Declaraţie politică, a deputatului PMP de Mureş - Marius Paşcan, de miercuri, 11 aprilie 2018, de la Tribuna Camerei Deputaţilor: „Autonomia aşa-zisului ţinut secuiesc se dezbate legislativ în Parlamentul României”
Pentru a treia oară, începând din 2004, este înaintată spre dezbatere Parlamentului României propunerea legislativă privind „Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc”, avându-l ca iniţiator pe un deputat reprezentând UDMR. Este un proiect legislativ vădit neconstituţional, care nu poate fi aprobat vreodată de către Parlament. Însă, reprezintă un document important care evidenţiază, fără putinţă de tăgadă, în ce constă, de fapt, proiecţia politică privind autonomia pe criterii etnice şi teritoriale, înscrisă în programul tuturor partidelor care reprezintă minoritatea maghiară din România. Despre aceasta, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat public că „autonomia este cheia rezolvării problemei păstrării identităţii etnice, a culturii şi limbii maghiare pe pământul natal”.
În această privinţă, în spaţiul public, limbajul politicienilor maghiari este dublu, iar maghiarii de rând sunt manipulaţi prin amestecul intenţionat al termenilor autonomie, autodeterminare, autoguvernare şi independenţă. Ceea ce evită să spună aceşti politicieni, care subminează consecvent Statul Român, este că autonomia locală funcţionează în temeiul legislaţiei actuale a României şi toate localităţile unde există etnici maghiari au consilieri locali proporţional cu ponderea acestei minorităţi etnice, ba chiar deţin majoritatea absolută în foarte multe localităţi din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, dar se regăsesc în proporţii semnificative şi în Bihor, Satu Mare, Sălaj ş.a..
Maghiarii au reprezentanţi legitimi, pe baza ponderilor respective, şi în consiliile judeţene, iar în două judeţe, Harghita şi Covasna, chiar le domină confortabil. Mai mult, în localităţile în care etnicii maghiari compun mai mult de 20% din populaţie, limba maghiară poate fi folosită în administraţia publică şi adresarea autorităţilor locale, în timp ce le sunt asigurate şi educaţia de stat (în cazul căreia se izolează programatic) şi indicatoarele rutiere bilingve. Cât despre cultura maghiarilor, religie sau limbă, nu le fură nici asimilează cotropitor nimeni, este o falsă problemă de sorginte politică, subiectul având un caracter exclusiv propagandistic.
Revenind la propunerea legislativă care vizează autonomia aşa-zisului ţinut secuiesc, trebuie subliniat că vorbim de un proiect retrograd, o întoarcere în timp către perioada medievală sau o revenire la perioada de după cel de Al Doilea Război Mondial, când dominaţia sovietică, bolşevică, a trasat artificial, în mod dramatic, graniţe în interiorul naţiunilor cu scopul de a le fragmenta, şubrezi, aservi şi domina.
Budapesta a fost cea dintâi care a anihilat autonomia secuilor. În 1876, când Guvernul de la Budapesta a realizat reforma administrativă şi reorganizarea teritorială a Transilvaniei, unită cu Ungaria în 1867. Atunci a fost dizolvată legislativ autonomia secuilor. Vechile scaune secuieşti au dispărut la fel ca şi scaunele săseşti, despre care politicienii maghiari afirmau la vremea respectivă că sunt resturi ale epocii medievale care nu pot exista într-un stat modern.
Nu au existat împotriviri ale secuilor la reorganizarea scaunelor în comitate şi la dispariţia, astfel, a ceea ce a mai rămas din vechea autonomie secuiască medievală. Pentru secui, uniformizarea administrativă din 1876 a fost o integrare în sistemul administrativ din Ungaria, o acţiune fără conotaţii politice la acea vreme. Prin alegerea membrilor comunităţii secuieşti în structurile locale administrative, s-a asigurat participarea lor la actul de administrare, dar aceasta nu mai are nimic de-a face cu autonomia medievală, pentru că instituţiile locale erau un instrument modern de administraţie a statului.
