este arestată de autorităţile române, va indica sabotajele executate, modul de operare, de unde se procura explozibilul necesar, însă îl va deconspira cu această ocazie şi pe episcop, ca de altfel întreaga reţea condusă de el. Reacţia autorităţilor române a fost nuanţată de la caz la caz. Dacă în unele situaţii reţelele maghiare care operau pe teritoriul României au fost anihilate rapid pronunţându-se ani grei de închisoare şi chiar condamnări la moarte, cel puţin în cazul lui Marton Aron nu s-a întâmplat acest lucru.
Dacă din diverse raţiuni episcopul (spion) Marton Aron s-a bucurat în perioada interbelică, dar şi în timpul războiului, de un tratament cu menajamente, nu acelaşi lucru se va întâmpla după 1948. Comuniştii, care puseseră mâna şi pe arhivele serviciilor speciale române de dinainte de 1940, nu l-au mai tratat cu aceeaşi înţelegere pe episcop, ba dimpotrivă, îl vor aresta şi condamna pe viaţă. Eliberat, totuşi, de autorităţile comuniste după mai multe intervenţii excepţionale la cel mai înalt nivel, episcopul Marton Aron, aflat acum la domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia, a continuat să desfăşoare - în ciuda posibilităţilor limitate - acţiuni atât împotriva Statului Român, cât şi a regimului comunist.
Personaj charismatic, cu o mare putere de convingere asupra mulţimilor şi care se bucura de un respect deosebit în rândul conaţionalilor săi, Marton Aron putea polariza oricând o mişcare de rezistenţă de mare amploare şi impact. Aflându-se sub filaj operativ, deplasările şi acţiunile sale în Transilvania erau însă strict monitorizate, astfel încât acţiunile sale erau predictibile şi drept urmare, au putut fi contracarate. Într-o notă-raport a serviciilor de contraspionaj române din 1947, el era indicat ca făcând parte din agentura Serviciului Maghiar de Informaţii care opera în România.
„Trei variante pentru Ardeal” - „Grupul Fodor” în ancheta Procuraturii Militare mureşene
Ardealul independent, Ardealul dat în întregime Ungariei sau Ardealul să fie despărţit în două părţi egale între Ungaria şi România. Potrivit referatului întocmit de Procuratura Militară Principală Târgu-Mureş şi înaintat Procuraturii Militare Bucureşti - referat însoţit de concluziile de învinuire puse pe data de 22.01.1958 -, acestea erau cele trei variante concepute de un grup de învinuiţi din care făceau parte Fodor Pavel, Haidu Geza, Szentmartoni Valentin şi Szocs Ignatiu.
În cadrul anchetei desfăşurate pe parcursul mai multor luni, se ajunsese la concluzia că grupul era cu mult mai numeros şi se aflase într-o permanentă legătură cu episcopul romano-catolic Marton Aron, proaspăt eliberat din închisoare - fusese condamnat pe viaţă în 1951, însă i se întrerupsese încarcerarea la intervenţia Prezidiului Marii Adunări Naţionale, iar la momentul respectiv, 1958, episcopul se afla în domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia. Deşi am studiat mai multe documente - şi presupunând că ancheta a fost făcută cu un minim de profesionalism - pentru mine rămâne, totuşi, întrebarea: cine a fost adevăratul inspirator al respectivului grup, Fodor Pavel sau Marton Aron? „Grupul Fodor”, cum era denumit în documentele de anchetă, se afla în filaj operativ încă din 1955, fiind arestat în 1957 la Târgu-Mureş, şi fusese pus imediat în relaţie cu persoana episcopului Marton Aron, un lucru relativ simplu, deoarece Fodor Pavel se întâlnise de mai multe ori cu episcopul în acest interval de timp.
La momentul arestării grupului, 1957 - episcopul aflat în domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia, aşa cum spuneam anterior -, era şi el în filajul operativ al Securităţii.
Referitor la Fodor Pavel, în cuprinsul referatului se arată: „În luna august 1955 a făcut o vizită episcopului Marton Aron cu care ocazie a dus discuţii duşmănoase la adresa regimului de democraţie populară… Marton Aron îi aduce la cunoştinţă că arestarea lui s-a datorat faptului că în mai multe ocazii s-a manifestat public că teritoriul Ardealului după 1944 nu a fost dat sub guvernarea Ungariei”.
Iniţial s-au propus trei variante pentru rezolvarea problemei Ardealului, în final - 1956 - căzându-se de acord doar asupra uneia dintre ele: „… învinuitul Fodor Pavel rămânând la concluzia că rezolvarea problemei cedării teritoriului Ardealului să se facă la împărţirea în două părţi egale, între România şi Ungaria, propunere cu care este de acord în întregime şi episcopul Marton Aron…”.
Acţiunile „Grupului Fodor” au fost puse în relaţie - cel puţin aşa rezultă din anchetă - cu evenimentele revoluţionare anticomuniste din octombrie 1956 din Ungaria. „În luna octombrie 1956, se menţiona în referat, învinuitul Fodor Pavel a crezut că a sosit momentul de a acţiona… şi a întocmit mai multe schiţe cu împărţirea teritoriului Ardealului. Pe baza acestor schiţe a întocmit o hartă a teritoriului Ardealului pe care a trecut toate localităţile, bogăţiile - sol, subsol - cu linii de demarcaţie a frontierei plănuite de el între România şi Ungaria.” În continuare, în cuprinsul referatului se mai arătau contactele pe care Fodor Pavel le-a avut cu diverse persoane de etnie maghiară pe care ar fi încercat să le recruteze.
În ceea ce în priveşte pe Csiha Coloman, se menţiona: „În interogatoriile ce i s-au luat cu ocazia anchetei penale arată că l-a cunoscut pe învinuitul Fodor Pavel, prin părinţii săi încă de mult timp… învinuitul Fodor Pavel i-a povestit despre vizitele făcute episcopului Marton Aron şi relaţiile pe care le are cu acesta”.
Dincolo de schiţe (hărţi), planuri mai mult sau mai puţin elaborate şi recrutarea de membri, „Grupul Fodor” s-a dovedit însă incapabil să acţioneze eficient dintr-un motiv cât se poate de simplu: condiţiile anului 1956 erau cu totul altele faţă de cele - să spunem - ale anului 1945 sau 1946.
Episcopul Marton Aron mai este indicat şi după 1965 într-un dosar operativ al Securităţii, dosar cu referire la acţiunile întreprinse de dr. Dobai Ştefan şi profesorul Komaromi Iosif, dar fără ca episcopului să-i fie evidenţiată o implicare directă, activă.