Practic, în momentul unirii Transilvaniei cu România, în 1918, nu mai exista nicio urmă a autonomiei secuilor, dispărută de-a lungul secolelor în toate cele trei caracteristici ale sale: scutirea de taxe prin impozitarea secuilor, participarea la război prin organizarea regimentelor de graniţă şi autoguvernarea prin reforma administrativă.
Asistăm, pe cale de consecinţă, astăzi, la o propunere legislativă ciudată, retrogradă şi inacceptabilă, înscrisă ca „port-drapel” în programele partidelor politice care reprezintă minoritatea maghiară din România. Consiliul legislativ demontează punct cu punct, articol cu articol, această aberaţie, asupra căreia se revine legislativ din 2004 încoace. Iată, selectiv, doar câteva dintre cele mai importante argumente…
Din punct de vedere al dreptului Uniunii Europene, se impune a se preciza că problematica organizării administrative a teritoriului statului, implicit a înfiinţării unor regiuni autonome de genul celei propuse de către iniţiatorii acestui demers legislativ, nu cade sub incidenţa dreptului Uniunii Europene, competenţa de reglementare aparţinând exclusiv autorităţilor naţionale ale statelor membre. Trebuie însă menţionat că organismele europene nu promovează crearea unor entităţi infrastatale, de genul regiunilor autonome, asimetrice, neuniforme ori, pur şi simplu, singulare, constituite exclusiv pe criterii etnice.
Propunerea legislativă excedează nu numai dispoziţiilor Convenţiei europene, ci şi spiritului şi literei ansamblului reglementărilor internaţionale la care România este parte, statuând o discriminare pozitivă, în defavoarea cetăţenilor majorităţii, adică a românilor.
A se acorda drepturi speciale şi sporite, de autoadministrare unor entităţi administrativ-teritoriale, nerecunoscute de Constituţia statului, organizate exclusiv pe criterii etnice, pe baza ponderii unei minorităţi naţionale, înseamnă a admite încălcarea principiului egalităţii dintre cetăţenii aceluiaşi stat, indiferent de apartenenţa lor la o majoritate sau la una dintre minorităţi, contravenind flagrant normelor dreptului internaţional în materie, dar şi prevederilor constituţionale.
Din punct de vedere al dreptului intern, propunerea legislativă contravine flagrant ordinii constituţionale a Statului Român. Astfel, ea instituie unităţi administrativ-teritoriale noi, distincte de unităţile administrativ-teritoriale consacrate de Constituţie, atât prin modul de organizare, cât şi prin prerogativele speciale care se doresc a fi atribuite autorităţilor publice constituite în cadrul acestora. Semnalăm că proiectul nu ţine seama de dispoziţiile din chiar debutul Legii fundamentale a statului, potrivit cărora România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil (art. l, alin.(l)).
Referitor la organizarea administrativ-teritorială, potrivit art. 3 alin. (3) din Constituţie, teritoriul Statului Român este organizat în comune, oraşe şi judeţe. Rezultă, deci, că acestea sunt singurele unităţi administrativ-teritoriale recunoscute de Legea fundamentală a Ţării. Organizarea lor nu are la bază criterii de naţionalitate, de origine etnică ori religioasă, întrucât România este, conform art. 4 alin. (2) din Constituţie, patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
Potrivit propunerii legislative, dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase este înlocuit cu un drept la „identitate naţională” de natură politică, simultan cu înlăturarea de pe teritoriul „Ţinutului Secuiesc” a dreptului la identitate naţională a populaţiei majoritare în Statul Român. În acest fel, propunerea legislativă contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 6 alin. (2), privind dreptul la identitate, potrivit cărora „Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români”.
Mai mult, organizarea administrativ-teritorială a acestei regiuni autonome este una proprie (Ţinut, Scaune) în cadrul sistemului general uniform al descentralizării administrative a statului. Sunt consacrate instituţii politico-administrative specifice, cum sunt un „preşedinte”, cu o competenţă într-o evidentă similitudine cu Preşedintele României, „Consiliul de Autoadministrare” - un adevărat Parlament local, „Comisia de Autoadministrare” cu competenţe similare unui Guvern, precum şi „Consiliul Scaunal”, „Comisia Scaunală”, „Preşedintele Scaunului”, altele decât cele prevăzute de Constituţie.
Referindu-se la regiune, ţinuturi şi scaune, structuri neconsacrate constituţional, ca şi la organe proprii, altele decât cele consfinţite de Constituţie, propunerea legislativă depăşeşte limitele organizării statale recunoscute de Legea fundamentală, reprezentând, aşa cum am arătat, o gravă încălcare a dispoziţiilor şi principiilor constituţionale sus-menţionate.
Că autonomia este greşit înţeleasă şi că, sub pretextul acesteia, se doreşte existenţa unui teritoriu rupt de statul naţional, unitar şi indivizibil, o denotă şi intenţia, expres exprimată prin proiect, de a avea instituţii şi societăţi comerciale proprii, camere de comerţ, poliţie proprie, protecţie socială şi asigurări sociale proprii, ca şi o structură administrativă internă proprie. Or, în cadrul Statului Român, asemenea posibilităţi nu sunt îngăduite de Constituţie. Autonomia poate fi numai administrativă şi financiară şi ea nu poate avea la bază criterii etnice, lingvistice sau teritoriale (regionale).
Depăşind graniţele constituţionale, limba maternă în „ţinutul secuiesc” se doreşte a avea „acelaşi statut ca şi limba oficială a statului” (art. 10 alin. (l)), care, potrivit art. 13 din Constituţie, este limba română.
Propunerea legislativă prevede la art. 11 alin. (3) „folosirea liberă a simbolurilor naţiunii maghiare”, referindu-se la „stabilirea simbolurilor Ţinutului Secuiesc”. Prin aceste norme însă, se încalcă prevederile art. 12 din Constituţie care, reglementând simbolurile naţionale, se referă la Drapelul României, la Ziua Naţională a României, la Imnul Naţional al României şi la stema şi sigiliul Statului Român, precum şi reglementările cu privire la folosirea acestora.
În mod evident, propunerea legislativă contravine, în ansamblul său, normelor şi principiilor constituţionale, ordinii juridice interne, legislaţiei Uniunii Europene şi dreptului internaţional. Este un proiect neconstituţional, inacceptabil, care vizează de fapt dizolvarea şi federalizarea Statului Român. Această direcţie asumată programatic este, prin urmare, proiecţia politică pe care UDMR şi toate celelalte formaţiuni politice reprezentând minoritatea maghiară, susţinute din Ungaria, o pregătesc României la o sută de ani de la Marea Unire. Instituţiile Statului Român sunt datoare să reacţioneze şi să contracareze astfel de acţiuni etnocentriste, cu caracter revizionist, separatist, subminatoare la adresa Constituţiei şi a Ţării noastre.
Nota autorului: Am criticat, după cum se vede mai sus, în termeni duri, dar argumentat proiectul privind „Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc” depus de UDMR la Parlament, susţinând că iniţiatorii agresează România în chiar Anul Centenarului Marii Uniri! Ei - UDMR şi celelalte partide şi organizaţii maghiare din Transilvania susţinute de la Budapesta - nu fac altceva decât să tensioneze artificial relaţia dintre maghiari şi români. Partidul Mişcarea Populară (PMP) nu are cum să-i preţuiască pe aceşti parlamentari UDMR câtă vreme, în mod evident, subminează Statul Român din interior. Camera Deputaţilor a respins miercuri, 11 aprilie 2018, propunerea legislativă privind „Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc”.